Pe valea raului Semois

De fiecare data cand vad o harta a cursului raului Semois ma trezesc gandindu-ma ca raul ala nu vrea deloc sa mearga unde te-ai astepta sa mearga. Face atatea bucle si cotituri incat parca ar fi panglica unei gimnaste iar lungimea lui este probabil dubla fata de cat ar trebui sa fie doar pentru ca nu vrea si basta sa mearga drept.

Cursul raului Semois

Si ca si cum natura a fost prea mandra de propria reusita ca sa o lase sa treaca neobservata, i-a creat si decorul necesar pentru a fi admirata in toata splendoarea. De o parte si de alta a raului ai dealuri de 400 de metri care iti ofera niste privelisti perfecte catre meandrele apei de la baza lor.

Unele dintre cele mai cunoscute fotografii din Ardeni, sunt din zona respectiva. Si de nu ar fi mai greu accesibila decat Namur,, Dinant sau Spa, in mod sigur ar fi mult mai "calcata" de turisti decat este acum. Faptul ca faci destul de mult pana la o autostrada isi spune cuvantul intr-o tara in care esti obisnuit sa clipesti si sa ajungi din casa la 3 benzi pe sens. 

Fotografia tipica pentru valea raului Semois este satul Frahan vazut din Rochehaut. Si odata ce ajungi in Rochehaut iti dai seama si de ce. Chiar este ca scos dintr-o carte de benzi desenate (daca tot suntem in Belgia si de nu stiati belgienii au o fixatie pentru benzile desenate). 

Frahan vazut din Rochehaut

Noi am ajuns in Rochehaut pe jos de la parcarea pentru caravane din Poupehan (4.5 km one-way). Dar poti sa ajungi acolo direct cu masina sau chiar poti sta cu caravana intr-o parcare pentru caravane din Rochehaut. Iar daca vrei sa te plimbi prin jur, exista multime trasee care sa te tina ocupat. Poti sa cobori spre Frahan si sa vezi si privelistea inversa (Rochehaut vazut de jos) sau poti sa faci unul dintre cele mai celebre trasee de hiking din Ardeni - Les Eschelles de Rochehaut (de care o sa va povestesc intr-o scriere viitoare). Daca nu vrei plimbare ci doar relaxare, intr-o viata normala Rochehaut este un sat extrem de boem si dragut. Cu multe restaurante si baruri si un centru destul de animat pentru cat de mic este. Noua ne-a placut tare mult satucul chiar daca in vremuri de Corona doar magazinul cu produse locale si o brutarie sunt deschise. 

O priveliste asemanatoare cu Frahan dar de data asta fara un sat cuprins in bucla raului este Le Tombeau du Geants. Satul din care aveti privelistea din fotografie este Botassart si puteti ajunge acolo ori cu masina (este o parcare foarte mare fix langa locul "cu vedere") sau puteti ajunge pe jos din Bouillon (8 km one way). Este o plimbare care mi-e mi-a placut foarte mult si pe care Cipri a alergat-o de nenumarate ori pana acum. Week-endul asta suntem inapoi in Bouillon si Cipri, care are de alergat 100 de km dintr-o bucata, are de gand sa faca traseul ala de vreo 6 ori. 

Le Tombeau du Geants

Nu puteam sa scriu despre privelisti frumoasa fara sa amintesc despre castelul Bouillon vazut de pe traseul cu numarul 8 (porneste de la tunelul de sub castel si urca foarte abrupt pe dealul de langa el). Mai ales daca mergeti acolo intr-o dimineata cand ceata se lasa incet incet inspre vale, privelistile sunt de poveste. A fost una dintre putinele dati cand nu mi-a parut rau sa ma trezesc devreme.

Bouillon vazut de pe traseul nr. 8

Si chiar daca nu ajungeti la unul dintre punctele celebre, oriunde ati fi raul tot va va insoti. Vreti nu vrei o sa aveti apa tot timpul. Sa spun cat de incantat era labradorul nostru pasionat de balaceala? Nici nu puteai sa cobori din caravana fara sa vina si el sa mai faca o baita mica. De cand am fost acolo ma tot gandesc ce bine ar fi sa ne cumparam un caiac!

Pont de Cordemoy

Les Eschelles

Cu caravana in - Bouillon

In Belgia, una dintre masurile anti-Corona este ca orice calatorie in strainatate care nu este esentiala, este interzisa. 

Cum turismul nu este motiv "esential" inseamna ca ne plimbam pe plan local si descoperim intr-un ritm foarte lent zone prin care in mod normal nu am ajunge deloc sau am face 10 locatii in 3 zile ca sa fim cat mai eficienti. De obicei ne petrecem zilele de concediu peste granita sau si mai bine, pe alt continent asa ca niciodata nu am avut prea mult timp de petrecut "local". Este si bun Corona la ceva.

