Orice sau nimic?

Unul dintre primele comentarii primite imediat dupa ce am pus online primele filme cu balenele rechin, a fost ca puteam sa merg in Oslob (Filipine) ca sa le vad.

Nu m-a mirat deloc comentariul si nici rapiditatea cu care a sosit. 

Oslob este cel mai cunoscut si cel mai popular loc pentru vazut balene rechin din cateva motive cat se poate de simple:

• vei vedea sigur balene rechin pentru ca sunt tot timpul timpul anului acolo
• este foate simplu sa le vezi pentru ca vin la suprafata. Nici macar nu trebuie sa stii sa inoti.
• este foarte ieftin. Costa doar 20 de euro pentru jumatate de ora de stat in apa cu ele

Si atunci de ce am ales sa mergem la capatul lumii si sa platim o avere ca sa le vedem in loc sa mergem in Oslob?

Pai sa le luam pe rand:

"Vei vedea sigur balene rechin pentru ca sunt tot timpul timpul anului acolo"

Motivul pentru care balenele rechin sunt acolo tot timpul este unul foarte simplu: sunt hranite. 

Cat de etic si cu respect fata de natura este sa schimbi cursul normal hranind animalele salbatice ca sa devina un circ pentru turistii insetati de "selfies"? 

Cercetarile biologilor marini arata ca urmarile nu sunt deloc de ignorat. Dar nici nu cred ca trebuie sa ai o diploma de biolog marin ca sa iti dai seama de asta.

Faptul ca au acces la o sursa de hrana sigura si usoara, le afecteaza complet obiceiurile. Ajung sa nu mai migreze in cautarea hranei si ajung dependenti de oameni. Nu stiu sa faca diferenta intre barcile care le hranesc si barcile cu motor care nu le hranesc si atunci sunt ranite sau omorate de ele. Ca sa nu mai spun ca hrana pe care o primesc este una  inferioara si care nu le ofera tot ce au nevoie din punct de vedere nutritional.

Iar astea sunt doar cateva dintre efecte. Sunt foarte multe articole pe tema asta asa ca nu o sa ma apuc sa o discut in detaliu.

Evident ca vor fi si multe pareri contra si bazate pe studii care arata ca numarul balenelor rechin a crescut de cand localnicii au inceput sa faca bani din genul asta de turism.

Ceea ce nu este surprinzator. Balenele rechin au fost aproape complet decimate in Filipine pana sa se descopere ca poti sa faci bani mai usor din turism decat din pescuit.

Insa e oare o solutie sa transformi un animal salbatic in circ pe motiv il protejezi in loc doar sa il protejezi? Nu se poate protectie fara castig financiar imediat? 

Sunt mule locuri unde se poate. Sunt si altele unde se pare ca nu...

Personal nu sunt interesata sa contribui la dezvoltarea unei astfel de afaceri. Asa ca am ales sa merg intr-un loc unde le vezi in mediul lor natural. Asta daca le vezi. daca nu, atunci incercam alta data si in alt loc. Din fericire sunt atat de multe balene rechin in Galapagos incat este un loc unde le vei vedea sigur daca mergi in sezonul care trebuie.

Si stiti cat de frumos este sa fii luat prin surprindere  de intalnirea cu o astfel de frumusete? 

Noi am vazut prima balena rechin la ultima scufundare din insula Wolf. Asta desi stiam ca ele sunt la insula Darwin (urmatoarea locatie de vizitatn, dupa Wolf). Deci nimeni nu se astepta. Chiar la sfarsitul scufundarii am auzit cum ghidul bate nebuneste in tubul de oxigen ca sa ne atraga atetia (nu e ca si cum ai putea striga sub apa). Si ma uitam si ma uitam si nu vedeam nimic. Apoi incep incet incet sa vad niste puncte albe si am stiut imediat ce e. Si da-i si inoata si incearca sa prinzi balena. Desi in filme pare ca sta pe loc, va garantez ca trebuie sa inoti nu gluma ca sa poti sa te tii macar o clipita langa ea. Am ajuns mai aproape si am reusit sa o vad intreaga. Iar ala este momentul in care am ramas intepenita pe loc. Stiam ca este mare dar nu mi-am dat seama ca e atat de mare. 

13-14 metri si probabil 25 de tone. 

Asta da peste. 

Draguta de ea a decis insa ca poate nu am vazut-o chiar toti bine asa ca dupa ce a trecut de grup, s-a intors si ne-a mai lasat sa o admiram o data. Asa ca m-am trezit fara sa vreau nas in nas cu o gura de vreo 2 metri. Toata lumlea incerca sa se dea la o parte ca sa lase o sa treaca. Nu ca ar fi avut ea nevoie de binevointa noastra, dar in apa nu atingi nimic. Asta e regula de aur. Pentru ca poti sa faci enorm de mult rau transmitand paraziti sau mai stiu eu ce.

Este probabil o amintire pe care nu o voi uita toata viata. Eram atat de emotionata incat nu stiam cum sa ma calmez ca sa nu cosnum tot aerul din tub. Respiram nebuneste si mai ca imi iesea inima din piept. Si cad am esit afara ma gandeam daca mai voi ramane in minte cu detaliile intalnirii sau totul se va pierde pentru ca eram mult prea emotionata ca sa fiu atenta:

"Este foate simplu sa le vezi pentru ca vin la suprafata. Nici macar nu trebuie sa stii sa inoti."

Motivul este iar la fel de simplu: sunt hranite.

 

Cum inoti cu balenele in Oslob? Pai turistii sunt pusi in barci fara motor si dusi la vreo 200 de metri de tarm (poti sa si inoti dar nu ai voie pentru ca este cu plata). Barcile sunt asezate pe doua randuri si turistii intra in apa chiar in fata barcii intr-un tarc din bambus. Nu au voie sa paraseasca tarcul si trebuie sa se tina continuu de batul de bambus. Apoi o barca cu un tip care arunca mancarea in apa incepe sa treaca prin canalul facut intre randurile cu barci cu turisti. Balenele urmeaza barca respectiva precum niste catei tentati de un os. Sunt duse intr-o parte in alta in timp ce turistii de pe margine isi fac o poza doua si dupa 20-30 de minute turistii sunt imbarcati si dusi pe tarm de unde iau alti turisti si "spectacolul" se repeta de la 6.30 si pana la pranz. Sute (poate mii) de turisti pe zi intr-un spatiu mic care urla si se zbat pentru un loc mai bun de selfie. In nici un caz nu este ceva pentru mine.

Numarul de scufundatori care ajunge in Darwin si Wolf este foarte limitat prin lege. Sunt doar 13 barci care au voie sa duca turisti acolo si fiecare barca are cel mult 16 persoane.Cei 16 turisti sunt impartiti in 2 grupuri si nu ai voie sa mergi decat cu ghid. 1 ghid la 8 scufundatori. Apoi traseul fiecarei barci este decis de Parcul National astfel incat sa nu fie mai mult de 2 barci in acelasi loc. Deci in Darwin nu vor fi niciodata mai mult de 32 de scufundatori intr-o zi. Mai mult barcile vorbesc intre ele asa ca se face cu randul la intrarea in apa. Deci sansele sunt foarte mici sa intalnesti scufundatori de la cealalta barca sub apa.

