Locatiile noastre preferate de stat cu burta la soare

Se apropie vacanta cu pasi repezi (in trei saptamani vom fi cu burta la soare) asa ca tot visand cu ochii deschisi la ce va fi, m-am gandit sa scriu si despre plajele/insulele noastre preferate. 

Nu sunt locatii noi. Am tot vorbit despre ele. Dar acum le pun intr-un top. Un Top 4 :) Da stiu...cum sa faci un Top 4? Pai initial era un Top 2 si apoi m-am gandit sa adaug si o locatie din Europa dar nu m-am putut decide la una singura asa ca a iesit Top 4. Si in cazul in care va gandeati ca si Top 2 tot ciudat era...nu-s eu de vina. Soarta :)

Deci sa ne pornim...cu introducerea. Ca doar nu credeati ca imi iese o introducere atat de scurta? Trebuie sa explic intai contextul.

Sunt oameni care atunci cand merg in vacanta la plaja vor o locatie de lux. Vor hotel mare cu spa si piscine si zece restaurante cu zece bucatarii diferite. Vor umbrelute si sezlong. Vor baruri de tot felul si ospatari care sa iti aduca cocktailul in piscina. Vor all inclusive. Vor activitati. Vor leneveala si rasfat cat cuprinde.

Altii vor petreceri. Vor cluburi. Concerte. DJ. Nebunie. 

Altii vor locatii unde da bine sa fii vazut. Unde iti scoti bijutetiile la plimbare pe promenada. Unde eticheta hainelor conteaza. Intelegeti mesajul...

Fiecare om cu ce ii place si ce il face fericit. In nici un caz nu am scris cele de mai sus ca sa judec sau ca sa spun ca nu asa se face turism. Bucuria din calatorii nu are o solutie general valabila. Fiecare alege ce vrea el. 

Noi insa nu facem parte din categoriile de mai sus. Cand caut o locatie de stat la soare ce ma intereseaza este o insula mica, sa o poti alerga intr-o clipita dintr-un capat in altul, preferabil fara sosele, fara multi turisti, fara nebunie, galagie, haos, fara hoteluri mari, fara all-inclusive, cu plaje frumoase, cu bungalow - uri  direct pe plaja si cu posibilitatea sa faci scufundari altfel o luam razna dupa doua zile. Nu ma intereseaza sa am lux unde dorm sau am am restaurante Michelin in preajma. Daca am curat in camera si mancarea e buna, e mai mult decat suficient pentru mine. In plus o cabana direct pe plaja si o masa direct pe plaja ma face sa trec cu vederea multe caracteristici mai "spartane". 

Si din fericire am avut notocul sa gasim doua locatii care corespund perfect criteriilor noastre - de aici Top 2-ul de care va povesteam.

1. Perhentian. In primul rand Perhentian este perfecta pentru ca are recifii de corali langa tarm. Nici macar nu trebuie sa mergi la scufundari ca sa vezi pesti colorati si broaste testoase. Inoti nitel, bagi capul sub apa si "Voila". Am scris mai demult despre Perhentian asa ca o sa pun  doar link-ul pentru detalii si va las cu niste fotografii pentru sublinierea ideii :

   

   Plaja mica a hotelului

   
   

   

   Terasa restaurantului

   
   

   

   Asa arata cazarea- cabane direct pe plaja

   
   

   

   Faci un pas si esti din pat pe plaja

   

   Si cum este singurul hotel din golful ala, nu e deloc aglomerat

2. Gili Air. Gili a fost prima noastra insula exotica. De fapt nu. Intai a fost Java. Apoi Sulawesi. Apoi Bali. Si abia apoi Gili. Dar primele trei numai insule exotice nu au fost. Din Bali mai aveam un pic si plecam inot atat de mult mi-a displacut.  Dar Gili...ohhhh Gili. Dragoste pe veci. In Gili aveai si cateva drumuri nu era ca in Perfentian unde aveai cel mult poteci prin jungla. Dar in afara de bicilete si niste care trase de cai pentru carat bagajele la turisti, nu circula nimic altceva. O alta diferenta e ca in Perhentian era un singur hotel si un singur restaurant si o singura scoala de scufundari in golful nostru. Daca vroiai sa ajungi la o alta plaja cu un alt hotel sau restaurant trebuia sa mergi pe niste potecute prin jungla urcand ceva dealuri. Dar de ce sa cauti altceva? Ne era asa bine rupti de lume....In Gili insula e plata si majoritatea cazarilor si restaurantelor sunt aflate in aceeasi zona. Un fel de sat mic. Dar e atat de mic incat ajunsesem sa cunoastem pe toata lumea dupa cateva zile acolo.

