Tuesday, April 8, 2014

Pashupatinath

M-am invartit, m-am sucit si m-am tot eschivat sa scriu despre locul asta desi este de departe cel mai uimitor loc pe care l-am vazut in Nepal in afara Everest base camp trek. Ca orice lucru extrem de departe de ceea ce e "normal" in lumea nostra, va crea controverse printre cei ce citesc despre el si nu mi se pare deloc corect sa fie asa. Deci postul meu va fi o pledoarie pentru o minte si un suflet deschis care sa faciliteze intelegerea obiceiurilor "altfel". Daca credeti ca sunteti sensibili la acest subiect va rog macar sa nu va uitati la poze.
In cazul meu Pashupatinath este unul dintre acele locuri unde am observat pentru a nu stiu cata oara, cat de mult m-au schimbat ultimii ani de calatorie. Cu batranetea am devenit tot mai putin toleranta cu anumite lucruri (pe care nu le mentionez aici pentru ca nu as fi "politically correct")  insa cu fiecare calatorie in lung si in lat in lumi mai putin vestice sau mai putin romanesti am devenit tot mai toleranta cu lucruri legate de religie, orientare sexuala, traditii etc etc etc. Invat cu fiecare calatorie ca un lucru nu este prin definitie rau doar pentru ca este altfel decat ceea ce exista in lumea mea. Ca "Normal" la mine nu este neaparat un bine absolut pe care trebuie sa il flutur cu obstinatie in fata celorlalti. Ca traditiile altor popoare nu sunt de aratat cu degetul si condamnat si de trecut la "viata de evul mediu" doar pentru ca noi ne vedem a fi mai evoluati. Toleranta vine tocmai din curiozitatea de a intelege acel "altfel". De a vedea ce sta in spatele lucrurilor care ma uimesc si sa incerc sa inteleg macar un frantura din contextul istoric, social, religios etc in care acel "altfel" a aparut. Si asta sfatuiesc pe oricine pentru ca eu cred cu tarie ca o lume toleranta si intelegatoare ar fi utopia la care multi visam.
De ce atata introducere si de ce atata dat dupa visini? Pai e foarte simplu: Pashupatinath este locul sfant de incinerare al hindusilor din Nepal iar pozele de mai jos vor prezenta oameni morti care sunt arsi pe malul unui rau. O imagine poate mult prea socanta pentru cineva ce vine dintr-o tara in care biserica condamna incinerarea.

‘Day after day countless people die. Yet the living wish to live forever.’ (Mahabharata)

Abia cand am pierdut pe cineva drag, am inteles de ce oamenii indiferent de religie sau civilizatie se leaga intr-un fel sau altul de speranta ca moartea nu este sfarsitul. In crestinism, oamenii spera la "lumea de apoi", la invierea si mersul preferabil in Rai. In religii precum hinduismul se crede in reincarnare si trairea mai multor existente pana se ajunge la nirvana. Cu totii speram la un nou inceput si nu vrem sa vedem moartea ca fiind finalul. Si tocmai pentru ca se spera la un inceput, se acorda extrem de multa atentie obiceiurilor/traditiilor/indatoririlor religioase etc pentru persoana decedata. Numai daca ne uitam la care sunt obiceiurile pentru inmormantare la crestinii ortodoxi si cate pomeni se fac dupa inmormantare pentru sufletul celui "adormit" (a se observa cuvantul adormit). In Tana Toraja am fost martori la niste ceremonii funerare extrem de elaborate care durau zile in sir si pentru care familiile se pregateau ani intregi si se indatorau pe viata pentru a fi siguri ca asigura o trecere usoara celor pe care initial ii considera doar bolnavi desi ei sunt morti. La hindusi ceremonia de incinerare este si ea un intreg sir de ritualuri care au ca scop pregatirea sufletului pentru urmatoarea existenta. Indiferent cat de "altfel" ar fi respectivele ceremonii la final nu au decat acelasi scop. Care uneori am impresia ca e mai mult pentru sufletul celor ramasi in urma decat pentru sufletul celui plecat. Dar asta e cu totul alta discutie.

Sa revenim totusi la incinerare si la controversa ce o inconjoara in unele societati pentru ca religia crestina si iudaica descurajeaza incinerarea iar cea islamica o interzice. Totusi in lumea crestina, incinerarea ia tot mai multa amploare si multe ramuri au inceput sa accepte aceasta practica. Dintre toate religiile crestine, religia ortodoxa este singura care nu accepta deloc incinerarea. Din cauza acestui motiv, incinerarea (cu atat mai mult in public) va face majoritatea romanilor sa faca ochii mari. Insa in hinduism este exact invers si incinerarea este obligatorie. In hinduism, Agni (zeul focului) este legatura dintre material si spiritual, dintre vazut si nevazut, dintre stiut si nestiu asa ca trupul este oferit prin incinerare lui Agni pentru a-l purifica si a-l conduce pe individ catre reincarnarea intr-o existenta mai buna si mai luminoasa.

