Friday, January 10, 2014

Everest base camp trek - Ziua 1

Acum cativa ani, vedeam pe Discovery un documentar despre cele mai periculoase aeroporturi din lume. Pe primul loc era un aeroport mic dintr-un sat ascuns undeva printre varfurile de mii si mii de metri ai Himalayei. Satul respectiv se numeste Lukla iar motivul pentru care un sat atat de mic are aeroport este doar pentru ca are rolul de poarta catre escaladarea celui mai inalt varf din lume: Everest (8848 m). Si fusese votat cel mai periculos aeroport din lume pentru ca pilotii trebuie sa navigheze si sa aterizeze/decoleze vizual printre unii dintre cei mai inalti munti din lume pe o pista de numai 500 de metri ce se termina intr-o parte cu un perete de stanca si in cealalta cu o cadere brusca. Deci clar nu este o pista pe care sa iti doresti sa o ratezi. 
Pe 17 decembrie 2013 subsemnata si jumatatea ei mai buna aveau un zbor, ati ghicit, fix catre Lukla. Ne asteptam la un zbor care sa ne ridice parul pe noi de frica mai ales in avioanele alea mici de 12 pasageri care par niste muste vazute printre munti. Insa nu a fost deloc asa. Am plecat oarecum la timp (jumatate de ora intarziere este in mod clar "la timp" in Nepal) si dupa 25 de minute de zburat peste munti, dealuri si vai am ajuns in Lukla. Nici nu ne-am dat seama cand eram deja cu bagajele in spate si pornisem pe traseu. Desi cand te uiti la cum arata pista si la cat de scurta este parca nu ai mai fi la fel de curajos pentru drumul inapoi.
Dupa ce am facut pozele de rigoare cu pista si cu aeroportul care arata precum o autogara mai mica, am pornit prin sat sa ne gasim un porter, sa luam micul dejun si sa ne punem pe mers ca doar de asta am venit in Lukla. 
Avion cu motor ia-ma si pe mine-n zbor :)

Regulile de  securitate sunt mai putin stricte in Nepal asa ca esti cu nasul in comenzile pilotului

Pe aeroport

Si celebra pista

Pentru prima zi programul era unul foarte lejer cu doar cateva ore de mers la vale din Lukla (2840 m) pana in Phakding (2610m) si pentru niste turisti entuziasti si cu picioare bune (asa ca noi) asta a insemnat ca inainte de pranz eram deja la locul unde trebuia sa ne petrecem noaptea. Daca ar fi sa aleg inca o data ce traseu sa fac as alege sa mai merg inca doua ore pana in Monjo in loc sa ma opresc in Phakding pentru ca in felul asta mi-as face ziua a doua (care este un pic mai grea) mai placuta. 
Locul de dormit

In restaurant

Camera de 1 dollar pe noapte cu vedere de milioane
 Pentru noi (obisnuiti la altitudine mult mai joasa de 2800 de metri) a fost uimitor sa vedem cum arata cararea, cum arata satele oamenilor, cum fac agricultura si cum pot trai atat de sus. Este uimitor sa vezi ca la 2800 de metri oameni au gradini frumoase cu tot felul de legume sau ca au pana si sere. Mergend printre satele de pe traseu parca nici nu iti vine sa crezi ca esti atat de sus. Arata multe prea "normal".
Venind dintr-o tara unde la 2500 de metri nu mai ai nici macar copaci este uimitor sa vezi campuri de cartofi, conopida, salata si altele pana la 4000 de metri.



Agricultura la 2800 de metri
Pentru ca in zona nu exista drumuri, totul se care cu spatele din Lukla pana in satele aflate mai sus pe traseu. Cu spatele oamenilor sau cu spatele yak-ilor. Doamne fereste sa uiti ca ti-a zis nevasta sa cumperi chibituri ca o sa petreci cateva zile ca sa iti rascumperi greseala.
Nu de putine ori incarcatura din spatele oamenilor este atat de ciudata, voluminoasa sau fragila incat ramai minute in sir cu ochi la om si te minunezi cum poate cineva sa care asa ceva. O sa tot pun poze in posturile ce urmeaza cu tot felul de "ciudatenii" vazute pe drum mai ales ca am imresia ca cineva undeva sus la deal isi construia o casa si trebuia sa care toata materia prima din Lukla pana la locul de constructie.
Pachetul contine geamuri...


