Un traseu de-a lungul ghetarului Aletsch

Ghetarul Aletsch este cel mai mare ghetar din Alpi. Are o lungime de 23 de km si ocupa o suprafata de 81.7 kilimetri patrati. Si pentru ca se afla in Elvetia, este foarte usor accesibil asa ca oricine se poate bucura de el. Nu trebuie sa fii prea bazat pe propriile picioare ca sa ajungi sus. Sunt multiple telecabine care te duc peste tot.

Noi ne-am decis sa mergem acolo inspirati de un traseu de alergare montana prezentat in cartea "Run the Alps Switzerland : 30 Must Do Trail Runs ". Nu ne-a trebuit mai mult de doua poze ca sa ne convingem ca trebuie sa ajungem sa il vedem cu ochii nostri. Mai ales ca am mai facut trasee recomandate in cartea aceasta si mereu am fost foarte placut impresionati de ce am vazut. Nici de data asta nu am fost dezamagiti iar traseul facut cred ca este printre cele mai frumoase in care am ajuns pana acum.

Intregul platou Aletsch este "car-free" asa ca pentru a ajunge in una dintre cele 3 statiuni principale (Riederalp, Bettmeralp si Fiescheralp) trebuie sa  lasi masina in parcarile special amenanjate din Mörel, Betten si Fiesch si sa iei cabina pana sus.

Bettmeralp mi s-a parut cel mai mare dintre cele trei satuce si daca vreti sa stati peste noapte, acolo v-as sfatui sa stati. Sunt destule restaurante unde sa luati masa si cateva supermarket-uri deci sunteti acoperiti pentru orice situatie.

Din Riederalp, Bettmeralp si Fiescheralp incep o multitudine de trasee montane pentru orice nivel si orice interes. Daca insa mersul pe jos nu face parte din planurile voastre de vacanta atunci puteti sa luati inca o telecabina care va duce si mai sus la unul dintre cele trei puncte panoramice: Moosfluh, Bettmerhorn si Eggishorn. Daca vreti sa alegeti unul dintre ele sfatul meu este sa mergeti pe Eggishorn. Mi s-a parut a fi cel mai interesant. Insa nici Bettmerhorn nu este cu mult sub. Fiecare ofera o perspectiva diferita pentru ca se afla in puncte diferite ale ghetarului.

Traseul ales de noi a fost unul suficient de lung incat sa ne treaca prin toate zonele  posibile. Este practic un traseu care face ocolul intregului platou. Si de va tin picioarele si aveti chef, eu il recomand cu toata inima. Este destul de lung (33 de km) insa este relativ usor iar mare parte din el este alergabil. Eu eram destul de obosita si nu au mers picioarele prea bine dar chiar si asa a fost un traseu placut si de care m-am bucurat enorm de mult. Urcarile nu sunt grele asa ca nu o sa suferi cine stie ce. Iar coborarile nu sunt deloc tehnice si (daca vrei) sunt perfect alergabile.

Am parcat masina la Betten Talstation si de acolo am luat telecabina pana in Bettmeralp. Ne-a luat ceva ca sa ne dezmeticim si sa iesim din sat pentru ca Garmin-ul fusese picat pentru cateva zile si nu am putut incarca pe ceas fisierul gpx al traseului asa ca a trebuit sa ne folosim de o aplicatie pe telefon care nu este la fel de folositoare si mai si trebuie sa stai cu telefonul in mana in timp ce alergi (nu tocmai indicat pentru o cineva ca mine). Dar odata ce iei poteca corecta, devine destul de clar in ce directie sa mergi.

Prima parte a traseului, intre Bettmeralp si Villa Cassel (in Riederalp) este de fapt o carare destul de monotona fara multe lucruri interesante de mentionat. Insa odata ajuns la Villa Cassel lucrurile se schimba complet.

Plecarea din Bettmeralp

Poteca catre Riederalp

Golf la 2000 de metri (ca doar nu se retrage ghetarul suficient de repede)

In departare Villa Cassel

Ai posibilitatea ori sa mergi catre ghetar ori sa faci un ocol de 4 km pentru a vizita padurea de pin din spatele vilei. Unii dintre copacii de acolo au peste 1000 de ani, ceea ce ii face sa fie cei mai batrani din Elvetia.

