Friday, April 4, 2014

De ce urasc macacii?

Cred ca am mai scris pana acum ca eu urasc macacii si ca nu stiu cum sa ii ocolesc mai bine. Totul mi se trage de la ointalnire cu ei in Ubud. Iar mai apoi pe unde m-am intalnit cu ei tot povesti de cosmar au fost.
Dar sa incep povestea cu prima intalnire.
In Ubud este o padure plina de maimute si citisem eu descrierile pe net si imi luasem (credeam eu) toate masurile de siguranta sa nu fiu agasata de ele: nu luasem nimic de mancare la noi, nu aveam rucsaci, nu aveam pungi care sa le atraga atentia, nu faceam galagie, nu fugeam si alte chestii recomandate de Lonely Planet.
Si la un moment dat ma trezesc ca vine o maimuta la mine si incepe sa imi traga de fusta sa o ridice in sus sa vada ce este sub ea. Fusta mea era asa mai infoiata si probabil respectiva maimuta credea ca ascund ceva banane pe acolo. Si ea imi ridica fusta, eu o lasam in jos si tot asa pana cand s-a hotarat ca nu e joaca si a inceput sa isi arate coltii si sa se sasaie la mine si sa traga cu dintii de fusta. Deja ma treceau toate caldurile cand ma gandeam ca o singura zgarietura o sa ma aboneze la una dintre multele clinici din Ubud care ofereau tratament antirabic. Cipri, care probabil gandea cam acelasi lucru ca mine, a hotarat sa o indeparteze cu o lovitura de picior si maimuta a uitat de fusta mea dar cat ai clipi eram inconjurati de o haita intreaga de maimute care mai de care mai agresive. Abia am scapat de acolo si am ramas cu o frica de maimute de zile mari.
Parca sunt chiar simpatice de la departare
Imi dai si mie ceva?
Daca nu imi dai imi iau singura
Si sub fusta asta ce ascunzi?

