Amintirea Everestului meu

Acum doua saptamani il intrebam pe Cipri daca vrea sa mergem sa vedem noul Maze Runner in Barco Escape.  Barco Escape (ca sa fac nitica reclama locului de munca) este un concept relativ nou in care se folosesc 3 ecrane de cinema in loc de unul pentru a crea o imagine o leaca mai panoramica. Un trailer aici ca sa vedeti ce incerc sa descriu. 

(Total off topic: sa fii CinemaVanghelist cred ca este visul oricarui barbat burlac. Hai sa zicem ca si casatorit dar sigur casatorit doar pentru o perioada limitata de timp :) Petreceri non stop la Hollywood. Ce ai putea sa iti doresti altceva?) 

Pentru a testa conceputul Escape ai nevoie evident de continut pentru toate cele trei ecrane asa ca Barco s-a infratit cu Fox si au creat o serie de scene in Maze Runner (si primul si al doilea) care sa arate plusul tehnologiei.

Pentru primul Maze Runner continutul nu a fost filmat ci creat digital (rendering) si din experienta proprie (este un sistem Escape care ruleaza non stop in holul prin care trec de zeci de ori pe zi pentru ca e in usa camerei obscure in care imi duc existenta) se poate mai bine de atat. De exemplu un concert Lady Gaga a fost filmat complet pentru Barco Escape si arata chiar interesant. Si mai interesant e un parteneriat cu Red Bull de la niste competitii de sporturi extreme. Trebuie sa ma credeti pe cuvant ca sporturile de iarna vazute in Barco Escape capata o cu totul alta dimensiune. Iar cel mai interesant dintre toate este o filmare de la festivalul The Burning Man. Absolut uimitor. 

Deci eram curioasa sa vad cam unde au ajuns cu calitatea filmarilor la al doilea film Maze Runner.

Raspunsul lui Cipri la invitatia la Maze Runner a fost ca mergem (mai mult pentru mine si pentru ca biletele erau aproape gratis pentru angajatii Barco) dar ca el de fapt cel mai mult si-ar dori sa mergem la Everest.

Nu trebuie sa il cunosti pe Cipri de prea mult timp incat sa intelegi ca un film de genul Everest este ce i se potriveste ca o manusa. Daca vrei sa adoarma instant il duci la o comedie romantica. :) Daca vrei sa nu se planga o saptamana ca l-ai facut sa se zgarie pe ochi de plictiseala il duci la Everest.  

Asa ca duminica am fost o sotie ascultatoare si am urmat cuvantul sotului meu si am mers sa vedem Everest. 

Evident ca si eu imi doream sa vad filmul (chiar foarte mult) dar nu recunosc nimic nimic nimic. Ramane intre noi treaba asta si ca varianta oficiala este ca am mers pentru Cipri. Da? :)

Si daca in momentul asta credeti ca postul meu va fi  o recenzie a filmului va inselati amarnic :) Tot ce va spun este ca trebuie sa mergeti sa il vedeti. Si trebuie sa il vedeti in 3D. Si asta o spun eu care sunt posesoare de cataracta la ochiul stang deci o leaca mai putin perspicate in perceperea imaginilor 3D. De obicei evit filmele 3D insa de data asta cred ca 3D-ul face fimul mult mult mult mai interesant. Mai ales daca ati citit Into Thin Air sau daca ati vazut filmul sau documentarele bazate pe cartea cu pricina si nu veti mai fi deci surprinsi de poveste. 

Imaginile sunt absolut uimitoare si din momentul in care am vazut primele cadre cu aeroportul din Kathmandu si eu si Cipri am capatat un zambet tamp pe fata care nu prea a mai disparut pentru mult timp.

Nu pentru actiunea din film.

Ci pentru amintirile noastre. Amintiri din Kathmandu. Din Lukla. Din Namche Bazaar. De pe podurile suspendate. De pe cararea aia absulut uimitoare. Si multe si marunte.

Amintiri care efectiv iti umplu sufletul cu o senzatie de bine.  Ceea ce spune tot despre experienta noastra nepaleza.

Zilele petrecute pe Everest base Camp Trek sunt unele dintre cele mai frumoase zile de calatori in lumea asta mare. 