In mod normal eram doar 8 tursti + 1 ghid langa balena. Dar dDe cateva ori ni s-a intamplat sa ramanem doar 2 sau 3 scufundatori cu balena. Au venit de doua ori choar la sfarsitul scufundarii si cei care au ramas fara aer au iesit la suprafata in timp ce noi femeile (femeile consuma mai putin aer) am ramas si ne-am plimbat pentru inca 5-10 minute cu doamna balena. Doar 2-3 persoane si o balena rechin.Nu tu imbraceli. Nu tu nebunie. Nu tu fuga dupa poze. Liniste atat pentru noi cat si pentru ea.

"Este foarte ieftin. Costa doar 20 de euro pentru jumatate de ora de stat in apa cu ele"

Esti la 200 de metri de tarm impreuna cu mia de alti turisti si stai 20-30 de minute in apa. Evident ca este ieftin. Dar doar pentru ca ceva este ieftin nu inseamna si ca ar trebui incercat. Partea etica ar trebui sa conteze si ea.

Galapagos este scump. Este al naibii de scump. Si nu multi oameni isi permit sa ajunga acolo. Insa exista locuri chiar si in Filipine in care poti sa le vezi in mediul natural. Fara sa treci prin tot circul de mai sus si fara sa le faci rau balenelor. Deci faceti un pic de cercetare si mergeti in alt loc. Daca ar fi mai putini turisti dornici de asa ceva si s-ar pune mai mare presiune pe operatorii turistici din Oslob, sunt sigura ca ar creste atentia pentru balenele rechin. In momentul de fata tot ce conteaza sunt banii.

Nu a astept sa se ajunga la regulile din Galapagos, dar totusi - mii de turisti pe zi? 

Stiati ca 95% din turistii care merg in Oslob incalca regula cu 2 metri distanta de balena si mai mult o ating? 

Si de ar fi asta cel mai rau lucru care se intampla acolo.

De aici titlul scrierii de astazi: alegem chiar orice doar pentru ca se poate sau mai si filtram situatiile? 

De ce nu alegem mai bine "nimic" daca ceea ce ni se ofera face rau?

Noi am decis sa nu alegem Oslob.

Si chiar si daca nu mi-as fi permis sa ajung in Galapagos, tot nu as fi ales Oslob.

Tot ce va rog este sa cititi inainte despre ce inseamna Oslob. Sa stiti ce presupune o astfel de interactiune si ce incurajeaza cei 20 de euro/dolari pe care ii platiti.

De ce imi plac atat de mult scufundarile?

Ne-am luat certificarea PADI pentru scufundari din intamplare in 2011 cand ne plimbam prin Indonezia

Nu era nimic planuit dar incercam sa fugim din Bali care nu ne-a placut absolut deloc si singurul loc pentru care am gasit transport a fost Gili Air. O insula de 5 km diametru in care nu aveai prea multe de facut. Ceea ce nu ni se potriveste noua prea bine. Leneveala nu e reteta de concediu pentru noi.

Dar puteai face scufundari si asta este fix cum am ales noi sa ne petrecem zilele de pe Gili. Si a fost ca si cum am fi deschis o usa catre o alta lume. "We were hooked" cum ar zice americanul.

Iar daca o sa va uitati la "bucket list"-ul meu o sa intelegeti cam cat de prinsa de microbul asta sunt. Ce om normal are pe primele locuri la destinatii de calatorie: Cocos, Malpelo, Soccoro, Hanifaru Bay si cea mai cea destinatie al carei nume nu il rostesc de frica sa nu cobesc? 

Si ce om isi planuieste vacantele in functie de migratia unor pesti de dimeniuni mai mari sau mai mici?

Eu...si ca mine mii de scufundatori :)

Dar de ce?

Pai iaca trei motive pentru care ador sa stau la ceva zeci de metri sub apa:

3. Sunt mai buna decat Cipri

Nici sa nu va aud ca asta ar fi un motiv pueril. Cand esti casatorita cu un triatlonist alergator de ultramaratoane, orice sport la care esti mai buna decat el este ceva extrem de important. Ce daca cele doua sporturi sunt: petanque si scuba diving? Tot sporturi sunt. Iar daca ziceti altfel, rupem orice prietenie. Ori ca alergi 170 de km dintr-o bucata ori ca il bati pe sot la o partida de petanque cu vecinii pensionari, tot aia e. Zic...

Una dintre regulile de baza de la scufundari (pentru amatori) e ca esti mereu in pereche. Esti mereu cu "buddy"-ul tau. Si cica atunci cand am zis ca "la bine si la rau" l-am acceptat si ca "buddy" la scufundari. Numai ca domnul "buddy"-ul meu consuma aer de zici ca la el asta e o competitie.

Ne scufundam de obicei cu cilindrii de 11 litri cu aerul la o presiune de 200 bar. Ca sa fii sigur ca nu ramai fara aer sub apa, recomandarea este sa incerci sa ajungi la suprafata cu minim 50 bar. Si ma plimb eu frumos pe langa corali si pesti fara absolut nici o grija pe lume. Mai urmaresc un peste ici. Mai unul colo. Liniste si pace. Cand vad ca cineva da din maini disperat pe langa mine. Este Cipri care ma anunta ca e la 50...Cum sa fii bre la 50 ca eu sunt la 100-130 bar? Am timp sa leg prietenii cu vreo 3 Nemo si 5 rechini. Si tu esti gata? 

Cred ca preotul nu a stiut cum e treaba cu aerul cand a zis ca femeia trebuie sa isi urmeze barbatul. Nu ar trebui sa se aplice si la iesit la suprafata...Va spun: slujba din biserica ar trebui sa fie schimbata si sa se spuna ca femeia trebuie sa isi urmeaze barbatul cu exceptia situatiei in care sunt sub apa si el ramane fara aer. Dar ce l-am pus eu sa respire atat de des?

In plus cum sa nu iti placa un sport in care faptul ca ai procent mai mare de grasime si capacitate pulmonara mai mica, te face mai bun? Pai toata viata am lucrat la procentul de grasime. Sunt expert. Va spun...Pai eu sunt ca Cipri cu ale lui 12% grasime? Eu am suficienta cat sa plutesc fara nici o problema. Nu numai ca plutesc ca un fulg dar bag la plumb in toate buzunarele ca sa reusesc sa stau pe fundul apei...Categoria "Expert". Inca un ecler si ajung in top. Noroc ca nu imi plac competitiile de felul meu ca altfel treceam la profesionisti...

2. Este cea mai relaxanta activitate 

Am incercat de cateva ori sa meditez si m-am trezit facand lista de cumparaturi sau tragand cu ochiul la vecinii de meditat ca sa vad daca sunt sigura careia nu ii iese.

La sfarsit nu numai ca nu sunt mai relaxata si mai linistita si mai impacata cu nemurirea sufletului dar am nervi cat cuprinde pentru ca am pierdut timpul degeaba.

Scufundarile insa au la mine efectul pe care il are meditatia la altii.

Esti la cativa metri sub apa, plutind linistit si rupt de lume si auzind doar propria ta respiratie. Atat. Doar bulele de aer pe care le expiri. 