A doua intalnire nu a facut decat sa imi confirme frica.
Eram pe muntele Emei. Am pornit de la baza (aproximativ 500 m altitudine) si in prima zi am urcat pana la 2750 metrii. 8 ore de urcat continuu pe scari (sunt trepte pana in varful muntelui). A fost destul de greu mai ales ca era extrem de cald insa foarte frumos si ne-am bucurat din plin de inexistenta altor turisti.
Pentru ca planul era sa dormim peste noapte pe munte aveam in rucsaci tot ce ne trebuia pentru asta. Iar rucsacul este un magnet pentru maimute. Sar pe tine, deschid fermoarul si pana te dezmeticesti tu iti arunca lucrurile prin jur in speranta ca vor gasi ceva de mancare. Un turist cu un rucsac in spate este ca o punga de bunatati pt un macac.
Pentru a ne apara de maimute am cumparat un toiag din bambus de la o batranica de la punctul de pornire. Si bine am facut ca toiagul asta ne-a scos din multe necazuri. Atat s-a atasat Cipri de el incat l-a carat prin cateva autobuze pana in Chengdu cu intentia sa il aduca acasa (isi facuse deja planuri cum il baga in rucsacul mare si il da la bagaj de cala). Din fericire pentru mine si nefericire pt el l-a uitat intr-un autobuz si am scapat de caratullui.
Pe traseu am fost atacati de vreo trei ori de maimute dar am scapat destul de usor cu ajutorul batei pretioase. Isi aratau ele dintii furioase ca nu le dam voie sa caute mancare in rucsac dar erau suficient de fricoase incat sa stea departe de sotul meu care agita incriuntat bata de bambus.
Si ajungem noi la apus la manastirea budista. Ideea de a petrece o noapte intr-o astfel de manastire aflata pe unul dintre muntii budisti sfinti a fost de la inceput ca un magnet pentru mine. Imi suna mie asa drept ceva fantastic si ma si vedeam ca intr-o scena de film...imaginea pe care mi-o construiam eu in imaginatie s-a dovedit a fi destul de romantata si realitatea locuirii intr-o astfel de manastire m-a lovit drept in moalele capului. De multe ori eu sunt aventuroasa doar in teorie. In practica tot patul confortabil il aleg.
De exemplu dupa ore si ore de mers pe jos, singurul lucru pe care il visez este un dus. In cazul de fata dusul nu exista si te puteai spala la lighean...cu apa rece...Deci am inceput experienta monahala cu stangul.
Apoi cealalta mare problema era mersul la toaleta aflata undeva in curtea manastirii cand curtea manastirii este populata de zeci de maimute. Am intors eu problema pe toate partile dar desi mi-as fi dorit nu am putut deloc evita cerintele fiziologice. Asa ca ne-am pus pe planuit atacul toaletelor: cum sa ne strecuram la toaleta fara sa ne sesizeze maimuta si cel mai important fara sa intre peste mine. Cu bata in mana am coborat tiptil scarile pana in curte, apoi am luat-o la fuga ca sa o traversez, apoi l-am last pe sot sa se descurce cu cele trei maimute care fugeau dupa noi si eu m-am refugiat in toaleta...cu bata langa mine evident. Noroc ca nu a intrat nici una prin multiplele deschizaturi in tavan....Dupa ce am ajuns inapoi in camera ma gandeam cu oroare ce o sa fac daca tre sa merg la toaleta noaptea...mai ales ca bausem si vreo doua beri asa de sfarsit de traseu . Din fericire nu s-a intamplat. cred ca fiecarei parti din corpul meu ii era frica de maimutele alea.
A doua zi dis de dimineata incercam sa il conving pe om sa nu isi ia tricoul ud de ieri ci unul nou. Si ca argument principal ii spuneam ca e frig afara si o sa inghete cu un tricou ud. Si el foarte hotarat zice ca se duce sa verifice cat de frig este. Iese din camera. Ajunge pe hol. Si deodata se intoarce in camera, ichide usa si spune ca veriufica el mai tarziu.  m-a bufnit rasul si l-am intrebat: "E o maimuta pe hol, nu?" Evident ca am avut dreptate: era o maimuta fix in capatul holului care ii astepta probabil pe singurii buni de agasat: turistii albi.
Camera nostra avea gemuri care dateau spre un hol, care hol avea si el geamuri ce dateau spre curtea manastirii. Si ne-au ochit maimutele de afara si stateau agatate de geam si ne urmareau. Asteptau sa iesim afara. Pentru ca de calugari nici nu se apropiau. De chinezii care locuiau in zona nici atat. dar turistii fricosii erau buni de furat. mai ales daca sunt albi  Ca sunt chiar si mai naivi si fricosi.
Cu mult noroc si cu ajutorul unui calugat cu prastie, am scapat de maimutele din zona si ne-am continuat traseul. Am mai dat de un grup aproape de varf dar erau preocupate sa atace un grup de turisti care urlau si fugeau bezmetici asa ca noi am trecut tiptil tiptil pe langa ei...Total neobservati.
La cate manevre de evitare am invatat cu maimutele astea sunt sigura ca ne-am putea angaja la trupele SEAL.

Stapanii potecii

Si noi trebuie sa trecem pe acolo

Si numai mici nu sunt
Aloooo. Cand iesiti din camera?

Prin geam sunt simpatici chiar
De atunci am decis ca nu mai e de mine intalnirea cu macacul. Asa ca incerc pe cat posibil sa nu pun pe lista nici un obiectiv unde se aude ca ar exista astfel de maimute.