Iar Nepalul este una din putinele tari in care am fost pana acum, in care m-as intoarce oricand. Personal sunt de parere ca lumea asta e prea mare si cu prea multe lucruri de vazut iar timpul si banii nostri mult prea limitati ca sa ne permitem sa ne intoarcem de mai multe ori in acelasi loc. Insa Nepalul este special. In Nepal merita sa te intorci oricand pentru ca si daca te-ai intoarce in fiecare an tot ai avea pentru tot restul vietii ceva nou de vazut si experimentat.

Nu are cum sa nu te vrajeasca Nepalul daca esti un iubitor al muntelui. Nu are cum. E ca un drog. Un drog care te va tenta pentru totdeauna. 

Chiar inainte sa mergem la film ma gandeam ca atunci cand ma gandesc la calatorii imaginea care imi vine cel mai des in minte este asta:

Era prima noastra noapte din Everest Base Camp Trek. Si chiar si acum am foarte vie in minte senzatia de atunci. Cu bucuria de a fi acolo. Cu emotia ca nu stiam cum o sa ma descurc. Cu maxilarul deja fracturat de la atata uimire pentru ce e in jur. 

O camera de 1 euro pe noapte dar una dintre cele mai frumoase camere in care am stat. Nu pentru conditii. Si daca esti un turist care isi doreste lux in vacanta nici nu ar trebui sa te gandesti sa mergi la hiking in Nepal. Ci pentru locul unde se afla.

Si asta era doar inceputul povestii noastre.

Indrazneste sa treci...

 

La intoarcere am descoperit pe ce am trecut (pe cel de sus).

Namche Bazar

Cand ne-am pornit din Namche vremea nu era cea mai minunata

Dar a doua zi soarele ne-a facut sa sarim imediat din pat

Si cum ai putea sa lenevesti cand asa ceva te asteapta?

Ajunsi la cel mai inalt punct din itinerariu - Kala Pattar (5545 m)

In drum spre Base Camp

In perioada asta a anului e goala dar in doar 3 luni va fi plina de "nebuni frumosi"

La revedere Lukla. Dar ne vom intoarce.

Daca vreti sa vedeti mai multe fotografii (sute) gasiti toate albumele pe contul de Flickr al lui Cipri. 

Iar povestile complete pe blog.

Si daca nu am zis de suficiente ori mai zic o data: Mergeti in Nepal. Nu o sa regretati. 

Pashupatinath

M-am invartit, m-am sucit si m-am tot eschivat sa scriu despre locul asta desi este de departe cel mai uimitor loc pe care l-am vazut in Nepal in afara Everest base camp trek. Ca orice lucru extrem de departe de ceea ce e "normal" in lumea nostra, va crea controverse printre cei ce citesc despre el si nu mi se pare deloc corect sa fie asa. Deci postul meu va fi o pledoarie pentru o minte si un suflet deschis care sa faciliteze intelegerea obiceiurilor "altfel". Daca credeti ca sunteti sensibili la acest subiect va rog macar sa nu va uitati la poze.

In cazul meu Pashupatinath este unul dintre acele locuri unde am observat pentru a nu stiu cata oara, cat de mult m-au schimbat ultimii ani de calatorie. Cu batranetea am devenit tot mai putin toleranta cu anumite lucruri (pe care nu le mentionez aici pentru ca nu as fi "politically correct")  insa cu fiecare calatorie in lung si in lat in lumi mai putin vestice sau mai putin romanesti am devenit tot mai toleranta cu lucruri legate de religie, orientare sexuala, traditii etc etc etc. Invat cu fiecare calatorie ca un lucru nu este prin definitie rau doar pentru ca este altfel decat ceea ce exista in lumea mea. Ca "Normal" la mine nu este neaparat un bine absolut pe care trebuie sa il flutur cu obstinatie in fata celorlalti. Ca traditiile altor popoare nu sunt de aratat cu degetul si condamnat si de trecut la "viata de evul mediu" doar pentru ca noi ne vedem a fi mai evoluati. Toleranta vine tocmai din curiozitatea de a intelege acel "altfel". De a vedea ce sta in spatele lucrurilor care ma uimesc si sa incerc sa inteleg macar un frantura din contextul istoric, social, religios etc in care acel "altfel" a aparut. Si asta sfatuiesc pe oricine pentru ca eu cred cu tarie ca o lume toleranta si intelegatoare ar fi utopia la care multi visam.