Singurele exceptii de la incinerare sunt oameni sfinti si copiii care sunt ingropati. Sadhu de exemplu (de care vorbeam intr-un post precedent) nu este incinerat ci ingropat in pozitia lotusului. Se crede ca oamenii sfinti au atins deja perfectiunea si detasarea maxima de corpul material deci ei nu mai trebuie sa se reincarneze. la fel despre copii se crede ca nu xista o legatura stransa cu corpul deci nu trebuie incinerat. Mai mult, ceremonia de incinerare este intotdeauna condusa de catre urmasul celui decedat, ceea ce ar fi imposibil in cazul sfintilor si copiilor.

Templul Pashupatinath este aflat pe malul raului Bagmati si este unul dintre cele mai importante temple dedicate lui Shiva din intreaga lume. Este un loc sfant, un loc de pelerinaj pentru credinciosii hindusi din Nepal si nu numai.

Am ajuns la templu dimineata devreme si insotiti de un ghid am pornit catre locurile de incinerare. Este destul de interesant sa ai un ghid cu tine la vizitarea unui astfel de loc pentru ca afli o gramada de lucruri interesante legate de templu dar si de ceremonia in sine.
Initial m-am gandit ca va fi extrem de ciudat sa urmarim o ceremonie de incinerare care in mintea mea ar trebui sa fie o activitate cat se poate de intima. Insa locatia respectiva in nici un caz nu te duce cu gandul la intimitate si oricum turistii urmaresc ceremonia de obicei de la oaresce departare asa ca nu interfera in nici un fel cu ceea ce se desfasoara pe malul raului.

Ceremonia incepe prin a aduce corpul celui decedat imbracat in haine albe pe un fel de targa la rau unde este scufundat pentru inceput cu picioarele (considerate cea mai "murdara" parte a corpului). Fiecare persoana prezenta la ceremonie isi ia rand pe rand ramas bun de la decedat stropindu-l cu apa din rau.
Apoi corpul este dus cate unul dintre locurile de incinerare - niste platforme pe malul drept al raului. Platformele sunt inpartite in functie de importanta. Cea mai mare era dedicata familiei regale si a fost folosit pentru ultima data in 2008 cand printul Dipendra a ucis opt membrii ai familiei regale si apoi s-a sinucis. De atunci Nepalul este republica deci in mod normal pltaforma regala nu va mai fi folosita niciodata. Apoi urmeaza o platforma pentru alte persoane importante (politicieni, celebritati, afaceristi etc etc etc). Si de cealalta parte a podului urmeaza platformele pentru oamenii de rand.

Fucul este aprins de catre cel fiul cel mare al celui decedat daca decedatul este barbat sau de fiul cel mic daca decedatul este femeie. Foarte rar este acceptat ca o femeie sa aprinda focul si asta se intampla doar in cazul in care persoana decedata nu are urmasi barbati. Si de obicei este sotia celui decedat pentru ca fiica nu mai este considerata parte din familie, mai ales daca este casatorita. Inainte sa se dea foc, se inconjoara trupul celui decedat de cinci ori, reprezentand cele cinci elemente: foc, apa, aer, pamant si spatiu (cer, void). Apoi focul se porneste de pe buzele (gura) celui decedat - un loc important pentru ca este legat de prima si ultima suflare. Apoi corpul este acoperit cu paie si cu lemne si focul se intinde peste tot. Cremarea dureaza in jr de patru ore iar la sfarsit cenusa este aruncata in rau. Asta este moticvul pentru care sunt extrem de multi copii (si nu numai) care cauta prin noroiul de pe fundul raului aur (dinti de aur, bijuterii sau monezi).

Dupa ceremonia de incinerare, urmeaza o perioada de 13 zile de plangere a celui decedat pentru membrii apropiati ai familiei si care sunt  petrecute de obicei intr-o incapere speciala din complexul Pashupatinath. In perioada asta fii celui decedat au parte de tot felul de restrictii: se imbraca numai in alb, se rad in cap, isi pregatesc singuri mancarea, nu au vie sa manance si sa bea anumite lucruri etc etc etc. Restrictiile dietetice se prelingesc de fapt pe o perioada de un an.

Dupa 13 zile membrii familiei trec pe cealalta parte a raului si sarbatoresc incheierea perioadei de plangere.

Pentru mine a fost o experienta extrem de interesanta. O zi in care am invatat enorm de multe lucruri. Insa este o zi in care trebuie sa ai si mintea deschisa nu numai ochii.

Aducerea trupului la rau


Este scufundat de trei ori cu picioarele in apa

Platformele pentru incinerare

Partea oamenilor de rand
Pregatirea corpului

De data asta este sotia cea care aprinde focul
Focul incepe de la buze

Apoi corpul este acoperit cu paie si lemne

  
Pe cealalta parte a raului
Prin complex
Podul ce desparte platformele pentru persoane importante de platformele oamenilor de rand
Prin complex

Sadhu
Vedere de pe deal

Templul dedicat lui Shiva in care cei ce nu sunt hindusi nu au voie sa intre
Si evident ca nici aici nu am scapat de macaci

Care fura ofrandele
In haine de sarbatoare