Thursday, April 3, 2014

Locuri de vis - Batutumonga

Exista imagini care vor ramane pentru totdeauna in sufletul nostru de calatori: rasaritul peste Machu Picchu vazut de la Poarta Soarelui, Angkor Wat ul de poveste, apusul peste Bagan, vederile de la Kala Pattar sau terasele cu orez de la Batutumonga. Imagini care ne reamintesc de fiecare data de ce ne place atat de mult sa calatorim. Imagini care te lasa fara cuvinte si te fac sa stai ca blegul in mijloc de drum si te minunezi. Atat.
Probabil ca nu ati auzit de Batutumonga. Si nu e nici o surpriza. Nici eu nu auzisem inainte sa ajung acolo. Insa a fost prima noastra intalnire cu terasele pe care este plantat orez. Si din primul moment m-am indragostit de vederea aia si am cautat cu orice ocazie sa mai vad si alte terase pentru ca este o imagine pansament pentru suflet. Este unul dintre acele lucruri care isi vor gasi mereu loc in programul nostru de mers hai hui pentru ca e un pitic mic mic la mine in creier care cum aude de terase cu orez cum incepe sa bata tobele si sa faca galagie. Si cu lacurile e la fel. Si cu plimbarea cu barca pe orice raulet e la fel. Piticul mic mic e foarte galagios cand vrea :) Asa se face ca mai apoi am mers si langa Guilin la niste terase ce fac subiectul a multe fotografii publicitare pentru China si care sunt poate mai impresionante decat cele de la Batutumonga (am cautat si se pare ca nu am scrics pe blog despre ele deci trebuie neaparat sa repar si greseala asta). Insa Batutumonga va ocupa pentru totdeauna un loc special in sufletul meu pentru ca a fost prima intalnire cu terasele. Iar prima ramane pentru totdeauna prima :)
Am mers in  Rantepao (Sulawesi - Indonezia) pentru a vedea ceremoniile funerare din Tana Toraja si intr-o zi ne-am decis sa luam microbuzul pana in varf de deal si de acolo sa coboram pe jos inapoi in oras. Scria la Biblia calatorului (Lonely planet) ca este o plimbare frumoasa deci imediat ne-am pus pe treaba. Am vazut pe harta unde este autogara si am mers acolo sa cautam microbuzul. Evident prima problema a fost sa gasim autogara. Pantru ca era o piata in locul insemnat pe harta, nu o autogara cum stiam eu ca arata una. Ne-am invartit, ne-am sucit si intr-un final am intrebat "Batutumonga" si am mimat o masina. Un tinerel imbracat intr-un longi a sarit imediat sa ne ajute si ne-a aratat un microbuz prafuit si ne-a spus pe un ton foarte serios ca e pentru Batutumonga. Dupa o privire scurta aruncata catre microbuz si una si mai scurta catre tinerel (care parea inca minor) am decis sa nu il credem si am plecat sa mai cautam iar autogara. Pe care evident ca in continuare nu am gasit-o asa ca am intrebat iar pe cineva de Batutumonga si am mai mimat nitel o masina. Omul ne-a trimis catre tinerelul de dinainte si pentru ca totul parea a fi un cerc vicios am hotarat sa ii dam omului o sansa sii ne-am urcat in microbuz. Au mai venit apoi doua batranele si tinerelul (care in continuare tot minor parea) a hotarat ca e vremea sa plecam la deal. Si si-a inceput cursa de pilot de formula 1 pe niste drumuri care erau bune doar pentru cirezile de bivoli. Dar cu cat trecea timpul cu atat ne placea mai mult tinerelul. Era amuzant, vesel, glumet si ne tot arata cate una si alta in stanga si in dreapta drumului. Daca Cipri facea vreo poza, se si oprea ca sa ii dea mai mult timp. Devenise mai mult un microbuz personal si batranicele nu pareau deloc deranjate dimpotriva il tot inghionteau pe sofer sa fie atent cu cei doi albi. Nu cred ca aveau parte prea mult de astfel de companioni de calatorie pentru ca in Tana Toraja turisti inchiriaza masini, nu folosesc transportul in comun. Iar intr-o zona in care turistii albi sunt inca o raritate (veneau copii la noi sa ne atinga atat de raritate eram) sai ai unul in microbuz cu tine era distractie nu gluma.
La un moment dat soferul opreste microbuzul si ne arata de zor ceva in dreapta soselei. Noi nu intelegeam deloc ce vrea. dar dupa o discutie intensa de dat din maini ne-am uitat mai bine si am vazut de ce oprise. Asta era vederea pe care ne-o arata omul:



Stia el ce stie si ii ramanem pentru totdeauna recunoscatori.
A doua zi am inchiriat un scooter si am plecat cu el la plimbare prin jur fara nici o destinatie precisa si evident ca la un moment dat am ajuns iar la batutumonga insa intre timp am vazut unele dintre cele mai frumoase imagini din viata mea.
Iaca si ceva poze care sper sa puna Sulawesi si Tana Toraja pe lista unora :

















Wednesday, April 2, 2014

Planuri pentru Padurea Neagra

Acum ceva timp citeam (ca in fiecare zi de altfel) ce mai e nou pe blogul Lilianei de la "Placerea de a calatori"  si am vazut planul ei pentru o vizita in jurul Stuttgartului. Ce am citit mi-a placut foarte mult asa ca am aruncat un ochi pe Via Michelin si imediat m-am intrebat "Noi de ce nu am ajuns in Padurea Neagra pana acum?" pentru ca nu e deloc departe si pare destinatia perfecta pentru un week end mai lung. Si pentru ca pana acum l-am ratat (cu exceptia unei opriri scurte in Baden Baden), a fost trecut imediat pe lista cu "Must see" de week end.