Cred ca asta este unul dintre motivele pentru care eu consum putin aer la scufundari.

Pentru ca eu nu fac nimic. Doar plutesc si ma uit in jur.

Cipri lopateaza de zici ca vrea sa schimbe directia curentilor din ocean. E cand sus. Cand jos. Cand la stanga. Cand la dreapta. Parca ar fi un titirez. Iar eu nici ca as putea sa fac mai putin...

La primele scufundari analizez foarte bine cum se aseaza echipamentul. Daca am greutatile corecte. Daca sunt asezate simetric. Daca totul este cat ma strans pe langa corp. Ca sa ajung sa fiu "neutru" in apa. Adica atunci cand nu fac nimic trebuie sa stau pe loc. Nu trebuie sa ma scufund sau sa ma ridic. Si singurul mod in care controlez adancimea la care ma aflu este prin inspirat si expirat. Inspir - ma ridic. Expir - ma scufund. Apoi la restul scufundarilor ma specializez in arta de a nu face nimic...

Si revin: cum ar putea sa nu iti placa un sport in care ca sa fii mai bun trebuie sa te concentrezi sa faci cat mai putin?

1. Un portal catre o alta lume

Sub apa este o cu totul alta lume. Una in care noi, oamenii, suntem ca niste fire de praf in Sahara. Complet nesemnificative.

In jur insa e magie.

Nu cred ca am vazut ceva mai frumos decat gradinile de corali. 

Cele sanatoase. Ca din pacate viitorul nu suna bine. Dar cand vezi una iti dai seama ca nu avem noi imaginatie cate poate Natura sa faca.

Imi aduc aminte prima data cand am vazut un peste clovn in anemona lui. Am plutit jumatate de ora deasupra lui. Era asa scump cum se ascundea el si apoi venea fuga fuga pana in ochelarii mei ca apoi sa alerge imediat inapoi in anemona. Nu ma puteam satura de dragalasenia lui.

Asta pana cand am dat nas in nas cu o testoasa si nu mai m-am miscat de acolo pana la sfarsitul scufundarii. Testoasa pastea "iarba" pe fundul apei si noi patru scufundatori stateam si ne uitam ca blegii. Cred ca testoasa mai avea un pic si depunea plangere pentru hartuire.

Si rechinii - cu corpul lor ca niste body-builders pe steroizi (o fi pleonasm?).

Si pisicile de mare mai elegante ca niste balerine.

Si pestii scorpioni care arata ca niste hartii mototolite sau ca o piatra aruncata pe acolo.

Si cate si mai cate. 

As putea sa vorbesc pana maine despre toate intalnirile  care mi-au ramas in suflet.

Dar adevarul este ca cel mai clar mod ca sa vedeti cat de mult imi place la scufundari este sa vedeti zambetul de pe fata mea cand povestesc. Pentru ca motivul principal pentru care iubesc scufundarile fix asta e: ca ma face sa zambesc.

Cat mai e pana la urmatoare tura? Ca deja imi e dor...

Victima e de vina!

Tara in care mi-a fost cel mai frica sa calatoresc ca femeie (chiar insotita fiind de sotul meu) a fost India.

Nivelul de hartuire sexuala de care am avut parte a fost unul pe care nu mi l-am imaginat oricat de mult as fi citit sau auzit povesti de la alte calatoare.

In New Delhi lucrurile au atins o limita atat de urata incat Cipri ajunsese  sa ii impinga pe strada pe unii si altii care se bagau intre noi ca sa se frece nitel de mine sau sa ma atinga sau sa ma pipaie.

Si stiti ce este trist?

Ca primul lucru pe care ma gandesc ca trebuie sa il clarific este asta:

“Am 36 de ani, nu sunt vreo frumusete si nu ma mai imbrac provocator de pe vremea adolescentei de mult apuse (nu ca atunci as fi fost vreo rebela).  In plus eu iau adaptarea la societatea pe care o vizitez extrem de serios asa ca de cele mai multe ori sunt cea mai imbracata femeie de pe strada. Pana si In Iran respectam hijab-ul mai abitir decat orice localnica (cu exceptia celor ce purtau chador).” 

Adica simt nevoia sa ma disculp. 

Sa explic ca nu e vina mea ca unii considerau ca e complet OK sa ma agreseze.

Cand in realitate stiti ce ii determina pe respectivii sa considere ca e normal si acceptabil sa se bage in spatele meu si sa se frece de mine?

Rasunsul corect este unul singur: caracterul lor.

Sau lipsa caracterului.

Atat si nimic mai mult.

Pseudo-justificari de genul: fusta prea scurta, ca ai zambit, ca ai parut deschisa la flirt, ca le-ai dat apa la moara, ca naiba mai stie ce, sunt niste prostii. Niste idiotenii. Niste aberatii. 

Hai sa aruncam vina la victima intr-o situatie in care oricum a pierdut in jocul “care e mai putenic”.

Hai sa lovim pe cineva care oricum e jos.

Daca ati citit vreodata vreo stire despre violurile si crimele din India o sa vedeti ca in societatea respectiva de foarte multe ori problema este prezentata ca fiind la victima nu la agresor.

Era o stire despre o tanara care a fost violata de 7 persoane si apoi ucisa pentru ca era singura tarziu in noapte intr-un autobuz. La viol a participat si soferul autobuzului si aproape toti barbatii din autobuz. 

Justificarea: Ce femeie serioasa calatoreste singura noaptea? A meritat-o.

Putem sa ne gandim ca e India. Ca societatea in care traim noi nu este asa. Ca noi suntem “superiori”.

Si e adevarat ca in societatea vestica suntem semnificativ mai in siguranta dar oare cat de “superiori” suntem in gandire?

Discutiile de zilele astea despre campania “metoo” mi-au adus aminte a mia oara cat de departe suntem de acea Utopie in care nu exista “victim-blaming”. 

Am citit la “doamne respectabile” din Romania comentarii cum ca actritele care au fost agresate de Harvey Weinstein au meritat-o pentru ca orice femeie serioasa daca se duce in camera de hotel a unuia stie ca e pentru sex. Doar nu te asteptai la altceva?

O alta “doamna respectabila” i-a raspuns unei persoane care povestea ca a fost violata cu cutitul de bucatarie la gat ca ea nu a ajuns decat in bucatariile tipilor de care era interesata.

Niste femei, care povesteau cum au fost agresate de un “domn” roman de la o firma de publicitate si chiar au pus poze cu conversatiile in care tipul le ameninta si le injura pentru ca nu i-au acceptat avansurile, erau numite “lepre” care vor sa profite de respectivul “domn”.

De cate ori nu ati auzit replicile de mai sus?

“Curva” care l-a sedus pe saracul barbat delicat si usor influentabil.

“Curva” care umbla prea despuiata pe strada.

“Curva” care mergea prin cluburi.

 Lasa ca o stiu eu pe “curva” aia. Si-a cautat-o cu lumanarea.

 

Si uite asa victima este cea care e pusa la zid.