   

   Plaja

   
   

   

   Singura strada din sat

   
   

   

   Vedere din restaurant

   

   Si inca un restaurant - tot direct pe plaja

   

   Cazarile

   

   Mijloacele de transport in comun - singurele

3. Lefkada. M-am gandit ca nu este corect sa pun numai locatii exotice asa ca am ales si ceva aproape de casa. Nu respecta definitia de mai sus: insula mica, fara drumuri si cu numar minim de hoteluri. Dar cel putin pe vremea cand am fost noi (au trecut vreo zece ani de atunci) nu era foarte aglomerata si era chiar boema in felul ei. Lefkada este locatia cu plajele mele preferate din Europa. Deci uite asa a ajuns in top. Apropos - Articolul meu cu Porto Katsiki este articolul cel mai citit de pe blog. Deci probabil ca nu sunt sigura indragostita de Lefkada.
   
   
   
   
   
   
   
   
   
4. Zuljana (Peninsula Peljesac). Despre locatia asta nu am mai scris pe blog si din nefericire nu mai gasesc fotografiile din vacanta noastra in Croatia. Asa ca o sa pun un link cu descrierea zonei in speranta ca poate va face pofta de plimbare (fotografia este de pe site-ul respectiv). Zuljana este un sat mic intr-un golf la fel de mic undeva in Peljesac. Dar e atat de rupt de restul lumii incat e imposibil sa nu iti placa.  Sincer nu cred ca a ramas ca acum 8-10 ani cand am fost noi dar pe vremea aia avea doar cateva vile cu camere de inchiriat (multe dintre ele direct pe plaja) si cateva restaurante la fel direct pe plaja. In plus e destul de aproepe de Dubrovnik si Orebic daca vreti un pic de "actiune". Si la fel de important - plaja era cu nisip. Asta in caz ca aveti copii si va intereseaza tipul de plaja.  
   

Imi e dor de Asia de Sud Est

Daca ne intrebi pe unde ne place sa calatorim o sa iti raspundem in tandem fara sa clipim Asia de Sud-Est.

Nu trebuie sa stam absolut deloc pe ganduri. E o destinatie unde am merge oricand si oricum pentru ca stim ca e greu sa fim dezamagiti.

Numai ca pe cat de rapid vine raspunsul pe atat de greu este de explicat de ce. 

Am fost pana acum in: Indonezia, Singapore, Malaezia, Laos, Cambodgia si Myanmar. Niciuna dintre ele nu iese in evidenta prin vreo chestie absolut uimitoare. Cu exceptia Angok Wat-ului (evident) nu e nimic care sa fie “must see in a lifetime”. Si cu toate astea ne-am intoarce oricand acolo si le recomandam mereu oricui are urechi sa ne auda. 

Am auzit multi calatori localizant “Paradisul” pe undeva prin Asia de Sud Est si ii inteleg complet. Pentru ca e un loc magic. Cu oameni extraordinar de zambitori, politcosi si prietenosi. Cu mancare extraordinar de buna. Cu soare si iar soare. Verde cat cuprinde. Plaje uimitoare. Locuri perfecte pentru scufundari. Terase cu orez. Fructe bune. Lux la un pret de nimic. Servicii extraordinare. Si rasfat cat cuprinde.

Ce ar putea sa nu iti placa?

E adevarat ca atunci cand ma gandesc la Asia de Sud Est nu imi vine imediat in minte o locatie “de top”. Nu e Peru cu insiruirea lui de locuri de poveste. Nu e Uganda cu safari si gorile. Nu e Antarctica absolut uimitoare. Dar cand ma gandesc la ea, zambesc. Fara sa vreau, zambesc. Si asta e motivul pentru care o iubesc atat de mult.

E o senzatie nu un argument clar. E starea aia de bine pe care o am toata vacanta care ramane cu mine ca amintire pentru totdeauna. 

