Gili Air a venit ca o solutie de ultim moment pentru ultimele zile petrecute in Indonezia. Initial aveam 8 zile de stat in Bali, insa inca din prima zi ne-am dat seama ca nu este tocmai ce vrem noi deci am decis sa stam doar 4 zile in Bali si apoi sa mergem 3 zile in alta parte. O posibilitate era sa mergem sa vedem dragonii de Komodo insa nu am reusit sa gasim bilete de avion pentru Denpasar-Labuan Bajo asa ca ne-am reorientat catre Gili.
Cele trei insule Gili: Trawangan, Air si Meno se afla la o distanta destul de mica de Bali si Lombok si sunt o destinatie din ce in ce mai populara de cand au devenit mult mai usor accesibile datorita introduceri barcilor rapide ce fac distanta Bali-Gili in doar 2 ore. Sunt niste insule micute, cu plaje albe si foarte populare pentru scufundari si snorkeling.
Foarte simplist cele trei insule sunt caracterizate astfel: Trawangan este insula pentru petreceri, Meno pentru familisti si Air undeva intre ele. Prin urmare am ales Air. Nu vroiam sa stam treji toata noaptea din cauza petrecerilor dar nici sa murim de plictiseala stand cu burta la soare.
Pentru ca in Bali am stat in Ubud cel mai convenabil era sa luam o barca rapida ce pleca din Padangbai. Iar in momentul in care am cumparat noi biletele erau numai doua companii care faceau cursa Padagbai- Gili Air: Gili Cat si Eka Jaya. Oficial biletul dus-intors costa 1200000 Rp, insa cum totul se poate negocia noi am cumparat biletele cu 800000 Rp de la Eka Jaya.
Plecarea era la 8.30 din Padangbai si trebuia sa fim luati de la hotel intre 6.30 si 7.00. Persoana care ne-a vandut biletele ne-a spus foarte increzatoare ca dureaza o ora drumul Padangbai-Gili Air, deci teoretic ar fi trebuit sa ajungem pe insula la 9.30. Ceea ce evident nu s-a intamplat. In primul rand microbuzul ce trebuia sa ne ia de la hotel a venit abia la 7.30, deci dupa ce asteptam deja de o ora in fata cladirii si dupa ce sunasem de cateva ori sa intrebam daca sigur mai vine cineva sa ne ia. Cu mult noroc am ajuns in port la 8.30 adica exact la fix (ziceam noi in sinea noastra) ca sa prindem barca. Numai ca numai noi aveam pretentia ca totul sa mearga conform orarului oficial. Angajatii firmei aveau cu totul alt mod de a privi problema. Asa ca intai a trebuit sa facem check in-ul, apoi bagajele au fost luate sa fie duse pe barca, apoi am stat si ne-am uitat unii la altii pentru ceva timp fara sa ne dam seama ce mai asteptam si intr-un final la 9.30 a inceput imbarcarea. Inca mai speram sa ajungem la 10.30 pe insula. Ceea ce, ati ghicit, nu s-a intamplat, pentru ca intai am oprit in Lombok, apoi in Trawangan unde a trebuit sa asteptam sa se imbarce toata lumea care mergea inapoi in Bali si intr-un final in jur de 12.00 am ajuns in Gili Air.
Iar intoarcerea a fost chiar mai rau de atat: barca trebuia sa plece din Gili Air la 10.30 dar a plecat in jur de 12.00 si am ajuns in Padangbai pe la 14.30. De aici trebuia sa fim transferati in Kuta, ceea ce iar a durat extrem de mult asa ca am ajus la hotel pe la 17.00.
Morala: niciodata sa nu ai asteptari mari legate de respectarea programului in Indonezia. Pentru ca nu ai face decat sa te enervezi fara rost. O carte buna si/sau muzica buna sunt cruciale in astfel de calatorii.
Barcile rapide
Asteptand sa se imbarce lumea pe Trawangan
Cine doreste un loc pe acoperis
Probabil in conceptia multora Gili Air este materializarea idei de paradis. Este o insula foarte mica (o tura de insula este 5 km- Cipri stie ca i-a alergat intr-o dimineata), care nu are drumuri pietruite, unde te poti deplasa numai: pe jos, cu bicicleta (daca ai rabdare sa te opresti in tot felul de dune de nisip la fiecare 20 m) sau cu caruta (Cidomos), unde nu exista politie, si unde singurele lucruri pe care le poti face sunt: sa dormi, sa lenevesti, sa mananci, sa inoti, sa faci diving sau snorkeling.