Si apoi dam cu pietre si le judecam pe femeile care traiesc ani si ani terorizate de soti, sefi, tati etc. Care nu indraznesc sa spuna nimanui ce trebuie sa indure de frica sa nu fie tot ele condamnate. Pentru ca, ghici ce, sansele sa se intample asta sunt de aproape 100%.

Si da stiu cum e sa mergi la politie sa depui plangere si sa se faca misto de tine.

Sau ca politistul sa spuna ca ai facut tu ceva sa o meriti.

Sau varianta mai blanda a fost un politist cre a spus ca: “Ce o fi fost in mintea lui (adica a agresorului)? Mai te certi. Mai si dai o palma. Dar chiar sa rupi mana la femeie?” 

Ieri am tot citit “hahaieli” si “mistouri” despre femeia care si-o cauta si apoi se plange ca a fost agresata. Si pentru intreaga zi mi-au dardait mainile in timp ce munceam. Poate ca nu ar fi trebuit sa ma afecteze atat de mult. Dar cine ma cunoaste extrem de bine intelege probabil de ce m-a afectat atat.

E nedrept.

Atat de nedrept.

Si tocmai de asta campania “MeToo” inseamna atat de mult.

Pentru ca solutia nu ar trebui sa fie primar in faptul ca noi ca femei ar trebui sa facem tot ce ne sta in putinta ca sa nu dam sansa nimanui sa ne agreseze.

Ci solutia ar fi ca orice agresor sa fie imediat pus la punct. Sa fie el cel condamnat de societate. Nu invers.

Dar se pare ca din pacate asta e “Utopia”.

Iar ce mi se pare cel mai trist in toata siuatia asta, este ca sunt atat de multe femei care sar primele sa dea cu piatra.

Despre naivitatea clientului/turistului

La inceputul anului, agentia de turism Funtrip a intrat in faliment.

Sute de clienti s-au trezit peste noapte ca nu mai pleaca in vacanta mult visata si au inceput sa caute solutii sa isi recupereze banii. 

Cum firma nu mai avea sediul deschis si nimeni nu mai raspundea la telefoane, recuperarea banilor nu a mers deloc ca pe roate.

Pagubitii au facut si grupuri pe facebook si bloguri in speranta ca vor tine subiectul in atentia publicului si ca proprietarul firmei (domnul Andrei Dinu) se va tine de cuvant si ii va despagubi.

La un moment dat a aparut vestea ca  Andrei Dinu ofera locuri la niste excursii in Africa in locul excursiilor pe care le rezervase clientii. Conditia era sa nu aibe nici o alta pretentie. Si evident sa renunte la procedurile de obtinere de despagubiri de la firma asiguratoare. In plus trebuia sa platesti diferenta intre cat te costase vacanta initiala si cea oferita acum.

Cum poate el organiza excursii in conditiile in care agentia nu mai are licenta de functionare?

Asta se pare ca nu vrea sa explice nimeni.

Dar "detaliul" asta nu a impiedicat cativa zeci de clienti sa accepte si sa merga in Africa.

Si uite asa ajungem la mesajul din titlul scrierii de astazi: cum poti sa fii atat de naiv incat sa accepti si chiar sa platesti in plus pentru o excursie organizata de nu se stie cine. Mai mult oferta venea de la o agentie care tocmai a dat faliment si care ti-a pus parul pe bigudiuri fugind de responsabilitate. O agentie care si-a inchis telefoanele si sediul si nu a comunicat nimanui nimic.

Cum sa fii atat de naiv?

Uite ca se gasesc destui.

Inteleg ca oamenii se gandeau ca daca asteapta banii si nu accepta oferta domnului Dinu vor astepta mult si bine. Dar e mai bine sa mergi in Botwana sau Rwanda cu niste "profesionisti" de genul asta?

Cum sa ai incredere ca se vor tine de cuvant? Si nu ma refer numai la faptul ca ai mai si platit in plus desi era cat pe ce sa ramai si fara banii initiali pentru ca firma e falimentara. Dar cum sa ai incredere sa te pui in grija lor? Si in Africa?

Si in plus: a verificat vreo agentie de stat cum de respectivul domn ofera excursii? In numele cui? Cine are licenta de turism ca sa presteze serviciile astea?

PS:

Cand am scris despre agentia care oferea vacante in Antarctica care nu ajung in Antarctica, mi-au sarit reprezentantii agentiilor in cap pe motiv ca ii defaimez. Ma intreb daca imi va da cine vreo explicatie acum.

PPS:

Probabil ca voi fi acuzata iar de "invidie" tinand cont ca una dintre excursiile in Africa era organizata impreuna cu un blogger foarte cunoscut din Romania. Acelasi care este asociat si cu vacanta din Antarctica care nu este in Antarctica...Evident ca din invidie scriu textele astea. Nu pentru ca mi se pare o rusine sa te numesti blogger independent si sa faci astfel de lucruri. Apropos: cineva l-a intrebat cum de a fost posibila excursia in conditiile in care Funtrip nu mai are licenta. A evitat sa raspunda. Daca va raspunde si daca intr-adevar este legal ce au facut promit ca voi modifica textul in mod corespunzator. Pana atunci insa: "Fericiti cei saraci cu duhul".

Impresii despre Guatemala si Belize

Dintr-un motiv sau altul, imi este intotdeaua mai usor sa incep povestile de vacanta cu concluzia. E catalizatorul care ma face sa ma pun pe scris. Urnitul e cel mai greu la mine :) Asa ca si de data asta incep "serialul" cu impresia pe care ne-a lasat-o cele doua tari si apoi o sa spun mai in detaliu si ce am vizitat. 

A fost prima noastra vizita in America Centrala si nu stiam exact pentru ce sa ne pregatim. Mai ales ca nu cunoasteam pe nimeni care sa fi fost pe acolo pe cont propriu asa ca cei care isi dateau cu parerea despre destinatia noastra de vacanta o faceau bazat pe niste idei preconcepute care in nici un caz nu ne incurajau in vreun fel. Aveam asteptari mari de la anumite locatii dar eram si pregatiti pentru ce este mai rau pentru lucruri gen siguranta personala, curatenia, transportul etc. Dar cum noi ne ghidam dupa idea ca pentru a-ti face o idee corecta despre un loc atunci trebuie sa il vezi cu ochii tai si sa te convingi pe propria piele, ne-am facut curaj si am plecat hotarati sa fim deschisi la ce ni se va asterne inainte.

Ni s-a repetat la infinit ca in cel mai bun caz vom fi doar talhariti. In cel mai rau caz...imaginatia nu are limite pentru ce ni se poate intampla.

In general incerc sa ma tin departe de a pune etichete cu: sigur, nesigur, nebunesc etc unei locatii pentru ca este un subiect extrem de...subiectiv. Daca mie nu mi s-a intamplat nimic rau evident ca am tendinta sa spun ca totul e OK. Daca tu ai avut nenorocul sa fii talharit evident ca vei spune ca este foarte periculos. Si nici macar cifrele oficiale care cica sunt folosite sa se faca tot felul de topuri, nu sunt prea obiective. Un exemplu clasic e ca nu o sa se tina cont de numarul de furturi ca atunci SUA si Canada ar fi pe primele locuri. Si apoi este "frica". Frica ce influenteaza extrem de mult perceptia omului asupra unui loc. Locuri pe care impreuna cu Cipri nu am nici o problema sa le vizitez, le-as vedea cu totul altfel daca as fi singura. Subiectul e unul complicat si incerc tot mai mult sa nu mai incerc sa conving lumea ca anumite locuri merita vizitate si ca nu sunt deloc cum apar la televizor (Belgia e unul dintre ele mai nou iar Romania e exemplul clasic pe care l-am tot aparat in fata strainilor de mai bine de un deceniu). Imi spun parerea doar daca omul chiar e deschis la explicatii. Altfel e lupta cu morile de vant. 

