Saturday, January 5, 2013

Angkor (II)



A doua zi a inceput in forta cu o vizita la Angkor Wat la rasaritul soarelui.
 Un “must see” dat in toate ghidurile si brosurile despre Angkor. Ceea ce inseamna ca tot turistul va incerca sa ajunga sa vada rasaritul cel putin o data cat sta in Siem Reap deci trebuie sa fii pregatit pentru aglomeratie si pentru ideea ca in nici un caz nu vei avea templul doar pentru tine.
Trebuie sa recunosc insa ca ma asteptam la mult mai rau din povestile auzite de la altii asa ca inca o data nu am fost deloc deranjata de aglomeratie. Si in continuare cred ca vacanta in China a facut minuni. M-a imunizat pentru aglomeratie :)
In plus am avut si norocul sa ajungem suficient de devreme incat sa prindem un loc bun pentru Cipri ca sa faca poze. Loc bun am avut si eu dar l-am cedat destul de usor pentru ca eu nu faceam poze si m-am simtit prost sa stau in primul rand in conditiile in care altii vroiau sa faca poze si nu aveau loc bun. Evident ca daca s-ar fi trezit si ei la fel de devreme ca noi ar fi prins aceleasi locuri dar asta tot nu m-a facut sa ii las sa treaca in fata mea.


Linistitul templu...

Si gloata de turisti.
De la Angkor Wat am plecat apoi la Kbal Spean pentru o plimbare de 1.5 km prin padure si o vizita la Raul celor o mie de lingas. Linga este un simbol falic peste care se turna apa in temple si apoi apa “sfintita” era colectata si folosit in diverse ceremonii. Pare cunoscuta nu ideea de “apa sfintita”? 
La Kbal Spean simbolurile linga sunt sculptate pe fundul raului asa ca practic toata apa raului care trece peste ele este sfintita. O idee foarte ingenioasa as spune.
Eu si Cipri am renuntat la explicatia oficiala si am venit fiecare dintre noi cu propria varianta care sa aibe cel putin la fel de multa logica precum oficiala :).
Cipri a decis sa numeasca raul asta: “raul puturosilor”. Pentru ca se poate interpreta ca decat sa care piatra la temple si sa faca acolo sculpturile, angkorienii au decis sa mearga direct la sursa.
Eu am l-am numit “raul ucenicilor” pe principiul ca inainte de a ii lasa pe sculptori sa participe la lucrari importante ii trimitea in padure sa isi formeze mana.
In drum spre Kbal Spean

Descoperind sculpturile pe firul raului







Dupa Kbal Spean a urmat Banteay Srei care se afla printre templele noastre preferate. Este de departe templul cu cele mai detaliate si impresionante sculpturi. Vazut de departe parca ar fi un castel de nisip, iar de aproape parca ar fi din dantela. Este un templu ce nu merita ratat chiar daca se afla la ceva distanta de complexul central.