De ce atata introducere si de ce atata dat dupa visini? Pai e foarte simplu: Pashupatinath este locul sfant de incinerare al hindusilor din Nepal iar pozele de mai jos vor prezenta oameni morti care sunt arsi pe malul unui rau. O imagine poate mult prea socanta pentru cineva ce vine dintr-o tara in care biserica condamna incinerarea.

‘Day after day countless people die. Yet the living wish to live forever.’ (Mahabharata)

Abia cand am pierdut pe cineva drag, am inteles de ce oamenii indiferent de religie sau civilizatie se leaga intr-un fel sau altul de speranta ca moartea nu este sfarsitul. In crestinism, oamenii spera la "lumea de apoi", la invierea si mersul preferabil in Rai. In religii precum hinduismul se crede in reincarnare si trairea mai multor existente pana se ajunge la nirvana. Cu totii speram la un nou inceput si nu vrem sa vedem moartea ca fiind finalul. Si tocmai pentru ca se spera la un inceput, se acorda extrem de multa atentie obiceiurilor/traditiilor/indatoririlor religioase etc pentru persoana decedata. Numai daca ne uitam la care sunt obiceiurile pentru inmormantare la crestinii ortodoxi si cate pomeni se fac dupa inmormantare pentru sufletul celui "adormit" (a se observa cuvantul adormit). In Tana Toraja am fost martori la niste ceremonii funerare extrem de elaborate care durau zile in sir si pentru care familiile se pregateau ani intregi si se indatorau pe viata pentru a fi siguri ca asigura o trecere usoara celor pe care initial ii considera doar bolnavi desi ei sunt morti. La hindusi ceremonia de incinerare este si ea un intreg sir de ritualuri care au ca scop pregatirea sufletului pentru urmatoarea existenta. Indiferent cat de "altfel" ar fi respectivele ceremonii la final nu au decat acelasi scop. Care uneori am impresia ca e mai mult pentru sufletul celor ramasi in urma decat pentru sufletul celui plecat. Dar asta e cu totul alta discutie.

Sa revenim totusi la incinerare si la controversa ce o inconjoara in unele societati pentru ca religia crestina si iudaica descurajeaza incinerarea iar cea islamica o interzice. Totusi in lumea crestina, incinerarea ia tot mai multa amploare si multe ramuri au inceput sa accepte aceasta practica. Dintre toate religiile crestine, religia ortodoxa este singura care nu accepta deloc incinerarea. Din cauza acestui motiv, incinerarea (cu atat mai mult in public) va face majoritatea romanilor sa faca ochii mari. Insa in hinduism este exact invers si incinerarea este obligatorie. In hinduism, Agni (zeul focului) este legatura dintre material si spiritual, dintre vazut si nevazut, dintre stiut si nestiu asa ca trupul este oferit prin incinerare lui Agni pentru a-l purifica si a-l conduce pe individ catre reincarnarea intr-o existenta mai buna si mai luminoasa.

Singurele exceptii de la incinerare sunt oameni sfinti si copiii care sunt ingropati. Sadhu de exemplu (de care vorbeam intr-un post precedent) nu este incinerat ci ingropat in pozitia lotusului. Se crede ca oamenii sfinti au atins deja perfectiunea si detasarea maxima de corpul material deci ei nu mai trebuie sa se reincarneze. la fel despre copii se crede ca nu xista o legatura stransa cu corpul deci nu trebuie incinerat. Mai mult, ceremonia de incinerare este intotdeauna condusa de catre urmasul celui decedat, ceea ce ar fi imposibil in cazul sfintilor si copiilor.

Templul Pashupatinath este aflat pe malul raului Bagmati si este unul dintre cele mai importante temple dedicate lui Shiva din intreaga lume. Este un loc sfant, un loc de pelerinaj pentru credinciosii hindusi din Nepal si nu numai.

