Friday, December 22, 2017

Planul pentru - Australia

Pana acum tarile unde mi-a fost cel mai greu sa fac un itinerariu de calatorie au fost China si India. Cand ai o tara mare cat un continent este mai greu sa pui toate lucrurile pe care ai vrea sa le vizitezi intr-o perioada de doar trei saptamani consecutive cat ne permitem noi sa avem concediu. Deci m-am gandit si m-am razganit de sute de ori pana am restrans lista cu obiective la ceva ce era cat de cat realizabil dar fara sa fie doar "check check check" fara sa ai timp sa faci nimi si fara sa sece portofelul.

Insa ambele tari par acum foarte usoare daca le compar cu ultima noastra destinatie de calatorie. Care nu numai ca e mare cat un continent dar chiar este un continent. 

Yep - Vorbesc bineinteles despre Australia. Singurul continent pe care nu ne-au ajuns picioarele pana acum.

In 2010 am intalnit in Peru un cuplu care calatorea in jurul lumii si care ne-a povestit de aventura lor in Australia si in Noua Zeelanda. Ne-au spus ca au inchiriat o caravana si pentru cateva saptamani au incercat sa vada cat mai mult din tara. 

Prietenul si vecinul nostru italian din Belgia a locuit in Australia pentru ceva ani (familia inca ii mai este acolo) si ne povestea si el ca cel mai bine ca sa vizitezi Australia este sa inchiriezi o caravana si sa pleci hai hui.

Prin sutele de bloguri de calatorie citite caravana si Australia apareau si ele mai des decat oriunde altundeva.

Si uite asa am plecat si noi la drum in planuitul calatoriei de la ideea ca vrem sa inchiriem o caravana.

Insa tot la fel de hotarati eram si ca vrem sa vizitam anumite lucuri neaparat.

Dar dupa doar o scurta privire pe harta ne-am dat seama ca si caravana si vizitele "neaparate" se cam exclud recipric. Cand vezi ca oriunde ai vrea sa ajungi inseamna parcurgerea unei distante de 3000 de kilometri apai "avion" scrie pe tine. 

Si chiar si renuntand la ideea de caravana tot a fost extrem de greu sa decid ce anume vrem sa vizitam. Pana la urma Cipri a zis ca ar trebui sa fac o lista cu destinatiile pe care vreau sa le vad, sa le pun in ordinea importantei, sa le acord un numar de zile si apoi le alegem, in functie de importanta, pe toate cele care incap in timpul avut.

Si asa ne-am restrans la patru locatii:

  • Sydney. Este poarta de intrare in tara pentru noi si este unul dintre putinele orase din lume pe care imi doream sa le vad
Sydney
  • Great Ocean Road. Pentru Koala si pentru plaje care iti luxeaza maxilarul. Si de ar fi doar Koala si tot ar fi pe lista.
Great Ocean Road
  • Kakadu. 50 000 de ani de istorie. Picturi vechi de 23 000 de ani. Ce as putea sa spun mai mult de atat? 
Kakadu Rock Art
  • Marea Bariera de corali. Cu asta ar fi trebuit sa incep. Pentru ca este principalul motiv pentru care vizitam Australia. Daca iti place sa faci scufundari (asa cum ne place noua) nu ai cum sa nu ai Marea Bariera in Bucket list-ul tau.  Imediat ce am avut biletele de avion in buzunar am contactat cele doua firme care fac excursii de cateva zile in zonele mai indepartate are Barierei, am rezervat doua locuri si apoi restul calatoriei a trebuit planuit in jurul acestei excursii. Si daca tot vorbim de scufundari evident ca nu puteam ajunge in Australia fara o vizita la Yongala. Una dintre cele mai impresionante epave la care poti sa te scufunzi ca amator. 
Marea Bariera
Yongala
Itinerariul:

