Sunday, January 10, 2021

Povestea de duminica - Cat de blond e blond?

Primele mele iesiri in afara continentului european au fost: Egipt si Peru. Ambele extrem de turistice si ambele foarte obisnuite cu "omul alb". 

Socul cel mare a aparut cand am ajuns pentru prima data in Indonezia (in 2011) si ne-am trezit ca locanicii voiau sa faca mai multe poze cu noi decat cu templul Borobudur, pe care incercam sa il vizitam si noi si ei. Era coada mai ceva ca la facut poze cu maimuta pe litoralul romanesc acum 25 de ani. 

Si cand ne-am mutat de pe insula Java in Sulawesi, care este mai putin explorata de turisti, deja nu stiam cine se amuza mai tare. Copiii care strigau "Bule, bule" (adica "Albul") si veneau pe furis sa ne atinga ca apoi sa fuga cat ii tin picioarele. Sau noi care nu intelegeam deloc care este atractia pielii albe.

Evident ca starul actiunii era Cipri care nu numai ca este alb dar mai este si blond cu ochii albastrii. 

Eu mai as fi putut sa trec neobservata dar el doar daca ar fi avut un mare steag rosu deasupra capului ar fi putut sa atraga mai multa atentie.

Un an mai tarziu am ajung in China si te-ai astepta ca intr-o asa tara dezvoltata si destul de deschisa occidentului, turistii vestici si albi sa nu mai reprezinte o atractie. Nimic mai fals.

Imi aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri, cum timp de 8 ore a trebuit sa raspundem la un adevarat interogatoriu in autobuzul care ne ducea din Lijiang la punctul de pornire pentru Tiger Leaping Gorge. Era o singura persoana care vorbea engleza in tot autobuzul: profesor de engleza intr-un sat din zona. El punea intrebarile, asculta raspunsul si apoi traducea pentru toata lumea din autobuz. Oamenii dezbateau raspunsul si apoi il puneau pe domn profesor sa mai intrebe ceva si tot asa. 8 ore nu s-au plictisit de noi desi noi am tot incercat sa ne eschivam (ba sa dormim, ba sa citim). Dar nu am avut nici o sansa de reusita. 

Cel mai amuzant a fost insa intr-un taxi in China (nu mai imi aduc aminte orasul). Pentru ca este extrem de greu sa gasesti soferi care sa vorbasca engleza si pentru ca este la fel de greu sa gasesti soferi care stiu sa citeasca scrierea latina a unei adrese chinezesti, aveam mereu biletele scrie de receptionerii de la hotelurile unde eram cazati cu indicatii in chineza pentru unde vrem sa ajungem. Ne urcam in taxi, aratam biletul si totul mergea ca uns. Mai mereu Cipri se aseza pe locul din fata ca sa ii fie mai usor sa dea indicatii unde vrem sa ne oprim.

Si cum stateam noi frumos in masina il vad pe sofer ca sa tot uita amuzat la picioarele lui Cipri care era imbracat in pantaloni scurti. Si se uita si se tot uita. Mai ca incepea sa bata la ochi atata interes. Pana cand se pune omul pe ras si incepe sa arate cu degetul cand la capul lui Cipri, cand la picioarele lui Cipri.

Si cum noi nu intelegeam ce tot vrea si de ce este asa amuzant, incepe sa arate cu degetul la el in cap si la picioare si sa spuna "Black". Apoi arata la Cipri si spunea "White".

Practic omul realiza pentru prima data in viata lui ca persoanele cu parul blond au parul blond si pe picioare, nu numai in cap :) 

Evident ca noi ne-am tavalit nitel de ras vazandu-l pe el atat de entuziasmat de descoperirea facuta. Insa daca este sa fiu cinstita, cam asta a fost si reactia mea cand am vazut pentru prima data palmele unei persoane de culoare. Nu am avut tupeul sa ii atrag atentia ca are palmele altfel decat ma asteptam eu, dar in capul meu cam acelasi proces a fost.

Pentru cineva care vine dintr-o tara europeana fara o mare diversitate etnica, culoare pielii este ceva la care nu te gandesti aproape niciodata. Realitatea este insa ca doar 11.5% din populatia lumii este alba. 850 de milioane. Atat. Restul pana la 7.7 miliarde este in cu totul alte tonuri si culori. 