Timpul are cu totul alta viteza de curgere intr-un astfel de loc. Si recunosc ca desi initial nu m-a incantat ideea de a merge in Gili odata ajunsi pe insula mi-am schimbat cu totul parerea. Este extraordinar de frumos si de relaxant. As fi stat mult mai mult decat am stat chiar si numai pentru mancarea buna si pentru oamenii extrem de binevoitori.
Pe plaja...
...la reflux.
In centru...
Pericolele te pandesc la tot pasul pe strada principala.
Si iar pe plaja...
La restaurant
Cum noi nu prea avem stare, ne-am gandit ca daca lenevim pe plaja timp de trei zile o sa o luam razna asa ca decizia unanima a fost sa ne inscriem la o scoala de diving sa facem cursurile PADI open water. Dupa ce termini un astfel de curs ai voie sa faci scufundari singur (desi este de preferat cu un ghid) pana la 18 m adancime.
Pentru amandoi era prima data cand ne scufundam. Nu am facut scufundari nici macar intr-o piscina inainte. Insa eram plini de entuziasm si siguri ca totul va decurge extrem de frumos si de linistit. Ceea ce s-a si intamplat.
Am ales sa facem cursurile la Karang Diving, o scoala de diving aflata in cadrul hotelului Villa Karang si care are 4 instructori: 2 instructori pentru incepatori si 2 instructori pentru avansati. Noua ne-a placut extrem de mult de instructorii de acolo...practic te simteai ca acasa printre ei. In plus Stanike (instructoarea noastra olandeza) era la baza psiholog asa ca a fost o incantare sa o am langa mine in toate momentele in care ma panicam si credeam ca nu o sa fiu in stare sa pun in aplicare toate skill-urile pe care ni le prezenta ea.
Cursul PADI open water consta in urmarea unor cursuri teoretice, o sedinta de scufundari in piscina in care inveti tot felul de lucruri utile(sa scoti apa din masca, sa controlezi adancimea la care plutesti, sa iti recuperezi rebreatherul si multe multe altele ) si patru scufundari: doua pana la 12 metri si doua pana la 18 metrii. In timpul cursului trebuie sa faci tot felul de teste iar la sfarsit ai un examen cu 50 de intrebari care verifica cunostintele teoretice acumulate.
Gata pentru prima sedinta
Sa verificam daca este dimensiunea buna pentru masca
Eu luptandu-ma cu masca
Tot eu...tot cu masca...
Gata pentru a treia scufundare
Din pacate nu avem poze din timpul scufundarilor noastre pentru a arata ce anume ne-a facut pe noi sa ne indragostim de diving. Si in mod sigur de acum inainte ne vom planui vacantele astfel incat sa avem parte si de scufundari. Este o experienta pe care oricat de mult as incerca nu pot sa o descriu in cuvinte. Trebuie doar incercat...
Ce altceva am mai facut in Gili? Pai am mancat, am lenevit, ne-am balacit si cam atat.
Desi ne asteptam sa fie totul mult mai scump in Gili decat in alte parti, nu a fost deloc asa. Mancarea a fost mai ieftina decat in Bali si Tana Toraja, la fel si bautura si putinele lucruri pe care le puteai cumpara de la mini magazinele din centru (cred ca erau doua daca nu ma insel).
Si in plus ce este mai frumos decat sa te duci la pranz la restaurant sa comanzi mancarea si pana este mancarea gata sa mai faci si o baie?
Pe plaja...De fapt la restaurant...De fapt amandoua
Cipri s-a racorit cu o baie in timp ce astepta mancarea...
Eu nu am avut atat de multa energie. Am preferat leneveala :)
Si a sosit si mancarea
In cazul in care va place pestele si/sau fructele de mare Gili Air este clar locul perfect pentru voi. In fiecare seara restaurantele au oferta BBQ. Iti alegi ce vietuitoare vrei de pe taraba lor si ei o gatesc la gratar.
Foarte bun.
Oferta de peste
Alegerile noastre...
....de aici.
Si evident ca si aici dai de produse cu eticheta :bio sau organic...
