O zi cu chimpanzeii in Kibale (II)

Initial am crezut ca o sa scriu totul despre Kibale intr-un singur episod dar cum ieri m-am intins cat o zi de post cu introducerea iaca abia astazi apuc sa mai spun din povestile de la plimbare.

Ne-am trezit cand inca era noapte afara si cu ochii abia desprinsi de somn am pornit sa ne intalnim cu padurarul nostru si sa pornim in cautarea chimpanzeilor prin padure.

La ora 7 dimineata intram deja in Kibale si urmam o poteca care era foarte departe de idea mea de padure cu chimpanzei in Africa. Era o carare suspendata din lemn. Prea civilizata pentru aventurosul "wannabe" din mine. Si deja ma pregateam sa comentez nitel nesatisfacuta de realitate. 

Prea multa chivilizatie pe aici pe la chimpanzei

Noroc ca a trebuit sa tac cat padurarul ne datea primele informatii despre marimea parcului, anul infiintarii si ce avem si ce nu avem voie sa facem cand ajungem in preajma primatelor. Si cam cand a terminat el cu introducerea, s-a terminat si cararea si ne-am trezit intr-o mlastina cu iarba pana la subtiori. Cam acolo s-a terminat si atitudinea mea aventuroasa. Parca nu era nimic rau cu cararea aia suspendata la care mustaceam cu doua minute mai devreme. Nu ma puteam gandi decat la serpi si lipitori. Nici unii nici altele nu erau prea sus pe lista cu animale pe care mi-as fi dorit sa le vad. Si din fericire nici una dintre categorii nu a tinut mortis sa ma incante cu prezenta asa ca atunci cand am iesit din mlastina si am aterizat pe pamant stabil mai ca nu m-am pus pe multumit la divinitati.

Prin ceva mlastina

Macar in padure nu stau cu frica lipitorilor

Si pentru ca eram deja in siguranta m-am apucat sa il intreb pe padurar tot felul de lucruri despre chimpanzei. Omul facea munca asta de cinci ani si era un izvor nesecat de informatie. O adevarata delectare sa stai sa il auzi vorbind despre niste fiinte pe care le stia personal la fel de bine ca pe propria familie. De cinci ani isi petrece fiecare zi cu ei. De cand se trezesc si pana merg la culcare el este acolo cu ei. Ii stia pe toti pe nume si iti putea spune povesti mii si mii despre comportamentul fiecaruia in parte.

Prima surpriza a fost ca un grup de chimpanzei nu este deloc mic cum se intampla cu familiile de gorile. Dintr-un motiv sau altul eu aveam impresia ca sunt maxim 20 de indivizi in grup. Nimic mai fals. Grupul pe care il vizitam noi avea nici mai mult nici mai putin de 120 de membri.

Mi-au iesit ochii ca la melc si deja imi faceam planuri ca poate fiind atat de multi o sa vedem si noi cativa. Mai mult visam cu ochii deschisi ca poate o sa vedem si un chimpanzeu de aproape. Poate o sa vedem chiar si unul stand pe pamant nu in copac. Poate...Si da-i si viseaza asta in timp ce padurarul nu spunea prea multe despre ce anume trebuie sa asteptam de la experienta asta. Cam la fel ca padurarul din Murchison care nu ne-a lasat nici un moment sa intelegem ca o sa vedem vreo girafa de aproape. 

Si cum talalaiam noi mergand prin padure, se aud primele sunete care anunta ca suntem aproape de chimpanzei. Nu trecuse nici 15 minute de cand intrasem in padure si deja se auzeau si se vedeau semne ca suntem aproape.

Eram vrajita. Dupa aceea padurarul mi-a explicat ca ei stiu intotdeauna unde gasesc chimpanzeii dimineata pentru ca in ziua precedenta stau cu ei pana isi fac cuibul deci stiu exect unde isi petrec noaptea. Tururile de o zi care incep asa de devreme dimineata merg intotdeauna direct la tinta. Tururile de trei ore care incep mai tarziu sau dupa pranz sunt mai problematice pentru ca trebuie sa gasesti chimpanzeii pe unde au ajuns in cautarea hranei.

Si in timp ce il bombardam cu intrebari pe padurar, vad ca ne arata cu degetul undeva in copac in departare primul nostru chimpanzeu.