Cand iesi din propria "gradina” descoperi ca lumea asta chiar este mare. Si s-ar putea chiar sa descoperi ca esti minoritar.

Monday, December 28, 2020

Un traseu usor in zona St. Moritz

Nu intotdeauna cele mai frumoase trasee trebuie sa fie si dificile, lungi si greu accesibile. Iar treseul pe care vi-l prezint astazi este exemplul cel mai elocvent.

Daca aveti copii sau daca nu sunteti tocmai in forma si vreti sa faceti un traseu pe munte in zona St Moritz atunci acesta este traseul pe care vi-l recomand cel mai mult.

Si daca nu ati vazut vreodata de aproape un ghetar, atunci chiar ca nu aveti voie sa il ratati.

Traseul porneste de la gara Morteratsch unde puteti ajunge cu trenul din St Moritz. 

Langa gara exista si o parcare imensa (cu plata) in cazul in care va decideti sa folositi masina ca sa ajungeti la locul de pornire. 

In total sunt 10.6 km de mers. 

5.3 km de urcare (cu 597 de metri diferenta de altitudine) din Morteratsch pana la cabana Boval. Si tot atat de coborat.

Este un traseu foarte bine marcat (ca doar suntem in Elvetia) si simplu de urmat. Trebuie doar sa urmati semnul catre cabana Boval (Chamanna da Boval). 

Poteca urca foarte lin, nu este greu de urmat si nici nu sunt zone periculoase.

Cand se ajunge foarte aproape de cabana este o zona mai abrupta dar pentru ca traseul este facut sa fie potrivit si prichindeilor si incepatorilor, exista franghii de care poti sa te tii. Mai mult poteca este foarte lata si nu vei fi deranjat prea tare de scarile pe care trebuie sa le urci chiar si de nu esti cel mai bun prieteni cu altitudine si cu privitul in haul vaii.

Noi auzisem de traseul acesta de la niste prieteni care fusesera acolo cu doua saptamani inainte. Ei l-au facut cu doi copii de 10 si 7 ani. Si nu erau singurii.

Noi am pornit pe traseu foarte devreme dimineata pentru ca voiam sa plecam spre casa in aceeasi zi si pentru ca voiam sa evitam aglomeratia. Ceea ce as recomanda si voia pentru ca traseul este unul foarte popular si se aglomereaza foarte tare in jurul pranzului. 

Noi la urcare nu ne-am intalnit decat cu 4 persoane. La coborare insa, mai ales cand ne-am apropiat de gara,  se aglomera chiar bine. Si era plin de familii cu copii, unii dintre ei chiar mai mici de 7 ani, ceea ce spune multe si despre accesibilitatea traseului dar si despre la ce ar trebui sa va asteptati daca porniti mai tarziu.




La plecarea din gara, traseul urca incet incet prin padure. In departare se vede ghetarul iar la baza muntelui se vede o poteca foarte plata pe care o puteti urma pana la baza ghetarului (daca vreti sa il vedeti si de jos in sus).




Cu cat inaintezi mai mult cu atat peisajul se schimba si in loc de padure incepi sa mergi pe marginea morenelor. 








Ultima parte a traseului este mai abrupta dar ajungi cat ai clipi la cabana si poti sa te bucuri de o pauza sa mananci sau sa bei ceva la cafeneaua de acolo:





Si inchei cu o tema de gandire. Ca majoritatea ghetarilor din lumea asta, si acesta se retrage intr-un ritm alarmant. Atat de repede incat nu se stie pentru cat timp o sa mai ne putem bucura de el.






Sunday, December 13, 2020

Povestea de duminica - Crocodilul

Pe unul dintre blogurile pe care le urmaresc, exista un set de articole intitulat "Parenting Around the world" care strange tot felul de povesti mai mult sau mai putin amuzante despre lucruri ce sunt complet normale pentru parinti din alte tari dar mai putin normale pentru cetatenii americani mutati acolo.

Si la un moment dat exista si varianta inversa cu familii americane care se muta inapoi in SUA in conditiile in care copiii lor s-au nascut in alta parte si este prima data cand pun piciorul pe pamant american.

Una dintre povesti este cu un copil nascut in Africa de Sud care ajunge la gradinita in SUA si trebuie sa raspunda la intebarea: "Numeste un animal exotic". Toti ceilalti copii zic: girafe, lei si antilope. Numai el spune: iepure. Vazuse pentru prima data un iepure cu doar cateva zile inainte. Leii si antilopele erau normalitatea. Iepurele era exoticul.