Si oamenii si yaki sufera din cauza raului de altitudine. Insa in mod diferit. Oamenii au probleme sa se adapteze la altitudini mari, pe cand un yak nu poate trai la altitudini sub 3000 de metri.Ceea ce intalnesti la altitudini mai joase este rezultatul unor imperecheri intre vaci si yaki si arata mai mult ca o vaca decat ca ruda lor mai blanoasa.
Prima intalnire cu niste pseudo-yaki
Si cateva poze de pe traseu:
Prin Lukla

Inceputul e promitator cand ai asa vedere din prima zi

Si primul pod suspendat
Mai multe poze gasiti pe Picasa:

 



Wednesday, January 8, 2014

Everest base camp trek - Ce traseu?


Intr-un post precedent am scris programul pentru a ajunge la Everest base camp asa cum l-am primit de la agentie. Traseul ales de noi este cel clasic pe care il urmeaza majoritatea oamenilor care vor sa ajunga la Kala Pattar si EBC  insa fiecare ii poate face mici modificari (locurile de dormit, cum sa petreci zilele de aclimatizare, ruta pentru coborare etc) in functie de cum se simte sau ce preferinte are. Dupa lungi discutii la gura sobei cu alti oameni care erau prin zona si cu ghidul, forma finala a traseului nostru a fost:

Ziua 1: Am zburat la prima ora a diminetii din Kathmandu spre Lukla (2840 m) si apoi am mers pana in Phakding (2610m) unde ne-am petrecut noaptea. 
Ziua 2: Am mers din Phakding pana in Namche Bazaar la 3440 m si am petrecut noaptea in Namche
Ziua 3: Zi de aclimatizare in Namche Bazaar. Noi am decis sa o folosim in mod activ si sa mergem pana in Thame
Ziua 4: Am mers din Namche in Tengboche la 3860 m insa in loc sa luam drumul direct si scurt am ales o varianta mai ofertanta ca priveliste prin Khumjung dar care e mai lunga si mai grea
Ziua 5:  Am mers din Tengboche in Dingboche (4410 m). O schimbare fata de planul initial care spunea ca mergem in Periche. Insa am auzit de la alti calatori ca Periche este batut de vant toata ziua/toata noaptea, ca este mult mai frig decat in Dingboche si ca nici cazarile nu sunt prea bune. Iar ghidul a dat dreptat celorlalti asa ca am votat repede ca vrem in Dingboche mai ales ca aveam si o zi de aclimatizare acolo.
Ziua 6: Zi de aclimatizare in Dingboche pe care am folosit-o iar activ si am mers pana in Chhukhung. In mod clar recomand folosirea zilelor de aclimatizare in mod activ pentru ca ajuta enorm.
Ziua 7: Mers din Dingboche in Lobuche la 4910 m
Ziua 8: Astazi este ziua cea mare in care am mers din Labouche pana in Gorak Shep la 5140 m. Apoi urcat la Kala Pattar (5550 m), coborat inapoi in Gorak Shep si plecat catre Everest Base Camp. Noaptea ne-am petrecut-o in Gorak Shep. Asta este o zi pentru oameni cu picioare serioase. In nici un caz nu este pentru oricine deci ganditi-va bine daca credeti ca puteti asa ceva daca nu mutati EBC pentru a doua zi sau nu o faceti deloc.
Ziua 9: Incepem coborarea care va dura trei zile si nu patru asa cum era in programul initial. In prima zi am coborat de la Gorak Shep ( 5140 m) pana la Pangboche (3985 m)
Ziua 10: Coboram de la Pangboche pana in Namche.
Ziua 11: Coboram din Namche pana in Lukla
Ziua 12: Zi de voie in Lukla cu stat la cafea si legat prietenii
Ziua 13: Zburam din Lukla catre Kathmandu

O varianta foarte interesanta de traseu ar include si o plimbare catre Gokyo lake dar pentru asta mai trebuie sa aveti cateva zile. de fapt pe timp de iarna cand Cho La pass este de cele mai multe ori prea periculos pentru plimbaretii de rand asa ca noi care nu au cunostinte tehnice, cel mai bine este sa faci bucla din harta din link ceea ce presupune o saptamana de mers in plus. Dar am inteles ca este o priveliste de zile mari deci daca aveti timpul necesar atunci incercati sa nu ratati Gokyo.