E amintirea primelor campuri de orez vazute:

E amintirea plimbarii cu scuterul prin Sulawesi fara nici o destinatie anume:

E amintirea mersului in piata dupa fructe:

E amintirea rasaritului la Angkor:

Sau a apusului in Bagan:

A elefantilor din Laos:

A patronului de bodega cu care am stat o seara intreaga la bere intr-un sat uitat de lume pe langa  Luang Namtha dupa cateva zile de mers prin junga:

E amintirea primelor scufundari:

Sau a celor ce au urmat :)

A restaurantelor de genul asta:

A lor:

 

E amintirea starii de bine. La care ne intoarcem mereu si mereu.

PS: Ce imi veni sa scriu textul asta? Nu am mai fost in Asia de sud esti din 2013 si nu va puteti inchipui cat ma mananca talpile. Dar inca jumatate de an si ne luam revansa. Pentru ca tocmai ce ne-am luat bilete de avion si in iarna adaugam doua destinatii in care nu am mai fost pana acum: Tailanda si Vietnam. Soare, mancare buna, diving, rasfat…here we come J

De ce urasc macacii?

Cred ca am mai scris pana acum ca eu urasc macacii si ca nu stiu cum sa ii ocolesc mai bine. Totul mi se trage de la ointalnire cu ei in Ubud. Iar mai apoi pe unde m-am intalnit cu ei tot povesti de cosmar au fost.

Dar sa incep povestea cu prima intalnire.
In Ubud este o padure plina de maimute si citisem eu descrierile pe net si imi luasem (credeam eu) toate masurile de siguranta sa nu fiu agasata de ele: nu luasem nimic de mancare la noi, nu aveam rucsaci, nu aveam pungi care sa le atraga atentia, nu faceam galagie, nu fugeam si alte chestii recomandate de Lonely Planet.
Si la un moment dat ma trezesc ca vine o maimuta la mine si incepe sa imi traga de fusta sa o ridice in sus sa vada ce este sub ea. Fusta mea era asa mai infoiata si probabil respectiva maimuta credea ca ascund ceva banane pe acolo. Si ea imi ridica fusta, eu o lasam in jos si tot asa pana cand s-a hotarat ca nu e joaca si a inceput sa isi arate coltii si sa se sasaie la mine si sa traga cu dintii de fusta. Deja ma treceau toate caldurile cand ma gandeam ca o singura zgarietura o sa ma aboneze la una dintre multele clinici din Ubud care ofereau tratament antirabic. Cipri, care probabil gandea cam acelasi lucru ca mine, a hotarat sa o indeparteze cu o lovitura de picior si maimuta a uitat de fusta mea dar cat ai clipi eram inconjurati de o haita intreaga de maimute care mai de care mai agresive. Abia am scapat de acolo si am ramas cu o frica de maimute de zile mari.

Parca sunt chiar simpatice de la departare

Imi dai si mie ceva?

Daca nu imi dai imi iau singura

Si sub fusta asta ce ascunzi?