Pentru cazare am ales sa facem rezervarile pe agoda.com de cand eram in Bali. Insa nu am gasit decat un singur hotel si doar pentru doua nopti. Ne-am gandit noi ca pentru inca o noapte o sa gasim cazare odata ajunsi pe insula. Si a fost intr-adevar extrem de usor sa gasim ceva. Hotelurile din Lonely Planet se rezerva destul de repede in perioada verii dar nu trebuie sa va panicati (ca noi) pentru ca sunt extrem de multe bongalow-uri foarte frumoase si foarte ieftine pe care nu le gasesti pe net si care se completeaza in functie de cum sosesc clientii pe insula.
Hotelul rezervat on line se numeste Casa Mio si este de fapt un complex de bungalow-uri foarte frumoase, foarte curate, cu un proprietar foarte prietenos si cu un mic dejun cum rar vezi chiar si la cele mai luxoase hoteluri. Pretul variaza de la un bungalow la altul, in functie de marime. Pentru cel luat de noi am platit 75 de euro. Cam scump dar zic eu ca a meritat.
Dupa doua nopti si doua mic-dejunuri de vis, ne-am mutat la vecinii din dreapta la care am platit doar 300000 Rp pentru un bungalow care nu arata deloc mai prejos decat mult mai scumpa Casa Mio.
Casa Mio
Camera
Baia in aer liber
Vedere de pe terasa de la a doua cazare.
A doua cazare
Cam atat despre Gili Air: o insula superba, cu niste oameni extrem de primitori si politicosi, in care ne-am simtit extraordinar. Un loc de care ne vom aminti mereu cu placere.
Mai multe poze gasiti pe:
https://picasaweb.google.com/106330260297523109754/IndoneziaBaliGiliAir2011#
Anul trecut alegerea destinatiei de vacanta a fost extrem de usoara. Anul asta insa am tot pendulat intre mai multe variante ajungand chiar la un moment dat la ideea de a nu merge nicaieri. In principiu am vrut sa fie o destinatie in afara Europei, dar nu in America de Sud (fusesem in vacanta precedenta), unde sa fie sezon secetos, sa fie o destinatie unde sa ai foarte multe lucruri de vazut si sa ai variatie in ceea ce poti face.
Lista s-a redus destul de repede la doua posibilitati: Indonezia si Kenia. Dar decizia de a alege Indonezia a fost insa una de foarte lunga durata si influentata mai ales de bugetul pe care ni-l impuneam.
Pentru ca abia in luna mai am aflat si eu cam care este programul meu in perioada verii si cand este prezentarea lucrarii de doctorat, a fost destul de dificil sa gasim niste bilete de avion OK ca si pret pentru o vacanta programata in iulie-august. Dupa multe cautari am gasit o oferta la Emirates pentru Dusseldorf-Singapore la 610 euro/persoana, retur, toate taxele incluse. Asa ca am cumparat biletele de avion si de aici a inceput lupta hotararii unui itinerariu de vacanta. Pentru ca problema era ca aveam prea putine zile pentru o tara atat de mare si de variata precum Indonezia. Si trebuia sa decidem cam ce vrem sa facem astfel incat sa nu pierdem extrem de multe zile calatorind dar nici sa nu stam numai intr-o locatie toata vacanta.
Ajutata de ghidul Lonely Planet si de diverse bloguri de calatorii planul initial a fost:
14 Iulie- plecarea din Dusseldorf
15 Iulie- ajuns in Singapore noaptea tarziu
16 Iulie- Plecarea spre Jogjakarta via Jakarta
17 Iulie- vizitat Borobudur si Prambanan
18 Iulie- avion spre Makassar+autobuz spre Tana Toraja, ajuns in Rantepao la 20.00 seara
19, 20, 21 Iulie- Tana Toraja, plecat pe 21 Iulie la 21.00 spre Makassar
22 Iulie- avion din Makassar catre Bali
22-30 Iulie- numai pentru Bali sau pentru Bali+ altceva (Gili sau Komodo) in functie de cat de mult ne place Bali
30,31 Iulie- Singapore
1 August-avion spre casa
In timpul pregatirilor de vacanta toata lumea imi spunea sa nu cumpar biletele interne inainte de a ajunge in Indonezia si nici sa nu rezerv hotelurile ca este mult mai ieftin sa fac asta acolo. Numai ca nu prea este exact genul meu de a organiza o excursie. Mie imi place sa stiu exact programul si sa fie totul foarte clar de dinainte. Asa ca am purces la cumpararea biletelor de avion:
1. Singapore (08.10)-Jakarta (08.55) cu Tiger Airways.
2. Jakarta(14.15)-Jogjakarta(15.15) cu Air Asia
3. Denpasar (06.20)-Singapore(08.55) cu Air Asia
La Tiger si Air Asia lucrurile au mers foarte usor. Am putut sa platesc cu cardul meu de credit fara nici o problema. Apoi lucrurile s-au complicat cand am vrut sa cumpar biletele Jogjakarta-Makassar si Makassar-Denpasar la Merpati si Lion Air. Pentru ca acceptau numai carduri de credit emise in Indonezia.
Imi era un pic frica sa nu se ocupe toate locurile la zborul Jogjakarta-Makassar asa ca am decis sa apelez la serviciile unei agentii Indoneziene de la care sa cumpar biletul de avion si care practic aveau biletele la acelasi pret ca pe site-ul liniei aeriene doar ca adaugau un comision de 5 euro pe segment de zbor de persoana. Deci in cazul nostru insemna ca plateam cu 10 euro mai mult ceea ce nu mi s-a parut mai mult decat comvenabil.
Agentia folosita a fost:
http://ticketindonesia.info/en/index.php
si o recomand tuturor celor care vor sa isi cumpere biletele de avion interne. S-au dovedit extrem de corecti si de rapizi.
Cu doua saptamani inainte de zbor toate locurile erau deja ocupate si ne-am felicitat pentru decizia de a cumpara biletele prin agentie, altfel ar fi trebuit sa amanam plecarea din Jogjakarta sau sa schimbam traseul.
Pentru biletul Makassar-Denpasar am hotarat sa asteptam sa il cumparam din Jakarta pentru ca erau mai multe companii care faceau aceasta cursa si in plus il cumparam cu o saptamana inainte de ziua zborului deci ne-am gandit ca suntem in siguranta. Ceea ce am si facut. Odata ajunsi in Jakarta am inceput sa umblam din companie aeriana in companie aeriana ca sa vedem care are orele si preturile cele mai OK. Si a fost intr-adevar Lion Air asa cum vazusem deja pe net. Numai ca pretul platit a fost dublu fata de cat am fi platit daca le luam prin http://ticketindonesia.info/en/index.php cu o luna inainte de zbor.
Eu recomand deci cumpararea biletelor inainte de a ajunge in Indonezia in cazul in care nu aveti extrem de mult timp la dispozitie astfel incat sa nu va deranjeze un decalaj de cateva zile intre planul initial si momentul in care gasiti bilete de avion disponibile. Noi de exemplu odata ajunsi in Bali am descoperit ca nu ne place deloc si am luat hotararea sa mergem in perioada 26-29 iulie in Komodo. Asa ca pe 23 iulie am mers la aeroport sa cumparam bilete Bali-Labuan Bajo. Din cele cel putin 5 companii aeriene care faceau aceasta cursa nici una nu avea locuri libere. Primul loc disponibil era pe 1 august. Asa ca am hotarat sa mergem in Gili Air in acea perioada si nu regretam deloc. Pana la urma s-a dovedit a fi un colt de rai in care ne-am distrat pe cinste.
Pentru cazare rezervarile au fost facute folosing booking.com si agoda.com. Am rezervat hotelurile in Singapore, Jogjakarta si Ubud. Pentru Rantepao nu am gasit nimic la un buget acceptabil pe net asa ca am hotarat sa gasim acolo. Ceea ce nu s-a dovedit foarte greu. Odata hotarati ca mergem in Gili Air am facut rezervarile folosing Agoda la hotelul Casa Mio si am rezervat o noapte in Kuta pentru 29 Iulie (am ales Kuta pentru ca vroiam sa fie foarte aproape de aeroport si nu s-a dovedit a fi chiar atat de rea cum o prezinta majoritatea). daca vreti sa stati la unul dintre hotelurile mai luxoase de pe Gili Air atunci rezervarile trebuiesc facute cu ceva luni inainte pentru ca se completeaza destul de repede. Noi am avut noroc cu Casa Mio pentru ca cineva avusese un accident si a renuntat la vacanta. Dar si asa am gasit numai doua nopti si pentru a treia ne-am mutat la vecini.