O complicatie suplimentara este ca in Belgia toate restaurantele si barururile sunt inchise. Si nu sunt inchise ca in Romania unde toate s-au transformat in "terase". Ci sunt inchise complet. La fel si foarte multe atractii turistice. Ceea ce a dus si la inchiderea a foarte multe hoteluri. 

Avantajul nostru este ca avem o caravana cu care ne putem plimba in voie peste tot si ca nu depindem de restaurante ca sa avem unde manca sau de un hotel sau airbnb ca sa avem unde dormim. Ne decidem de la o zi la alta unde sa mergem si ne pornim cat ai clipi cu casa in spate. Asta este si motivul pentru care vanzarea de caravane a explodat in Belgia. La un moment dat nu mai gaseai nici macar modele expuse prin show-roomuri.

De cele mai multe ori este o fotografie sau poveste unui traseu de hiking care ne indreapta pasii inspre un loc. In cazul Bouillon-ului a fost o fotografie cu "Le Tombeau du Géant"  care m-a urnit. Cand am inceput sa caut trasee de hiking si am vazut fotografii cu castelul si raul care face o bucla fix in jurul orasului, eram sigura ca am mai fost acolo. Mai tarziu mi-am dat seama ca era de fapt castelul din La Roche care imi venea in minte dar abia cand am ajuns fata in fata cu Bouillon-ul mi-a dat seama ca un castel pentru doua destinatii nu prea avea sens. Si cand ma gandeam la La Roche tot acelasi castel imi venea in minte :) Dar mi-a luat ceva timp sa ajung la aceasta "revelatie".

Bouillon s-a dovedit a fi o locatie extrem de prietenoasa pentru cineva care merge cu caravana. In aceasta perioada (Corona-time) toate campingurile sunt inchise si Belgia nu este deloc o tara prietenoasa cu camparea oriunde asa ca daca vrei sa fii "in legalitate" esti dependent de locurile special amenanjate. Pentru a gasi un loc unde sa petrecem noaptea, folosim aproape intotdeauna o aplicatie numita "park4night". Asa am aflat ca in Bouillon exista o parcare foarte mare pentru caravane la doar 800 de metri de centrul satului. Este o parcare gratuita care are si toate facilitatile: apa, electricitate si un loc pentru descarcat apa si toaleta. Apa curata si descarcarea apei/toaletei sunt gratuite. Electricitatea este contra cost si jetoanele se pot cumpara de la biroul pentru turism din sat. Pozitionarea este foarte buna fata de sat si chiar si mai buna fata de inceputul traseelor de hiking. Este o zona fara trafic si foarte linistita mai ales noaptea. Diferenta fata de un campin este lipsa toaletelor publice si a dusurilor. Trebuie sa fii "autosuficient" ca sa poti sa parchezi acolo.

Parcarea pentru caravane

De la parcare se vede castelul

Pentru cumparaturi/mancare, in Bouillon gasiti: 3 brutari, 2 macelari, 1 magazin cu branzeturi si 1 supermarket. 

In mod normal satucul este plin de viata, cu restaurante si baruri cat vezi cu ochii de-a lungul apei. In perioada insa ti se strange un pic sufletul cand el vezi pustiit si cu toate locatiile acelea inchise. Probabil ca mai mult de jumatate din ele nu se vor mai redeschide sub aceeasi proprietari. Asta este din pacate crunta realitate.

Exista doar cateva locuri de unde puteti lua ceva "take away". Un loc cu cartofi prajiti, unul cu durum/kebab si doua cu pizza. Insa nu v-as sfatui sa va puneti prea mare speranta in ele. 

Satul este "inghesuit" intr-o bucla facuta de raul Semois

Satul vazut de sus de la castel

Si ca sa continuam seria "Tot ce este inchis pe vreme de Corona" evident ca si mai toate activitatile turistice sunt inca inchise. Poate vom avea noroc si unele dintre ele se vor deschide in mai. Dar pana atunci facem ceea ce face o Belgie intrega - ne plimbam prin padure. Macar de am fi intr-o tara cu o densitate mai mica a populatiei. Ca au ajuns padurile sa fie mai aglomerate decat centrele oraselor.

Noi am mers in Bouillon fix in vacanta scolara si ma asteptam sa fie atat de aglomerat incat aveam deja planuri de rezerva cu locuri mai putin celebre in care sa ne mutam. Spre marea mea surprindere, a fost pustiu. Atat de pustiu incat am mers si 15 km fara sa vad picior de om. Probabil ca este legat de faptul ca este o zona mai putin accesibila comparat cu Namur/Dinant sau Spa. Si ca nici nu aveam zapada din Hoge Venen. Si in plus soarele dusese multi oameni pe malul marii in loc de Ardeni.

