Taj Mahal - motivul principal pentru care am fost in India

Dorinta de a calatori nu a aparut de ieri de azi ci este ceva care m-a facut sa visez cu ochii deschisi pentru ani si ani de zile. Nu imi permiteam nici macar sa sper ca voi ajunge vreodata la locurile din vis insa urmaream cu nesat zeci de documentare si ma gandeam cu invidie ce frumos o fi sa fii acolo si sa te bucuri de tot iti poate oferi lumea asta mare. Aveam inca de pe atunci o lista lunga cat o zi de post cu destinatii care mi se pareau atat de extraordinare incat credeam ca ar trebui vazute de oricine intr-o viata. Dar era doar o lista si atat. Ceva atat de abstract incat nu conta ca are 2 destinatii sau 100 de destinatii. Tot aia era. Pentru ca nu mi se parea ca are sanse de ajuns in practica.

Apoi ca de niciunde a aparut posibilitatea sa ajung in carne si oase in locatiile mult visate. Sa le vad eu cu ochii mei si sa ma bucur de atmosfera de acolo. Sa stau sa admir si sa ma minunez ca asa ceva exista pe lumea asta.

Am scos "Bucket list"-ul de la pastrare si pentru ca trebuia sa fiu un pic mai realista in visat am hotarat sa fac cate un "Top 3" cu locuri unde sa ajung neaparat cat mai repede. Primul top a fost compus din: Machu Picchu, Marele zid chinezesc si Angkor Wat. Si ma asteptam sa dureze o vesnicie pana o sa ajung la toate trei. Erau mult prea departe pentru cineva care nu iesise din Europa decat intr-o vacanta cu agentia in Egipt. Dar am avut noroc si in mai putin de patru ani ajunsesem deja la toate. 

Am prins curaj si am inceput sa fac urmatorul "Top 3" (care includea si o destinatie mai complicata de care ma ferisem pana atunci): Petra, Taj Mahal si Chichen Itza. 

De fapt dorinta de a vedea Taj Mahalul este ceea ce a pus India pe lista noastra cu destinatii. Imi era atat de frica de tara asta si aveam atat de multe ganduri contradictorii incat m-am hotarat si razgandit de zeci de ori in ultimii ani daca sa mergem sau nu acolo. Dar cum sa ratezi sa vezi Taj Mahalul? Cum sa poti sa ajungi sa vezi cladirea asta bijuterie si sa dai bir cu fugitii? 

Deci pe principiul "curaj gaina ca te tai" am cumparat biletul de avion si m-am pus pe sperat ca totul va fi bine si pe planuit la un mod atat de amanuntit incat faceam de rusine planuitul de la vacantele precedente. 

Iar pe 25 decembrie 2014, dupa ce cu o zi inainte abia am reusit sa ajungem din Kerala in Agra pentru tot ce putea merge prost a mers prost, eram la prima ora a diminetii imbracati si gata sa dam nas in nas cu Taj Mahalul. 

Era doar 7 dimineata si noi eram la portile de intrare cu inima cat un purice pentru ca si de data asta zeii pareau hotarati sa se puna de-a curmezijul dorintei noastre de vizitare.

De ce?

Pai iaca ce am vazut cand am trecut de poarta:

In mod normal in fata noastra ar fi trebuit sa fie mareata cladire alba insa din cauza la ceata abia daca imi vedeam varful pantofilor cu atat mai putin cladirea.

Si cu cat ne apropiam mai mult cu atat eram sigura ca o sa ajungem sa intram fara sa ne dam seama cu nasul in peretele Taj Mahalului si tot nu o sa vedem cladirea. 
Ceata nu datea nici un semn sa se ridice si noi nu vedeam absolut nimic.

La asta se adauga un frig extrem pentru India si faptul ca noi nu aveam deloc hainele potrivite pentru o astfel de temperatura. 
Ideal ar fi fost sa ne retragem undeva la caldura sa asteptam sa se ridice ceata. 
Insa in tot complexul nu exista nici un loc unde sa faci asta. Nu ai unde sa te retragi la un ceai sau o cafea sau o prajitura. Mai mult am intrebat si biletul nostru de intrare era bun doar pentru o singura folosire deci nu puteam iesi din complex sa mancam micul dejun si sa ne intoarcem mai tarziu cand poate zeii sunt mai binevoitori si lasa macar o raza de lumina sa cada pe cladire.

Asta de va fi sa fie vreun pic de soare care sa ajunga pe la noi pentru ca la cum aratau lucrurile nu parea ca vom avea noroc sa vedem lucrul care ne-a facut sa batem drumul pana in India. La un moment dat chiar am decis ca daca ceata nu se ridica cat ne plimbam noi pe acolo, o sa iesim sa mancam ceva si sa vizitam Agra si seara daca vremea tine cu noi ne intoarcem iar si cumparam biletul a doua oara.Numai sa vrea ceata sa dea un semn ca slabeste in intensitate. 