Noi am stat pe munte 13 zile insa, dupa cum se vede in programul de mai sus, traseul poate fi facut in doar 11 zile cu plecarea in a doisprezecea daca nu se intampina probleme neprevazute cum ar fi o zi de pauza sau o coborare neplanuita din cauza altitudinii. In nici un caz nu as scurta perioada sub 11+1 si nu as taia zilele de aclimatizare pentru ca ele sunt acolo cu un rost. Daca sunteti intr-o forma foarte buna poate mai puteti taia o zi de la coborare. Insa e destul de greu zic eu sa faceti asta.

Cam atat despre detaliile organizatorice. 
Posturile urmatoare vor descrie mai in detaliu programul prezentat mai sus si vor contine si poze care sa va faca sa va manance talpile de dorinta de a pleca in Nepal. :)

Sunday, January 5, 2014

Everest base camp trek - Cand?

Ani de zile am auzit lumea spunand ca daca vrei sa mergi sa te plimbi pe munti in Nepal atunci trebuie sa mergi in octombrie sau in noiembrie pentru ca atunci este vremea buna. Un al doilea sezon foarte recomandat este aprilie-mai (atunci merg si oamenii seriosi care escaladeaza varfuri) cand vremea se pare ca inca tine cu tine desi poate e mai putin calduros ca primul. Vara europeana (iunie-sepembrie) este echivalenta cu sezonul musonic deci in nici un caz nu este bun de mers. Iar decembrie-februarie este dat intotdeaua ca fiind prea frig.

Si pentru ca la noi este aproape imposibil sa ne luam 3 saptamani de concediu in octombrie sau in aprilie, Nepalul a stat ignorat in gandurile noastre de calatorie pana acum cateva luni cand am citit pe blogul lui Imperator despre niste romani care au facut EBC-ul in decembrie. Mi-au sclipit ochiii imediat si m-am apucat pe rascolit internetul in lung si in lat sa vad cat de rau este decembrie.

In mare parte am gasit aceleasi pareri ca mai sus insa am gasit si cateva subiecte foarte bine documentate pe diverse bloguri sau pe forumul Lonely Planet care sustineau ca nu este chiar atat de rau pe cat se tot spune. Si am decis ca pentru noi “nu e chiar atat de rau pe cat se spune” este suficient si ca o sa ne pregatim cu haine bune si saci de dormit caldurosi si ne asumam decizia de a merge in extra-sezon. 

Evident ca din momentul ala am primit zeci de remarci de la oamenii care auzeau unde mergem in vacanta cum ca suntem nebuni si nu stim ce ne asteapta, ca vom muri de frig la zero grade ziua si -20°C noaptea si nu ne vom bucura de nimic. Pana si agentia de la care am luat ghidul si porterul ne-a zis ca va fi extrem de frig. Dar noi luasem deja biletele asa ca am preferat sa facem pe inconstientii si sa spunem ca asta e om vedea noi cum ne descurcam.

Acum ceva ani, Cipri s-a plans la un batranel ca vremea in Belgia este atat de ploiasa incat nu poti nici sport sa faci. Iar batranelul i-a spus ca solutia sta de fapt in a avea hainele care trebuie daca vremea nu ai cum sa o schimbi si daca chiar vrei sa faci sport. Si pe asta ne-am bazat si noi in pregatirea pentru Nepal. Mai ales in pregatirea pentru noptile reci de care tot auzisem si care era de fapt singurul lucru de care ma temeam (in afara de altitudine). Odihna este extreme de importanta atunci cand speri ca organismal tau sa functioneze pe capacitate maxima si sa se mai si adapteze la conditii de functionare iesite din comun. Asa ca ne-am luat haine groase de dormit, soàsete foarte calduroase, saci de dormit foarte buni de preferat cu temperature confort -20°C, geaca de puf pentru seara cand stai la restaurant si niste caciuli calduroase pentru ca mare parte din caldura corpului este disipata prin cap. De dormit dormi in “tea houses”, nu esti in cort, deci esti oarecum la adapost. Insa cladirile sunt complet neizolate si neincalzite deci trebuie sa fii pregatit sa te izolezi tu. Seara cat stai la masa si la discutii cu ceilalti turisti esti in restaurant iar acolo exista sobe care merg continuu (in unele locuri poate doar seara dupa ora 17.00) asa ca este cald si bine. Incalzirea se face cu lemne pana la 4000 de metri (asta este limita copaciilor in Nepal, deasupra ei nu mai gasesti copaci deci nici lemne de foc) sau cu balega de yak uscata la peste 4000 de metri (nu miroase in nici un fel deci nu aveti de ce stramba din nas J ).

