Lacul Inle

Am destul de multe tipicuri pe care le respect cu religiozitate de fiecare data cand meditez la ce destinatii sa mai aleg sau cand planuiesc o calatorie pe undeva pe mai departe sau mai pe aproape. Imi place sa planuiesc calatorii. Poate chiar mai mult decat calatoria in sine. Dar asta cred ca deja am spus-o/scris-o de milioane de ori. Dar chiar si asa prinsa intr-un proces care imi incanta sufletul tot exista lucruri care imi plac mai mult decat altele si pe care incerc sa le pun mereu in calatorie daca apare ocazia. De exemplu mergem mereu la hiking/trekking pe undeva. Noua ne place sa mergem pe jos si nici o calatorie nu ar fi completa fara cateva zile de umblat hai hui pe munti/dealuri/terase etc orice poate sa ne incante cu niste privelisti de zile mari. La fel cum ne place sa facem scufundari si daca ajungem intr-un loc care ne permite asta sigur vom fi pe baricade. Un alt exemplu sunt lacurile pe care exista asezari mai mult sau mai putin permanente. Mi se pare uimitor cum se pot descurca oamenii in conditiile in care nu au palma de pamant sub picioare. Am fost pe Titicaca si am fost si pe Tonle si de fiecare data vizita pe lac m-a lasat muta de uimire. Asa ca atunci cand planuiam ce sa vizitam in Myanmar, lacul Inle a fost imediat printre primele pe lista. Si sunt sigura ca nu va fi ultimul de genul asta pentru ca inca o data am avut o experienta de care sa ne amintim cu placere.

Am zburat la prima ora a diminetii din Mandalay catre Heho unde ne-a asteptat un sofer trimis de hotelul la care ne facusem rezervare cu mult timp inainte pe Agoda. De cand cu invazia de turisti din Myanmar am tot auzit povesti de groaza legate de cazare asa ca noi nu am vrut sa fim aventurosi ci siguri. Drumul a decurs fara peripetii si in mai putin de o ora eram la poarta hotelului.

 

In drum spre lac

Am avut de ales intre a sta intr-un hotel pe lac sau unul in Nyaung Shwe ( care este un fel de poarta de explorare a lacului) si am ales sa stam pe mal. Ideal as fi vrut sa stam o noapte pe lac si doua in Nyaung Shwe dar nu am gasit camere pe datele care ne conveneau noua. Iar numai pe lac nu am vrut pentru ca am fi fost dependenti de a manca la acelasi restaurant tot timpul, am fi fost dependeti de a merge numai cu barcagii hotelului (care evident cereau un pret mult mai mare), nu am fi avut mai nimic de facut seara si tot asa. Deci ne-am stabilit cartierul general la hotelul Amazing Nyaung Shwe si de aici am pornit la explorat zona.

Planul era ca doua zile sa mergem cu barca pe lac iar a treia zi sa mergem cu bicicleta pe langa lac prin satele din apropiere. Din pacate singura zi de ploaie de care am avut parte in vacanta noastra aflta in plin sezon ploios de altfel (in afara Yangonului) a fost a doua zi de pe lac deci ne-am repliat si am reconsiderat planul si intr-un final am petrecut o zi jumatate cu barca si o zi jumatate cu bicicleta.

In prima zi cu barca am decis sa facem turul extrem de turistic pe care il urmeaza toata lumea si in care vizitezi un loc unde se fac produse din matase, un loc unde se fac trabucuri, am vazut cum se fac barcile traditionale, la niste bijutieri care faceau niste lucruri minunate din argint, si am admirat diverse sate si satuce. Ma asteptam ca totul sa fie extrem de turistic insa poate si datorita faptului ca era sezonul ploios nu ne-am ciocnit cu prea multi turisti si pana si turul mini-fabricilor a fost interesant si plin de informatii utile. Probabil a ajutat si faptul ca am avut un barcaciu care ne-a placut destul de mult. Nu era extraordinar de vorbitor dar destul incat sa iti spuna de toate despre viata pe lac.