Daca ghetarul este insa singurul motiv pentru care ai ajuns acolo, atunci imediat ce treci de Riederfurka, incepe distractia.

Parte aceasta aflata la capatul ghetarului (langa Riederfurka) nu este la fel de impresionanta ca ce vezi mai tarziu insa mie mi-a placut sa il vad aparand incet incet cu fiecare kilometru facut in plus.

Dupa ce treci de Bettmerhorn cararea merge de-a lungul ghetarului si pentru cativa kilometri parca esti pe alta planeta. Daca ar fi sa recomand o parte din traseu, aceasta portiune (pana la Marjelensee) este cu siguranta ceea ce v-as sfatui sa nu ratati.

Am vazut multe familii cu copii facand portiunea aceasta din  traseu si am impresia ca cel mai scurt este sa porneti de unde te lasa telecabila in Bettmerhorn, sa mergi pana la Marjelensee (sunt in jur de 4 km si nu e de urcat deloc) apoi sa urci la Eggishorn de unde sa iei telecabina pentru intoarcere. O alta varianta este traseul de 9 km Bettmerhorn-Marjelensee-Fiescheralp. Mai ales ca traseul dupa ce treci de Marjelensee este de o frumusete rara. Dupa ce am trecut de ghetar nu ma asteptam sa mai vedem mare lucru, insa portiune de la Marjelensee pana la Fiescheralp m-a cam lasat fara grai.

Dupa Fiescheralp cararea de munte se transforma intr-un drum forestier si poti sa ii dai drumul linistit la picioare pana ajunginapoi in Bettmeralp.

Inapoi la telecabina

Situatia testoaselor uriase din Galapagos

Testoasele uriase sunt simbolul arhipelagului Galapagos.

Pana si numele dovedestea asta. 

"Galapago" este un vechi cuvant spaniol pentru "testoasa".

Povestea lor este un exemplu de cat de mult rau poate face omul dar si cat de mult bine poate face atunci cand vrea.

Vad tot mai des in jurul meu ideea ca generatiile noastre distrug natura prin consumul excesiv si extinderea teritoriala excesiva. Din calatoriile mele in jurul lumii am invatat insa ca fata de generatiile trecute, noi parca nu suntem chiar atat de rai. Si de foarte multe ori diferenta intre a proteja natura si a o distruge complet o face mult hulitul "turism". Cand ai o familie de hranit, prea putin te intereseaza soarta padurii sau a cine stie carui animal. Nevoile primare sunt cele care dicteaza. Daca vrei sa salvezi ceva de la distrugere, trebuie sa oferi o alternativa omului care traieste in mediul respectiv. Este usor sa vorbesti din canapeaua ta, probabil dintr-o tara in care nu mai exista ca animal salbatic decat iepurele si intreg ecosistemul a fost distrus deja de pe vremea revolutiei industiale, despre cum o alta tara aflata la celalalt capat al pamantului trebuie transformata complet in parc national si oamenii deposedati de pamant si stramutati nu se stie unde. Cand nu e soarta ta la mijloc e foarte usor sa tii discursuri moraliste. Cati ar gandi la fel daca ei ar fi cei care s-ar lupta pentru supravietuire?

Primii oameni au ajuns in Galapagos in jur de 1805. In mare parte erau pirati sau vanatori de balene care se opreau aici pentru aprovizionat cu apa si mancare. Iar testoasele erau o sursa extrem de buna de mancare pentru ca o testoasa poate rezista fara probleme fara hrana si apa pentru chiar si 1 an de zile. Daca stii ca mergi pe vas pentru o perioada foarte lunga de timp si nu stii pe unde gasesti de mancare, un animal care traieste 1 an fara pic de atentie este ca un dar picat din cer. In iei, il pui pe vas si peste luni de zile cand ai ramas fara hrana iti aduci aminte de el si ai carne proaspata si ulei pentru lumanari. 

Vanatoarea excesiva (1903)

In plus o data cu venirea navigatorilor au sosit si speciile invazive. Unele introduse intentionat, cum ar fi porcii sau caprele, pe care navigatorii le lasau pe insule in ideea ce peste ceva timp cand trec iar pe acolo vor avea animale de vanat si mancat. Altele introduse din greseala/neglijenta, cum ar fi sobolanii, pisicile si cainii.