Iar in cazul tarilor de acum (Guatemala si Belize) cifrele nu sunt deloc in avantajul lor. Apar extrem de des prin topurile cu cele mai periculoase locuri din lume pentru turisti (evident ca nu includem zonele cu conflicte armate aici) si m-am obisnuit destul de repede cu ideea ca nu va fi iubita mea Asie de Sud Est unde ma simt mai in siguranta decat in orasul natal. A fost insa un risc asumat. Am pus in balanta ce as castiga si ce as pierde daca as renunta sa vizitez locatia asta si am decis ca trebuie sa mergem. Nu m-am aruncat insa cu capul inainte si am invatat din povestile "negre" de pe internet. Si ca sa dau cateva exemple:

• Au existat cazuri de turisti care erau la hiking singuri si care au fost talhariti. Asa ca de fiecare data cand am vrut sa facem un anumit traseu am intrebat sa vedem cat de sigur este. La unele am luat un ghid. Pe altele le-am facut singuri dar nu am luat la noi nimic de pret. Adica puteau cel mult sa imi fure cativa zeci de euro si telefonul  ca in rest nu aveam nimic. 
• Am evitat sa mergem noaptea prin zone ciudate sau sa avem transportul astfel incat ajungeam intr-o locatie necunoscuta in miez de noapte. 
• Am organizat intotdeauna transferul de la locul unde ajungeam cu transportul in comun la hotel cu cei de la hotel. Pentru 2-3-5 euro in plus am stat fara nici o grija si totul a decurs ca uns.
• Am avut o borseta din aia mica de purtat pe sub haine pentru pasaport, un card si ceva bani. In cazul in care eram talhariti si/sau ni se fura bagajul cel putin sa ramanem cu pasapoartele ca in rest ne descurcam noi.
• In Belize City am luat un  taxi chiar si pentru 1.5 km cat era de la hotel pana la autogara pentru ca era dimineata devreme si orasul ala e de departe cel mai ciudat oras in care mi-a calcat piciorul. Nu as recomanda nimanui sa stea peste noapte acolo decat daca chiar e neaparata nevoie.

Este foarte adevarat ca am fost extrem de precauti si nu am lasat garda jos pentru ca eram porniti cu ideea ca este mai periculos decat media. Insa in realitate cred ca lucrurile s-au schimbat enorm in ultimii ani atat in Guatemala cat si in Belize. Pentru ambele tari, turismul este o sursa importanta de venit asa ca ambele tari au lucrat serios la rezolvarea problemelor legate de siguranta turistilor. Traseele de hiking de exemplu sunt patrulate de politie si numarul talhariilor a scazut extrem de mult. Atat de mult incat langa Atitlan de exemplu cei de la hotel (care lucrau de ceva ani acolo) nu se confruntasera niciodata cu astfel de cazuri desi din precautie (sau alte motive) inca mai atrageau atentia ca exista un risc sa mergi la hiking singur.  La fel cu autobuzele oprite in miez de noapte si turistii talhariti. Si alte situatii de genul asta. Era politie peste tot si oamenii pareau interesati sa isi faca munca. Adica nu stateau acolo doar ca sa treaca vremea. 

Concluzia noastra a fost ca: da, cazuri au fost si imaginea de loc periculos nu este complet nejustificata. Insa noi ne-am simtit in siguranta (cu exceptia Belize City unde nu as mai calca nici platita) si situatia nu cred ca mai e deloc asa cum era acum ceva ani. Daca astea sunt cela mai periculoase tari din lume atunci inseamna ca stam chiar bine....

Dar va rog eu frumos sa va amintiti ca sfaturile de mai sus sunt valabile insa pentru orice destinatie din lumea asta. Indiferent ca e Europa sau pe te miri unde prin lumea asta. De mult prea multe ori lasam garda jos crezand ca suntem in siguranta si atunci suntem cele mai usoare prazi. 

Este mizerie si nu ai ce manca. 

Si asta am auzit de nenumarate ori. Dar intotdeauna de la oameni care nu au pus piciorul pe acolo deci nu am luat-o deloc ca litera de lege. Si bine am facut. Pentru ca ambele afirmatii sunt niste prostii. Amandoi am ramas foarte placut impresionati de cat de curat era. Ne uitam de exemplu in Rio Dulce sau in Atitlan ca nu era nici o punga sau vreo sticla de plastic aruncate in apa. In ambele locuri se discuta foarte mult despre educarea populatiei sa nu arunce lucruri in apa si in ambele locuri se investea serios in reciclare. Probabil ca a fost si o perioada in care lucrurile nu erau atat de "roz" ca acum insa actiunile gen "Salvati lacul Atitlan" si altele de genul asta, au un efect cat se poate de vizibil. Cred ca Guatemala este de departe cea mai "curata" tara in curs de dezvoltare in care am ajuns pana acum. Iar Belize este un exemplu pentru ce inseamna protejarea mediului chiar si pentru tarile dezvoltate. Stiu ca sunt vorbe mari insa asta e impresia cu care am ramas eu. 

Ce sa va zic de mancare? Ca cel mai bun mic dejun din lume e in Guatemala? Iar o sa ziceti ca sunt vorbe mari dar zau ca mai ca nu am plecat cu borcanul de fasole in bagaj :) A fost clar pe gustul meu. Iar porc ca de pe gratarul de pe plaja din Belize nu mananc decat atunci cand isi mai face cineva pomana cu mine si imi da o bucata de carne de porc crescut la mine in sat. Imi dau o mana si un picior pentru carne de porc de-ala. Daca nu va place porcul sau fasolea sau bananele prajite, poate ca nu o sa fiti la fel de entuziasmati ca mine dar zau ca variante sunt pe gustul oricui si pe buzunarele oricui. In nici un caz nu e adevarat ca magazinele sunt goale si nu ai ce manca. Indiferent ca esti turist sau localnic.

Nu vor fi multi turisti

Guatemala primeste anual in jur de 2 milioane de turisti.  Belize in jur de 1.3 milioane. Tinand cont ca la Oktoberfest sunt vreo 7 milioane de vizitatori, numarul de turisti din Guatemala si Belize pare cam mic. Daca compari cu Iran insa unde erau doar vreo 40000 de turisti straini cand am fost noi, pare imens. La fata locului insa am ramas uimiti de cat de putini turisti erau. Este complet adevarat ca noi am fost in afara sezonului de varf insa la orice atractie am fost era aproape pustiu. Stii cum e sa mergi sa vezi rasaritul de pe o piramida Maya de 70 de metri inailtime si sa fii acolo doar tu si alti 6 oameni? Mergeti la Tikal si o sa vedeti. Absolut uimitor. 