Noi sacul de dormit l-am inchiriat din Kathmandu ceea ce inseamna ca a trebuit sa navigam prin lumea articolelor de munte contrafacute si a specificatiilor exagerate. Din fericire am avut pe cineva de la agentie cu noi care ne-a ales practic modelul. Insa daca faceti ca noi trebuie sa fiti pregatiti sa cereti lucruri complet lipsite de sens cum ar fi un sac de dormit confort -40°C (asa cica era cel pe care l-am avut noi). Oricine s-a uitat vreodata la sacii de dormit din puf dintr-un magazin cu produse originale va pufni in ras la vazul lui -40°C nepalez. Insa ignorati grosolania exagerarii nepaleze si multumiti va cu faptul ca asta este ceea ce va trebuie desi e clar ca nu si este ceea ce promite a fi.

Pe timpul zilei nu ne-am facut niciodata problem ca o sa ne fie frig pentru ca mergi, faci efort, mai te lupti si cu altitudinea deci ne asteptam sa fim mai mult transpirati decat suferind de frig asa ca aveam haine nu prea calduroase.

Ce am observant noi pe traseu a fost ca intr-adevar cat stai in restaurant nu are cum sa iti fie frig. Soba isi face treaba cu varf si indesat. Apoi cand mergi in camera noaptea este mai frig insa nici o noapte nu am avut sub zero grade in camera bazat pe faptul ca in nici o noapte nu ne-a inghetat apa in sticle. Din pacate nu putem da o temperature minima pentru ca nu am avut un termometru cu noi. Minima pe care am auzit-o ca a fost afara a fost -15°C intr-o singura noapte in rest mai mult in jur de -5°C. Insa in camera cum am zis am fost se pare departe de valorile astea. Cu sacii pe care i-am avut si cu faptul ca temperaturile au stat mereu peste 0°C in camera, noi am suferit mai mult de cald decat de frig. Si nu exagerez. Noapte de noapte am dat straturi jos de pe noi pe masura ce ne incalzeam in sac si eu cel putin am avut parte de niste nopti destul de odihnitoare. Alea mai putin odihnitoare au fost cauzate de claustrofobie la mine si de prea multe ore de somn la Cipri, nicidecum de temperaurile si frigul infiorator cu care am fost amenintati.

Iar pe timpul zilei in nici un caz nu am avut problem cu frigul. Din cele 13 zile pe munte, 2 zile si jumatate a fost vreme urata cu ceata, un pic de ninsoare, si temeraturi scazute (de fapt de cum dispare soarele, cum incepi sa simti frigul, cat e soarele sus esti ca un pui in cuptor). In zilele astea am mers cu o geaca windstopper pe noi. In restul zilelor cand a  fost senin, fara urma de nor pe cer, fara vant (cu exceptia urcarii la Kala Pattar), fara ninsoare etc eu am mers intr-un tricou subtire cu maneca lunga iar Cipri de cele mai multe ori intr-un tricou cu maneca scurta. Si nu am scris gresit am poze sa dovedesc ca asta a fost echipamentul nostru de urcat pe munte  in decembrie.


In nici un caz nu ar trebui sa lasati povestile de groaza despre temperaturile din decembrie din Nepal sa va sperie pentru ca din experienta noastra si din ce am auzit de la altii care stau pe muntii astia mult mai mult decat noi, povestea nu este nicidecum pe cat de tragic este prezentata de altii. Si o sa pun jos ce consider eu a fi pro si contra pentru ambele variante (sezon sau extra sezon) si va las pe voi sa decideti ce credeti ca e mai bine. Noi ne felicitam pentru decizia de a merge in decembrie pentru ca sunt sigura ca in octombrie am fi avut o experienta mult mai putin placuta decat cea pe care am avut-o acum.