Ce era si mai stresant era faptul ca doar aceea era singura zi in care puteam sa il vizitam. Alte variante nu mai existau in programul nostru. Si nici nu vroaim sa in inchipui ca vom pleca din India fara sa vedem cu adevarat Taj Mahalul.

Si pentru ca la exterior nu vedeam mare lucru am decis sa intram in interior si asa am descoperit de ce atatia oameni spun ca Taj Mahalul este cea mai frumoasa cladire in lume. Atentia la detalii este absolut uimitoare. Poti sta efectiv pentru ore in sir sa admiri sculpurile in marmura si insertiile din pietre pretioase si semipretioase. Si asta o spune cineva care nu este pasionat de sculptura sau arhitectura. Dar Taj Mahalul nu este ceva discret ci este de o maretia iesita din comun. Atat de evidenta este calitatea lucrarilor in marmura incat pana si un afon ca mine face fractura de maxilar analizandu-le si admirandu-le. 

Ce este cel mai uimitor este ca nimic nu este pictat in Taj Mahal. Ci este o tehnica numita "pietra dura". Imaginile sunt create din bucati de pietre pretioase sau semipretioase de diverse culori care sunt taiate foarte precis si apoi adaugate ca insertii in marmura si slefuiute foarte foarte bine. Este absolut de neimaginat cata munca si gata migala se regaseste in spatele fiecarui model vazut. 

Am stat destul de mult si ne-am minunat de frumuseatea interiorului dar intr-un final ne-am facut curaj si am decis sa ne mai incercam inca o data norocul si sa iesim afara. Poate poate vedem ceva. Si spre norocul nostru ceata a decis sa se ridice un pic cate un pic. 
In nici un caz nu sunt imaginile tipice cu Taj Mahalul sclipind in soare dar cel putin am vazut cateva ceva.

 

V-am zis ca era frig

Incet incet se ridica ceata

Si chiar apare si o raza de soare

Si intr-un final vedem si noi cladirea in departare

Recunosc ca de va fi sa ne intoarcem in India (visez sa vizitam Kasmir si Ladak) mi-as dori sa mai ajung inca o data sa il vad. 
Mi-ar placea sa stau pe cealalata parte a raului la asfintit si sa vad cum isi scimba culoare odata cu disparitia soarelui. Mi-ar placea sa fiu acolo la prima ora a rasaritului si sa vad cum incet incet este scaldat in lumina.

Taj Mahalul "vazut" de pe cealalta parte a raului Yamura.

Dar chiar si asa cu vedere limitata Taj  Mahalul este o locatie de vis.
Nu am vazut pana acum si nu cred ca voi mai vedea curand ceva atat de detaliat si asta este motvul pentru care si pentru mine ca pentru multi altii Taj Mahalul este cea mai frumoasa cladire pe care am vazut-o pana acum.

Fort Cochin - o intorcere in timp in perioada coloniala

Nu ma asteptam sa imi placa deloc Fort Cochin. Dintr-un motiv sau altul aveam in minte un oras aglomerat, haotic si murdar.

Atat de pornita eram impotriva lui inca aproape ca il scosesem din itinerariu si il inlocuisem cu o plaja undeva mai in sudul Keralei.

Motivul pentru care nu am renuntat la el este unul pur legat de comoditate. Am decis ca nu mai am chef sa mai fac un drum lung pana in sudul provinciei ci prefer sa fiu langa aeroport ca si asa o sa ne astepte drumuri nenumarate si extrem de lungi odata ajunsi si Rajasthan.

Si bine am facut.

Pentru ca Fort Cochin ne-a recompensat cu o atmosfera extrem de boema, restaurante extraordinar de bune, baruri si cafenele unde sa lenevesti cu o bautura rece in fata si o arhitectura coloniala care sa te duca inapoi in timp.
Partea veche a orasului unde mai mult ca sigur vei ajunge ca turist nu are nimic in comun cu aglomeratia sau haosul. E o colectie de strazi inguste pe care abia incape o masina si care de cum se insereaza devin complet pietonale. De multe ori m-am simtit de parca as fi intr-o statiune la Marea Neagra. Mai putin din punct de vedere estetic si mai mult al atmosferei.