La intoarcerea spre oras am luat o pauza de temple si ne-am oprit la Muzeul minelor antipersonal infiintat de un fost copil-luptator in trupele Kmerilor rosii. Pentru noi minele antipersonal sunt de domeniul filmului, pentru cambodgieni este viata de zi cu zi chiar si acum la 25 de ani de la terminarea regimului Kmerilor rosii. Si ca si cum milioanele de mine nu erau de ajuns, s-au mai ales si cu alte milioane de UXO cadou de la americani si rusi in lupta lor prosteasca cica prin Vietnam. Acum zece ani, 2000 de cambodgieni mureau anual din cauza exploziilor accidentale. Acum s-a ajuns la 200 pe an dar tara este in continuare departe de a fi complet deminata. Cum ar fi daca undeva in Europa sau America ar muri un procent asemanator de oameni din cauza minelor antipersonal? Probabil ca zona aia ar fi evacuata si armata ar marsalui umar la umar pana ar termina tot de verificat. Intr-o tara indepartata si saraca de care prea putini au auzit 200 de oameni pe an sunt usor de ignorat. La urma urmei nu este in ograda noastra. Cat timp printesa Diana s-a implicat in strangerea de fonduri pentru organizatiile care se ocupa de deminare totul a mers relativ OK. Dar moartea ei a fost ca si cum problema minelor antipersonal in Cambodgia s-a rezolvat peste noapte. Lipsa unei figuri care sa tina prima pagina a ziarelor si sa reaminteasca de fapt care este situatia a dus la o lipsa acuta de fonduri si la o evolutie cu viteza melcului turbat in a face tara “landmine free”.
Muzeul trebuie neaparat vizitat chiar daca nu esti interesat de istoria Cambodgiei. Pentru ca muzeul este de fapt cel care prin taxa de intrare sustine o scoala-camin initial pentru copii mutilati de mine acum pentru copii cu probleme de sanatate sau pur si simplu provenind din familii foarte sarace. Copii locuiesc in caminul aflat in spatele muzeului, mananca acolo, si au acces la educatie. Sunt obligati prin contract sa mearga la scoala publica din sat pana termina opt clase. Daca nu mai vor sa mearga la scoala nu mai au dreptul sa stea in camin. In plus la camin lucreaza si o profesoara americanca (acum mutata definitiv in Cambodgia) care preda ore suplimentare de limba engleza si tot felul de alte cursuri ocupationale.
Toti banii de pe biletul de intrare in muzeu merg catre scoala si in momentul de fata scoala-camin se gospodareste complet singura fara sa aibe parte de fonduri de la guvern.
In plus Aki Ra (fondatorul muzeului) conduce si o mica organizatie care se ocupa cu dezamorsarea minelor antipersonal. De exemplu in perioada in care i-am vizitat noi mergeau sa curete un loc intr-un sat aflat la 48 km de Siem Reap unde vroiau sa construiasca o scoala. Locul respectiv era considerat sigur pe hartile oficiale insa satenii spuneau cu totul altceva. Fusesera cazuri de persoane ucise sau ranite pe terenul ala si prin urmare acum era complet acoperit de jungla pentru ca nimeni nu indraznea sa il foloseasca. Iar organizatia lui Aki Ra vroia totusi sa aibe un teren sigur si in practica nu numai in actele oficiale daca tot construiau o scoala acolo.
Cu respectiva scoala este iar o poveste interesanta. Bugetul pentru construirea ei era de 60000 de dolari. Bani stransi foarte usor din donatii private. Pentru ca fiecare om doreste sa contruiasca o scoala pentru copiii saraci dintr-o tara uitata de lume. Face bine la multumirea de sine. Problema apare insa cu bani necesari ca scoala sa functioneze: salariile profesorilor, recuzite, uniforme pentru copii etc. Doar 600 de dolari pe luna, dar 600 de dolari care sunt extrem de greu de gasit. Pe cat de udosr este sa strangi banii pentru contruit o scoala pe atat de greu se pare ca este sa strangi banii fa faci scoala sa functioneze.
Vizita la muzeu a fost o experienta foarte interesanta si ne-a oferit o cu totul alta imagine a Cambodgiei decat ceea ce vede turistul care viziteaza Angkorul si atat. Si a fost o pauza binevenita in periplul nostru printre temple.


Ziua am incheiat-o intr-un templu foarte putin vizitat aflat pe drumul de la Banteay Srei catre complexul central: Banteay Samre. Iar parerea mea este ca un astfel de templu aflat mai departe de circuitul normal al turistilor este perfect pentru a incheia ziua. Poti sa stai sa te odihnesti pe tremtele lui fara sa fii deranjat de nimeni si nimic. In cazul de fata mai ne-am intalnit doar cu 5 alti turisti dar de care ne-am pierdut relativ repede si am putut medita in voie la tot ceea ce am experimentat in ziua respectiva.
In drum spre oras.



Friday, January 4, 2013

Angkor Wat (I)