23 Decembrie - Frankfurt - Beijing
24 Decembrie - Beijing, plecare noaptea spre Sydney
25 Decembrie - Sydney
26 Decembrie - Sydney
27 Decembrie - Avion spre Melbourne, inchiriat masina si plecat pe Great Ocean Road
28 Decembrie - Great Ocean Road
29 Decembrie - Great Ocean Road, Avion noaptea Melbourne-Darwin
30 Decmebrie - Inchiriat masina si plecat spre Kakadu
31 Decembrie - Kakadu
1 Ianuarie - Kakadu
2 Ianuarie - Litchfield
3 Ianuarie - avion Darwin- Cairn, inchiriat masina si plecat spre Yongala
4 Ianuarie - Yongala
5 Ianuarie - Yongala si plecat spre ceva
6 Ianuarie - Nu stiu
7 Ianuarie - Nu stiu
8 Ianuarie - Plecat la scufundari cu Spirit of Freedom (3 Days Cod Hole)
9 Ianuarie - Marea Bariera
10 Ianuarie - Marea Bariera
11 Ianuarie - Marea Bariera
12 Ianuarie - avion Cairn Sydney
13 ianuarie - Sydney, plecat noaptea spre casa (Sydney-Beijng-Frankfurt)
14 ianuarie - inapoi la realitate





Thursday, December 21, 2017

La pas prin Sevilia

In ultimul timp nu prea am nici un spor si nici un chef de scris dar m-am gandit ca macar niste fotografii din Sevilia sa va arat, ca prea tare mi-a placut orasul. 

Probabil ca nu este nici o surpriza si ca v-ati dat deja seama din celelalte doua texte despre Sevilia (Perioada de Aur si Plaza de Espagna)  ca mi-a placut dar o imagine face cat 1000 de cuvinte. Nu? Sau cel putin asa zice cel ce nu are chef de scris.

Si cum sa nu iti placa Sevilia? 

Vreme buna, mancare buna, vin bun si arhitectura si istorie pe masura oricarui apetit. 

Si in plus un oras perfect de luat la picior cu toate locurile importante de vazut aflate la distante rezonabile de parcurs pe jos.

Desi trebuie sa recunosc ca in fiecare zi am facut peste 20 de km. Sambata am facut chiar 28 de km. Deci mic mic darparca nu chiar asa mic.

Sa purcedem deci cu fotografiile de la "atractiile" de top din oras.

Incep cu Plaza de Espagna. Evident. Probabil locul meu preferat din oras si un loc surprinzator prin istoria lui. La cat de impresionant este ma asteptam sa fie plin de istorie si cu siguranta "regal". Cand colo fuse contruit la 1929 pentru o expozitie. Dar totusi uite cum arata:



Alcazar - Palatul Regal. Ma asteptam sa fiu scoasa din papuci de uimire. Si poate ca as fi fost daca nu as fi vizitat Marocul inainte. Dar dupa ce vezi minunatiile din Maroc parca Alcazarul nu mai e decat o palida copie. Deci nu-mi ramane decat sa astept sa merg la Alhambra. Poate acolo voi fi scoasa din papuci.


Catedrala si Turnul Giralda. Dupa ce ai vazut Koutoubia in Marrakesh parca Giralda nu mai este chiar atat de impresionant, nu? Insa interiorul Catedralei mi-a placut foarte mult.

 

Plaza de Toros de la Maestranza. Nu as merge niciodata la o corida insa locul unde se dasfasoara o corida e cu totul altceva.


O plimbare prin Triana (cartierul tiganesc de peste apa):


Sau o plimbare prin Santa Cruz (cartierul evreiesc):


Evident o vizita la Arhivele Indiilor:


Si o urcare in Turnul Giralda (care nu are decat 17 trepte deci este usor ca "Buna Ziua"):



Si nu uitati ca Sevilia este parte din Triunghiul de aur al Flamenco-ului (impreuna cu Cadiz si Jarez de la Frontera) deci mergeti neaparat la un spectacol. Scuzati calitatea pozelor dar eram muuuult prea preocupata de ce erau in stare sa faca oamenii aia. Am facut doar cateva poze pe fuga cu telefonul.