Si ca am ajuns la estetica si istorie: oricine a citit o carte care sa aibe ca personaje englezi ce locuiau in coloniile britanice o sa se simta ca teleportat in timp plimbandu-se prin oras. In zona de langa apa din capatul peninsulei unde se gaseste Fort Cochin ai elementele centrale ale unei astfel de societati: biserica si clubul albilor. Iar de jur imprejur niste case cu o arhitectura extrem de frumoasa unde este cat se poate de evident cine locuia.
De fapt plimbandu-te prin oras nu vezi numai urmele  britanicilor ci s ale portugnezilor si olandezilor ce au trecut pe acolo cu cateva sute de ani mai devreme. Cel putin bisericile au ramas din timpul lor.
Este un loc plin de istorie pe care personal il recomand cu drag.Pentru ca mi-a placut si mi-a ramas in suflet.
Iar daca aveti doar o perioada scurta de petrecut in Kerala, Fort Cochin este locatia perfecta de unde sa faceti excursii de o zi sau doua catre Munnar, The backwaters sau Thekkady. Este plin de agentii turistice care sa puna la punct rice program nebunesc ati avea in minte. E totusi India: aici totul e posibil daca esti dispus sa platesti (de obicei sume infime de bani).

Pe strazile din centrul vechi

Spre seara se mai trezeste lumea si porneste la plimbare

Biserica St Francis unde a fost ingropat Vasco da Gama

A doua cea mai veche biserica din India - Bazilica Santa Cruz ( 1558)

The Chinese fish nets

Sunt absolut imense si ideea este veche de cateva sute de ani

Vanzatorul de suveniruri :)

Printre casele din perioada colonistilor britanici

La plaja - absolut pustie ca doar suntem in India

Daca baie nu facem macar admiram marea si pescarii

La lenevit in Kerala

Pe cand faceam planul pentru Kerala am tot stat si m-am gandit daca sa ne rezumam doar la plimbarea cu barca traditionala pe lac sau sa ne luam si cazare undeva intr-un sat pe mal in mijlocul tesaturii de canale si lacuri care se numeste "backwaters of Kerala". Noi suntem persoane destul de active si ideea ca o sa lenevim si pe barca si o sa mai lenevim si pe mal nu era cea mai atragatoare. Si totusi am decis ca uneori vacanta mai este si de leneveala asa ca am inceput sa caut o pensiune undeva departe de luxul Kumarakomului sau de agitatia unor orase mai mari precum Allepey sau Kottayam. Ajutata de tripadvisor am decis ca locul unde sa stam pentru doua nopti dupa plimbarea cu barca sa fie pensiunea domnului Xavier Joseph aflata in satul in care se petrece actiunea cartii "God of small things" de Arundathi Roy. Tocmai terminasem de citit cartea asa ca asta a fost un motiv in plus pentru pensiunea aleasa in defavoarea lui "Coconut Creek farm" (despre care am auzit numai lucruri bune de la alti turisti intalniti in cale in Kerala deci de nu gasiti locuri la Xavier luati in considerare si aceasta varianta). 

Cine isi inchipuia pe vremea cand am cumparat cartea cu pricina dintr-o librarie din Kathmandu ca o sa ajung sa vad satul in care se desfasoara actiunea? Dar viata are darul asta minunat de a ne suprinde din cand in cand si pozitiv.

Mare lucru nu ai de facut odata ajuns la pensiune. Stai pe terasa la un ceai sau o limonada si citesti o carte. Sau stai de vorba cu ceilalti calatori si cu familia care detine pensiunea. Te uiti la albumele cu fotografii de la nunta fetei domnului Xavier (de care era foarte mandru si despre care poate vorbi ore in sir). Pui tara la cale (orice tara vrei tu). Ajuti la bucatarie si inveti sa gatesti mancare tipica indiana (din Kerala mai bine spus). Etc etc etc.

Si daca reusesti sa te urnesti din paradisul care e gradina si terasa pe malul calalului, poti pleca la o plimbare printre plantatiile de orez sau poti merge cu barca pe canale si sa observi cam care este viata satului. Dimineata si seara malurile canalelor sunt foarte animate pentru ca oamenii ies sa faca dusul zilnic, femeile ies sa spele rufele, copiii se joaca si creeaza o agitatie de nedescris. Este interesant sa te plimbi molcom pe canale si sa vezi fiecare cu ce se indeletniceste. 

Noi am intrebat proprietarul de unde putem inchiria o motocicleta sa mergem la explorat zona. Intotdeauna facem asta prin zonele rurale pe unde ajungem daca stim ca este legal sa conducem motocicleta. Este o modalitate extrem de buna sa vezi independent locuri aflate la distante rezonabile de locatia de baza. Raspunsul proprietarului a fost ca nu are rost sa inchiriem ca putem imprumuta motocicleta lui oricand vrem sa ne plimbam. Si nici un moment nu a acceptat sa ne ia bani pentru asta motivand ca suntem de-ai casei si prin urmare nu are cum sa ne taxeze pentru motocicleta. Nici macar sa platim combustibilul nu a acceptat dar ne-am dus noi intr-o zi si am facut plinul in semn de multumire.