In mai putin de 140 de ani, populatia de testoase din Galapagos a fost redusa cu peste 90%. In unele dintre insule, speciile de testoase au fost exterminate complet. In altele au mai ramas mai putin indivizi decat poti numara pe degetele de la doua maini.

Lista speciilor de testoase si statutul lor

Cand au sosit primii oameni se estimeaza ca erau in jur de 250.000-300.000 de testoase uriase in arhipelag. Acum sunt mai putin de 20.000. 

Din fericire insa situatia s-a schimbat radical in 1959 cand a fost infiintat Parcul National Galapagos. Imediat dupa infiintare s-a interzis consumul de carne de testoase iar cercetatorii de la nou infiintata Statie de Cercetare Charles Darwin din Santa Cruz au inceput identificarea si numararea testoaselor existente. 

Statia de cercetare se poate vizita cu ghid (angajat al Parcului National) si sigur veti invata ceva de acolo. Indiferent ca am fost pe uscat sau pe apa, am ramas foarte placut impresionata de ceea ce se intampla in Galapagos. Este un exemplu pozitiv de cum trebuie gestionata o zona atat de importanta pentru flora si fauna. 

La Statia de Cercetare veti afla despre proiectele trecute (unele de succes, altele mai putin) dar si despre ce se intampla in prezent. Nu numai pentru protectia testoaselor ci si pentru protectia celorlalte specii aflate in pericol. Este o munca continua ce nu cred ca se va termina vreodata.

Specific pentru testoase scopul este sa se ajunga la numerele de dinainte de sosirea oamenilor si la aceeasi distributie geografica chiar si pentru insulele ale caror specii au fost exterminate complet.  Iar munca este impartita in 4 categorii mari:

• cercetare si conservare
• inmultirea testoaselor si reintroducerea lor in habitatul natural
• repopularea insulelor care si-au pierdut speciile endemice
• managementul interactiilor dintre comunitatile umane si mediul natural

Desi este o munca imensa la mijloc, in momentul de fata nici una dintre insule nu are o populatie de testoase uriase care sa se sustina singura. Santa cruz este probabil cea mai aproape de o astfel de situatie, insa nu e inca. 

Ce inseamna asta? Inseamna ca daca Parcul National nu ar interveni in inmultirea testoaselor, ele ar disparea complet. Chiar si fara sa fie vanate, pe insule exista mult prea multi pradatori (specii invazive) care distrug cuiburile, mananca oualele sau mananca testoasele abia iesite din ou. Odata ajunse la cativa ani, ele sunt destul de mari incat sa nu mai fie in pericol. Insa primii ani din viata sunt foarte problematici.

De aceea pe fiecare insula exista multiple statii de cercetare unde sunt tinute testoase pentru reproducere. 

Un caz foarte celebru este cel al lui Diego, un mascul care a salvat de la exterminare specia din care facea parte. 

Diego  face parte dintr-o specie de testoase gasita pe insula Espanola. Pe vremuri erau mii de testoase pe Espanola insa in 1960 mai ramasesera doar 15. 14 in libertate (12 femele si 2 masculi)  si un mascul care era la gradina zoologica din San Diego. Toate cele 15 testoase (inclusiv Diego care venea de la gradina zoologica) au fost aduse in captivitate intr-o incercare de inmultire controlata si repopulare a insulei. 

Diego

Programul a fost un mare succes. Cei 15 indivizi au produs nici mai mult nici mai putin de 2000 de pui care au fost crezscuti si reintrodusi in salbaticie. Mare parte din acest succes i se datoreaza lui Diego care dupa 30 de ani de stat la gradina zoologica, se pare ca  era pus pe treaba. 40% din membri acestei specii sunt descendentii lui Diego. Un alt mascul (E5) a produs insa 60% din urmasi. Cel de-al treilea mascul, nici macar un urmas.

Exista si cazuri mai putin fericite. Lonesome George a fost ultimul specimen de tesoasa de pe insula Pinta. Pentru cateva decenii s-a incercat imperecherea lui cu diverse femele din specii foarte asemanatoare. Insa fara nici un succes. George a murit in 2012, fara sa produca vreun urmas si odata cu el o intreaga specie a fost declarata disparuta.

