Primele mele iesiri in afara continentului european au fost: Egipt si Peru. Ambele extrem de turistice si ambele foarte obisnuite cu "omul alb".
Socul cel mare a aparut cand am ajuns pentru prima data in Indonezia (in 2011) si ne-am trezit ca locanicii voiau sa faca mai multe poze cu noi decat cu templul Borobudur, pe care incercam sa il vizitam si noi si ei. Era coada mai ceva ca la facut poze cu maimuta pe litoralul romanesc acum 25 de ani.
Si cand ne-am mutat de pe insula Java in Sulawesi, care este mai putin explorata de turisti, deja nu stiam cine se amuza mai tare. Copiii care strigau "Bule, bule" (adica "Albul") si veneau pe furis sa ne atinga ca apoi sa fuga cat ii tin picioarele. Sau noi care nu intelegeam deloc care este atractia pielii albe.
Evident ca starul actiunii era Cipri care nu numai ca este alb dar mai este si blond cu ochii albastrii.
Eu mai as fi putut sa trec neobservata dar el doar daca ar fi avut un mare steag rosu deasupra capului ar fi putut sa atraga mai multa atentie.
Un an mai tarziu am ajung in China si te-ai astepta ca intr-o asa tara dezvoltata si destul de deschisa occidentului, turistii vestici si albi sa nu mai reprezinte o atractie. Nimic mai fals.
Imi aduc aminte de parca s-ar fi intamplat ieri, cum timp de 8 ore a trebuit sa raspundem la un adevarat interogatoriu in autobuzul care ne ducea din Lijiang la punctul de pornire pentru Tiger Leaping Gorge. Era o singura persoana care vorbea engleza in tot autobuzul: profesor de engleza intr-un sat din zona. El punea intrebarile, asculta raspunsul si apoi traducea pentru toata lumea din autobuz. Oamenii dezbateau raspunsul si apoi il puneau pe domn profesor sa mai intrebe ceva si tot asa. 8 ore nu s-au plictisit de noi desi noi am tot incercat sa ne eschivam (ba sa dormim, ba sa citim). Dar nu am avut nici o sansa de reusita.
Cel mai amuzant a fost insa intr-un taxi in China (nu mai imi aduc aminte orasul). Pentru ca este extrem de greu sa gasesti soferi care sa vorbasca engleza si pentru ca este la fel de greu sa gasesti soferi care stiu sa citeasca scrierea latina a unei adrese chinezesti, aveam mereu biletele scrie de receptionerii de la hotelurile unde eram cazati cu indicatii in chineza pentru unde vrem sa ajungem. Ne urcam in taxi, aratam biletul si totul mergea ca uns. Mai mereu Cipri se aseza pe locul din fata ca sa ii fie mai usor sa dea indicatii unde vrem sa ne oprim.
Si cum stateam noi frumos in masina il vad pe sofer ca sa tot uita amuzat la picioarele lui Cipri care era imbracat in pantaloni scurti. Si se uita si se tot uita. Mai ca incepea sa bata la ochi atata interes. Pana cand se pune omul pe ras si incepe sa arate cu degetul cand la capul lui Cipri, cand la picioarele lui Cipri.
Si cum noi nu intelegeam ce tot vrea si de ce este asa amuzant, incepe sa arate cu degetul la el in cap si la picioare si sa spuna "Black". Apoi arata la Cipri si spunea "White".
Practic omul realiza pentru prima data in viata lui ca persoanele cu parul blond au parul blond si pe picioare, nu numai in cap :)
Evident ca noi ne-am tavalit nitel de ras vazandu-l pe el atat de entuziasmat de descoperirea facuta. Insa daca este sa fiu cinstita, cam asta a fost si reactia mea cand am vazut pentru prima data palmele unei persoane de culoare. Nu am avut tupeul sa ii atrag atentia ca are palmele altfel decat ma asteptam eu, dar in capul meu cam acelasi proces a fost.
Pentru cineva care vine dintr-o tara europeana fara o mare diversitate etnica, culoare pielii este ceva la care nu te gandesti aproape niciodata. Realitatea este insa ca doar 11.5% din populatia lumii este alba. 850 de milioane. Atat. Restul pana la 7.7 miliarde este in cu totul alte tonuri si culori.
Cand iesi din propria "gradina” descoperi ca lumea asta chiar este mare. Si s-ar putea chiar sa descoperi ca esti minoritar.