Si in ambele doua zile am pornit la cautat zone mai fara trafic si mai putin populate si unde verdele plantatiilor cu orez sa fie rege. Nu cred ca mai e nevoie sa spun ca mie imi plac mult de tot plantatiile cu orez. M-am plimba printre ele ore si ore in sir fara sa ma plictisesc.

Iar daca esti Cipri, ce poti face este sa dai de barfit la intreg satul si sa scoti din casa de la copil pana la cel mai batran membru al familiei ca sa vada albul ce alearga de nebun pe soselele satului. Cipri s-a antrenat in toate locatiile indeien pe unde am calatorit (doar Delhi a facut exceptie) si era foarte amuzant sa vezi reactia oamenilor din satele mai mici cand il vedeau pe el asa blond si cu ochii albastri, imbracat in colanti, alergand pe langa casele lor. Sa mai spun ca erau 35°c si o umiditate de zile mari? Eu nu as fi alergat pe acolo nici batuta dar eu nu sunt Cipri.

In concluzie daca vreti inca o locatie de lenevit in India atunci dati o sansa pensiunii domnului Xavier Joseph. Noi ne-am simtit foarte bine la el si este atat de diferit de ce ni s-a aratat in fata ochilor in Rajasthan incat gandindu-ma in urma parca eram in Asia de Sud Est nicidecum in India.

O plimbare cu barca pe canalele de langa pensiune

L.a spalat rufe

Biserica din sat

Cu motocicleta printe plantatiile de orez

Lui Cipri ii plac bivolii. Nostalgia copilariei. Asa ca avem sute de poze cu bivoli din calatoriile asiatice.

Floare de banan

Cu barca pe apele Keralei

 Sa inchiriezi o barca traditionala si sa faci croaziere de 1 noapte sau mai multe pe canalele Keralei, este poate cea mai cunoscuta si populara activitate din provincie. Veti gasi mii si mii de articole laudative despre "Houseboats of Kerala" si veti regasi activitatea in  mii si mii de clasamente cu lucruri si locuri de facut/vazut intr-o viata. Este pentru multi "activitatea nr 1" din provincie si probabil primul lucru care vi se va recomanda daca spuneti ca mergeti acolo.

Insa ca intotdeauna  celebritatea incepe sa strice lucrurile. Cu cat un loc este mai popular si mai sus pe lista cu "must see" cu atat devine mai greu sa ai parte de o experienta autentica. 

Este deci de preferat sa le eviti cu totul?

Parerea mea este ca NU.

Faptul ca anumite destinatii devin "must see" nu este o intamplare ci in spate stau multe motive extrem de intemeiate care le fac memorabile si le scot in fata. Exista ceva iesit din comun ce face milioane de oameni sa vorbeasca obsesiv despre ele. Nu este deloc o coincidenta. Si asta e motivul pentru care nu sunt de acord cu evitarea a tot ceea ce nu este "off the beaten track". 

Da sunt de acord ca celebritatea aduce aglomeratie si haos si tepari si tot felul de nebunii ultraturistice fara nici o relevanta (exemplu toate magazinele de tot felul de suveniruri pe la care trebuie sa te opresti daca faci un tur catre un loc celebru) insa eu tot le-as da o sansa cu conditia sa faci tot posibilul sa eviti lucrurile care te-ar putea deranja.

De exemplu mie nu imi place aglomeratia asa ca incerc pe cat este cu putinta sa o evit. La Petra de exemplu am mers de la ora 6 dimineata de cum s-au deschis portile. Avantajul a fost ca ajunsi la Tresury eram noi si inca 2-4 turisti in tot canionul. Incercam intotdeauna sa ajungem cat mai devreme la un obiectiv (in vacanta ma trezesc muuuult mai devreme decat in restul timpului) ca sa evitam grupurile de turisti ce vin cu autocarul pe la 10-11 dimineata dupa ce si-au mancat pe indelete micul dejun. Si intotdeauna stam sa vizitam in timpul pranzului cand grupurile de turisti se retrag la restaurant. Toate orasele mari europene le-am vizitat in extra sezon exact din acelasi motiv. Roma in noiembrie este un rasfat. Nici nu vreau sa ma gandesc cum e in iulie-august.