Asa ca am putut sa exploram in voia toate cararile din jur iar Rex s-a bucurat nespus ca nefiind oameni a putut sa alerge in voie cat l-au tinut picioarele. 

Ca sa aflati ce trasee sunt in zona, v-as sfatui sa mergeti la oficiul pentru turism din sat si sa cereti sfaturi. Sau daca vreti sa evitati contactul cu prea multi oameni, puteti sa va bazati pe hartile cu trasee pe care le gasiti pozitionate strategic in cele mai importante noduri /puncte de plecare. De exemplu o astfel de harta este la locul de joaca pentru copii de peste pod de sat. Este locul de unde pornesc cateva trasee foarte populare deci vrei nu vrei tot ajungi in zona.

Harta cu traseele de hiking, MTB si calarie suntcum treci peste pod (pe partea stanga)

Traseele din Bouillon

Distantele

Dupa ce te-ai decis ce traseu faci, trebuie doar sa urmezi semnele si numerele de pe traseu. Cred ca este zona cea mai bine marcata in care am fost pana acum in Belgia. Este imposibil sa te ratacesti. Dar despre ce trasee am facut noi, o sa scriu in zilele viitoare.

In plus fata de traseele de mers pe jos, sunt si foarte multe trasee de mountain biking. Asta daca sunteti mai pasionati de roua roti decat de doua picioare.

Si daca aveti propriul vostru kayak, raul Semois va asteapta cu bratele deschise. In mod normal sunt multiple locatii de unde puteti inchiria unul dar, ati ghicit, deocamdata sunt inchise din cauza Coronei. Oricine poate merge cu kayakul pe rau. Singura restrictie este sa fie pe lumina. Nu ai voie noaptea. In rest trebuie doar sa fii sigur ca ai si cum te intoarce. 

Cu Kayakul

Castelul si muzeul sunt inca deschise. Au voie un numar limitat de vizitatori si obligatoriu cu masca. De fapt masca este obligatorie peste tot in centrul satului. Cand am fost noi era foarte pustiu asa ca nu cred ca era absolut nici un pericol de supraaglomerare. 

La castel

Cam atat pentru astazi. Zilele viitoare revin cu traseele facut.

Si in cazul in care nu am spus suficient de clar: noua ne-a placut atat de mult in zona incat maine seara ne pornim iar catre acelasi loc. 

Un traseu usor in zona St. Moritz

Nu intotdeauna cele mai frumoase trasee trebuie sa fie si dificile, lungi si greu accesibile. Iar treseul pe care vi-l prezint astazi este exemplul cel mai elocvent.

Daca aveti copii sau daca nu sunteti tocmai in forma si vreti sa faceti un traseu pe munte in zona St Moritz atunci acesta este traseul pe care vi-l recomand cel mai mult.

Si daca nu ati vazut vreodata de aproape un ghetar, atunci chiar ca nu aveti voie sa il ratati.

Traseul porneste de la gara Morteratsch unde puteti ajunge cu trenul din St Moritz. 

Langa gara exista si o parcare imensa (cu plata) in cazul in care va decideti sa folositi masina ca sa ajungeti la locul de pornire. 

In total sunt 10.6 km de mers. 

5.3 km de urcare (cu 597 de metri diferenta de altitudine) din Morteratsch pana la cabana Boval. Si tot atat de coborat.

Este un traseu foarte bine marcat (ca doar suntem in Elvetia) si simplu de urmat. Trebuie doar sa urmati semnul catre cabana Boval (Chamanna da Boval). 

Poteca urca foarte lin, nu este greu de urmat si nici nu sunt zone periculoase.

Cand se ajunge foarte aproape de cabana este o zona mai abrupta dar pentru ca traseul este facut sa fie potrivit si prichindeilor si incepatorilor, exista franghii de care poti sa te tii. Mai mult poteca este foarte lata si nu vei fi deranjat prea tare de scarile pe care trebuie sa le urci chiar si de nu esti cel mai bun prieteni cu altitudine si cu privitul in haul vaii.

Noi auzisem de traseul acesta de la niste prieteni care fusesera acolo cu doua saptamani inainte. Ei l-au facut cu doi copii de 10 si 7 ani. Si nu erau singurii.

Noi am pornit pe traseu foarte devreme dimineata pentru ca voiam sa plecam spre casa in aceeasi zi si pentru ca voiam sa evitam aglomeratia. Ceea ce as recomanda si voia pentru ca traseul este unul foarte popular si se aglomereaza foarte tare in jurul pranzului. 