Lacul Inle este renumit pentru produsele textile fabricate acolo. Poti gasi niste sacose Shan foarte dragute si care se pare ca sunt foarte populare in intreaga tara, poti gasi produse din matase la preturi extraordinar de bune (eu mi-am luat o esarfa pe care am dat mai putin decat pe cel mai ieftin fular in Belgia), dar poti gasi si niste tesaturi (unice cred) facute din fibra de lotus. Procedeul prin care se face fibra de lotus este atat de lung si de incet incat ma apuca agitatia numai uitandu-ma la mainile femeilor ce faceau asta. Daca cineva ar inventa o proba de rabdare atunci sa faci fibre textile din lotus ar fi un candidat de succes.

Cum sa faci fibre textile din lotus?

Se crsteaza si se rup plantele

Cand se departeaza partle se vede fibra care se intinde

Asa arata planta inauntru

Iar la sfarsit planta dupa planta duce la ceva de genul a ce se vede in poza...

Cheroot este un trabuc cilidric cu ambele capete taiate si foarte popular in Myanmar si India. Nu suntem fumatori insa am decis sa mergem la fabrica din curiozitate. Si am sfarsit prin a cumpara o cutie cu trabucuri pe post de cadou pentru Ans care apoi ne-a marturisit ca sunt foarte bune. Slabe dar bune. Ce putem garanta insa e ca mainile femeilor ce le rulau se miscau cu o viteza demna de facut trucuri cu carti. Le-am pus saracele sa repede de zece ori miscarile pana ne-am prins si no ice anume fac.

 

Bijutierul era de departe locul cel mai asteptat de oprire pentru mine. Pentru ca intotdeauna imi cumpar din locurile unde merg o pereche de cercei. Altii iau magneti de frigider, altii tricouri, iar eu iau cercei. Si chiar sa gaseau lucruri frumoase la nenea bijutierul (desi nu foarte ieftine) asa ca mi-am luat mult visatii cercei cu model traditional dar si o bratara asa ca sa fie in cazul in care am nevoie de vreo bratara vreodata J

Acasa la bijutier

Niste pestisori ca doar suntem pe lac

La pranz ne-am oprit sa luam masa la un restaurant de pe lac si am avut parte de cea mai buna mancare din toata calatoria noastra in Myanmar. Ceea ce nu poate fi foarte greu pentru ca nu ne-a placut mai deloc mancarea myanmareza ins ace am mancat pe lac poate candida cu success la cele mai bune lucruri mancare vreodata. Si daca ajungeti pe acolo nu ratati rosiile pentru ca de mult nu am mai mancat rosii atat de gustoase. Si sunt plantate in gradinile plutitoare de pe lac ( pe care noi le-am vizitat a doua zi).

Vedere de la restaurant

Ceva de baut

Celebrele rosii

Ceva peste

Si iar peste

 

Restul timpului ne-am bucurat de plimbarea prin sate si nu numai. Am admirat casele cocotate sus pe stalpi din lemn. Am vazut cum se construiesc barci noi. Am vazut cum isi duc oamenii viata de zi cu zi. Si nu in ultimul rand ne-am minunat de felul in care vaslesc oamenii locului. Cu totii stim felul clasic de a vasli in care stai jos si dai din maini. Ei bine pe Inle oamenii stau in picioare in varful barcii si vaslesc cu piciorul. Nu glumesc chiar vaslesc cu piciorul. Cred ca echilibriul are alta definitie dupa vizita pe Inle pentru ca este uimitor cum se descurca oamenii aia pe barca. Am vazut la un moment dat un batranel care statea intr-un picior, vaslea cu celalalt, intindea plasa de peste cu o mana si fuma cu cealalta mana. Iar eu vai de sufletul meu nu sunt in sunt in stare sa ma dau jos din barca trasa la mal fara sa ma tina cineva de mana.

 

Seara ne-am petrecut-o in varf de deal la o podgorie unde am degustat vinurile locale si ne-am bucurat de priveliste. Vinurile nu ne-au fost pe plac insa privelistea merita din plin plimbarea cu bicicleta pana acolo. Iar la asta s-a adugat si faptul ca am intalnit ceva calatori cu povesti interesante pe care i-am mai chestionat cu privire la alte destinatii.

 

 

Cam atat pentru prima zi. Maine mai facem o incercare sa mergem cu barca pe lac. De data asta destinatii fiind una mai putin turistica in partea de sud a lacului departe de rutele tipice.