De asemenea nu imi place sa fiu tarata pe la tot felul de magazine la care nu am chef si nu ma intereseaza sa merg. Deci aleg extrem de atent agentia cu care merg in excursii organizate astfel incat sa nu existe magazine de vizitat decat daca vreau eu. Am citit povestile unor oameni ce au stat pe Marele zid chinezesc pentru jumatate de ora desi excursia a durat 8 ore (restul timpului a fost petrecut la magazine de suveniruri). Noi am mers cu o agentie care nu ne-a dus la nici un magazin si de fapt se ocupa doar de transportul pana in Jinshaling si apoi recuperarea turistilor din Simatai. Am mers linistiti 7 km pe zid intre cele doua locatii si am admirat pana ne-am luxat maxilarul fara sa fim grabiti si manati ca niste vite. La Tonle Sap era exact aceeasi poveste cu jumatate de ora pe lac si restul pe la magazine de tot felul. Pentru noi Tonle Sap este o amintire de zile mari pentru ca agentia organizatoare este absolut uimitoare si proiectele pe care le conduc in zona sunt de laudat.

Nu spun ca sfaturile de mai sus sunt cu efect garantat. Exista locuri unde orice ai face tot nu te poti bucura de locatia respectiva asa cum ai visat. Dar litera de lege dupa care ma ghidez cand calatoresc este ca incercand sa fii pregatit ai mai multe sanse sa nu fii dezamagit. 

Revenind la povestile noastre indiene ma vad nevoita sa spun ca din pacate plimbarea cu barca din Kerala  face parte din categoria lucrurilor care nu au fost pe atat de incantatoare pe cat speram oricat am incercat noi sa evitam aspectele negative aduse in prim plan de alti calatori.

Este un loc uimitor si frumos si inteleg perfect de ce este atat de laudat. Si in nici un caz nu cred ca ar trebui sa ratati apele Keralei. Insa felul in care se fac croazierele nu mi-a placut deloc si sfatul meu este sa va ganditi foarte bine daca sunteti pregatiti sa platiti pretul lor pentru ceva ce va va lasa dorind mai mult. Personal, acum ca stiu despre ce e vorba, as cauta o alta alternativa croazierelor cu barcile traditionale.

Sa explic un pic de ce am parerea asta.

O croaziera de o zi incepe la ora 12.00 si se termina la ora 09.00 a doua zi. Puteti face croaziere de mai multe zile insa eu personal m-as plictisi de moarte. Plimbarea se face pe o barca traditionala care arata foarte interesant si romantic si care poate gazdui de la 2 persoane (barca cu un dormitor) pana la 12-15 persoane si poate chiar mai mult (exista pana si barci cu 6 dormitoare). Evident ca exista variatii de la cer la pamant in conditiile de cazare deci ca intotdeauna mai ieftin nu este mai ieftin doar din intamplare. Cereti fotografii cu barca, verificati parerile altor turisti, verificati cam ce se spune despre agentia organizatoare etc etc etc. Este India deci incercati sa vedeti daca ce vi se promite are macar o legatura cat de mica cu ce veti primi. Pentru o noapte pretul este undeva in jur de 100-130 de euro pentru o barca cu un dormitor (deci pentru 2 persoane). Inclus in pret este cazarea si mancarea (un pranz, o cina si un mic dejun). Nu stiu daca vi se pare mult sau putin insa dupa standarde indiene pretul este absolut imens. Asa ca automat pornesti la drum cu asteptari foarte mari.

Noi am facut rezervarea prin intermediul pensiunii la care am stat in Kumarakom. Am considerat ca asa este cel mai bine pentru ca vroiam sa legam cele doua activitati astfel incat sa folosim la maxim timpul petrecut in zona. Plecarea cu barca se facea tot din Kumarakom deci am salvat transportul pana in Allepey sau alta zona. Si in plus citisem ca daca faci croaziera din Kumarakom ai mai multa liniste pe lac. Se pare ca zona de langa Allepey are mult mai mult trafic. 

Ideea de a pleca din Kumarakom a fost una foarte buna si o recomand tuturor insa in realitate am fi putut insa alege orice alta companie care facea croaziere cu plecare din Kumarakom pentru ca proprietarul pensiunii nu era si proprietarul barcii asa ca nu am castigat nimic din faptul ca el s-a ocupat de rezervarea croazierei. In dimineata cand am ajuns la locul de unde pleaca barcile, proprietarul barcii habar nu avea din partea cui venim si care e pensiunea din Kumarakom care s-a ocupat de rezervarea noastra. Am fost multumiti de cum arata barca si de mancare si de servicii insa sunt sigura ca daca nu ne limitam la legatura cu pensiunea am fi gasit acelasi lucru la un pret mai mic. 