Este in firea noastra a tuturor sa vedem lumea prin lentila experientelor proprii. Si daca este ceva ce am invatat din calatoriile noastre, este sa incerc sa nu generalizez "normalitatea mea". 

Nu imi iese mereu. 

Dar incerc.

Suntem aproape 8 miliarde pe lumea asta. "Normalul" poate fi extrem de divers.

Si ca sa nu incep cu povesti despre rasa, religie sau politica , o sa incep cu o poveste tot despre animale.

Stateam la povesti cu ghidul nostru din Uganda si ii aratam poze si filmulete cu Rexanul nostru. La un moment dat incep sa ii spun cat de mult ii place lui Rex sa inoate si ii arat niste filmari cu balaceala lui din iazul de la 2 km de casa.

Se uita ghidul ce se uita si apoi intreba:

"In apa aia nu sunt crocodili?"

Pe noi ne-a bufnit rasul si a trebuit sa ii explicam ca in Belgia mai mult de iepuri si capriore, nu ai alte animale salbatice. In ultimii anii au aparut si vreo trei lupi care au nume si care atunci cand au facut puii au fost paziti de armata ca sa nu fie impuscati din greseala in sezonul de vanatoare. Acestia erau primii pui nascuti in Belgia in ultimii 150 de ani.

Pe cat ne-a uimit pe noi intrebarea cu crocodilul, pe atat l-a uimit pe el ideea ca nu exista animale salbatice decat la gradina zoologica.

Normalitatea are mii de fete.





Friday, December 11, 2020

Peninsula Mani (Peloponnese)



Atunci cand am decis sa stam pentru 4 nopti intr-un mic sat din sudul peninsulei Mani (bratul central din Peloponnese) nu stiam absolut nimic despre zona respectiva si la ce anume ar trebui sa ne asteptam. Mi-a placut atat de mult cazarea (dupa cum v-am povestit zilele trecute) incat m-am gandit ca oricum este doar o perioada de stat cu burta la soare deci si de nu gasim nimic de vizitat, nu o sa ne afecteze prea tare. 

Dar dupa ce m-am apucat de citit ca sa vad cam ce este de vazut prin Mani, am descoperit ca nu este deloc o zona saracacioasa din punct de vedere turistic si ca desi nu este cea mai cunoscuta locatie din Grecia asta nu inseamna ca nu are cateva atractii de tinut minte. 

Sparta este probabil cea mai cunoscuta dintre ele. Iar partea vestica a peninsulei are cateva localitati foarte interesante (cum ar fi Githyo) si cateva plaje chiar interesante mai ales ca vin cu promisiunea ca poate vezi testoase. 

Dar noi luasem deja cazare pe partea estica a peninsulei si desi distantele sunt foarte scurte, timpul necesar ca sa le parcurgi nu este deloc ce te-ai astepta.

Mani este o zona relativ necunoscuta asa ca infrastructura este destul de saracatioasa iar faptul ca aproape intraga penninsula este foarte muntoasa, nu ajuta deloc. Muntii Taygetos se extind pentru aproape 100 de km din mijlocul Peloponnesului si pana in sud la Capul Tenaro. Iar inainte sa va faceti sperante ca or fi doar niste prapadite de dealuri cu nume de munte, va anunt ca altitudinea maxima este de 2407 m (Profitis Ilias). 

Asa ca pentru cei ce vor sa viziteze si partea estica si partea vestica a peninsulei, cel mai bine este sa aibe cazari in ambele locuri. Altfel vei sta mai mult in masina decat la vizitat.

Noi am decis sa ne limitam la ce era la maxim o ora de condus de satul nostru. Iar pentru cat timp am avut noi la dispozitie, a fost ideal.

O zi am petrecut-o vizitand cateva localitati la sud de Trachila: Areopoli, Oytilo, Limeni si Pestera Diros.

O alta zi a fost pentru mers la nord: Stoupa, Foneas, Agios Nikolaos.

Celelalte doua zile au fost impartite in Trachila si Stoupa.

Daca aveti mai mult timp puteti sa va uitati sa mergeti in sud pana in Gerolimenas si Capul Tainaron. Sau sa mergeti in nord pana in Kardamili.