A doua intalnire nu a facut decat sa imi confirme frica.
Eram pe muntele Emei. Am pornit de la baza (aproximativ 500 m altitudine) si in prima zi am urcat pana la 2750 metrii. 8 ore de urcat continuu pe scari (sunt trepte pana in varful muntelui). A fost destul de greu mai ales ca era extrem de cald insa foarte frumos si ne-am bucurat din plin de inexistenta altor turisti.
Pentru ca planul era sa dormim peste noapte pe munte aveam in rucsaci tot ce ne trebuia pentru asta. Iar rucsacul este un magnet pentru maimute. Sar pe tine, deschid fermoarul si pana te dezmeticesti tu iti arunca lucrurile prin jur in speranta ca vor gasi ceva de mancare. Un turist cu un rucsac in spate este ca o punga de bunatati pt un macac.
Pentru a ne apara de maimute am cumparat un toiag din bambus de la o batranica de la punctul de pornire. Si bine am facut ca toiagul asta ne-a scos din multe necazuri. Atat s-a atasat Cipri de el incat l-a carat prin cateva autobuze pana in Chengdu cu intentia sa il aduca acasa (isi facuse deja planuri cum il baga in rucsacul mare si il da la bagaj de cala). Din fericire pentru mine si nefericire pt el l-a uitat intr-un autobuz si am scapat de caratullui.
Pe traseu am fost atacati de vreo trei ori de maimute dar am scapat destul de usor cu ajutorul batei pretioase. Isi aratau ele dintii furioase ca nu le dam voie sa caute mancare in rucsac dar erau suficient de fricoase incat sa stea departe de sotul meu care agita incriuntat bata de bambus.
Si ajungem noi la apus la manastirea budista. Ideea de a petrece o noapte intr-o astfel de manastire aflata pe unul dintre muntii budisti sfinti a fost de la inceput ca un magnet pentru mine. Imi suna mie asa drept ceva fantastic si ma si vedeam ca intr-o scena de film...imaginea pe care mi-o construiam eu in imaginatie s-a dovedit a fi destul de romantata si realitatea locuirii intr-o astfel de manastire m-a lovit drept in moalele capului. De multe ori eu sunt aventuroasa doar in teorie. In practica tot patul confortabil il aleg.
De exemplu dupa ore si ore de mers pe jos, singurul lucru pe care il visez este un dus. In cazul de fata dusul nu exista si te puteai spala la lighean...cu apa rece...Deci am inceput experienta monahala cu stangul.
Apoi cealalta mare problema era mersul la toaleta aflata undeva in curtea manastirii cand curtea manastirii este populata de zeci de maimute. Am intors eu problema pe toate partile dar desi mi-as fi dorit nu am putut deloc evita cerintele fiziologice. Asa ca ne-am pus pe planuit atacul toaletelor: cum sa ne strecuram la toaleta fara sa ne sesizeze maimuta si cel mai important fara sa intre peste mine. Cu bata in mana am coborat tiptil scarile pana in curte, apoi am luat-o la fuga ca sa o traversez, apoi l-am last pe sot sa se descurce cu cele trei maimute care fugeau dupa noi si eu m-am refugiat in toaleta...cu bata langa mine evident. Noroc ca nu a intrat nici una prin multiplele deschizaturi in tavan....Dupa ce am ajuns inapoi in camera ma gandeam cu oroare ce o sa fac daca tre sa merg la toaleta noaptea...mai ales ca bausem si vreo doua beri asa de sfarsit de traseu . Din fericire nu s-a intamplat. cred ca fiecarei parti din corpul meu ii era frica de maimutele alea.
A doua zi dis de dimineata incercam sa il conving pe om sa nu isi ia tricoul ud de ieri ci unul nou. Si ca argument principal ii spuneam ca e frig afara si o sa inghete cu un tricou ud. Si el foarte hotarat zice ca se duce sa verifice cat de frig este. Iese din camera. Ajunge pe hol. Si deodata se intoarce in camera, ichide usa si spune ca veriufica el mai tarziu.  m-a bufnit rasul si l-am intrebat: "E o maimuta pe hol, nu?" Evident ca am avut dreptate: era o maimuta fix in capatul holului care ii astepta probabil pe singurii buni de agasat: turistii albi.
Camera nostra avea gemuri care dateau spre un hol, care hol avea si el geamuri ce dateau spre curtea manastirii. Si ne-au ochit maimutele de afara si stateau agatate de geam si ne urmareau. Asteptau sa iesim afara. Pentru ca de calugari nici nu se apropiau. De chinezii care locuiau in zona nici atat. dar turistii fricosii erau buni de furat. mai ales daca sunt albi  Ca sunt chiar si mai naivi si fricosi.
Cu mult noroc si cu ajutorul unui calugat cu prastie, am scapat de maimutele din zona si ne-am continuat traseul. Am mai dat de un grup aproape de varf dar erau preocupate sa atace un grup de turisti care urlau si fugeau bezmetici asa ca noi am trecut tiptil tiptil pe langa ei...Total neobservati.
La cate manevre de evitare am invatat cu maimutele astea sunt sigura ca ne-am putea angaja la trupele SEAL.

Stapanii potecii

Si noi trebuie sa trecem pe acolo

Si numai mici nu sunt

Aloooo. Cand iesiti din camera?

Prin geam sunt simpatici chiar

De atunci am decis ca nu mai e de mine intalnirea cu macacul. Asa ca incerc pe cat posibil sa nu pun pe lista nici un obiectiv unde se aude ca ar exista astfel de maimute.

Locuri de vis - Batutumonga

Exista imagini care vor ramane pentru totdeauna in sufletul nostru de calatori: rasaritul peste Machu Picchu vazut de la Poarta Soarelui, Angkor Wat ul de poveste, apusul peste Bagan, vederile de la Kala Pattar sau terasele cu orez de la Batutumonga. Imagini care ne reamintesc de fiecare data de ce ne place atat de mult sa calatorim. Imagini care te lasa fara cuvinte si te fac sa stai ca blegul in mijloc de drum si te minunezi. Atat.