Problema mea cea mare a fost cu programul de pe barca. Ni s-a spus ca plecam la 12.00 din port si ne plimbam pana la 18.00 cand barca se retrage la mal unde ancoreaza peste noapte. Apoi a doua zi in jur de 07.00 pornim catre Kumarakom si croaziera se termina pe la 09.00. Suficienta plimbare pentru mine. Insa in realitate am pornit pe la 13.30 din port ca sa ne oprim aproape imediat si sa facem pauza intre 14.00 si 15.30 si apoi sa mai facem o pauza intre 17.00 si 18.00 de plimbare pe mal. Deci orele de navigat au fost reduse la maxim si ceea ce vezi din lac tot la fel. Si asta nu doar in cazul nostru. Toata lumea avea fix acelasi program. Si pentru ca toata lumea are acelasi program este imposibil sa faci echipajul tau sa faca altceva. 

Concluzia este ca daca vrei sa vezi cat mai mult din lac si sa vizitezi si cateva sate si biseri interesante, cel mai bine este sa iei ferry-ul public care face legatura intre toate satele de pe malul lacului. Va fi un fel de barca "hop on - hop off" pentru ca merge circular deci poti sa cobori si sa te urci de unde vrei. Pretul : vreo 50 de centi pe zi.

Croaziera este doar daca vrei sa nu faci nimic si sa dormi. Dar asta poti face si pe mal fara sa platesti 130 de euro pret premium.

De fapt singurul lucru pentru care recomand o croaziera (dar sunt sigura ca poti inchiria o barca de la un pescar pentru o ora - doua care sa acopere asta) este sa admiri apusul pe lac. Cred ca este unul dintre cele mai frumoase apusuri vazute vreodata si ceva care le-a spalat din pacatele organizatorilor de croaziere. Cred ca numai apusul si ar fi suficient sa treci apele din Kerala pe lista cu "de vazut intr-o viata". 

La final sfatul meu (il mai subliniez o data desi sunt sigura ca e cat se poate de clar) este sa nu ratati "the backwaters of Kerala" si mai ales sa nu ratati un apus pe lac. Insa evitati croazierele pentru ca este de departe lucrul cu cel mai prost raport calitate-pret intalnit/facut in India. Mai bine cautati o barca mica pescareasca sa va duca la apus la o plimbare de cateva ore (orice pensiune va va ajuta sa organizati asa ceva) si sa petreceti o zi pe ferry-ul public pentru a vizita satele din zona si a vedea frumusetea canalelor.  

Barca traditionala folosita pentru croaziere

 

Punctul de plecare din Kumarakom

Leneveala

In Kumarakom sunt multe hoteluri de lux cu vile cu piscina proprie

Canalele mai mari pe care pot merge barcile de croaziera

Plantatii de orez cat vezi cu ochii

Cine doreste crustacee de tot felul?

Verde si iar verde

La scaldat varianta locala

Si mult laudatul apus de soare

The backwaters of Kerala

Imi cer scuze pentru titlul in engleza insa nu stiu cum sa traduc exact si scurt denumirea englezeasca fara a se pierde din  continut asa ca am decis sa pun mai bine numele in engleza si cine vrea da o cautare pe internet si vede exact despre ce vorbesc.

In mai multe cuvinte "the backwaters of Kerala" este o imbinare de forme realizate de natura (lacuri, rauri, lagune, insule etc) si altele facute de om (canale in principal) in incercarea de a transforma o zona extrem de bogata in resurse naturale dar acoperita cu apa in ceva bun de locuit. O retea imensa de cai navigabile care totalizeaza nu mai putin de 900 de km care leaga sate mai mici sau mai mari si din loc in loc si orase care sunt de obicei punctele de plecare pentru croazierele turistice. 

Personal am o adevarata fascinatie pentru asezarile umane plutitoare sau cele din astfel de zone mai mult cu apa decat uscat. Mi se pare uimitor cum oamenii ajung sa se adapteze la astfel de conditii de viata si sa traiasca de multe ori (si care e de fapt de preferat) intr-o buna simbioza cu mediul inconjurator. Vizitele de pe Tonle Sap, Inle  sau Titicaca sunt printre cele mai interesante amintiri de calatorie din viata noastra. Asa ca nu e nimic surprinzator in faptul ca de cum am citit despre "backwaters" am stiut ca trebuie sa fie parte din itinerariul nostru din Kerala.
Ce poti face pe acolo?
Mai jos o lista cu posibilitati iar in cateva zile vor veni si articole pe larg cu ce am ales noi sa facem:

• Pai in primul rand sunt celebrele "houseboats" care fac croaziere pe lacurile si cananele mai mari din zona. In Lonely Planet se spune ca este probabil cea mai scumpa activitate pe care o poti face in India dar ca merita cu varf si indesat iar National Geografic a trecut-o la top 50 destinatii de vazut intr-o viata. Si probabil ca multi vor fi de acord cu ei mai ales daca te uiti la multimea de turisti care ia cu asalt zona. Se pot face croaziere de la o noapte pana la cateva saptamani (depinde cat de multa rabdare ai sa stai sa nu faci nimic) dar daca este peste bugetul acceptabil atunci puteti sa faceti doar o excursie de o zi din Fort Cochi.
• Poti sta intr-unul dintre satele ascunse printre canale de unde sa faci plimbari de o zi printre plantatiile de orez sau poti inchiria o motocicleta sa acoperi zone mai mari sau poti lua o barca mai mica sa te duca pe canale pe unde o "houseboat" nu are cum intra sau poti pur si simplu lua un ferry care leaga satele mai importante de orasele mai importante si care acopera exact aceeasi bucata de apa ca si o "houseboat" dar la numai 50 de centi pe bilet de o zi. Vei gasi zeci de pensiuni pitoresti in zone extrem de frumoase unde sa stai si sa lenevesti si sa te minunezi ca India poate fi atat de diferita de ce iti imaginai probabil.
• Daca vrei lux atunci locul perfect este Kumarakom. Din punctul meu de vedere este locatia perfecta unde sa te retragi dupa ceva saptamani de umblat de nebun prin India. Diferenta fata de ce mentionam la punctul precedent este ca aici nu ai pensiuni micute ci lanturi hoteliere mari asezate fix pe malul lacului, cu o vedere de invidiat, lux cat cuprinde, tot confortul la care te poti gandi, spa, restaurante pretentioase, baruri in care in sfarsit gasesti bere etc etc etc.Iar preturile nu sunt deloc prohibitive. India este totusi un loc unde luxul vine la niste preturi pentru care in Europa primesti o camera la un hotel de 1-2 stele.
• Vrei un oras mai mare cu acces la o plaja serioasa? Raspunsul este Allepey. Asta daca o sa cazi la pace cu faptul ca Allepey nu mai este de mult pasnica "Venetie" indiana de care se povestea romantic ci un oras extrem de agloemrat si haotic. avantajul este insa ca iei un tuk tuk si iesi cat ai clipi din el si ajungi la niste plaje complet pustii. Indienii nu se omoara dupa mers la plaja. Nimeni nu e atat de nebun incat sa isi doreasca sa se bronzeze. Toata lumea vrea sa fie cat mai alba. Si in plus nimeni nu e atat de nebun incat sa se dezbrace pe plaja. Ceea ce e de tinut minte daca esti turist si vrei sa stai in costum de baie pe malul marii. Vei avea parte de mai multa atentie decat in mod sigur iti doresti. 

Noi am ales sa facem primele doua lucruri din lista de mai sus si voi scrie pe larg care este experienta dobandita. Nu am vrut sa mergem in Allepey pentru ca ni s-a parut mult prea aglomerat asa ca am decis sa luam pana si barca din Kumarakom si sa evitam haosul cu totul. Si am stat mult in cumpana daca sa stam la un hotel de lux de pe malul lacului sau la o pensiune in hatisul canalelor de langa Kumarakom. Ambele aveau avantajele si dezavantajele corespunzatoare dar am optat pentru pensiune pentru ca ni s-a parut o experienta mai de-a locului. Insa daca as fi venit din Rajasthan-ul nebun si haotic nu din Munnarul unde lenevisem serios, as  alege intr-o clipita lantul hotelier. Este clar un loc de relaxare si atat in care sa te linistesti dupa nebunia nordului.

Ce am invatat despre ceai? (II)

In Munnar exista un Muzeu al Ceaiului detinut de cei de la TATA tea pe care il trecusem in carnetelul magic inca de pe vremea cand ma documentam online despre ce poti face in zona. Cum noi nu stiam mai nimic despre ceai ne-am gandit ca o vizita la muzeu va fi extrem de informativa si vom invata multe despre procesul de fabricatie. Tot la fel cum speram sa invatam multe despre plantatii plimbandu-ne printre ele si discutand cu oamenii.

Numai ca in prima seara in Munnar la cina unul dintre ceilalti turisti cu care imparteam pensiunea a povestit ca vizitase muzeul in ziua respectiva si ca este extrem de dezamagitor. Ca exponatele sunt putine si informatiile lipsesc cu desavarsire.

Eu am preferat sa ma fac ca nu aud insa Cipri milita cu tarie sa nu pierdem timpul cu ceva ce probabil nu merita vizitat. Deci am inceput sa ne interesam poate gasim o fabrica de ceai care se poate vizita. Era de fapt solutia ideala si mult ma placuta decat muzeul. Insa nu parea deloc ceva usor realizabil. Singura varianta de care stiam era catre Kulukkumalai dar acolo se ajungea destul de greu, numai cu masini 4X4 si dura destul de mult. Si aproape ca ne dadusem pagubasi in cautarea noastra cand in ziua in care am mers cu tuk tuk ul pe drumul catre Thekkady, soferul ne intreaba daca ne ar interesa sa ne oprim la o fabrica aflata chiar la iesirea din oras.