Trachila

Trachila a fost satucul in care am avut cazarea si care ne-a cucerit de cum am am deschis ochii in prima zi acolo. Este un sat foarte mic, cu doar cateva case asezate de-a lungul apei, un singur restaurant, cateva case care se pot inchiria turistilor, un singur drum care traverseaza satul si un singur drum care vine din Agios Nikolaos si care se termina in Trachila (practic este o fundatura, nu ai unde sa mergi mai departe de Trachila ). 

In fiecare dimineata ne amuzam urmarind locuitorii satului cum ies cu scaunul pe marginea strazii si stau la o barfa si la o cafea. Iar mica piateta de langa golf era un fel de "consiliul primariei". Probabil cele mai importante decizii se luau acolo. Viata se scurge cu cu totul alta viteza intr-un sat precum Trachila.

Toata lumea cunostea pe toata lumea iar numarul de turisti nu era cine stie ce impresionant asa ca nu prea se simtea.

In fiecare seara, singurul restaurant din sat devenea punctul central al actiunii. Cred ca jumatate din populatie trecea pe acolo. Macar pentru o bere sau un pahar de tarie. Angajati erau doar propietarul si sotia lui si de aveai neinpiratia sa mergi cand iti e deja foame atunci aveai o mare problema. Dar cu toate ca timpii de asteptatare erau lungi, proprietarul te facea sa te simti ca si cum ii erai musafir acasa. Mereu cu un sfat bun, mereu sa ajute, mereu sa te faca sa te simti bine. Si desi nu exista meniu si in principiu turistii puteau fi pacaliti fara probleme (pentru ca nu stiai pretul inainte sa comanzi), mare ne-a fost socul sa auzim nota de plata. Am mancat acolo in fiecare seara (4 persoane) si pentru 4-5 feluri de mancare, 2 salate grecesti, 2 portii de cartofi, 1 litru de vin am platit 40 de euro. Nu de persoana. In total 40 de euro. Si pentru ca nu ai fi in Grecia daca nu ai primi ceva din parea casei, in fiecare seara am avut apa si fructe gratis. 



Limeni

Nu este nici o indoiala ca Limeni este cel mai frumos sat din zona. Are un farmec aparte cu casele lui din piatra si cu apa de un turcoaz photoshopat. 

Este un fel de Trachila dar mult mai putin rustic. Sunt mult mai multe restaurante si mult mai multe locuri de cazare. De fapt tare ma indoiesc ca mai locuieste cineva acolo. Cred ca tot satul este pur turistic. 







Pesterile Diros

Daca reusiti sa ve desprindeti de Limeni si de plajele din jur atunci o vizita la pesterile Diros reprezinta o iesire binevenita din monotonia: baie-mancare-frappe. Din descrierile de pe diverse site-uri ma asteptam sa fie foarte mare mai ales ca vizita incepe cu o plimbare cu barca prin pesterile pline de apa. Insa traseul pentru turisti nu e chiar asa lung. E insa destul de interesant mai ales daca este complet liber cum a fost cand am mers noi (eram singurii turisti). 










Stoupa

Nici Trachila si nici Limeni nu au plaje propriu zise. Sunt doar scari care coboara in apa si celebrele "betoane". Platesti pentru relieful foarte abrupt. Ai privelisti foarte frumoase cu muntele pravalindu-se in apa dar nu ai plajele line cu nisip pe care si le doresc multi. Iar majoritatea plajelor de pe langa aceste localitati, sunt cu pietris.

Exceptie este Stoupa care are plaje intinse, din nisip, sezlonguri si umbrelute de inchiriat (era 7 euro pentru 2 sezlonguri+masa+umbrela), o promenada draguta cu restaurante pentru toate buzunarele si gusturile, magazine, brutarie etc. Intr-un cuvant: cam tot ceea ce ii trebuie omului daca nu vrea sa conduca prea mult. Din toate localitatile prin care am trecut Stoupa este cea mai potrivita pentru o familie cu copii.




Mani nu are nici cele mai frumoase plaje din Grecia, nici cele mai importante ruine antice, nici cele mai frumoase sate (cum gasesti prin insule). Dar este o zona relativ virgina cand vine vorba de turisti. Mai ales turisti straini. Deci daca vreti sa fiti undeva in afara traseelor mult prea batatorite de calatori, Mani este o solutie chiar foarte buna. 