Am ajuns la templu dimineata devreme si insotiti de un ghid am pornit catre locurile de incinerare. Este destul de interesant sa ai un ghid cu tine la vizitarea unui astfel de loc pentru ca afli o gramada de lucruri interesante legate de templu dar si de ceremonia in sine.
Initial m-am gandit ca va fi extrem de ciudat sa urmarim o ceremonie de incinerare care in mintea mea ar trebui sa fie o activitate cat se poate de intima. Insa locatia respectiva in nici un caz nu te duce cu gandul la intimitate si oricum turistii urmaresc ceremonia de obicei de la oaresce departare asa ca nu interfera in nici un fel cu ceea ce se desfasoara pe malul raului.

Ceremonia incepe prin a aduce corpul celui decedat imbracat in haine albe pe un fel de targa la rau unde este scufundat pentru inceput cu picioarele (considerate cea mai "murdara" parte a corpului). Fiecare persoana prezenta la ceremonie isi ia rand pe rand ramas bun de la decedat stropindu-l cu apa din rau.
Apoi corpul este dus cate unul dintre locurile de incinerare - niste platforme pe malul drept al raului. Platformele sunt inpartite in functie de importanta. Cea mai mare era dedicata familiei regale si a fost folosit pentru ultima data in 2008 cand printul Dipendra a ucis opt membrii ai familiei regale si apoi s-a sinucis. De atunci Nepalul este republica deci in mod normal pltaforma regala nu va mai fi folosita niciodata. Apoi urmeaza o platforma pentru alte persoane importante (politicieni, celebritati, afaceristi etc etc etc). Si de cealalta parte a podului urmeaza platformele pentru oamenii de rand.

Fucul este aprins de catre cel fiul cel mare al celui decedat daca decedatul este barbat sau de fiul cel mic daca decedatul este femeie. Foarte rar este acceptat ca o femeie sa aprinda focul si asta se intampla doar in cazul in care persoana decedata nu are urmasi barbati. Si de obicei este sotia celui decedat pentru ca fiica nu mai este considerata parte din familie, mai ales daca este casatorita. Inainte sa se dea foc, se inconjoara trupul celui decedat de cinci ori, reprezentand cele cinci elemente: foc, apa, aer, pamant si spatiu (cer, void). Apoi focul se porneste de pe buzele (gura) celui decedat - un loc important pentru ca este legat de prima si ultima suflare. Apoi corpul este acoperit cu paie si cu lemne si focul se intinde peste tot. Cremarea dureaza in jr de patru ore iar la sfarsit cenusa este aruncata in rau. Asta este moticvul pentru care sunt extrem de multi copii (si nu numai) care cauta prin noroiul de pe fundul raului aur (dinti de aur, bijuterii sau monezi).

Dupa ceremonia de incinerare, urmeaza o perioada de 13 zile de plangere a celui decedat pentru membrii apropiati ai familiei si care sunt  petrecute de obicei intr-o incapere speciala din complexul Pashupatinath. In perioada asta fii celui decedat au parte de tot felul de restrictii: se imbraca numai in alb, se rad in cap, isi pregatesc singuri mancarea, nu au vie sa manance si sa bea anumite lucruri etc etc etc. Restrictiile dietetice se prelingesc de fapt pe o perioada de un an.

Dupa 13 zile membrii familiei trec pe cealalta parte a raului si sarbatoresc incheierea perioadei de plangere.

Pentru mine a fost o experienta extrem de interesanta. O zi in care am invatat enorm de multe lucruri. Insa este o zi in care trebuie sa ai si mintea deschisa nu numai ochii.

Aducerea trupului la rau

Este scufundat de trei ori cu picioarele in apa

Platformele pentru incinerare

Partea oamenilor de rand

Pregatirea corpului

De data asta este sotia cea care aprinde focul

Focul incepe de la buze

Apoi corpul este acoperit cu paie si lemne

 

 

Pe cealalta parte a raului

Prin complex

Podul ce desparte platformele pentru persoane importante de platformele oamenilor de rand

Prin complex

Sadhu

Vedere de pe deal

Templul dedicat lui Shiva in care cei ce nu sunt hindusi nu au voie sa intre

Si evident ca nici aici nu am scapat de macaci

Care fura ofrandele

In haine de sarbatoare

Sadhu - divin sau nebunie?

