Friday, May 12, 2017

Prima noastra experienta pe un "liveaboard diving boat"




Reactiile de la textul meu de acum o saptamana despre excursia in Antarctica care ma acuza ca spun ca toate agentiile turistice sunt inutile si nu apreciez munca agentilor m-au facut sa ma gandesc ca poate ar trebui sa scriu mai des despre experiente extrem de bune pe care le-am avut cu furnizori de servicii turistice de peste tot din lumea asta. Si asa mi-am dat seama ca nu am scris deloc-deloc despre una dintre companiile de care am fost cel mai multumiti. Deci iaca repar greseala. In textul de astazi va povestesc cum am facut alegerea pentru compania cu care am facut scufundari in Thailanda si zilele viitoare o sa pun si cateva impresii despre cum a fost in realitate calatoria cu ei.

Subictul de astazi este deci: "liveaboard diving trips". Sper ca puristii limbii romane sa nu se vor supara ca nu traduc, dar ma gandesc ca e mai util sa o scriu in felul acesta in caz ca nu stiti conceptul si vreti sa cautati pe google sa aflati mai multe detalii. In plus nici nu sunt foarte sigura ca pot gasi o traducere care sa spuna perfect ceea ce spune varianta englezeasca insa se prea poate sa fie pur si simplu o senzatie data de obisnuinta. Daca as fi fost obisnuita sa folosesc expresia in limba romana atunci cu totul altfel ar fi stat situatia.

Pe vremea cand faceam cursul PADI in Indonezia, instructoarea ne povestea despre o excursie de 12 zile cu o barca care merge din Lombok pana in Komodo. Locuiesti zi si noapte pe barca, nu prea cobori pe tarm si programul este unul de "sleep, eat, dive, repeat" adica  cei care sunt acolo au un singur motiv: scufundarile. In fiecare zi ai 3 sau 4 scufundari si timpul dintre ele e doar cat sa mananci, sa te odihnesti un pic si sa iti scrii in jurnal care a fost scufundarea facuta. Si sa schimbi cilindrul evident. Nu sunt deloc conditii de lux. Dimpotriva barcile sunt destul de spartane si de foarte multe ori cu numar limitat sau deloc de cabine private. Dar nu luxul conteaza ci calitatea scufundarilor si de cele mai multe ori altele decat luxul sunt criteriile pentru care cineva alege o barca sau alta.

Cipri a fost cucerit din prima de un astfel de itinerariu si de fiecare data cand discutam despre posibile destinatii de vacanta,  ideea de "liveaboard diving trip" aparea cat ai clipi. Din diferite motive insa, a durat destul de mult de la aparutul tentatiei pana la punerea in practica. Am tot amanat de la o vacanta la alta pana anul trecut cand am decis ca mergem iar in Asia de Sud Est si am stiut imediat ca trebuie sa ne uitam de un liveaboard. 

Nu trebuie sa cauti prea mult ca sa vezi care sunt locurile cele mai laudate pentru scufundari in Thailanda: Surin si Similan. Si mai mult nu iti trebuie mult ca sa vezi ca in locurile astea esti sfatuit sa mergi cu un "liveabord" ca sa maximizezi timpul petrecut la scufundari in loc de pe drum tinand cont ca Surin si Similan nu sunt foarte aproape de tarm sau de vreo insula cu multe posibilitati de cazare pentru turisti. 

Cu locatia definita, m-am apucat sa caut o agentie care sa organizeze asa ceva. Cand mergi la scufundari, iti pui viata in mainile instructorului si in mainile personalului de la centrul de diving sau de pe barca in cazul de fata. Este extrem de important sa mergeti cu cineva serios. Si este genul de activitate unde va sfatuiesc si mai serios sa nu folositi pretul drept criteriu definitoriu pentru ceea ce alegeti. In cazul Surin si Similan in functie de sute de pareri citite online si de informatie de pe site-ul fiecaruie, am redus numarul de posibilitati la trei agnetii/centre. Am scris mailuri la toate si dua cateva schimburi de intrebari am decis ca cei cu care vreau sa colaborez este Sea Dragon Dive Center in Khao Lak. 