Drumul vinului in Alsacia (2)

Ne-am trezit cu ganduri mari de plimbare printre vii insa de cum am deschis ochii am vazut ca vremea nu este de partea noastra si ploua atat de serios incat si o mica plimbare cu Rex ar fi fost mult prea mult. Ne-am reevaluat posibilitatile si am decis sa mergem prin satuce sa mai vizitam cate ceva si apoi spre seara sa ne repliem catre locul unde aveam cazarea pentru inca o sesiune culinaro-bahica.

Din Riquewihr am reluat ruta vinului si am trecut fara oprire prin Ribeauville si Bergheim pentru a ajunge in Saint Hippolyte un satuc mic, cochet si la fel de frumos ca multe altele vazute in ziua de dinainte. Langa sat se afla Chateau du Haut Koeningsbourg de care am auzit numai lucruri bune dar pe care noi nu l-am vizitat. Se vede cocotat in varf de deal si pare a fi foarte interesant deci inca un motiv pentru o vizita viitoare.

O trecere rapida prin Dambach la ville si Mittelbergheim (ambele meritand macar un scurt popas) si am ajuns in Obernai (aici iar am pierdut drumul asa ca am luat o alta ruta nu cea a vinului insa nu pot sa spun ca mi s-a parut cu nimic mai prejos). Obernai nu mai este satucul mic si pitoresc cu care am fost invatati pana acum ci deja un orasel foarte bogat in magazine pentru cine este iubitor de facut cumparaturi. Cum noi am ajuns acolo intr-o duminica am salvat bugetul familiei de la primejdie si ne-am delectate doar cu cladirile frumoase si decoratiile inedite.

Am facut apoi cale intoarsa si ne-am oprit pentru o scurta plimbare si prin Barr care e oarecum din aceeasi categorie ca Obernei dar la o scala mai redusa. Iar din Barr am pornit catre manastirea Mont St. Odile aflata pe un varf de munte/deal (cum vreti s ail numiti) de 740 de metrii altitudine. Din descriile de pe net ni se promitea o vedere de vis insa cand am ajuns noi sun era ceata, 2°C si incepuse lapovita asa ca nu ne-am putut bucura de ea. Interesant este insa ca te poti caza la hotelul manastirii care parea foarte frumos si la un pret foarte acceptabil (65 de euro parca pt camera dubla). Iar pentru mancare in manastire se gaseau si 5 restaurante destul de luxoase din ce poze am vazut. Deci daca va doriti sa experimentati o sedere de lux la o mananstire asta e sansa voastra. In mod sigur o cu totul alta exprerienta decat sederea noastra la o manastire budista de pe muntele Emei.

Inghetati bocna (Rex nici nu a mai coborat din masina la cat de frig era si oricum nu avea voie in manastire) am decis ca e timpul sa mergem la hotel sa ne cazam si sa vedem unde mergem mai departe de acolo. Si din fericire pana am ajuns noi in Itterswiller ploaia a incetat si am plecat repejor la o plimbare printer vii si prin padure pe dealurile de langa hotel.

Hotelul nostru

Iar daca tot vorbim de cazare, recomand din tot sufletul hotelul Kieffer la care am stat noi. Este foarte curat, foarte frumos, intr-o cladire mare traditionale, cu o pivnita pentru degustat vinuri, si cu o gradina mare catre care se deschidea camera noastra deci clapaugul putea sa iasa in voie pe afara. Satul in schimb este complet diferit de Riquewihr. Nu este atat de touristic, nici atat de mare, nici aflat la drumul principal ci e un loc foarte linistit si pitoresc, cu 2-3 restaurant bune, cativa producatori de vin (nici unul din pacate de iesit in evidenta) si doua magazine din care se poate cumpara fois gras facut “de casa” in fermele din zona.

Ne-am intors de la plimbarea pe dealuri la inserat insa cum restaurantele se deschideau abia la ora 19.00 am decis ca e cazul sa omoram cele doua ore ramase cu o vizita la magazinul cu branza de care vorbeam in postul precedent si cu o plimbare prin Ribeauville care mie mi s-a parut ca semana extreme de bine cu Riquewihr.

Cam atat despre plimbarea nostra prin Alsacia la inceput de noiembrie. A fost o mini vacanta binevenita si binemeritata  intr-o zona fix pe gustul nostru. Si in mod sigur vom mai reveni pe aici.