Saptamanile trecute stateam de vorba cu Cipri si incercam sa gasim ceva de facut in week end-ul de trei zile de Pastele Catolic si ideea Padurea Neagra a iesit imediat de la naftalina. Am avut de ales intre trei destinatii: Padurea Neagra, Bourgogne si Bordeaux si am decis ca poate ar trebui sa mai avem si ceva variatiune si sa alegem Germania pentru ca ultimul week end lung tot in Franta si tot la degustari de vinuri l-am petrecut. Nu ca nu ne-ar place Franta si nu ne-ar place sa degustam vinuri dar uneori mai e nevoie si de o pauza. Mai ales ca pentru moment pivnita e plina de vinuri de baut deci avem rezerve pana la urmatoarele degustari.
In principiu  nu am nevoie de foarte mult timp pentru organizarea week enduri lungi. Nu e week end lung sa ne prinda in Belgia asa ca avem experienta serioasa zic eu la organizat si totul merge brici. Cat ai zice peste avem planul pus la punct. Insa in ultimul timp a intervenit provocarea calatoritului cu un catel. Pentru ca Rex este si el prezent mot in masina de cum plecam undeva. Noi suntem mai ceva ca o familie cu copii :) Asa ca trebuie sa il luam si pe el in seama cand facem planul de calatorie. De exemplu cautam mai mult destinatii de petrecut timpul in natura si mai putin orase mari. Tocmai de asta Padurea Neagra ne-a suras asa mult. Si oricum orasele mari le-am vazut toate de prin apropiere deci nu pierdem nimic. Apoi trebuie sa gasim un hotel care sa accepte clapaugi si nu numai sa ii acepte dar mai trebuie sa fie de un anumit fel. Adica hotelul ideal in momentul de fata este unul la tara, cu gradina, camere putine, linistit, fara galagie etc etc etc. Si apoi incepem rugaciunile ca Rex sa nu mai decida (cum a facut ultima data) ca trebuie sa apere camera si pe noi de hoardele de atacatori. Atacatorii fiind niste vecini mai veseli care faceau galagie si la care vasnicul paznic  s-a decis sa latre de cum auzea un raset. Asta evident in miez de noapte. Si sa existe restaurante cu terase aproape de hotel unde sa putem merge insotiti de caine. In Franta nu e nici o problema calatoritul cu Rex pentru ca francezii adora cainii. Acum speram sa fie la fel si in Germania.

Am facut cazare intr-o locatie oarecum traditionala si acum punem pe lista ce sa facem. 
In primul rand vrem sa ne petrecem ceva timp facand hiking asa ca ne-am orientat imediat catre urcat pe Feldberg care este cel mai inalt munte din Germania in afara Alpilor, o vizita pe la Feldsee si pe la Titisee.
Ceva linkuri de inspiratie:
http://monkeysandmountains.com/tips-for-hiking-in-the-black-forest-germany
http://www.summitpost.org/feldberg/152074#chapter_3
http://www.bergwelt-suedschwarzwald.de/en/wandern/wandern-touren.php

O alta ruta care imi face serios cu ochiul este cea pentru Wutach Gorge, mai ales ca partener de calatorie este si un golden retriever indragostit de apa care pun pariu ca va sari ca o capra prin rau de la plecare pana la sosire :) :

http://www.schwarzwald-tage.de/english/hiking_suggestion_wutachschlucht.html
http://www.gang-gang.net/nomad/balkans/balkans16.html

Nu poti sa ajungi in Padurea Neagra si sa nu mergi sa vezi sursa Dunarii. Deci asta va fi clar si in planul nostru. Oficial Dunarea incepe din Donaueschingen insa in realitate incepe cu doua raulete mici: Breg si Brigach aproximativ 40 km mai departe care se intalnesc in Donaueschingen si formeaza Dunarea care trece la doi pasi de casa bunicii si unde mi-am petrecut multe duminici la balaceala si plaja. Planul va fi deci sa mergem in ambele puncte sa vedem ce gasim.

http://modestine2011.blogspot.be/2012/09/the-black-forest-and-source-of-danube.html

Pe lista mai este vizitarea orasului Freiburg si ruta panoramica Uhrenstrasse. Si poate si mersul pe Panoramastrasse.

Poate i se face mila lui Rex si ne da voie sa vedem si ceva castele si muzee asa ca poate incercam vizitarea castelului Hohenzollern  si muzeele celor de la Mercedes sau Porche. 