In plus fata de biletele de avion si o mare parte din cazari, tot inainte de plecarea in Indonezia am luat legatura cu un sofer din Jogjakarta pentu a inchiria o masina pentru ziua in care am vizitat Borobudurul si Prambananul. Este extrem de usor sa gasesti transport in Jogjkarta insa eu nu vroiam sa mai imi pierd timpul in ziua de dinainte de turul efectiv cautand transport. Asa ca am cautat referinte pe net pentru soferi si am dat peste Ukhi:
http://www.yogyadriver.com/ care s-a dovedit a fi o alegere excelenta pentru ca: vorbeste engleza, s-a ocupat de tot ceea ce inseamna bilete de intrare, a mers cu noi peste tot si ne-a asteptat fara sa ne impuna ceva. Iar pretul nu a fost cu mult diferit fata de ce ai fi platit daca discutai cu ei direct in seara de dinainte de vizita efectiva.
Cam astea au fost planurile inante de vacanta. Apoi inarmati cu rabdare am asteptat ziua plecarii. :)
In week end am fost in vizita pe la Miki in Groningen si dupa ce am fost spectatori la un meci de basket al carui star a fost de departe Mikidutza ne-am hotarat sa mergem sa ne plimbam un pic printr-un satuc supranumit venetia Olandei. Satul se numeste Giethoorn si se afla la 80 de kilimetrii de Groningen sau 120 de kilometrii de Amsterdam.
Giethoorn a fost infiintat prin anul 1230 de catre refugiati veniti din partea de sud. Zona este foarte bogata in turba asa ca oamenii au excavat-o intensiv pentru a-si incalzi satele. Numai ca aceasta excavare a dus la formarea de gropi mari care mai tarziu au fost umplute cu apa si transformate in lacuri si canale, iar casele sunt construite practic pe niste insulite unite intre ele prin podulete de lemn. Prin urmare satul este unul fara strazi, doar cu o poteca ingusta in lungul canalului principal, asa ca singurul mod eficient de transport este barca iar pentru distante mici mergi pe jos sau pe bicicleta.
Odata ajunsi la intrarea in sat exista o serie de parcari in care trebuie sa iti lasi masina si continui pe jos explorarea zonei.
Noi am inceput printr-o plimbare cu barca in compania unui localnic care ne-a explicat un pic istoria locului si ne-a aratat toate lucrurile interesante de vizitat. Plimbarea a durat o ora si a costat 5 euro de persoana. Vara poti sa iti inchiriezi propria barca sau un kayak cu care sa te plimbi pe canale. Cand am fost noi era insa prea frig pentru asa ceva.
Dupa plimbarea cu barca am refacut traseul pe jos si am vizitat cele cateva locuri de interes: un muzeu al mineralelor, o expozitie cu produse din scoici, si un magazin cu produse din ceramica tipice pentru Giethoorn.
Dar evident ca ceea ce aduce jumatate de milion de turisti anual intr-un sat cu numai cateva zeci de case este felul cum arata: parca ar fi satul hobitilor din Lord of the Rings.
O casuta la intrarea in sat
Insulitele personale
O moara si-a pierdut aripile
Pe bulevard...
Inca o casura
Acoperisul camila
Vacile sunt duse si aduse de la pasune cu barca
Ce poti face din scoici?
Atelierul de ceramica
Muzeul cu minerale
Canalul principal
Podurile de lemn
Casele sunt acoperite cu stuf si majoritatea caselor au un acoperis numit acoperisul camila. stuful era un material extrem de fiectin cu zeci de ani in urma insa acum un acoperis de stuf este mult mai scump decat un acoperis normal, costa 120 de euro metrul patrat. Stuful este recoltat de pe lacul de langa sat insa tot timpul 20 % este lasat pentru a adaposti pasarile din zona.
Pe vremuri oameni isi construiau case foarte mici pentru ca nu isi permiteau mai mult iar in spatele casei era construit hambarul din lemn care era mult mai mare decat casa. Cu timpul cele doua au fost unite si pentru ca hambarul este mai inalt decat casa acoperisul se vede ca si cum ar avea o cocoasa, deci seamana cu o camila, de aici numele de acoperis camila.