Octombrie-Noiembrie

Pro:
  • temperaturile sunt mai ridicate decat in restul anului deci nu veti suferi de frig noaptea, nu ploua si nu prea ninge
Contra:
  • trebuie sa fiti pregatiti sa impartiti cararea de la EBC chiar si cu 10000 de alti turisti ceea ce inseamna ca este extrem dar extrem de aglomerat
  • nu numai turistii aglomereaza cararile ci si porterii care trebuie sa care suficienta mancare si bautura ca sa hraneasca hoardele de turisti (totul pe traseu este carat cu spatele din Lukla, nu uitati ca nu exista drumuri)
  • daca este un grup mai mare, posibilitatea sa gasesti cazare este destul de limitata. deobicei un porter alearga in fata grupului ca sa ajunga in satul de oprire ca sa gaseasca cazare.
  • chiar si daca nu esti grup mare tot trebuie sa te lupti cu ideea de cazare insuficienta (am auzit ca in octombrie exista posibilitatea efectiv sa nu gasesti cazare si atunci sa domri pe jos in restaurant) sau de cazare proasta pentru ca trebuie sa te multumesti cu ce se gaseste.
  • mancare este mult mai proasta decat in extra sezon pentru ca nu au timp sa gateasca pentru atatia turisti si in plus se mai face si economie la materia prima.
  • pe traseu sunt foarte multe poduri suspendate iar in sezonul de varf se poate astepta si cate o ora si jumatate ca sa treci un singur pod. iar daca esti ca mine sa iti fie frica de balanganeala podului probabil vei avea clipe de cosmar sa traversezi in acelasi timp cu inca ceva zeci de oameni.
  • poate fi complicat sa gasesti bilete la avioanele Kathmandu-Lukla
  • este galagie, haos, mizerie, lume multa si marunta si nu ai nicaieri unde sa scapi de ei. Nu uitati ca EBC trek este poate cea mai populara ruta de mers pe munte din intreaga lume.
Decembrie
Pro:
  • nu ai cararea pentru tine insa este foarte usor sa te trezesti  singur pe munte si sa nu vezi pe nimeni in jurul tau. Eram atat de putini turisti pe drum incat ajunsesem sa ne cunoastem intre noi pentru ca invariabil seara ne retrageam pe la aceleasi sate si aceleasi cabane.
  • ai posibilitatea sa alegi ce cazare iti place mai mult
  • mancarea se pare ca e mai buna decat in sezon desi uneori este greu sa intelegi cum poate fi adevarat :)
  • este foarte usor sa gasesti bilete de avion, porteri sau ghid pentru traseu.
  • poti astepta ca mine sa fii singurul om care trece podul suspendat ca sa nu mai ai pe cine sa dai vina ca iti balangane podul. iar asteptarea sa dureze doar cateva minute.
  • poti merge in rimtul tau pentru ca nu trebuie sa mergi in sir indian sau sa astepti minute in sir pana trece sirul indian ce vine din cealalta directie.
  • poti sa te asezi pe o margine de prapastie si sa stai sa admiri privelistea ca si cum ai fi singur pe lume pentru ca nu se aude om in jurul tau vorbind sau miscand
  • poti sa faci poze fara cateva zeci de capete de turisti in ele (asta e de la fotograful familiei citire :) )
  • este liniste, pace, curat 
Contra:
  • este mai frig desi am explicat mai sus ce inseamna frig 
  • uneori vremea se poate strica si pot aparea probleme cu zborurile din Kathmandu si spre Kathmandu.

Noi in haine groase:




Noi in haine subtiri:


Si cam asa au aratat cele doua zile de vreme urata. Din fericire au trecut repede si nu ne-au stricat cu nimic vacanta.

Everest base camp trek- independent sau prin agentie?