Ar mai si si alte orase pe care am vrea sa e vizitam dar totul depinde de timp: Ludwigsburg, Schwabisch, Tubingen, Heidelberg etc. Dar om trai si om vedea. Vreme buna  si voie buna sa fie :)

http://www.gang-gang.net/nomad/balkans/balkans15.html



Tuesday, April 1, 2014

Sadhu - divin sau nebunie?

Un sadhu este un ascet hindus care a renuntat la casta, la pozitie sociala, la bani, la proprietati etc si care isi dedica integral viata atingerii eliberarii prin meditatie. 
Indiferent ca oamenii sunt constienti sau nu ce este un sadhu sunt sigura ca este aproape imposibil sa nu fi vazut vreodata imaginea unuia. Felul cum arata da nastere unor fotografii foarte interesante si prin urmare oricine viziteaza o tara predominant hindusa trebuie sa aibe o astfel de fotografie in portofoliu. Evident ca nici noi nu facem exceptie si avem unele dupa cum se poate vedea la sfarsitul postului.
Cum spuneam sadhu ies usor in evident felul cum arata pentru ca vor de fapt sa refaca imaginea zeului Shiva pe care il considera "master of Yogis":
  • De exemplu poarta de obicei "haine" in culoarea safronului, culoarea renuntarii (renuntarea lor la viata asa cum o stim noi condusa de material);
  • Sunt aproape dezbracati ;
  • Au corpul acoperit de obicei cu cenusa la fel ca zeul Shiva (zeul distrugerii si regenerarii);
  • Tot la fel ca zeul Shiva, shadus au desenate pe frunte trei linii reprezentand cei trei zei importanti.
  • Shadus poarta parul foarte lung tot ca o copie a zeului Shiva ale carui puteri supranaturale se pare ca stau in par;
  • Folosesc marijuana in ritualurile lor stiut fiind ca Shiva are o mare afinitate pentru planta asta. Se crede ca atunci cand elixirul vietii a fost creat de davas si asuras, Shiva insusi a creat cannabisul din corpul sau pentru a purifica elixirul. asta este motivul pentru care in Nepal exista o zi pe an in care consumul de marijuana este legal - ziua de nastere a lui Shiva (festivalul Shivratri).
Au o existenta destul de ciudata pentru vesticul de rand posesor de tot felul de i-uri, smat phone-uri, masini, case si bijuterii. Pentru un credincios hindu, ei sunt un fel de prezenta divina. Ai u parte de foarte mult respect din partea societatii si nimeni nu asteapta nimic material de la ei. Pentru vestici sunt insa motiv de poze, de mirare si de suspiciuni. Intr-o existenta care nu permite proprietati materiale, sadhu trebuie sa traiasca intr-un fel sau altul asa ca sunt dependenti de ceea ce primesc de la oameni. Inclusiv de la turisti cum foarte repede au descoperit. Si nu numau sadhu reali au descoperit asta ci si oportunistii care se deghizeaza in sadhu pentru 1 dollar taxa de poza. 
In Nepal am intalnit si sadhu falsi dar si unii cat se poate de reali in Pashupatinath. O vedere care te pune oarecum pe ganduri si te face sa meditezi un pic la existenta ta de zi cu zi.

Pentru cei care au citit ceea ce am scris mai sus despre marijuana la liber pentru sadhu si ii invidiaza, i-as ruga sa arunce o privire la pozele de mai jos si sa ia aminte la centura de castitate din metal. Mai mult ca sigur asta va pune o umbra pe invidia marijuanei la lier. Si daca mai si spun ca organul sexual este distrus (prin forta) atunci cand te decizi sa devii sadhu sunt sigura ca nici o cantitate de drog la liber nu va mai parea interesanta. Mai bine te muti in Amsterdam :) Organul sexual masculin este distrus pentru a nu exista nici o tentatie sexuala pentru sadhu. Ceremonia se numeste Sanskar si se tine in timpul vestivalului Shivratri. Viitorul sadhu este asezat culcat si patru seniori sadhu il tin imobilizat. Cu un cleste i se prinde penisul si printr-o zvacnitura puternica i se distruge nervul ceea ce face ca viitorul sadhu sa nu mai fie capabil niciodata sa aibe erectie. Ceea ce este chiar cinic tinand cont ca Sadhu divinizeaza simbolul Linga.

Ma opresc aici cu discutia despre Sadhu, dar poate v-am facut curiosi sa cititi un pic despre ei si sa incercati sa ii intelegeti desi primul lucru care va vine in minte este "astia sunt nebuni". Uneori e mai simpul sa fim ignoranti insa nu am fi oameni daca nu am fi curiosi sa intelegem ce sta in spatele lucrurilor pe care nu le intelegem la o prima vedere.