Complexul Angkor este imens atat ca suprafata cat si ca numar de temple (peste 300 de temple) asa ca dupa ce am batut internetul in lung si in lat citind despre temple si cum pot fi ele grupate am decis sa acordam trei zile vizitarii lui: in prima zi sa facem “Micul circuit” impreuna cu ghidul, in a doua zi “Marele circuit” si in a treia zi sa mergem la Banteay Srei, Beng Mealea si Kbal Spean. Dar dupa o scurta discutie cu soferul de tuk tuk despre traseul propus de noi am decis de comun acord sa facem unele schimbari pentru ca cele trei locatii din ultima zi erau mai departe de complexul central si in doua directii complet diferite ceea ce insemna ca si daca am fi plecat foarte devreme de la hotel cu tuk tuk ul ar fi fost aproape imposibil de realizat. Deci planul a devenit: prima zi in continuare Micul circuit, a doua zi Kbal Spean, Banteay Srei, Land Mine Museum si Banteay Samre, iar a treia zi Beng Mealea si ce mai ni se parea interesant din Marele circuit.
Acum la sfarsit pot spune ca Marele circuit ar fi putut fi inghesuit in primele doua zile si in a treia zi sa fi vizitat templele  din complexul Roulus. Dar desi realizabil cred ca primele doua zile ar fi fost extrem de aglomerate si obositoare.
Este un complex imens si cea mai mare greseala pe care ar putea-o face cineva este sa creada ca il poate vizita in mai putin de o zi (si chiar am intalnit astfel de turisti). Chiar si numai pentru a bifa cele mai importante temple iti trebuie mult mai mult de atat.
Trebuie tinut cont ca in perioada lui de glorie, Angkorul adapostea un milion de locuitori in aceeasi perioada care Londra avea doar 50000 de locuitori. Iar ceea ce au lasat in urma lor ca si temple este cu adevarat o minune. De fiecare data cand vizitez astfel de locuri ma intreb: oare in urma noastra ce va ramane?
Dar sa revenim la ceea ce am vizitat. Ziua ne-am inceput-o cu Bayon (cel mai important templu din Angkor Thom) si nici ca nu se putea o locatie mai buna. Bayonul cu zecile lui de fete imense ce te privesc de oriunde mi-a placut din primul moment. In plus este suficient de impresionant incat sa uimeasca dar nu atat de impresionant incat sa nu iti mai placa nimic din ce vei  vedea mai apoi. De aia cred ca nici nu e o idee buna sa incepi cu Angkor Wat. Ar fi extrem de greu sa mai fii scos din papuci de uimire cand l-ai vazut pe Cel mai cel templu.

Poarta de sud

Bayon



Poze de turisti :)

Avalokiteshvara

De la Bayon am trecut strada si am ajuns la Baphuon, un templu deschis pentru public destul de curand pentru ca fusese practic adus la nivel de morman de pietre de care Khmerii rosii. Templul fusese renovat inainte de catre francezi, iar Khmerii rosii au considerat deci ca templul asta este simbolul capitalismului vestic si colonialismului si prin urmare trebuia indepartat. Mie mi se pare din alta lume sa ajungi sa te razbuni pe un templu dar se pare ca e mult mai usor sa te razbuni pe ceva ce nu poate riposta.
Baphuon


Inainte de a parasi Angkor Thom am facut o vizita scurta la Terrace of the Elephants and Terrace of the Leper King:
Turnurile acrobatilor

Terasa elefantilor

Urmatorul templu pe lista a fost Ta Prohm. Un templu pe care il stie cu siguranta multa lume. Mai mult ca sigur nu dupa nume dar arata o poza cu radacinile de copac ce se intind pe zidurile lui si reactia va fi de imediata recunoastere. Practic Ta Prohm este un star hollywoodian, doar a jucat in acelasi film cu Angelina Jolie.
Evident poze de turisti :)







Dupa un pranz rapid ne-am continuat vizita cu un templu mai micut (Banteay Kdei) dar care a compensat prin faptul ca atmosfera era extrem de linistita. Doar cativa turisti se plimbau printre zidurile lui vechi de sute de ani asa ca era extrem de usor sa gasesti un loc al tau in care sa te simti singur pe lume si sa te ascunzi de arsita zilei.


Sfarsitul zilei ne-a prins vizitandu-l pe Cel mai Cel: Angkor Wat. Pe care oricat de mult l-as lauda eu tot nu i-as face destula dreptate asa ca mai bine pun niste poze si atat. Si si mai bine va sfatuiesc pe toti sa mergeti sa il vedeti. Si nu pentru ca as lucra pentru Ministerul cambodgian al turismului :)





Apsaras





Am tot citit pe net si auzit de la altii cat de aglomerat este Angkorul. Mie nu mi s-a parut deloc asa. Poate ca este doar o perceptie datorata faptului ca vacanta precedenta a fost in China. Si mai ceva decat coada de turisti de la principalele atractii turistice chinezesti nu vei gasi nicaieri pe lumea asta cred. Termenul de “aglomerat” capata un cu totul alt inteles dupa ce stai la coada la Orasul Interzis intr-o zi de week end din timpul vacantei de vara. Pustiu nu era evident nici Angkorul dar nu erai sufocat de prezenta celorlalti. Iar in templele mai mici si  mai putin laudate in ghidurile turistice se intampla sa numeri pe degetele de la doua maini cu cate persoane il imparti. Ma asteptam la mult mai rau si de fapt ce am intalnit pe teren a fost cat se poate de suportabil.