Urmatoarea intrebare organizatorica pe care o fac subiect pe blog este: Everest base camp (EBC) trek – prin agentie sau pe cont propriu?
Noi am ales sa mergem cu o agentie contrar a tot ceea ce citisem pe forumul de la Lonely Planet (si nu numai) pentru ca era prima plimbare mai lunga la altitudini mai mari si vroiam sa fim siguri ca in cazul in care ceva merge rau avem pe cineva langa noi care sa stie ce sa faca in caz de urgenta. Insa adevarul este ca traseul se poate face (si noi asa recomandam sa se faca) pe cont propriu fara sa platesti o agentie care sa iti ofere serviciile unui ghid care se prea poate sa stie mai putine decat tine despre traseu.
Oamenii cand se gandesc la a merge prin munti de peste 4000-5000 de metrii, isi inchipuie ca esti undeva rupt de lume si fara picior de om in apropiere. Adevarul este insa ca intr-o tara ca Nepalul cu o populatie de aproximativ 30 de milioane de locuitori intr-o suprafata cam jumatate cat suprafata Romaniei si din care jumatate este acoperita de cei mai inalti munti de pe Pamant (Nepalul are 8 din cei 14 munti de peste 8000 de metrii existenti in lume), oamenii au invatat sa traiasca in locuri pe care altii le-ar ocoli. Altitudini de 2500-3000-4000 de metri nu inseamna “de nelocuit” in Nepal. Dimpotriva. Si cand vezi plantati cartofi la 4000 de metri intelegi ce inseamna a trai la inaltime. Si in plus unde sunt turisti sunt si prestatori de orice tipuri de servicii pentru ca sunt bani obtinuti relative usor.
In concluzie pentru trek-uri gen EBC sau Annapurna lucrurile de mai sus se traduc in faptul ca vei avea de urmat o carare pe munte ce trece prin sate mai mari sau mai mici, vei avea mereu oameni in preajma, vei avea “tea house”uri unde sa dormi deci nu ai nevoie de cort decat daca asta iti doresti, vei avea restaurante peste tot deci nu trebuie sa iti cari mancare si vei gasi din cand in cand magazine de unde sa iti cumperi ce vrei tu. In nici un caz nu esti undeva singur cuc in varf de munte si nu te poti rataci decat daca asta iti doresti cu adevarat.
Si un exemplu elocvent: eram in Lukla la 2800 de metrii altitudine (locul unde este aeroportul unde ajungi din Kathmandu si care este punctul de pornire sau de orpire pentru EBC) si ma uitam pe geamul camerei noastre de hotel si am vazut o sigla verde foarte cunoscuta in departare. Si i-am zis lui Cipri ca eu cred ca e un Starbucks o leaca mai la vale pe strada deci dorinta mea de a bea o cafea buna s-a indeplinit. Cipri era evident pe jos de ras si ma suspecta ca am vedenii de sustin asa ceva. Si totusi in timp ce ne plimbam pe respective strada am dat de: Starbucks, Illy, un bar irlandez si chiar si unul scotian J
Deci in cazul in care nu luati o agentie trebuie sa hotarati daca vreti sa platiti pretul exorbitant al biletului de avion Kathmandu-Lukla sau daca preferati sa mergeti pe jos pana in Lukla. In primul caz cel mai bine este sa mergeti pe la cateva agentii din Thamel sa vedeti ofertele desi diferente mari nu cred ca veti gasi. Pretul este un minunat 320 de dolari (aproximativ) de persoana dus-intors pentru un zbor de 25 de minute. Dar cum in Nepal lumea crede ca in Europa si America banii pica din cer, preturile cresc vertiginos de la o zi la alta. Ni s-a spus ca au axistat pana si mariri de pret la biletul asta cu 50 de dolari la o singura strigare. Deci cine stie care va fi pretul peste cateva luni? Avantajul ar fi ca faceti doar 25 de minute si gata. Dezavantajul (in afara de pret evident) este ca se zboara doar daca e vreme buna simultan in Lukla si in Kathmandu ceea ce face ca zilele fara zbor sa fie vorba manelistilor “fara numar, fara numar”. Deci ori va adaugati multe zile de rezerva pentru eventualele intarzieri (si va sfatuiesc sa urmariti povestile noastre de mai tarziu ca sigur definitia pe care o aveti acum in cap pentru intarziere la avion nu este acelasi lucru cu ceea ce se intampla pe ruta catre Lukla), ori va luati niste asigurari de calatorie serioase care sa permita salvarea cu  helicopterul in caz ca avionul nu zboara pentru cateva zile, fie va pregatiti de mers pe jos cateva zile.