Lonesome George (2006)

Pe o alta insula, Pinzon, timp de 100 de ani nu s-a inregistrat nici un pui care sa supravietuiasca. Motivul erau sobolanii care mancau oualele inainte sa apuce vreun pui sa iasa din ele. Tot in anii '60, s-a inceput un amplu program de gasire a cuiburilor cu oua, luarea oualelor si dus la statiile de cercetare si tinut puii acolo pana ajung la o varsta in care nu mai sunt in pericol sa fie mancati de sobolani. Pana acum, peste 5000 de testoase au fost reintoarse in mediul lor natural din Pinzon.

Salvarea oualelor si cresterea puilor pana ajung la o varsta sigura se intampla pe fiecare dintre insule si indiferent unde mergeti puteti sa le vizitati si sa vedeti pui in diverse statii (de la ou pana la adult). Noi le-am vizitat atat in Santa Cruz cat si pe Isabela. Dar le puteti vedea peste tot.

Pui

In paralel cu proiectele de inmultire controlata, sunt numeroase proiecte de exterminare a speciilor invazive (cum ar fi caprele de pe Isabela) si de restaurare e ecosistemului. Mai ales ca numarul locuitorilor din Galapagos creste si odata cu ei creste si numarul de drumuri si terenul agricol si multe altele.

Sunt multe povesti de succes in Galapagos iar ultimii 60 de ani au aratat ca daca se vrea, se poate. Omul este capabil si sa protejeze, nu numai sa distruga. Si incet incet corectam din greselile trecute.

Galapagos si Teoria Evolutiei

Probabil ceea cel mai cunoscut lucru despre Galapagos este legatura cu Charles Darwin si rolul jucat in definirea Teoriei Evolutiei. Insa nici un moment nu mi-am dat seama ca ceea ce l-a pus pe ganduri pe Charles Darwin este inca extrem de vizibil pentru orice turist ce ajunge pe insule.

In 1831, Charles Drawin pleaca pentru o calatorie de cinci ani in jurul lumii la bordul navei HMS Beagle. Era tanar, avea doar 26 de ani, si visa ca o sa revolutioneze lumea cu ceea ce va descoperi in calatoria asta. Ceea ce s-a si intamplat. In Galapagos au ajuns in Septembrie 1835 si au stat timp de cinci saptamani pe diferitele insule din arhipelag.

Arhipelagul Galapagos are 13 insule mai mari si sute de insulite si formatiuni de roci. Distanta dintre insule nu este foarte mare insa fiecare insula are particularitatile ei. Si in functie de cat de "tanara" este insula (toate insulele sunt create de eruptii vulcanice care pot fi mai recente sau nu) terenul si flora pot fi complet diferite.

Trecand de pe o insula pe alta, Darwin observa ca multe specii sunt foarte asemanatoare cu ce gasesti pe continent dar nu sunt exact la fel. Mai mult, sunt diferente semnificative de la o insula la alta. Diferente care fac animalele/pasarile sa fie mult mai bine adaptate la mediul insulei respective.

Broastele testoase gigant, de exemplu, au ajuns in Galapagos venind de pe continent acum 3 milioane de ani. Deci au aceeasi origine. Si cu toate astea sunt au evoluat diferit in functie de insula pe care au ajuns. De ce?

Initial erau 15 specii de testoase in arhipelag. Din pacate 3 au disparut asa ca acum mai sunt doar 12 pe care cercatatorii se chinuie sa le pastreze desi in multe cazuri nu este prea evident cum or sa reuseasca. 

Cele 12 specii se impart insa in 2 mari categorii:

1. "Dome-shell"
2. "Saddle back"

Testoasele "dome shell" au carapacea ca un dom, picioarele scurte, gatul scurt si sunt foarte mari. Ele se intalnesc pe insulele unde exista vegetatie abundenta asa ca au suficienta mancare sa ajunga la dimensiuni impresionante. Pentru ca mananca iarba, nu este nevoie sa aibe gat lung sau picioare lungi ca sa ajunga la vegetatie inalta. 

 

 

Testoasele "Saddle back" arata ca o sa de calarie si au forma asta pentru ca au gatul foarte lung si carapacea s-a modificat ca sa le dea voie sa ridice gatul cat mai sus. Au picioarele foarte lungi si sunt mai mici decat testoasele "dome-shell". Asa cum probabil ca ati ghicit, testoasele de acest tip se gasesc pe insulele foarte aride unde nu exista iarba din belsug asa ca sunt nevoite sa se hraneasca cu cactusi si arbusti. Gatul lung le permite sa ajunga la vegetatia mai inalta. Si pentru ca hrana este limitata si cat de mult cresc ele este limitat.