Un sadhu este un ascet hindus care a renuntat la casta, la pozitie sociala, la bani, la proprietati etc si care isi dedica integral viata atingerii eliberarii prin meditatie. 

Indiferent ca oamenii sunt constienti sau nu ce este un sadhu sunt sigura ca este aproape imposibil sa nu fi vazut vreodata imaginea unuia. Felul cum arata da nastere unor fotografii foarte interesante si prin urmare oricine viziteaza o tara predominant hindusa trebuie sa aibe o astfel de fotografie in portofoliu. Evident ca nici noi nu facem exceptie si avem unele dupa cum se poate vedea la sfarsitul postului.

Cum spuneam sadhu ies usor in evident felul cum arata pentru ca vor de fapt sa refaca imaginea zeului Shiva pe care il considera "master of Yogis":

• De exemplu poarta de obicei "haine" in culoarea safronului, culoarea renuntarii (renuntarea lor la viata asa cum o stim noi condusa de material);
• Sunt aproape dezbracati ;
• Au corpul acoperit de obicei cu cenusa la fel ca zeul Shiva (zeul distrugerii si regenerarii);
• Tot la fel ca zeul Shiva, shadus au desenate pe frunte trei linii reprezentand cei trei zei importanti.
• Shadus poarta parul foarte lung tot ca o copie a zeului Shiva ale carui puteri supranaturale se pare ca stau in par;
• Folosesc marijuana in ritualurile lor stiut fiind ca Shiva are o mare afinitate pentru planta asta. Se crede ca atunci cand elixirul vietii a fost creat de davas si asuras, Shiva insusi a creat cannabisul din corpul sau pentru a purifica elixirul. asta este motivul pentru care in Nepal exista o zi pe an in care consumul de marijuana este legal - ziua de nastere a lui Shiva (festivalul Shivratri).

Au o existenta destul de ciudata pentru vesticul de rand posesor de tot felul de i-uri, smat phone-uri, masini, case si bijuterii. Pentru un credincios hindu, ei sunt un fel de prezenta divina. Ai u parte de foarte mult respect din partea societatii si nimeni nu asteapta nimic material de la ei. Pentru vestici sunt insa motiv de poze, de mirare si de suspiciuni. Intr-o existenta care nu permite proprietati materiale, sadhu trebuie sa traiasca intr-un fel sau altul asa ca sunt dependenti de ceea ce primesc de la oameni. Inclusiv de la turisti cum foarte repede au descoperit. Si nu numau sadhu reali au descoperit asta ci si oportunistii care se deghizeaza in sadhu pentru 1 dollar taxa de poza. 

In Nepal am intalnit si sadhu falsi dar si unii cat se poate de reali in Pashupatinath. O vedere care te pune oarecum pe ganduri si te face sa meditezi un pic la existenta ta de zi cu zi.

Pentru cei care au citit ceea ce am scris mai sus despre marijuana la liber pentru sadhu si ii invidiaza, i-as ruga sa arunce o privire la pozele de mai jos si sa ia aminte la centura de castitate din metal. Mai mult ca sigur asta va pune o umbra pe invidia marijuanei la lier. Si daca mai si spun ca organul sexual este distrus (prin forta) atunci cand te decizi sa devii sadhu sunt sigura ca nici o cantitate de drog la liber nu va mai parea interesanta. Mai bine te muti in Amsterdam :) Organul sexual masculin este distrus pentru a nu exista nici o tentatie sexuala pentru sadhu. Ceremonia se numeste Sanskar si se tine in timpul vestivalului Shivratri. Viitorul sadhu este asezat culcat si patru seniori sadhu il tin imobilizat. Cu un cleste i se prinde penisul si printr-o zvacnitura puternica i se distruge nervul ceea ce face ca viitorul sadhu sa nu mai fie capabil niciodata sa aibe erectie. Ceea ce este chiar cinic tinand cont ca Sadhu divinizeaza simbolul Linga.