Cand am fost noi erau foarte putini turisti insa in vara lucrurile se schimba cu totul si probabil devine o provocare sa te plimbi prin sat pentru ca exista o singura carere pe o parte a canalului. daca treci podurile pe cealalta parte, te vei trezi in curtea omului ceea ce nu cred ca este foarte placut pentru localnici care ajung sa nu aibe de loc intimitatea in perioadele turistice. Cu toate acestea Giethoorn este cel mai scump sat din Olanda cu case care incep de la minim 400000 de euro si ajung cu usurinta la peste 2 milioane asta in conditiile in care nu au decat o gradina foarte foarte mica. Pentru cei cu mai putin dare de mana exista si niste cabanute intr-un camping care costa de la 150000 de euro in sus insa nu ai voie sa stai acolo permanent ci doar pentru vacante.
Giethoorn reprezinta din punctul meu de vedere o destinatie perfecta pentru o excursie de o zi din Amsterdam sau din alt oras mai mare. Iti ofera un pic de respiro dupa zile de mers prin aglomeratie. Nou ne-a placut foarte mult si alaturi de Voledam reprezinta locurile preferate din Olanda.
Mai sunt 165 de zile, 9 ore si 53 de minute pana la urmatoarea cursa de 100 de kilometrii de mers pe jos de la Dodentocht (Belgium). Editia de anul acesta poarta numarul 42 si asteapta peste 11 000 de participanti.
Pentru pasionatii mersului pe jos cursa de la Dodentocht este una cat se poate de celebra si de importanta. Numarul mare de participanti si numarul mare de sustinatori fac ca atomosfera sa fie una de zile mari. In plus nu exista locuri, nu exista premianti, nu exista nimic care sa diferentieze participantii intre ei pentru ca important este sa participi si nu sa castigi. Asa ca toata lumea primeste la sfarsit acelasi lucru: o diploma, o insigna, o bere locala si un ananas.
Cursa incepe la 21.00 si ai la dispozitie 24 de ore ca sa o termini. Cei mai rapizi ajung insa la finish inainte de deschiderea lor la 7.00 pentru ca alearga intreaga distanta. Si sa nu va asteptati ca cei iesiti pe primele locuri sa fie numai sportivi de performanta pentru ca veti fi surprinsi sigur de numarul de persoane penste 60 de ani, care au participat deja la 10-20 de editii si care termina lejer inainte de pranz.
Participantii se pot inscrie on line sau direct in ziua cursei la corturile special amenanjate. Este insa de preferat inscrierea on line ca sa eviti statul la coada pentru ore in sir.
Dupa toate cele 41 de curse deja organizate, Dodentocht a ajuns sa functioneze ca un ceas. Exista puncte de verificare la fiecare 5, 7 sau 10 km unde primesti bautura si mancare gratis si unde se afla toalete publice. Fiecare participant are un chip pentru a nu fi posibil sa trisezi. La posturile de verificare ai niste covoare speciale pe care atunci cand calci iti marcheaza pe chip momentul si in felul asta la sfarsitul cursei vei sti exact ce viteza ai avut si cand ai trecut pe la puncte. In cazul in care renunti inainte de terminarea cursei, trebuie sa te opresti la unul dintre punctele de control iar de acolo exista microbuze speciale care te duc la punctul de plecare.
Cursa este un eveniment foarte important in zona asa ca oamenii stau pe strada toata noaptea si incurajeaza participantii si chiar le ofera diverse dulciuri si bauturi. Iar pe timp de zi, daca este cald, scot furtunele de gradina ca sa aibe participantii cum sa se racoreasca :)
Exista concerte in fiecare sat, spectacole, petreceri. Totul da senzatia de sarbatoare.
Anul trecut am participat si noi la o astfel de cursa. Eu am cedat relativ repede insa Cipri a terminat cursa cu succes. Iar anul asta vom participa iar pentru ca este chiar foarte distractiv.
Daca vreti sa participati inscrierea se face pe site-ul cursei:
http://www.dodentocht.be/en
Puteti sta in Gent, Antwerpen sau Brussel si de acolo sa mergeti cu trenul pana in Dodentocht. Anul trecut am vazut oameni din toata lumea participand deci nu este ceva deosebit sa mergi in Belgia doar pentru cursa de 100 de km.