Am ajuns. Era acolo. Chiar era. Deci vedem chimpanzeii astazi. Yupyyyy.

Primele semne

In timp ce Cipri incerca sa faca poze cu individul catarat in varf de copac, eu ii soptesc destul de timid ca eu sper sa vedem unul si jos de aproape. Nu am asteptari prea mari nu? Macar unul. Pleaseeeee.

Se pare ca nu aveam asteptari mari  pentru ca pana sa ma dezmeticesc eu bine, la doi pasi in fata mea statea foarte nonsalant un cimpanzeu.

Probabil ca expresia mea a facut cat toti banii din lume ca padurarul era tare amuzat. Cred ca de asta nici nu spun nimic clar la inceputul turului legat de ce anume poti sa vezi. Fetele turistilor ajunsi nas in nas cu chimpanzeii sunt de nepretuit.

Efectiv nu imi venea sa cred ca exista un cimpanzeu atat de aproape de mine si mai ales nu imi venea sa cred cat de uman era. Este absolut uimitor sa stai sa ii privesti si sa te trezesti ca stai la fel ca ei, te misti la fel ca ei, te scarpini la fel ca ei, ai aceleasi expresii ale fetei, aceleasi reactii etc etc etc. Efectiv stateam vrajita si ma uitam la el. Era prea ca noi.

In timpul asta padurarul ne spunea biografia individului. Dupa cum v-am spus ii stia pe toti pe nume asa ca am aflat ca prima noastra intalnire a fost de fapt cu antisocialul grupului. Era un membru de rang inferior care nu avea prea multe legaturi in grup si care avea tendinta sa stea mai mult pe cont propriu. Nu parea insa de loc deranjat de prezenta noastra. Ceea ce mie imi convenea de minune.

Cu greu a reusit padurarul sa ma faca sa merg mai departe ca sa cautam masculul alpha sau macar niste membrii de rang superior. De parca ar fi contat pentru mine.

Inferior, superior tot aia era. Eu aveam treaba cu analizatul comportamentului. Era prea ca noi. Mai am zis asta nu? Ei bine o sa ma tot auziti ca o spun pentru ca este socant cat de "prea ca noi" sunt. Iar asta a fost de fapt ce ma vrajit si asta este motivul pentru care surprinzator dar cea mai de pret experienta ugandeza nu este nici safari si nici la gorile ci aceasta zi surprinzatoare de la chimpanzei. Sunt prea ca noi.

Et voila. Fix in fata noastra

Sa ne relaxam in hamac

V-am zis ca era la doi pasi

Intr-un final m-am desprins si am inceput sa descopar ca padurea era de fapt plina de chimpanzei si ca oriunde ma uitam in jurul meu mai vedeam cate unul. Unii in copac. Altii tolaniti pe jos. Altii urcati pe cate un bustean de unde se uitau la fel de curiosi la noi pe cum ne uitam noi la ei. Eram inconjurati. Parca eram intr-o scena din Planeta maimutelor. Cand te asteptai mai putin vedeai cate unul care trece nonsalant pe langa tine. Sau in timp ce tu faceai fotografii te trezeai ca se aude ceva in spatele tau si surpriza la doi pasi in mijlocul potecii venise un chimpanzei si se asezase in fund si se uita curios sa vada ce faci. 

La regulament scrie ca nu ai voie sa stai la mai putin de 8 metrii de ei insa in realitate este ceva cu niciodata nu se respecta. este imposibil. Nu pentru ca ai tine tu mortis sa mergi in sufletul lor ci pentru ca vin ei in sufletul tau. Sunt la fel de curiosi pe cat suntem si noi.

La un moment dat stateam si ne uitam la un chimpanzeu oprit in mijlocul drumului. Eu si padurarul in partea lui dreapta iat Cipri in spatele lui. Eram la cativa metri de el si stateam si il admiram. Deodata cimpanzeul decide ca s-a saturat sa fie fotomodel si porneste la plimbare. Dar nu oriunde cu se intoarce cu spatele si porneste fix catre Cipri. Padurarul ne spusese deja ca daca se intampla asa ceva trebuie sa stam pur si simplu nemiscati. Ceea ce Cipri a si facut. Si chimpanzeul a trecut efectiv atingandu-l pe picior. Pentru ca sunt extrem de curiosi.