Wednesday, December 9, 2020

Omul sfinteste locul la Wheelhouse Trachila Mani!



 2020...

Cine si-ar fi inchipuit un asa an?

In nici un caz eu.

Daca mi-ar fi spus la inceputul anului ca nu numai ca nu voi iesi de pe continent dar nici macar in afara granitelor nu o sa pun piciorul prea des, i-as fi spus ca delireaza.

De 16 ani de cand am iesit prima data din tara, am vizitat cat mai multe locuri cu putinta. Nu era luna in care sa nu mergem macar in cate un city trip prin alte tari. Si nu era an in care sa nu avem macar doua vacante de cate 3 saptamani pe un alt continent. Am ajuns pe toate cele sapte continente si am vizitat 65 de tari pana acum si nimic nu preconiza ca deodata vom pune frana la toate planurile.

Cand ne-a lovit Corona si am vazut care este impactul asupra societatii si care sunt riscurile, am decis ca vom limita la maxim orice deplasare si ca nu vom calatori cu avionul. Singurele iesiri in afara tarii au fost in vara pentru doua sederi de cate o saptamana in Elvetia unde am mers cu caravana si am mers doar pe munte tinand la minim interactia cu altii oameni. Singura exceptie planuita era o iesire de 5 zile in Grecia la sfarsitul lui septembrie. 

Nu am fi organizat nimic daca era doar interes turistic. Insa Cipri avea un loc la startul unei cursei de alergare pentru care se pregateste de ani de zile.

Spartathlon este o cursa anuala in care trebuie sa alergi in maxim 36 de ore distanta de 247 de km dintre Athena si Sparta. Si pentru ca este o cursa destul de extrema si ca distanta si ca limita de timp, nu este chiar atat de usor sa prinzi un loc la start. 

In primul rand trebuie sa faci o macar o cursa de calificare pe o distanta comparabila.  

Va aduceti aminte ca anul trecut am povestit cum a alergat Cipri UltraBalatonul  si eu am mers cu bicicleta pe langa el pentru aproape intreaga distanta de 221 de km? Ati ghicit. Asta a fost cursa lui de calificare.

Si cu o cursa de calificare in buzunar te poti inscrie la o loterie. Sunt doar in jur de 300 de locuri la Sparthatlon impartite pe nationalitati. Romania are doar un singur loc garantat. Asa ca nu este nici o surpriza ca dupa ce a reusit sa prinda un loc la loterie, nimic nu il putea convinge pe Cipri sa renunte la el. Mai ales ca tot anul organizatorii au sustinut sus si tare ca in mod sigur cursa se tine si el a pus sute de ore de antrenament ca pregatire pentru ea.

Nu cred ca sunt prea multi oameni care stiu ce inseamna sa te antrenezi pentru o cursa de 247 de km. Saptamana dupa saptamana cu sute de kilometrii de alergat. Prin vara Cipri alerga deja  peste 200 de km pe saptamana si cea mai usoara zi era cand avea 20 de km dimineata si 20 de km seara. De la inceputul anului si pana in septembrie, Cipri alergase 4000 de km. 

Cand faci asa ceva in mod sigur iti asumi si statul in carantina, si testarile si chiar si posibilitatea ca te vei imbolnavi de Corona. 

Am avut numeroase discutii inainte de cursa si concluzia a fost mereu aceeasi: mergem orice ar fi. Am cumparat biletele de avion. Am inchiriat masina. Am rezervat cazarile. Totul era pregatit.

Ca apoi cu doar doua saptamani inainte sa fim anuntati ca de faptul cursa a fost anulata.

Primul impuls a fost sa spunem ca nu mai mergem nicaieri. Pierdem banii de la biletele de avion si cu asta basta. 

Apoi dupa ceva timp de gandire am hotarat ca daca fratele meu vine totusi in Grecia atunci mergem si noi. Fratele meu trebuia sa vina la cursa ca sa fie al doilea om de ajutor pt Cipri. Noi doi trebuia sa mergem de la un check point la altul si sa il ajutam cu mancare, haine de schimb si ce mai avea nevoie. El zbura din Romania spre Grecia iar noi din Belgia.

Cum nu il mai vazusem din ianuarie cand am fost pentru ultima data in Romania, am zis ca macar atata lucru bun sa iasa din toata dezamagirea cu Grecia.