Noi la urcare nu ne-am intalnit decat cu 4 persoane. La coborare insa, mai ales cand ne-am apropiat de gara,  se aglomera chiar bine. Si era plin de familii cu copii, unii dintre ei chiar mai mici de 7 ani, ceea ce spune multe si despre accesibilitatea traseului dar si despre la ce ar trebui sa va asteptati daca porniti mai tarziu.

La plecarea din gara, traseul urca incet incet prin padure. In departare se vede ghetarul iar la baza muntelui se vede o poteca foarte plata pe care o puteti urma pana la baza ghetarului (daca vreti sa il vedeti si de jos in sus).

Cu cat inaintezi mai mult cu atat peisajul se schimba si in loc de padure incepi sa mergi pe marginea morenelor. 

Ultima parte a traseului este mai abrupta dar ajungi cat ai clipi la cabana si poti sa te bucuri de o pauza sa mananci sau sa bei ceva la cafeneaua de acolo:

Si inchei cu o tema de gandire. Ca majoritatea ghetarilor din lumea asta, si acesta se retrage intr-un ritm alarmant. Atat de repede incat nu se stie pentru cat timp o sa mai ne putem bucura de el.

Un traseu in sudul vaii Lauterbrunnen

Nu mai este de mult o surpriza faptul ca zona Lauterbrunnen-Murren-Wengen-Grindelwald este unul dintre locurile noaste preferata (din intreaga lume).

Nu conteaza ca este iarna la schiat sau vara la mers, intotdeauna ai ceva de facut acolo iar privelistile sunt absolut uimitoare.

Vara asa am ajuns iar in zona pentru o mini-cursa de alergare montana (cu conditii de pandemie) organizata de cei de la Eiger Ultra in locul curselor traditionale (care anul asta nu s-au mai tinut). In 2019, eu am participat la cursa de 51 de km iar Cipri la 101 km si cand am auzit ca or sa incerce sa organizeze ceva mai mic nici nu ne-am gandit de doua ori inainte sa ne inscriem. Orice motiv ca sa ajungi sa alergi in zona Grindelwald este unul bun.

Dupa cursa am decis ca daca tot suntem in zona sa trecem pe partea cealalta a "dealului" si sa facem un traseu pe care nu l-am facut pana acum si care era descris tot in cartea "Run the Alps Switzerland : 30 Must Do Trail Runs" de care v-am mai spus.

Iar cartea asta se dovedeste a fi magica pentru ca tot descoperim locuri absolut fabuloase de care nu am auzit pana acum. In cazul de fata traseul incepe din sudul vaii Lauterbrunnen, dintr-un satuc numit Stechelberg.

Am tot umblat prin Lauterbrunnen-Murren-Wengen, dar nu am mers niciodata sa vedem ce este in capatul vaii. De data asta insa o fotografie cu un lac glaciar aflat la capatul traseului, m-a convins imediat.

Si uite asa ne-am pornit pe Stechelberg-Oberhornsee:

Este foarte usor de gasit punctul de plecare pentru ca este capat de drum. Mai departe de atat nu poti merge cu masina. Si pentru ca nu sunt telecabine, trenuri etc care sa te duca in directia in care merg traseele, este foarte liniste si nu o sa gasesti prea multi alti turisti. Am putea numara pe degetele de la doua maini oamenii cu care ne-am intalnit in cele 5 ore de dat din picioare.

 

Traseul este unul relativ usor si daca chiar vrei il poti alerga fara probleme. Insa sunt atat de multe locuri unde sa te opresti pentru poze si pentru admirat incat cel mai bine este sa fii cu cineva care sa fie mai rapid decat tine si sa se ocupe de toate opririle. Sunt si sotii buni la ceva.

Este un traseu al cascadelor. La inceput mergi la baza lor si le vezi cum se rostogolesc pe pantele imense ca mai apoi cand ajungi la punctul cel mai inalt, sa treci pe deasupra lor si sa vezi ghetarii din care vine apa.

Dar va las cu niste fotografii care sa va convinga mai bine decat vorbele mele.

Punctul de pornire

Ni se promit niste ghetari

Si apa

Incet incet ne facem drum catre punctul cel mai de sus

Si de sus vederea catrea valea Lauterbrunnen este geniala. Cu Murren agatat pe marginea muntelui (stanga). Wengen in dreapta.

Asa da plimbare

Ne apropiem de cascade

Noroc ca nu sunt vaci :)

Si am ajuns si la lacul glacial

La racorit picioarele

Gata de coborare