Si pentru ca a venit vorba de mers pe jos, asta este a doua obtiune de a ajunge in Lukla sau din Lukla in Kathmandu. Insa daca cu avionul drumul este 25 de minute, pe jos este cu totul alta poveste. Varianta cea mai populara este un autobuz care face 8 ore din Kathmandu pana in Jiri si apoi in functie de cat va tin picioarele 5-7 zile de mers pe jos din Jiri pana in Lukla. Ar mai exista si o a doua varianta un pic mai scurta cu un jeep care face 14-18 ore din Kathmandu pana in Saleri urmata de 3 zile de mers pe jos. Parca 320 de dolari nu mai suna atat de rau nu? J dar nu uitati ca ajungeti pe cel care este cunoscut neoficial drept cel mai periculos aeroport din lume? Parca Jiri nu mai pare o idee rea nu? J
Dupa ce v-ati decis cum va deplasati catre Lukla, este timpul sa faceti rost de actele necesare pentru a intra in parcul national Sagarmatha adica sa platiti taxa de intrare in parc si sa obtineti un TIMS- card. O descriere pentru TIMS gasiti aici si el poate fi obtinut in schimbul a 20 de dolari de la Tourist Service Center. Intrarea in parc costa 3000 de rupii si poate fi platita din cate am inteles si in timpul traseului cand ajungeti in Monjo dar poate fi platita si in acelasi loc dse unde obtineti TIMS-ul. Exista numeroase puncte unde va sunt verificate actele acestea (de catre armata) deci nu v-as sfatui sa ignorati obtinerea lor (nu v-as fi sfatuit nici daca lipseau punctele de verificare).
In cazul in care aveti un bagaj prea mare puteti sa angajati in Lukla un porter care sa va ajute (un porter cara 20 de kilograme). Sunt destui care asteapta langa aeroport potentiali clienti. Pretul este undeva in jur de 12 dolari pe zi din care porterul isi platesti singur mancarea si cazarea. In mod normal ii dai in fiecare zi dimineata banii pe ziua respectiva. Iar la sfarsit daca v-a placut de el ii puteti adauga in mic bacsis. Insa nu uitati ca un porter nu va vorbi de obicei engleza. El este acolo doar sa ajute la carat. Daca vreti pe cineva sa vorbeasca engleza atunci trebuie sa luati un ghid. Cee ce se poate la fel direct nu prin intermediul unei agentii insa la preturi nu sunt foarte sigura care este corect pentru ca am auzit si 15 dolari pe zi dar si 25 de dolari pe zi. Probabil adevarul este ca intotdeauna undeva la mijloc. Dar un ghid nu va cara nici un kilogram din bagajul vostru. Se poate sa gasiti insa si o strutocamila: un om care vorbeste ceva engleza dar care nu este cel mai experimentat ghid si care este dispus sa si care in jur de 15 kilograme. Preturile am inteles ca sunt undeva in jur de 18 dolari pe zi pentru un porter-ghid.

Iar odata aflati pe traseu veti vedea ca lucrurile sunt extreme de simple. Mai toata lumea opreste in aceleasi sate deci seara la un ceai cald in tea house, stati de vorba cu oamenii din jur si vedeti fiecare ce informatii are despre traseu, ce locuri au de recomandat, ce mancaruri sunt mai bune etc etc etc. Cum am zis: nu sunteti rupti de lume si informatia vine foarte usor de la turistii ca si voi. Si nu uitati sa va cumparati o harta buna macar pentru a avea subiect de deschis discutiile cu cei din jur. In Thamel gasit harti cu doar 400 de rupii.

Ce gasim pe EBC trek in imagini:

Asezari mai mici...

sau ditamai orasul (Namche)

Hotelul din Namche Bazaar

In camera in Phakding
In jurul sobei la restaurant
De mancare. Evident si nelipsita supa de usturoi
Pe carare



Colegi de drum