Iar asta era doar inceputul. Pentru toata ziua am avut parte de astfel de suprize.

Dar iar s-a facut scrierea lunga cat o zi de post asa ca o sa existe si o a treia parte. Pe maine deci...

O zi cu chimpanzeii in Kibale (I)

Toate traseele primite de la agentiile de turism din Uganda contineau si o vizita in padurea Kibale ca sa vizitezi chimpanzeii.

Dar niciodata nu am prea inteles prea bine de ce este mereu pe lista si nici nu prea am luat serios activitatea asta. Sunt doar niste maimute. Ce mare lucru?

Eram mult prea ocupata sa visez cu ochii deschisi la safari si la gorile pentru a da prea multa importanta unor chimpanzei. 

Am pus-o totusi in traseu pentru ca o oprire in Kibale insemna ca impartim pe mai multe zile un drum extrem de lung intre Parcul Murchison si Parcul Queen Elisabeth. 

Si cam aici s-a terminat atentia mea pre-calatorie pentru Kibale.

Pana si in ziua de dinainte de plecarea in Uganda cand am mers la medicul de familie sa iau o reteta pentru Malerone nu intelegeam eu prea bine de ce tanti medicul era asa de incantata de ideea ca mergem la chimpanzei.

Tanti, tanti poate nu ai auzit dar mergem la safari si la gorile. Lasa chimpanzeii aia in pace.

Atata timp cat cel mai important lucru care imi venea in minte cand ma gandeam la chimpanzei era Planeta Maimutelor, este evident cam care era nivelul meu de cunostinte si interes. 

Este adevarat ca am vazut poate zeci de documentare cu absolut uimitoarea Jane Goodall. Dar subiectii ei nu m-au interesat prea tare. Motivul pentru care m-am uitat la documentare a fost Jane Godall pentru ca este genul de femeie pe care o admir pana la cer si doua palme mai sus.

Nici macar documentarele despre chimpanzei si cat de inteligenti sunt ca folosesc unelte nu m-au facut sa le acord prea multa atentie. Erau trecute la "si altele". Interesant dar nu destul incat sa ma fascineze.

Pur si simplu, contrat faptului ca chimpanzeii sunt un subiect des prezentat peste tot, am ramas complet nestiutoare in privinta lor. Doar niste maimute, nu?

Dar pentru a mia oara calatoriile mi-au aratat care este masura propriei ignorante. De asta iubesc sa calatoresc. Cand experimentezi pe propria piele ceva, atunci acel ceva va fi pentru totdeauna in mintea si/sau sufletul tau;

Uimirea a inceput pe avion cand m-am apucat sa citesc un pic in ghidul turistic despre Kibale si am descoperit niste povesti absolut uimitoare despre chimpanzei. Lucruri care pana atunci au trecut pe langa mine fara sa se lege in vreun fel, deodata au inceput sa aibe un ecou si sa ma faca curioasa. Pana la urma avem o atentie selectiva si informatii care trec neobservate cand nu te intereseaza in mod special capata un cu totul alt statut atunci cand te leaga ceva de subiectul respectiv.
Stiati de exemplu ca chimpanzei au 98% din ADN-ul lor in comun cu oamenii? Eu nu stiam. Pe de alta parte si vaca are mare parte din ADN in comun cu balena...