Ce a fost cel mai important pentru mine cand am facut selectia de posibile agentii:
  • Sa fie o agentie care are licenta de functionare. Daaahhh. Poate parea evident dar de foarte multe ori nu e. Deci verificati daca au licenta de functionare sau nu. 
  • Parerile citite online sau parerile unor oameni pe care ii cunosc si au mers cu ei. Desi aici este important sa fii in stare sa cerni din multitudinea de pareri personale, informatiile relevante pentru tine. Nu toti aveam aceleasi asteptari, aceleasi gusturi, aceeasi toleranta etc. Ce este complet ok pentru altcineva poate fi inacceptabil pentru mine si invers.
  • Cat de completa este informatia de pe site-ul lor si cat de actuala. Transparenta este extrem de importanta asa ca daca vad programe scrise evaziv, lipsa preturilor, lipsa conditiilor de calatorie etc tind sa evit sa ii contactez.
Intotdeauna cand contactez o agentie incerc sa fiu cat mai clara in ceea ce priveste interesul meu si incep prin a pune intrebarile fundamentale.  Nu vreau sa ma pierd in detalii fara rost in comunicarea cu zeci de furnizori. Incep cu lucrurle clasice, care in cazul vacantei la scufundari au fost:
  • confirmarea itinerariului. Poate ca pare inutil insa va asigur ca nu e mereu asa. Cel mai bine este sa stii sigura daca pentru perioada in care vrei sa calatoresti tu nu exista exceptii. Si nu ma refer la excluziuni neasteptate datorate vremii nefavorabile sau altor situatii neprevazute. Ci ma refer la excluziuni recurente.
  • confirmarea numarului maxim de turisti (scufundatori si nescufundatori) si confirmarea numarului de instructori de diving. Si care e numarul maxim de turisti pe care ii are in grija un instructor. Daca sunt mai mult de 4 sau 5 scufundatori pentru un instructor, devine destul de greu de coordonat sub apa. Mai ales daca nu sunteti scufundatori cu experienta. Cu cat ai mai putina experienta cu atat ai nevoie de mai multa atentie. Si asta mai ales la adancimi de 30-40 de metri si mai ales daca nu ai fost la astfel de adancimi inainte (asta era cazul nostru)
  • daca exista conditii legate de experienta ta. Adica esti acceptat cu certificarea pe care o ai (sau sa faci cursul in caz ca nu o ai) si cu numarul de scufundari pe care le ai? Intotdeauna incerc sa aflu cat de dificile sunt scufundarile ca sa stiu daca e prea mult pentru mine. 
  • daca au "suplimentary oxygen" la bord. Asta este ceva ce am invatat de la un instructor care ne-a povestit ca a refuzat sa lucreze pentru companii care nu ofera asa ceva la bord si ca si noi ar trebui sa intrebam mereu daca e asa. Iar in cazul in care observam cand mergem pe barca ca am fost mintiti si nu au, sa ne gandim de doua ori daca vrem sa mergem sau nu cu ei. Nu mereu ne gandim ca se pot intampla accidente insa din pacate ele se intampla si in astfel de cazuri barca/centrul de scufundari ar trebui sa fie pregatita sa iti dea primul ajutor.
  • confirmarea pentru ce contine pretul.  Sunt toate mese incluse? Ai ceva bauturi incluse (apa, ceai, cafea etc)?  Exista "mese festive" pentru care platesti in plus? Exista excursii sau activitati pentru care platesti in plus. Apoi apar intrebarile legate de echipament: e inclus sau nu, daca "da" ce anume este inclus, e inclus computerul pentru scufundari, ai nitrox inclus etc
  • pe site-ul lor era o descriere destul de detaliata a barcilor folosite asa ca mi-a fost destul de clar care este spatiul comun pe care il ai la dispozitie. Insa daca nu e asa va sfatuiesc sa intrebati exact cum e cu spatiul comun. Cand pui 20 de oameni pe o barca cat o nuca care nu are un loc unde sa stai sa te relaxezi un pic intre scufundari, va garantez ca se vor crea vrei nu vrei probleme.

De cele mai multe ori primul mail primit de la agentii (nu numai in cazul de fata) limiteaza foarte mult numarul de posibilitati. Daca de exemmplu primesc un mai de doua linii in care mi se spune ca sunt locuri si pretul e ala si se ignora toate intrebarile mele, atunci e clar ca nu mai cer nici o alta informatie. La fel daca primesc mailuri cu copy-paste care ignora toate intrebarile mele particulare. Vrei sa iti fiu client? Atunci acorda-mi 5 minute si raspunde-mi la ce te-am intrebat. Daca nu faci nici macar atat, cum as putea spera la mai mult de la tine?