Probabil ca nu ati auzit de Batutumonga. Si nu e nici o surpriza. Nici eu nu auzisem inainte sa ajung acolo. Insa a fost prima noastra intalnire cu terasele pe care este plantat orez. Si din primul moment m-am indragostit de vederea aia si am cautat cu orice ocazie sa mai vad si alte terase pentru ca este o imagine pansament pentru suflet. Este unul dintre acele lucruri care isi vor gasi mereu loc in programul nostru de mers hai hui pentru ca e un pitic mic mic la mine in creier care cum aude de terase cu orez cum incepe sa bata tobele si sa faca galagie. Si cu lacurile e la fel. Si cu plimbarea cu barca pe orice raulet e la fel. Piticul mic mic e foarte galagios cand vrea :) Asa se face ca mai apoi am mers si langa Guilin la niste terase ce fac subiectul a multe fotografii publicitare pentru China si care sunt poate mai impresionante decat cele de la Batutumonga (am cautat si se pare ca nu am scrics pe blog despre ele deci trebuie neaparat sa repar si greseala asta). Insa Batutumonga va ocupa pentru totdeauna un loc special in sufletul meu pentru ca a fost prima intalnire cu terasele. Iar prima ramane pentru totdeauna prima :)

Am mers in  Rantepao (Sulawesi - Indonezia) pentru a vedea ceremoniile funerare din Tana Toraja si intr-o zi ne-am decis sa luam microbuzul pana in varf de deal si de acolo sa coboram pe jos inapoi in oras. Scria la Biblia calatorului (Lonely planet) ca este o plimbare frumoasa deci imediat ne-am pus pe treaba. Am vazut pe harta unde este autogara si am mers acolo sa cautam microbuzul. Evident prima problema a fost sa gasim autogara. Pantru ca era o piata in locul insemnat pe harta, nu o autogara cum stiam eu ca arata una. Ne-am invartit, ne-am sucit si intr-un final am intrebat "Batutumonga" si am mimat o masina. Un tinerel imbracat intr-un longi a sarit imediat sa ne ajute si ne-a aratat un microbuz prafuit si ne-a spus pe un ton foarte serios ca e pentru Batutumonga. Dupa o privire scurta aruncata catre microbuz si una si mai scurta catre tinerel (care parea inca minor) am decis sa nu il credem si am plecat sa mai cautam iar autogara. Pe care evident ca in continuare nu am gasit-o asa ca am intrebat iar pe cineva de Batutumonga si am mai mimat nitel o masina. Omul ne-a trimis catre tinerelul de dinainte si pentru ca totul parea a fi un cerc vicios am hotarat sa ii dam omului o sansa sii ne-am urcat in microbuz. Au mai venit apoi doua batranele si tinerelul (care in continuare tot minor parea) a hotarat ca e vremea sa plecam la deal. Si si-a inceput cursa de pilot de formula 1 pe niste drumuri care erau bune doar pentru cirezile de bivoli. Dar cu cat trecea timpul cu atat ne placea mai mult tinerelul. Era amuzant, vesel, glumet si ne tot arata cate una si alta in stanga si in dreapta drumului. Daca Cipri facea vreo poza, se si oprea ca sa ii dea mai mult timp. Devenise mai mult un microbuz personal si batranicele nu pareau deloc deranjate dimpotriva il tot inghionteau pe sofer sa fie atent cu cei doi albi. Nu cred ca aveau parte prea mult de astfel de companioni de calatorie pentru ca in Tana Toraja turisti inchiriaza masini, nu folosesc transportul in comun. Iar intr-o zona in care turistii albi sunt inca o raritate (veneau copii la noi sa ne atinga atat de raritate eram) sai ai unul in microbuz cu tine era distractie nu gluma.

La un moment dat soferul opreste microbuzul si ne arata de zor ceva in dreapta soselei. Noi nu intelegeam deloc ce vrea. dar dupa o discutie intensa de dat din maini ne-am uitat mai bine si am vazut de ce oprise. Asta era vederea pe care ne-o arata omul:

Stia el ce stie si ii ramanem pentru totdeauna recunoscatori.

A doua zi am inchiriat un scooter si am plecat cu el la plimbare prin jur fara nici o destinatie precisa si evident ca la un moment dat am ajuns iar la batutumonga insa intre timp am vazut unele dintre cele mai frumoase imagini din viata mea.

Iaca si ceva poze care sper sa puna Sulawesi si Tana Toraja pe lista unora :