In plus nu am intalnit nici macar 1 turist chinez. Sau 1 turist japonez. Daca nu vreti gloate de chinezi atunci Guatemala si Belize sunt pentru voi.

Belize este "bucket list destination" daca esti scufundator

O sa tot scriu despre asta insa ce vreau sa zic de la bun inceput este ca nu am vazut niciodata pana acum un coral atat de sanatos. Chapeau....Nu am cuvinte de lauda. De departe cele mai bune scufundari de pana acum.

Trebuie sa vorbesti spaniola ca sa te descurci

Belize a fost colonie britanica asa ca limba oficiala este engleza. Mai simplu de atat nu exista.

In Guatemala insa e de preferatsa stii ceva spaniola. Macar cifrele si directiile. Si evident "vino tinto" si "vino blanco". :)

Scump sau nu

Daca esti obisnuit cu Asia de Sud Est atunci vei fi un pic socat de preturi. De multe ori vei fi un pic mai mult socat de preturi. Nu sunt tari iefitne. Asta e clar. Si de multe ori nu premesti prea mult chiar si pentru sume insemnate de bani. 

De multe ori in Belize ma gandeam ca se vorbeste engleza, preturile la alcool sunt ca in SUA, obezitatea la fel, te puteai crede lejer in SUA. Pentru cineva care locuieste intr-o tara in care la bar platesti vreo 2.5 euro pe o bere buna si un 2 euro pe un pahar de vin destul de bun frantuzesc, sa platesti 5 euro pe un pahar de vin de Chile de duzina sau 3 euro pe o bere care a uitat sa contina si alcool, e cat se poate de enervant. Pentru americani era foarte OK, pentru noi era mereu cu ridicat de spranceana.

Antigua este atat de scumpa incat parca ai fi in vestul Europei. Intr-o seara am mers la un restaurant mai elegant ca sarbatoream ceva ani de casnicie si am platit 80 de euro pentru 2 persoane. Iar mancarea nu era ceva iesit din comun. A fost bun dar a fost mancare normala. Nimic sofisticat. 

Daca vrei sa mergi la scufundari intr-unul din atolurile din Belize trebuie sa fii pregatit sa platesti de la 1200 de euro in sus de persoana pentru 4 nopti si 8 scufundari (mancarea si tranferul cu barca sunt incluse in pret)..

O excursie de doua zile pe vulcanul Acatenango e 169 de dolari. O excursie de o zi sa faci o scufundare la Blue Hole si doua scufundari in Lighthouse reef e 150 de dolari. 

Cum ziceam: nu e deloc ieftin daca vrei sa calatoresti confortabil. Nu este ca prin Asia de Sud Est unde mereu spun ca poti calatori super luxos la un pret de nimic. Insa anumite destinatii merita din plin pretul platit - cum a fost Lighthouse Reef. Altele insa merita evitate (Antigua) mai ales ca sunt locuri mai putin turistice care sunt mult mai prietenoase cu buzunarul si mult mai placute ochiului. O sa scriu mai pe larg la fiecare in parte in ce categorie le incadrez.

Mai mergem pe acolo au ba?

In mod sigura da. Si nu departe in viitor ci chiar pentru urmatoarea vacanta ne uitam de ceva in aceeasi zona. Iar asta cred ca spune multe despre cat de mult ne-a placut si cu ce senzatie am ramas la sfarsit de vacanta. A fost un loc care ni s-a potrivit. Si asta e tot ce conteaza.

Fuego - un vulcan cat se poate de activ

Cand ai Tikalul numai pentru tine

Caye Caulker

Plaja, palmieri, cocktail...check check check

Rio Dulce

Atitlan

Va ziceam de mic dejun...

Experienta mea cu programul de fidelizare Miles and More

Disclaimer: Urmeaza un post cu vaicareli deci cititi doar daca aveti rabdare.

Din cand in cand sunt suficient de dezmagita incat sa ma apuc sa ma plang pe blog. Am facut asta de cateva ori cu booking.com din cauza proastei informari legate de conditiile de calatorie cu cainele si mai apoi o rezervare anulata cu doua zile inainte de calatorie  si acum e randul celor de la Miles and More. Deci rabdare si tutun...Si da stiu, daca nu imi convine cine ma pune sa fiu membru? Total de acord insa asta nu inseamna ca nu am dreptul sa fiu dezamagita. My middle name is "drama queen" deci va rog eu frumos nu imi luati bucuria asta. :) In plus daca as fi citit ce o sa scriu mai jos la altii, in mod sigur nu m-as fi "fidelizat". Deci poate intereseaza pe cineva.

Miles and More se pare ca este cel mai mare program de fidelizare din Europa pentru companii aeriene. Daca va uitati pe site-ul lor o sa vedeti ca daca va inscrieti o sa puteti obtine mile de la zeci de companii partenere. Si nu sunt numai companii aeriene dar si lanturi hoteliere, inchirieri de masini etc etc etc. Ce mai - paleta e larga si pare a fi extrem de usor sa faci mile. Mile pe care apoi poti sa le schimbi pe bilete de avion gratis, sau pe upgradari de la clasa economy la clase superioare sau pe cumparat lucruri din avion si tot asa.

Noi nu calatorim extraordinar de mult dar nici putin asa ca la un moment dar ne-am gandit ca nu ar fi rau sa ne inscriem. Calatoream mult cu Brussels Airlines si cu Turkish (ambele membre Miles and More) asa ca ne-am gandit ca asta e programul cel mai potrivit pentru noi.

Dezamagirea a inceput in momentul in care am inceput sa cer milele pentru zborurile facute si am descoperit ca sunt foarte putine companii pentru care primesti mile pentru orice zbor facut cu compania respectiva. Daca luam exemplul Turkish (pentru ca ei sunt cei cu care calatorim frecvent) milele pentru zboruri intercontinentale sunt asa:

Flights from / to / between non-European destinations

Business Class
C, D: 2.0 x distance; at least 1,000 miles
Z, J, K: 1.5 x distance; at least 750 miles

Economy Class
A, B, H, M, O, S, Y: 1.0 x distance; at least 500 miles
E, L, Q, T: 0.5 x distance; at least 250 miles
V: 0.25 x distance; at least 250 miles

---

In general, miles cannot be earned on flight award tickets and on travel-industry discounted tickets
(e.g. ID, AD).
It is not possible to earn miles in booking classes F, G, I, N, P, R, W, X.

Ce inseamna asta in realitate. pai inseamna ca daca te uiti la zborurile alea de 500-550 de euro Bruxel-Asia sua Africa atunci nu o sa primesti nici o mila pentru ca alea sunt din clasele F, G, I, N, P, R, W, X. Pana acum desi facem cam 4 zboruri pe an cu Turkish nu am primit niciodata vreo mila. Tot la fel cum nu am primit pentru zborurile cu Egypt Air. 

Un alt caz in care nu primesti mile este daca cumperi bilet de la Brussel Airlines dar zborul este operat de o companie care nu e membra Miles and More. Cum ar fi Tarom. Ceea ce mi s-a intamplat de cateva ori.