In concluzie treptat treptat chimpanzeii au inceput sa nu mai fie doar maimute. Pareau interesante. Inca nu se ridicau la nivelul asteptarilor pentru safari si gorile. Dar parca nu mai erau chiar "de umplutura in traseu".
Asta a fost si motivul pentru care am decis sa modificam un pic itinerariul si in loc sa luam vizita scurta de trei ore din Kibale, am luat un tur lug de o zi. Si bine am facut si asta recomand tuturor. Turul standard pe care il fac mai toti turistii dureaza 3 ore dar doar o singura ora este cu chimpanzeii (celelelalte doua ore sunt de mers prin padure ca sa ajungi la ei). Si va spun sigur ca o singura ora nu va fi de ajuns. Asa ca mai bine faceti ca noi si luati "One day habituation tour". Costa cu 70 de dolari de persoana mai mult (220 de dolari in loc de 150) dar fata de ce primesti este o nimica toata.
Inainte sa trecem mai departe, probabil va intrebati ce inseamna "habituation". Ei bine turisti nu merg asa de capul lor oriunde in padure ca sa vada chimpanzei si gorile. Ci numai anumite grupuri/familii sunt deschise pentru vizitare si sunt acele grupuri/familii care au fost treptat obisnuite cu prezenta oamenilor.
Procesul prin care chimpanzeii sau gorilele sunt obisnuite cu prezenta oamenilor se numeste "habituation". Inainte sa imi sara cineva in cap ca folosesc englezisme imi cer scuze si recunosc ca nu am nici cea mai mica idee cum sa traduc acest cuvant corect in romana.
Ce faci ca sa convingi chimpanzeii sa accepte prezenta oamenilor? Pai in primul rand trebuie sa ai rabdare. Pentru ca,procesul presupune ca trimiti niste padurari in fiecare zi in padure care sa stea continuu cu chimpanzeii. De cand se trezesc si pana isi fac cuibul sa se culce (chimpanzeii dorm in copaci in cuiburi facute din frunze si crengi) padurarul trebuie sa ii urmareasca dar fara a fi invaziv. Nu are voie sa ii atinga, sa le dea de mancare sau de baut, sa ii ajute in vreun fel, sa intervina in vreun fel indiferent ce s-ar intampla. Trebuie doar sa stea pasnic langa ei. Cand chimpanzeii se misca prin padure sa caute de mancare, padurarul merge cu ei. Cand se opresc sa se odihneasca, se odihneste si padurarul. Cand mananca ei, ia si el o pauza sa manance (departe de chimpanzei).
Apropos: chimpanzeii din Kibale nu au vazut si nu au mancat in viata lor o banana. Asta legat de ce ne inchipuim noi cand ne gandim la primpate.
La inceputul procesului de "habituation" chimpanzeii sunt extrem de speriati de omul care deocamdata a sosit pe capul lor. Se ascund. Se retrag in copaci. Si pot fi chiar si agresivi. In nici un caz ce ti ai dori cand duci turisti in padure. Cu timpul insa ajung sa accepte ca uneori mai vin niste ciudati in doua picioare la ei si isi vad linistiti de activitati in timp ce turisti stau cu gura cascata sin fac poze cu duiumul. Numai ca asta nu se intampla deloc usor. Dureaza 6-8 ani sa faci un grup de chimpanzei sa accepte oameni in jur. La gorile este mult mai usor - doar 2 ani si gata.
Pentru ca este un proces atat de lung si atat de costisitor in Kibale numai unul din cele 13 grupuri de chimpanzei este deschis turistilor. Un alt grup este deschis cercetatorilor. Si in prezent un al treile grup este la inceputul procesului de "habituations". Celelalte grupuri traiesc departe de prezenta oamenilor si din punctul meu de vedere este foarte bine ca e asa.
Intr-o lume utopica animalele ar fi protejate "by default"; Insa nu traim intr-o lume utopica. Iar realitatea este ca habitatul in care traiesc si chimpanzeii si gorilele este atat de limitat incat au adus speciile la nivelul de "pe cale de disparitie".
Faptul ca ai un grup deschis turistilor inseamna ca ai destula deschidere internationala incat sa mentii suprafata parcul national si sa pui efort si bani in protejarea animalelor. Iar restul grupurilor traiesc asa cum ar trebui sa traiasca: in siguranta si fara oameni pe cap.
Dar sa revenim la experienta noastra din "habituation tour". Planul era ca la 6.30 dimineata trebuia sa fim la intrarea in parc unde sa ne intalnim cu padurarul nostru si apoi sa pornim in cautarea chimpanzeilor si sa ii urmarim peste tot pe tot parcursul zilei. Aveam posibilitatea de a alege sa stam pana la 7 seara cand isi fac cuiburile sau sa ne retragem mai devreme. In functie de cum ne simteam. Evident o situatie mult mai interesanta decat in turul clasic unde stai doar o ora cu chimpanzeii.
Dar deja ma intind cat o zi de post cu scrisul asa ca cel mai bine voi pune povestile zilei petrecute in padure intr-o scriere viitoare.
Stati pe faza :)

Cu barca pe Nil in parcul national Murchison Falls

Pe vremea cand ma documentam asiduu despre safari in Kenya si Tanzania, cele mai laudate cazari erau cele aflate langa "watering holes". 