Numai ca de data asta trebuia sa ne schimbam planurile de sedere. Pentru cursa planul era sa stam in Athena pana se da startul, apoi o noapte cu masina pe drum si la sfarsit iar in Athena.

Cum asta nu mai avea nici un sens, am anulat rezervarile din Athena si am inceput sa ne uitam de o cazare undeva fix pe malul marii. Am deschis harta de pe booking.com si am luat la analizat cam ce cazari gasesc in Peloponnese asezat chiar pe plaja. Sa iesi din casa si sa pici in apa. Asta era criteriul meu. Can am dat de pozele de la Wheelhouse Trachila Mani era de parca cineva a luat dorinta mea si a transpus-o in realitate. Am trimis linkul lui Cipri, fratelui meu si prietenei lui si in cateva minute deja toata lumea rspunsese ca trebuie sa facem rezervare cat mai repede ca este o locatie perfecta.

Casa este intr-adevar foarte frumoasa si cobori din casa direct in mare, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost interactiunea cu Kostas (proprietarul). 

Inca de dinainte sa ajungem acolo mi-a placut ca de fiecare data a raspuns promt si foarte politicos cu cu cat mai multe informatii. Mai mult, ce m-a impresionat cel mai mult a fost ca ne-a trimis mailul de la sfarsitul textului, in care ne explica ca o sa ne lase tot ce avem nevoie pentu micul dejun de a doua zi (desi cazarea nu e cu mic dejun) pentru ca il intrebasem daca e OK ca ajungem la miezul noptii pentru ca venim direct de la aeroport. Stia deci ca nu avem timp sa facem cumparaturi asa ca s-a ocupat el de tot.

Eu am crezut ca o sa ne lase cheia undeva si o sa ne vedem cu el a doua zi. Dar ne-a asteptata pana la 2 noaptea cand intr-un final am ajuns noi la el, ne-a aratat casa, ne-a explicat tot ce era de explicat si apoi ne-a lasat cu o sticla de vin sa ne bucuram de briza marii. 

Desi locuia la parterul casei (etajul era de inchiriat) nu ne-a deranjat niciodata cu nimic dar era intotdeauna la dispozitia noastra daca aveam nevoie de vreo recomandare sau vreun sfat.

In ultima seara de stat in Trachila, ne-am intersectat din intamplare la singurul restaurant din sat si nu mare ne-a fost uimirea sa descoperim ca din nota de plata disparuse alcoolul pentru ca era din partea lui Kostas. 10 euro nu e un capat de lume nici pentru el si nici nu am fi saracit noi daca ii plateam, insa gestul in sine este ceav ce vei tine minte.

Ma uitam atat la cum a comunicat cu noi inainte sa ajungem cat si la cum s-a purtat cu noi cat am fost acolo si ma gandeam ca asta inseamna sa stii sa faci turism. Si asta este cea ce ma va face sa ma mai intorc acolo si la anul dupa cursa lui Cipri. Omul sfinteste locul. Si uneori lururile mici sunt cele ce fac un client sa iti devina fidel, sa se intoarca la tine si sa te recomande mai departe.

Este usor sa dai o teapa si sa te bucuri de castigul imediat. Insa mai important este sa stii sa faci omul sa se reintoarca la tine an de an. Iar grecii chiar se pricep la asta. 

Sa ne vedem cu bine in 2021, Kostas!

Satul Trachila vazut de pe terasa

"Portul" satului

Casa lui Kostas este cea mai de langa apa (stanga)


Pe terasa



Din casa direct in apa




Mailul de la Kostas:

"Hello Mihaela

Please find attached information regarding your stay at the Wheelhouse.

In addition I would like to inform you that, as you will arrive to the house after travelling, you will find 6 bottles of water, bread – cheese – ham for toast, some fruits, salt, pepper, olive oil, honey, sugar and different kinds of coffees.

In order to help you not to carry heavy things or things that are not allowed in the hand luggage’s I will also provide you with:

Sea towels

Toothpaste

Saving foam

Razors

After save lotion

Demakeup lotion with cotton discs

Body lotion

Shampoo and conditioner

Shower liquid soap

Liquid dishwashing detergent

Laundry detergent (there is a washing machine on the ground floor which you can use)

 

Anytime you want contact me to arrange your arrival in Trachila.

And don’t hesitate to contact me in case you have any question.

Regards Kostas"