Ma opresc aici cu discutia despre Sadhu, dar poate v-am facut curiosi sa cititi un pic despre ei si sa incercati sa ii intelegeti desi primul lucru care va vine in minte este "astia sunt nebuni". Uneori e mai simpul sa fim ignoranti insa nu am fi oameni daca nu am fi curiosi sa intelegem ce sta in spatele lucrurilor pe care nu le intelegem la o prima vedere.

Daca nu stiti ce este Linga si va intrebati de ce am zis de cinism iaca o poza. Cu ce seamana? Si chiar este cu ce seamana. Asa se face ca niste oameni care isi distrug de buna voia organul sexual divinizeaza un organ sexual.

Changu Narayan

In zilele cat am stat in Bhaktapur am fort extrem de lenesi. De fapt si in zilele din Pokara de dinainte de Bhaktapur am fost lenesi. De fapt in toate zilele de dupa Everest Base camp trek am fost extrem de lenesi. Aproape ca am fost ca orice om ormal aflat in vacanta care se trezeste mai tarziu, mananca o ora micul dejun, leneveste in pat si iese la plimbare doar asa pe racoare :) Asta nu a fost niciodata modalitatea nostra de a calatori. Noi ne trezim de obicei la prima ora, suntem la locurile de vizitat de cum se deschid portile, si incercam sa vedem cat mai mult in timpul avut ca doar de aia suntem acolo. Mai putin in ultimele zile din Nepal cand ne-a palit o mare lene si ne-am miscat foarte in reluare.

Dupa o zi de plimbat prin Bhaktapur am decis ca in ziua urmatoare sa mergem sa vizitam o alta locatie patrimoniu Unesco - Changu Narayan. Un templu hindus aflat in varful unui deal la vreo 8 km de Bhaktapur. Zis si facut: ne-am trezit tarziu, am stat la micul dejun pana ne-am amortit fundul la masa si intr-un final ne-am urnit cu mare greu catre un taxi. Nu eram deloc in starea cea mai potrivita pentru explorat. Cipri deja ajunsese la vaitatul cu "iar mergem la temple" iar eu as fi preferat mai mult statul la o bere pe un acoperis de restaurant sa vad lumea cum isi vede de viata. Deci in mod clar nu am apreciat templul la justa lui valoare. Ca sa apreciezi un lucru mai tre sa ai si sufletul deschis nu numai ochi. ceea ce nu era cazul nostru.

Insa nu recomand nimanui sa il rateze pentru ca e pacat. E un loc interesant si poate odata candva se va investi si in renovarea lui ca se pierde cu fiecare zi care trece.

Boudhanath

Stupa Boudhanath este una dintre cele mai mari stupe circulare din Nepal si in mod sigur un loc considerat sfant de catre buddhisti tibetani si nu numai. Si fiind monument patrimoniu unesco, atrage ca un magnet turistii de pretutindeni.

Se aflla foarte aproape de Pashupatinath asa ca cele doua locatii pot fi vizitate cu usurinta in aceeasi zi. asta este ce am facut si noi. Dimineata devreme am luat un taxi din Thamel pana in Pashupatinath am stat cateva ore bune vizitand acest loc hindus extrem de interesant despre  care voi scrie mai tarziu, si de acolo am mers pe jos pana la stupa. iar dupa ceva timp de invartit in jurul stupei si admirat oamenii am luat un taxi inapoi catre Thamel.

Ca intotdeauna, probabil ca stupa mi-ar fi placut mult mai mult daca nu veneam exact dupa vizitarea lui Pashupatinath care pe mine m-a lasat pentru mult timp pe ganduri si care m-a fascinat cu totul. Cand am ajuns la stupa eram inca sub influenta celor vazute la templul hindus si locul de cremare asa ca stupa a fost mai mult un loc unde sa stau sa incerc sa las lucrurile proaspat vazute sa se aseze in liniste.

Oricum ar fi Boudhanath este un loc minunat unde sa stai sa iti tragi sufletul dupa umblat prin nebunia Kathmandu-ului si sa admiri oamenii din jur. Am auzit/intalnit oameni cu adevarat fascinati de stupa, asa ca in mod clar trebuie sa ii fie data o sansa sa cucereasca.