O "watering hole" este o depresiune mica in care se strange apa si de unde se adapa animalele. 

Daca este sezonul secetos si savana este parjolita si abia de mai gasesti apa ici si colo, este de la sine inteles ca langa adapatoarele astea se vor gasi extrem de multe animale.

Si pentru ca este o zona sigura cu animale evident ca au aparut si hotelurile in jurul lor precum ciupercile dupa ploaie.

Oricarui turist ii place sa se trezeasca cu turma de elefanti in gradina hotelului.

Succes garantat.

Spre marea mea surpriza in Uganda nu exista notiunea de adapatoare. Tot la fel cum nu exista nici o miscare de migratie.

Pentru ca parcurile sunt destul de mici comparativ cu Serengeti de exemplu si pentru ca au surse consistente de apa potabila tot timpul anului. Animalele nu trebuie sa migreze pentru a ajunge la apa si nici nu depind de o mica adapatoare ici sau colo.

In Murchison Falls sursa constanta de apa potabila este Nilul.

In Queen Elisabeth Park ai Lacul Edward, Lacul George si un canal lung the 40 de km care le uneste (Kazinga).

Iar in Parcul National Mburo ai lacul cu acelasi nume plus inca 13 lacuri mai mici (dintre care 5 se afla pe teritoriul parcului).

Ofertele pentru turisti nu includ deci vizite la adapatoare insa includ croaziere pe raurile si lacurile din parc. Oriunde ai merge ai posibilitatea sa faci o astfel de croaziera.

Ceea ce evident ca am facut si noi si prima din program era cea din Murchison Falls. O croaziera pe Nil in care sa admiram animalele venite la malul apei sa se racoreasca, sa ne uitam la sutele de hipopotami, sa incercam sa vedem ceva crocodili si intr-un final sa ajungem la cascada care da numele parcului. 

Ti se da posibilitatea sa faci croaziera dus-intors de la cascada sau sa cobori la baza cascadei si sa urci pe jos pana in varf. Noi am ales a doua varianta, mai ales ca era un bun test pentru piciorul meu. 

Hipopotamii cu viata lor tumultoasa in care nu fac nimic 

La racoare

Un elefant sosit sa bea apa

Biodiversitate (3 in 1)

Ii era rau foame de a iesit ziua la pascut

Restul lumii leneveste

Si am ajuns si la cascada 

Nilul se strecoara printr-o deschizatura de doar 7 m 

Si in jur numai verdeata

Parcul national Murchison Falls si primul nostru safari

Parcul national Murchison Falls a fost primul nostru obiectiv de vizitat in Uganda (cu exceptia unei opriri pe drumul din Kampala catre parc despre care o sa vorbesc pe larg cu alta ocazie).

Recunosc ca nu stiam prea bine la ce sa ma astept. Uganda nu este prea populara pe site-urile de calatorie iar informatiile turistice despre tara sunt destul de putine si nu intotdeauna extrem de utile. Asa ca eram in al noulea cer cand Peter (ghidul/soferul nostru) ne-a spus ca in Murchison vom vedea girafe. Mai mult era singurul parc dintre cele pe care le vom vizita unde se gasesc girafe.

Iar eu am o slabiciune pentru girafe.

Mi se par extrem de amuzante cu gatul ala lung, cornele micute si o fata de prostovani. 

Deci imi doream enorm sa vad niste girafe de aproape. 

Nimic altceva nu conta: girafe sa fie. Pentru restul animalelor avem si alte ocazii.

Asa ca dimineata devreme cand ne-am trezit pentru primul nostru safari tot ce bolboroseam cu ochii abia deschisi era ca eu vreau sa vad girafe. I-am facut capul calindar lui Peter dar el a ramas tacut ca o stanca. Nu ne-a spus nimic despre cat de aproape vom fi de animale. Tot ce ne spunea e ca o sa vedem ce o sa avem noroc sa vedem. Mda - nu tocmai promitator. Mai ales ca in Uganda nu e ca in Kenya sau Tanzania - nu ai voie sa mergi cu masina decat pe drumurile din parc. Deci cat de aproape e animalul depinde numai de el. Daca vrea sa fie langa drum, bine. Daca nu atunci te multumesti sa il vezi prin lentila aparatului. Noroc ca Cipri are una cu zoom mare.