Sunt atat de multe exceptii incat din zecile de zboruri facute pe an daca primesc mile pentru doua din ele e o foarte mare realizare. Iar dezamagirea vine tocmai din numarul asta mare de exceptii. Cumperi bilet la o companie membra si apoi cand trebuie sa primesti milele descoperi tot felul de conditii suplimentare.

Recunosc ca m-am enervat destul de tare cand am primit primele refuzuri. Ca nu intelegeam de ce. Apoi am vazut ca orice companie verificam, existau multe clase de rezervari care faceau exceptie. Deci am invatat destul de repede ca nu o sa fac mile din zboruri. It is as it is.

In cazul in care va intrebati de cate mile e nevoie sa ca primesti un bilet gratis o sa scriu pe larg mai la vale despre asta. Insa pana una alta tineti minte ca daca totusi reusiti sa luati un bilet la o clasa pentru care se da mile arunci nu trebuie sa va asteptati la prea mult daca sunteti la economy. Pentru zborul cu Air China din iarna Frnakfurt-Bangkok o sa primesc (sper dar nu se stie niciodata ce exceptie mai apare) 2792 mile.

Un alt mod de a face mile e din stat la hotel. De obicei pentru orice sejur( ca e o noapte sau 30 sau un an intreg) primesti 500 de mile. Am aplicat de cateva ori pentru asta si totul a mers ok pana la ultimele incercari cand am cerut mile pentru niste nopti la Crowne Plaza si am descoperit ca nu mai poti primi mile decat daca esti si membru al programului de fidelizare de la hotel. Bun. Ma inscriu in programul de fidelizare de la hotel. Apoi primesc mail ca nu pot primi mile decat daca la programul de fidelizare de la hotel mentionez clar ca vreau sa primesc puncte de fidelizare la Miles and More. Bun. Intru iar pe site-un hotelulul imi actualizez profilul si spun ca vreau punctele sa fie la Miles and More. Dupa asta primesc mail ca nu am cum primi milele pentru ca am facut inscrierea dupa ce am stat la hotel. Cica primesti mile pentru noaptea la hotel doar daca erai membru in programul de fidelizare al hotelului inainte sa stai la el.  Reguli noi dupa timpuri noi. Conform Miles and More trebuie deci sa ma bag in cateva zeci de programe de fidelizare de la toate lanturile hoteliere cu care au ei contract daca vreau sa pot cere mile Miles and More. Dar doar Miles and More ca esti obligat sa spui clar la hotel ca punctele de fidelizare sunt la Miles and More nu si la propriul program de fidelizare. Intelegeti? Complicat stiu dar cred ca tocmai asta e scopul. Trebuie sa te inscrii in programe suplimentare de fidelizare desi nu ai voie sa primesti puncte in programele alea de fidelizare ci doar la Miles and More.

Bun deci am mai ratat niste puncte. Data vitoare o sa stiu. Dar data viitoare ce stie ce alta regula apare.

A treia metoda sa faci mile este sa folosti un card de credit legat de Miles and More. Ai la alegere intre MasterCard si American Express care iti va da mile pentru fiecare euro cheltuit cu cardul respectiv. Nu pe degeaba. Taxele pentru carduri sunt destul de piperate ajungand la 150 de euro pe an pentru AMEX-ul care iti da 1.5 mile pentru fiecare euro. Sa zicem totusi ca mai salvezi un pic din pretul piperat tinand cont ca ai niste asigurari de calatorie si de sanatate legate de cardul respectiv.  Asigurare care te costa oricum in jur de 100 de euro pe an si pe care noi o facem am de an deci am trecut peste pret si m-am inscris pentru un AMEX. 

Daca din zboruri si din hoteluri nu am facut cine stie ce mile, cu AMEX-ul lucrurile au stat un pic diferit. Am primit 12000 de puncte pentru ca m-am inscris in program (deci cam cat as primi pentru 5 zboruri intercontinentale) si am mai primit si un bonus de 10000 de mile pentru ca am cheltuit mai mult de 20000 de euro folosind cardul lor. 

Intr-un final dupa 1 an si jumatate am aproape 70000 de mile.

Un numar care mi s-a parut mie mare deci m-am apucat sa ma uit ce pot sa fac cu ele. Si am descoperit ca nu pot face mare lucru :)

Pe scurt la Economy un zbor in Europa este 35000 de mile. Spre America de Nord 60000, America de Sud 80000, Asia de Sud Est 80000 si tot asa. Lista completa o gasiti aici. Va duceti aminte ca un zbpr intecontinental la economy va da cam 2800 de mile. Deci pentru Asia de sud est ai nevoie de 29 de zboruri ca sa faci milele necesare.

Zboruri nu aveam atatea dar cu AMEX-ul am reusit sa fac mile de un zbor spre America de Nord. Insa nu va lasati pacaliti. Milele nu iti dau un bilet gratis. Mai trebuie sa platesti combustibilul si taxele. Ceea ce initial credeam eu ca nu poate fi prea mult pana am descoperit ca pentru Asia sau America iti cer in jur de 550 de euro de persoana taxa in plus fata de mile :) Iar pentru Europa in jur de 250 de euro taxe in plus fata de mile. 

Ca sa concluzionam: am platit de doua ori taxa pentru card adica 300 de euro si am facut 70000 de mile (cheltuind peste 20000 de euro cu el) din care pot sa imi iau un bilet "gratis" pe care platesc 550 euro si 60000 de mile. Deci se numeste ca ma costa 850 de euro biletul si 60000 de mile. Bilet pe care daca il iau din timp as plati in jur de 500 de euro. Am facut afacere nu gluma :)

Dar nu-i bai: programul iti ofera posibilitatea sa platesti  taxele cu mile (15000) daca zbori in Europa. Mai mult daca iei biletul de avion cu 2 saptamani inainte poti sa platesti doar 20000 de mile in loc de 35000. Deci petnru 35000 de mile as putea lua un bilet. Imi raman mile sa iau unul si pentru Cipri chiar. Si asta a fost urmatoarea pista testata. Deja visam ce frumos ar fi sa mergem de ziua mea in Islanda daca se anunta vreme propice sa vezi aurora boreala. Pai e tocmai perfect ca iei biletul pe ultima suta de metri doar daca predictiile de vizibilitate sunt ok. Si asa am descoperit ca biletele promotionale platite cu mile sunt deservite de cele mai multe ori de Lufthansa. Deci din Bruxel tre sa zbor in Germania si de acolo mai departe. Punctual pentru Islanda inseamna ca fac 8-9 ore de zbor fix in mijlocul zilei deci pierd 2 zile de concediu pe drum pentru ceva care in momentul asta m-ar costa 200 de euro de persoana si ar dura doar 3 ore (zbor direct). Nu uitati ca deja am platit 300 de euro taxa de card deci pt astea 2 zboruri as castiga 100 de euro dar as sta doua zile pe drum. 

Pana la urma nu stiu daca voi reusi sau nu sa cheltui milele pe ceva dar ce stiu e ca anul asta nu mai prelungesc cardul AMEX si ca sunt absolut convinsa ca din zboruri si hoteluri nu o sa fac vreodata mile pentru zboruri "gratis".