Vrei calule ovaz? Evident ca vrem. Si cat ai clipi eram in curtea unei fabrici perfect functionale si cu o istorie ce incepe de pe vremea colonistilor britanici. Si sincera sa fiu nu pare ca s-au schimbat multe de atunci. Pana si tractoarele cu care se aduc frunzele de pe plantatii erau vechi de 60-70 de ani. 

Probabil ca nu este o locatie foarte cunoscuta pentru ca in afara de noi mai erau doar vreo 4-6 turisti indieni care stateau la o ceasca de ceai si o samosa si asteptau sa vina un ghid sa faca turul prin fabrica. Insa este o locatie pe care o recomanda cu inima deschisa in cazul in care vreti sa vedeti o fabrica functionala. Asta chiar si in conditiile in care turul fabricii dureaza extrem de putin si ghidul nu pare a fi prea vorbaret. Cel putin al nostru nu era. Insa noi l-am chestionat mai ceva ca pe hotii de cai asa ca nu a scapat usor de sarcinile informative si nici nu a terminat turul intr-o suflare asa cum probabil avea de gand.

Plantatia se numeste Lockhart Estate si ca fapt divers desi este o fabrica atat de mica furnizeaza ceai celor de la Twinings  deci nu ar fi exclus sa le fi baut ceaiul. 

Produce atat ceai verde cat si ceai negru si intr-o cantitate foarte mica si ceva ceai alb. Ceaiul alb este mult mai greu de produs pentru ca trebuie recolatat separat de ceaiul verde si negru pentru ca nu se folosesc frunzele ajunse oarecum la maturitate ci mugurii si pentru ca regulile de clasificare sunt mult mai stricte.

Din pacate nu am avut voie sa facem fotografii in interior asa ca putem povesti ce am invatat nu si arata.

Atat pentru ceaiul verde cat si pentru cel negru se folosesc exact aceleasi frunze iar procesul de fabricatie este identic cu exceptia faptului ca la ceaiul verde lipseste o etapa (cea de oxidare a frunzelor).

Se incepe cu frunzele proaspat aduse de pe plantatie intinse intr-un strat destul de subtire pe paturi facute din plasa si lasate la temperatura camerei sau un pic mai sus pentru 24 de ore ca sa se scape de o parte din umezeala.

Apoi frunzele sunt trimise catre niste masinarii care le ruleaza si le rup in bucati mai mici. Cica asta este important pentru gustul ceaiului. Frunzele rulate sunt trecute apoi printr-un proces de sortare: cele de dimensiuni mici sunt trimise la oxidat sau uscat iar celelalte mai sunt rulate inca o data.

Frunzele pentru ceaiul negru sunt trimise in camerele de oxidare unde temperatura este in jur de zero grade iar umiditatea este foarte ridicata.  Din cauza oxidarii frunzele isi schimba culoare din verde in maron. 

Ceaiul verde nu trece prin aceasta etape iar frunzele sunt trimise direct la uscator. Din cauza asta dupa uscare ceaiul verde ramane verde pe cand ceaiul negru devine din maron negru. 

Uscatoarele pentru ceai arata foarte asemanator cu uscatoarele din spalatoriile automate. Singura diferenta fiind marimea.  Sunt niste chestii imense care dau frunzele peste cap si prin care se trece aer cald sub presiune.

La sfarsitul uscarii frunzele sunt separate de coditele si apoi impartite in cateva zeci de marimi.

Sa nu credeti ca acele codite se arunca. Nicidecum ele sunt folosite de Coca Cola si Pepsi ca sa dea culoarea caracteristica bauturilor lor racoritoare. 

Regula gustului spune asa: cu cat ceaiul este mai fin cu atat culoarea este mai intensa insa cu cat ceaiul este mai mare cu atat gustul este mai intens. Este evident ce se gaseste in pliculetele de ceai nu? Noi mai in gluma mai in serios spuneam ca e ce se matura de pe jos.

Insa pana la urma depinde de gustul fiecaruia. Personal ma inteleg mult mai bine cu ceaiul mai fin tocmai pentru ca are un gust mai putin puternic. Si daca esti Cipri iti va placea orice ceai de orice calitate daca este sub forma de Masala. Pentru ca in cazul asta la cate condimente se adauga (uneori chiar si o radacina de ghimbir nitel batuta si aruncata in apa clocotind) si at lapte zau daca mai se simte ceva din ceaiul initial.

Lockhart Estate

Tractorul bunic

Culoarea se schimba cu marimea ceaiului