Daca nu stiti ce este Linga si va intrebati de ce am zis de cinism iaca o poza. Cu ce seamana? Si chiar este cu ce seamana. Asa se face ca niste oameni care isi distrug de buna voia organul sexual divinizeaza un organ sexual.






Monday, March 31, 2014

Increderea in bloguri

Recunosc ca sunt o persoana extrem de naiva cand  vine vorba de bani. Si asta face sa fiu si foarte naiva cand vine vorba de pareri se pare.
Cand planuiesc o calatorie, blogurile de calatorii sunt intotdeauna o sursa forte de informatie si citesc pe nerasuflate posturi peste posturi. Pentru ca am vazut intotdeauna blogurile ca pe o sursa de informatie venita de la oameni la fel ca mine si fara a fi influentate de interesele agentiilor, ghizilor, hotelurilor, restaurantelor etc etc etc. M-am incapatanat pana de curand sa le vad ca pe pareri sincere. Din pacate insa apar tot mai multe cazuri care imi dau peste nas si mi arata ca naivitatea mea da deja in prostie.
Ma cunosc suficient de bine (si pe Cipri cred eu la fel) incat sa stiu sa aleg dintre parerile de pe bloguri locatiile care sa mi se potriveasca mie. Stiu ca ce ii place unuia, mie poate sa mi se para extrem de urat asa ca citesc sfaturile cu un ochi destul de critic si filtrez prin ceea ce stiu ca mi se aplica mie. Degeaba vine cineva si imi spune ca Vang Vieng e raiul pe pamant. Eu stiu ca petrecerile zi lumina, drogurile la liber, bautura fara fund etc etc etc ar transforma locatia respectiva intr-un loc de cosmar pentru mine. Prin urmare Vang Vieng nu a existat in traseul meu din Laos. Stiu ca intre timp lucrurile s-au schimbat acolo deci daca ar fi sa merg iar in Laos probabil ca i-as da o sansa. Insa la momentul respectiv am zis pas. 
La fel citesc cu un ochi destul de critic parerile despre hoteluri si restaurante. Stiu care imi sunt limitele si le aplic ca filtru la ceea ce citesc.
Deci cred eu ca am invatat in atatia ani de calatorie sa navighez printre pareri personale pentru a alege ceea ce cred ca mi se portiveste. Insa tot mai mult ma lovesc de ceva ce urasc cu adevarat: bloggeri care au ajuns la un anumit nivel de celebritate, care si-au facut un nume si un renume si care acum au ajuns sa isi foloseasca numele pentru a face bani. In principiu nu am nici o problema cu asta daca omul pune mare "RECLAMA" la postul respectiv. Insa cand te ascunzi in spatele "parerii personala" pentru a face vanzare unei agentii atunci chiar ca sunt extrem de deranjata si dezamagita. Am vazut in ultimii doi ani, un blog pe care il citeam cu religiozitate trecand de la o oaza a backpakerilor (a calatorilor pe cont propriu si cu buget rezonabil) la o poarta pentru agentii de turism si companii aeriene sa isi vanda pachetele si biletele. Si incet incet am inceput sa imi pierd increderea. Iar saptamana trecuta am ajuns chiar sa fiu atat de dezamagita incat sa ma intreb oare de ce mai intru acolo. Pentru ca in incercarea de a face reclama unei agentii cu care respectivul blogger colaboreaza, a ajuns sa spuna despre o locatie pe care eu o stiu si o iubesc, ca este prea nesigura pentru a merge pe cont propriu si e mai bine sa se mearga cu o agentie si se da evident programul de la agentie colaboratoare. Am ramas cu un gust amar. Foarte amar. Si mi-am pierdut increderea intr-un blog care mi-a fost foarte drag. iar cazul asta nu face altceva decat sa imi zdrungine increderea in bloguri in intregul lor. Pentru ca nu pot sa nu ma intreb oare cati mai scriu doar din dragoste de calatorii si cati din dorinta de a face bani?

PS:
Intr-o cu totul alta nota citeam ieri un articol despre controversa din jurul vaccinului MMR si cu mare amar m-am gandit ca uite eu ma supar pentru un blog de calatorii cand de fapt acelasi lucru se practica si la un nivel ce ne afecteaza de fapt viata si sanatatea. Banii astia bate-i vina.

http://tallguywrites.livejournal.com/148012.html