 

 

Astfel de observatii au stat la baza formularii teoriei evolutiei in cartea " On the Origin of Species". Pentru prima data se propune idea ca speciile nu sunt "inghetate" in timp ci ca ele se modufica in functie de conditiile mediului in care ajung. 

Nu este prima data cand o astfel de idee este propusa insa Darwin vine cu o explicatie un pic diferita - selectia naturala. 

La testoase de exemplu el spune ca din sutele de oua depuse de o testoiasa, unii pui au gatul mai lung iar altii mai putin lung. Daca sunt intr-un mediu arid, cele cu gatul scurt nu traiesc pentru ca nu se pot hrani asa ca in timp selectia naturala face ca mai departe sa se transmita numai genele testoaselor cu gat lung. In termeni stiintifici asta se numeste "adaptive radiation".

 

La "Charles Darwin Research Center" in Puerto Ayora (insula Santa Cruz) poti vedea una langa alta cele doa categorii de testoase. Te uiti la ele si auzi explicatia de la ghid si mai ca iti vine sa iti tragi o palma peste frunte si sa zici "Dah....". Diferentele sunt atat de evidente incat nu ai cum sa nu le observi. E ca si cum cartea de biologie s-a decis sa iti dea o lectie cat mai clara ca sa te invete minte.

Natura in toata minunatia ei.

PS: Si daca tot vorbim de Darwin si Teoria Evolutiei, trebuie spus ca in nici un caz nu a fost Darwin cel care a spus ca omul se trage din maimuta si nici Teoria Evolutiei nu este ca "omul se trage din maimuta". Teoria evolutiei este fix ce am spus mai sus: ca speciile evolueaza in functie de mediu avant la baza selectia naturala. Iar cel care a lansat teoria cu omul si maimuta este Thomas Huxley (in cartea "Evidence as to man`s place in nature", 1863). Abia 8 ani mai tarziu, Darwin publica o carte in care reia si dezvolta ideile lui Huxley.

San Cristobal - Oare vedem vreun leu de mare?

San Cristobal a fost prima noastra oprire in Galapagos.

Vasul cu care mergeam la scufundari in Wolf si Darwin, pornea din Puerto Baquerizo (oraselul din San Cristobal) asa ca am decis sa venim aici direct cu avionul din Quito si tot de aici am plecat cu avionul catre Guayaquil la sfarsitul vacantei.

Oricine isi face planuri sa ajunga in Galapagos, o sa vada sute de fotografi cu leii de mare domind pe strada, prin magazine, prin piata etc etc etc. Par a fi peste tot insa cat de corect este sa crezi toate fotografiile alea? Chiar or fi peste tot? Chiar sunt fara frica de oameni?

Adevarul este ca indiferent cat de inclinat ai fi sa le crezi, nimic nu te pregateste pentru realitatea din Puerto Baquerito. Din momentul in care ai pus piciorul pe insule, vei fi prizonierul leilor de mare:)

Asadar, ce poti sa faci prin San Cristobal?

Daca nu ai de gand sa mergi la scufundari sau snorkeling, principala activitate in San Cristobal va fi plimbatul de la o plaja la alta si admirat leii de mare. Marea majoritate a traseelor de langa oras este cu acces liber deci nu iti trebuie un ghid sau sa mergi printr-o agentie.

Un prim traseu ar fi  Puerto Baquerizo - Playa Mann - Punta Carola - Las Tijeretas - Cerro Tijeretas.

Este traseul pe care l-am facut de cum am ajuns pe insula. Ne-am lasat repede bagajul la hotel, am mancat pe fuga pranzul si am pornit imediat la explorat. Nici nu este greu sa gasesti locatiile cele mai importante in conditiile in care sunt doar doua poteci care pleaca din sat si ambele te duc la cate ceva interesant.

Daca esti in port/pe faleza si mergi spre dreapta (cum stai cu fata la apa) o sa ajungi intai si intai la Playa Mann. Unde o sa descoperi  ca plaja nu este pentru oameni. Altii sunt sefii acolo:

Playa Mann

Hai la poza

Asa da!