In cazul de fata au fost doua companii care mi-au raspuns prompt la mail, mi-au trimis un itinerariu foarte detaliat pentru excursie, mi-au raspuns la absolut toate intrebarile si chiar mi-au dat detalii suplimentare legate de pachetul lor. Iar preturile erau oarecum la fel. Am ales Sea Dragon pur si simplu pentru ca mi s-au parut mai prietenosi in exprimare. Mai putin formali. Fiecare cu nebunia lui :) 
Inainte de a plati avansul am avut insa de clarificat cateva aspecte foarte importante:
  • noi nu ne mai scufundasem de ceva timp asa ca sfatul companiei si ceea ce am cerut si noi inca de la inceput a fost sa facem un "Refresher" adica un curs de o zi in care repeti lucrurile de baza. Ai o parte de teorie unde ti se preda foarte condesat cele mai importante notiuni (dai chiar si un test). Apoi ti se prezinta echipamentul. Si apoi faci doua scufundari usoare in care repeti manevrele de baza: cum verifici daca ai greutatea corecta, cum sa recuperezi regulatorul, sa scoti apa din masca, sa folosesti sursa alternativa de aer de la "buddy diver", sa simulezi o urcare de urgenta si cateva exercitii clasice de controlat plutitul sub apa (Buoyency control). Am facut cursul asta cu o zi inainte sa plecam cu barca si a fost absolut genial. Nu neaparat pentru ca uitasem notiunile ci pentru ca mi-a oferit incredere ca o sa fiu OK la scufundarile grele. Prima scufundare din Refresher a fost de exemplu foarte ciudata pentru mine. E tensiunea aia ca nu esti chiar in largul tau. A doua scufundare a fost mult mai usoara. Si cand am ajuns pe barca deja eram in elementul meu. Si credeti-ma e mult mai ok sa te acomodezi si sa capeti incredere la 8 metri adancime nu mergand direct la una de 35 de metri.
  • Deep Diver Specialty. Noi aveam certificarea de "Open Water" care ne permitea sa ne scufundam pana la 18 metri. Insa toate scufundarile de pe liveabord-ul din Surin si Similan sunt la adancimi mai mari de atat. De fapt majoritatea sunt la peste 30 de metri. Ca sa ai voie sa mergi pe liveaboard in cazul asta, exista dota variante: ori te inscrii sa faci pe barca cursul de "Advance open water" ori faci "Deep Diver Specialty". Pentru Advance open water ai nevoie de mai multe scufundari speciale asa ca noi am decis sa facem doar Deep Diver Specialty. Ai o parte de teorie (ca intotdeauna la PADI) si scufundarile. Si apoi ai dreptul sa mergi pana la adancimi de 40 de metri.
  • ultima intrebare a fost ce se intampla daca unul dintre noi nu se poate scufunda din motive medicale iar cei de la Sea Dragon a fost cat se poate de intelegatori si deschisi si  ne-au zis ca daca se intampla asa ceva platim pentru persoana respectiva doar pret de nescufundator. Au fost atat de flexibili incat mi-au dat o incredere foarte mare ca sunt oameni care pun satisfactia clientului inainte de profitul imediat. 
Foarte multe agentii odata ce te-au convins sa le fii client si ai platit avansul devin complet dezinteresate insa in cazul de fata Sea Dragon a fost exemplu de "Asa da". Ne-au trimis detalii legate de transferul de la aeroport. Ne-au raspuns la intrebari legate de cazare aproape de centrul lor (desi nu au nimic financiar de castigat din asta). Cu cateva zile inainte sa ajungem in Khao Lak ne-au contactat ca sa confirmam ora cand ii vizitam ca sa discutam Refresher-ul. Sincer am ramas uimita cat de saritori au fost si cat de bine s-au purtat cu noi.

Comunicarea cu ei a fost un fel de pornit cu dreptul si eram foarte relaxata ca o sa fie bine. Ceea ce s-a si intamplat si cred ca o sa ii laudam pe veci. Daca vreti sa faceti scufundari in Surin si Similan - Sea Dragon e recomandarea noastra pe vesnicie :)