La ora 6 eram deja la micul dejun si apoi intr-o goana nebuna catre ferry. De ce goana nebuna? Pai majoritatea cazarilor din Murchison sunt pe o parte a Nilului iar animalele pe cealalta parte. Deci toti cei care vor sa mearga la un "game drive" trebuie sa foloseasca ferryboat-ul. Ferry ce are un program destul de lejer asa ca daca nu il prinzi pe cel de dimineata ai de asteptat cateva ore pana vine urmatorul.

Cand am ajuns eram printre ultimii la coada si surpriza - nu am mai avut loc. Deja ma uitam destul de ingrijorata la ghid. Dar si mai ingrijorati ar fi trebuit sa fie niste turisti care se uitau aiurea pe campii si desi masina lor era pe ferrye i au ramas pe mal. Ne-am linistit repede cand am auzit ca or sa se intoarca si pe noi (eram 3 masini si turistii gura casca). In felul asta am avut timp sa facem si pana. De fapt Cipri a avut timp pentru ca daca l-am fi lasat pe ghid am fi asteptat pana a doua zi lma ce viteza de melc avea. 

Si intr-un final am trecut si noi apa cu ceva intarziere si ne-am intalnit cu un angajat al parcului (sa il numim padurar) care ne-a fost ghid in acel game drive. Si nu am decat cuvinte de lauda pentru el. Ne-a spus extrem de multe povesti despre parc, despre animale, despre angajati, despre obiceiuri, despre tara...O fantana de cunostinte si mi-a placut la nebunie sa il avem cu noi. Si sfatuiesc pe oricine sa ia un astfel de angajat cu ei. In mod normal costa 20 de dolari de game drive de masina dar isi merita toti banii. Ma rog, unii dintre ei isi merita toti bani....

Probabil daca ar fi acelasi safari facut acum dupa ce am vazut ceva animale prin Africa, nu as mai fi la fel de impresionata. Insa pentru ca era prima data ziceai ca sunt un copil intr-un magazin cu ciocolata. Mi-a placut totul: de la vegetatia si relieful parcului pana la tot felul de animale care ne-au taiat calea.

Stiam ca nu e un game drive pentru mamifere deci ne-a concentrat pe ierbivori. Tot felul de antilope, pumba, bivoli, minunatii elefanti (mult mai mari decat cei asiatici pe care i-am vazut pana acum) si evident mult doritele girafe.

Inca de la inceputul plimbarii prin parc am vazut in departare extrem de multe girafe. Dar mult prea departe pentru a ne bucura de ele cu adevarat. Am tot oftat eu ca sunt cam departe dar ghidul si padurarul nu au zis nimic. Apoi dupa ceva timp de plimbat ne-am trezit intr-un loc unde eram efectiv la cativa pasi de cateva zeci de girafe care se uitau amuzate la noi; Si noi si mai amuzati la ele. 

Desi probabil cel mai amizat era padurarul care s-a bucurat de cat de fericiti eram cu surpriza noastra.

Asta e avantajul sa ai un angajat al parcului cu tine. Stie perfect unde sa te duca pentru a-ti indeplini visele. Iar in cazul nostru chiar a fost un vis devenit realitate. Girafele alea chiar sunt amuzante.

Vedere din restaurant la micul dejun

Si ferry a plecat fara noi

Avem deci timp sa facem pana

Imi place ca e atat de verde

Si primele animale - Hartebeest

In departare primele girafe

Pumba (warthlog)

Oribi - definitia elegantei

Bivoli cat vezi cu ochii

Looooser! (asta e porecla bivolilor singuratici in Uganda)

V-am zis ca e verde?

Ajuta sa fii pe malul Nilului

Si iar girafe. Si iar departe

Dar sunt destule pentru toata lumea :)

Uganda kob - animalul national ( se gaseste pe monezi)

Antilope cat vezi cu ochii

Si surpriza: nas in nas cu girafa (oarecum nas in nas ca e o diferenta de inaltime)

Raul este plin de hipopotami. Sute de hipopotami peste tot. Mai ceva ca broastele.

Elefantii africani

Si inapoi la hotel pentru nitica leneveala