Pe mine e clar ca nu m-au "fidelizat". Dimpotriva.

PS: In SUA situatia e diferita si poate ca odata candva se va ajunge si in Europa la fel. Pana atunci insa ce scrisei eu mai sus e normalitate deci decideti in cunostinta de cauza daca si cum va "fidelizati".

 

E sau nu caravana o solutie pentru noi?

La o prima vedere mersul cu caravana nu este ceva pentru noi pentru ca pare ca impune un pas de calatorie mult prea lent. Oricine il cunoaste  pe Cipri, probabil ca il vede ca ultimul om de pe lume in stare sa mearga ca melcul cu casa in spate pe prima banda pe autostrada. Sau sa il vada linistit cu berea in mana sub o umbreluta pentru doua saptamani prin vreun loc de campare prin sudul Frantei.  Insa “Niciodata nu zice niciodata”. Desi treaba aia cu umbreluta si berea are sanse mai mici de reusita decat sa fie rapit de extraterestri. 

Insa, revenind la caravana, impresia noastra era ca desi faci un compromis la viteza caravana are potentialul sa iti ofere o libertate care ni se parea destul de tentanta. Pana la urma ritmul il impui tu (ne gandeam noi). Si daca vrei sa te muti in fiecare noapte dintr-un loc in altul in functie de ce te taie capul atunci asta poti sa faci. Ca doar ai casa in spate. 

Si cum ai putea sa decizi mai bine daca ceva ti se potriveste sau nu, decat sa incerci lucrul ala. Nu? Cam asta e filozofia noastra de viata: sa vada ochiul nostru, sa simta pielea noastra..

 In concluzie planul a fost ca la un moment dat sa inchiriem o caravana si sa mergem pentru o tura scurta de cateva zile pe undeva prin apropiere. Sa vedem cum ne descurcam si daca in realitate plusurile chiar depasesc minusurile.

Oportunitatea a aparut in momentul in care ne uitam sa mergem in Cinque Terre. 

Nu mai e nici o supriza pentru nimeni ca eu nu sunt prea indragostita de Italia. Foarte greu ma urnesc catre destintatia asta pentru ca aproape de fiecare data am avut experiente negative. Va fac asadar cunostinta cu “Italy, my nemesis!”

 Si de fiecare data cand ma puneam pe planuit vizite in Cinque Terre ma enervam si imi aduceam aminte de ce nu imi place Italia. Cinque Terre mi se pare ca e genul ala de loc atat de celebru si popular printre turisti incat raportul calitate-pret este atat de prost incat orice speranta de cazare/mancare etc decenta are sanse minime de reusita. In 2015 m-am enervate atat de tare cautand cazare in parcul national incat am renuntat complet la vacanta acolo. Pentru mai 2016 scenariul era cat pe ce sa se repete. Orice camera de hotel sau Airbnb oricat de prapadita depasea suta de euro si cand ma uitam la cum arata ma apucau toate depresiile. Asa ca Cipri a venit cu idea sa inchiriem o caravana. 

In fiecare seara in care mergem la alergat trecem pe langa o caravan care este de inchiriat. Am luat adresa de mail si le-am scris sa ii intrebam de preturi si disponibilitate. Pentru cinci zile pretul era 600 de euro + optional 125 de euro asigurarea full. Si asa ajungem la o prima observatie legata de caravana. In nici un caz sa nu va inchipuiti ca este ieftin. Pentru ca nu este mai ieftin sa inchiriezi caravana in loc sa mergi cu masina proprie si apoi sa stai la hotel. La pretul de inchiriere mai trebuie sa adaugi faptul ca platesti in jur de 25 de euro pe noapte locul de campare si evident consumul semnificativ mai mare de la caravana fata de masina. Financiar sa inchiriezi o caravana are sens doar daca mergeti in locuri unde cazarea si mancarea este extrem de scumpa si daca sunteti dispusi sa mancati din ce pregatiti in caravana nu de la restaurant. Cum noi nu prea suntem dispusi sa ne gatim in vacanta este clar ca nu castigam deloc la buget din directia asta.

Daca partea financiara este justificata sau daca o acceptati asa cum e atunci ajungem cu discutia la aspectul: incompatibilitatea dintre caravana si oras. Cat mergi pe autostrada nu e nici o problema. Poate ca esti un pic mai lent sau poate ca esti Cipri so nu esti lent. Dar in oras e cu totul si cu totul alta discutie. Pentru ca nu prea poti intra cu caravana prin multe orase. Mai ales cum ai prin Italia toate zonele cu trafic limitat. Si asta nu e numai in Italia. Deci trebuie sa iti formezi un automatism si atunci cand calatoresti cu caravana trebuie sa te uiti de dinainte de locuri unde poti sa parchezi. Ca si aici e o problema. Nu orice parcare inseamna automat si parcare pentru caravane. Stiti limitatoarele alea pentru inaltime pe care orice om normal cu masina normal le ignora cu succes? Ei bine cu caravana nu prea poti sa le ignori. Oricat de incapatanat ai fi. 

Regula de aur este ca trebuie sa iti faci un plan de dinainte daca vrei sa fii cat de cat mobil. Si uite asa intelegi de ce vezi mereu dupa caravane bicilete sau scutere. Parcarile pentru caravane sunt departe de centrul orasului. Iar locurile unde poti campa sunt si mai departe. Deci ai nevoie de un mijoc aditional de transport daca vrei sa vizitezi cate ceva.

Libertatea aia de miscare de care ziceam mai sus ca e tentanta s-a dovedit in realitate a fi destul de limitata. Adica e adevarat ca poti sa te muti peste noapte dintr-un loc in altul. Complet de acord. Insa in acelasi timp esti limitat la parcare si intrat in oras. Iar la sfarsit noua ne-a dat cu minus.

Nu ma intelegeti gresit. Sunt convinsa ca daca esti pensionar plecat cu lunile cu caravana prin Europa fara sa fii presat de timp, fara sa ai vreun plan, fara sa trebuiasca sa te tii de un program etc etc etc atunci e o solutie foarte buna. Dar pentru mers si vizitat locuri care implica orase, sate cu strazi inguste etc atunci e mai greu.

Dupa experienta de acum concluzia noastra a fost ca in Europa nu o sa mai incercam asa ceva. Decat la pensie. Nu se potriveste stilului nostru de calatorit. Noi suntem mereu pe picior de plecare. Mereu gata sa sarim in masina sa vizitam ceva ce am auzit ca arata bine. Cu caravana trebuie sa fii setat pe “pole pole” cum se zice in Swahili adica “incet incet”. 

Dar asta nu inseamna ca nu mai vrem sa incercam deloc. Cand vom ajunge in Australia si poate chiar si in Noua Zeelanda asta va fi modul de calatorit. Dar acolo nu ai strazile si limitarile din Cinque Terre. 

 

PS: Cuiva insa i- placut la nebunie caravana. Daca masina o uraste si face o fata de zici ca e cel mai nefericit de pa pamant. In caravan s-a simtit exceptional. A putut sa se plimbe. Sa doarma fix intre scaunele noastre cat am fost pe drum si sa se creada si paznic cat am fost campati. El ar votam mereu pro caravan in loc de pro masina.