 Chiar vis-a vis de Playa Mann se gaseste un mic centru de prezentare (Inerpretation Center) care face o scurta introducere arhipelagului. Este o oprire interesanta in drumul catre locuri placute la vedere. Mai si invatam cate ceva...

Punta Carola este o plaja ca scoasa din Atlasiul Geografic. Plana de lei de mare...evident. Si ca sa nu treaca mai mult de o ora de cand suntem in Galapagos fara sa vedem si celebrele iguane, de cum am ajuns pe plaja de cum s-a pus la pozat una dintre ele.

Punta Carola este si un loc foarte bun pentru snorkeling. Nu numai ca ai sansa sa vezi leii de mare inotand, dar Cipri in nici jumatate de ora de snorkeling a vazut vreo 5 testoase.

Din Punta Carola poteca continua catre Las Tijeretas unde (iar) poti sa faci snorkeling sau sa inoti cu leii de mare:

Acesta este un filmulet facut acolo la nici 3 ore de cand aterizasem in Galapagos:

Si ca sa vedeti cine este seful:

Traseul merge mai departe catre punctul cel mai de sus - Cerro Tijeretas de unde se poate vedea celebra Kicker's Rock. Daca nu mergi la scufundari pe un live aboard si iti doresti totusi sa vezi un rechin ciocan, scufundarile la Kicker's Rock au probabil cea mai mare sansa de reusita.

Traseul prezentat mai sus merge pe o poteca foarte bine intretinuta si se poate face foarte usor in jumatate de zi cu tot cu opritul pentru snorkeling. Daca vreti insa un traseu un pic mai lung atunci o varianta ar fi ca de la Cerro Tijeretas sa continuati spre Playa Baquerizo. 

De data asta poteca nu este deloc pietruita/pavata etc asa ca o sa vedeti cam cum este cu adevarat relieful insulei.

Noi am alergat traseul asta intr-o dimineata si daca cu leii de mare ne obisnuisem deja, de data asta surpriza a fost la zecile de iguane care se bucurau de soarele diminetii.

Poteca spre Playa Baquerizo este complet lipsita de turisti. Nu am vazut picior de om cat ne-am plimbat pe acolo. Si ca si restul traseului are acces la cateva plaje foarte frumoase cu singura diferente ca va fi o plaja doar pentru voi.

Evident ca la intoarcere cand traseul ajunge iar in Punta Carola ai aceeasi surpriza ca mereu: leii de mare care nu ar putea fi mai nepasatori la prezenta oamenilor:

Daca din sat pornesti catre aeroport, atunci o sa ai acces la o alta plaja extrem de cunoscuta - La Loberia. Sunt 2 km din centrul satului pe un drum asfaltat ceea ce face traseul perfect pentru o alergare usoara de dimineata. 

Din pacate, in dimineata cand am alergat noi pana acolo, vremea nu a vrut sa fie prea prietenoasa asa ca i-am salutat rapid pe lei si am pornit fuga inapoi:

Tot ceea ce am prezentat mai sus este gratis si se poate face independent.

In cazul in  care sunteti interesati de cateva tururi, cele mai interesante 3 variante sunt cele de mai jos. Nu le-am facut asa ca nu pot sa dau sfaturi legate de agentii si cat de bune sunt tururile. Agentia din  link-uri este luata doar ca sa vedeti exemplul de traseu. Insa daca nu mergeti pe alte insule, poate asta este sansa voastra sa vedeti testoasele uriase sau rechinii ciocan

1.  360° San Christobal tour of the Island (exista si o varianta mai scurta de jumatate de zi, daca nu aveto o zi intreaga la dispozitie)
2. Snorkeling sau Diving la Kicker's Rock 
3. Vizita la La Galapaguera Tortoise Habitat. Puteti sa mergeti aici ca parte dintr-un tur sau pur si simplu luati un taxi pana acolo si puteti lua un ghid direct de la centru.

Nu v-as sfatui sa luati tururile de dinainte sa ajungeti pe insula. Sunt multe agentii in oras si o sa aveti parte de preturi mai bune cumparand direct si oarecum "last minute".

Si pentru ca nu se poate sa inchei fara o poza cu leii de mare, iaca ce ai fix in centrul satului (pe unde trece faleza cu restaurantele):