The weirdos of San Francisco

Am aterizant in San Francisco sambata pe la 14.30. Nu aveam bagaj de cala si speram ca voi iesi repede din aeroport si voi avea o gramada timp la dispozitie dupa aterizare si pana se intuneca sa vizitez cate ceva in jurul hotelului. Insa coada de la controlul pasapoartelor a fost atat de lunga incat dupa o ora inca asteptam sa imi vina randul. Iar cand mi-a venit randul a trebuit sa dau nitel cu subsemnatul pentru viza de Iran din pasaport. Dar asta e deja alta poveste. 

Deci ies cu chiu cu vai din aeroport si pe la 17.30 ajung in sfarsit la hotel. 

Mi-am lasat bagajele si am pornit hotarata la plimbare. Nu ma doboara pe mine 9 ore diferenta de fus orar.

Si m-a tinut obtimismul pana la coltul strazii. Atat. Ma simteam fizic rau de la cat de somn imi era. Am facut pelerinajul obligatoriu la Michael Kors. Mi-am cumparat inca o papornita (da stiu ca e deja obsesie) si am facut drum intors la hotel ca deja imi era frica sa nu fac vreo nefacuta. Abia am apucat sa fac dus si am picat ca musca. Am adormit de pe la 18.30 cu telefonul in mana si televizorul dat drumul. Batranetea bate-o vina....

Dar nici o problema ca a doua zi eram in picioare de la 5 dimineata. Jet lag-ul dragul de el s-a gandit sa ma ajute sa recuperez ce am pierdut cu o zi inainte. 

Am muncit nitel. Mi-am terminat vietile la Candy Crush. Si in lipsa de orice altceva bun de facut am iesit la alergat. La ora 6 si 15 minute. Dimineata. Subliniez cu doua linii in cazul in care nu v-ati prins din prima.

Si se pare ca pana si orasele care nu dorm niciodata au cate o pauza de respiro. Cum ar fi duminica la 6 dimineata. 

Pe strada - un pustiu apocaliptic. Nici picior de om in jur. Cu o singura exceptie. Si aia tot ca scoasa dintr-un peisaj apocaliptic. Zeci si zeci de persoane fara adapost dormind care pe unde au gasit un loc ferit de vant sau din pacate pentru mine treji si intr-o stare avansata de ebrietate sau "as high as the sky". 

Nu am vazut in viata mea atatia cersetori si oameni fara adapost cum am vazut in downtown San Francisco. Vizita de acum doi ani din Los Angeles e apa de ploaie pe langa ce am experimentat acum. Iar Bucurestiul ar fi asa un fel de "trial version" la scala extrem de redusa.

Nu este nici o mirare ca la alergatul din duminica aia am avut cel mai bun timp de dupa operatie. 

In nici un caz o experienta pe care mi-as dori sa o repet.

Din fericire odata ajunsa pe malul apei numarul de oameni fara adapost a scazut exponential si invers proportional cu ala de alergatori. Banuiesc ca briza oceanului nu e cine stie ce placuta atunci cand nu ai unde sa te refugiezi la caldura dupa ce te bucuri de ea. Deci mi-am facut tura obisnuita si dupa ce am obosit bine am facut cale intoarsa evident pe aceeasi strada pe care pornisem de la hotel. 

De data asta era deja in jur de 07.00 si orasul se pregatea de primit turisti asa ca la fiecare 200 de metri era cate o masina de politie care trezea chiriasii inoportuni si ii punea sa isi stranga "dormitoarele". Fiecare persoana fara adapost avea un ditamai caruciorul plin cu pungi cu haine, mancare, sac de dormit, cartoane si tot felul de alte lucruri. In fiecare seara ii vedeam cu se indreapta catre o statie de autobuz acoperita, o scara ferita de vant, un intrand intr-un magazin etc etc etc si se apucau de instalat "dormitorul". In fiecare dimineata politia venea si ii forta sa isi puna lucrurile in carucior si sa plece la plimbare. Si toata ziua ii vedeai impingand la carucioare prin oras. Ati vazut "The Road"? Cam asa arata si prin downtown SF.

Si daca numarul extrem de mare nu era destul incat sa te faca sa te simti inconfortabil atunci intervenea problema cu alcoolul. Mult prea multi erau intr-o stare care nu iti datea impresia ca ar putea interationa rational cu tine. Iar mirosul de marijuana era mai ceva ca intr-un coffee shop olandez. Faceai un pas afara din hotel si iti pica nasul. 

Stateam de vorba cu alti participanti la conferinta si toti spuneau ca efectiv nu se simt OK sa mearga seara la hotel. Adica sa nu credeti ca as fi eu vreo delicata ce se sperie asa din orice. Efectiv toata lumea se vaita pentru cum arata downtown-ul. 

In ultima zi (vineri) am ajuns in sala de conferinte destul de devreme. Eram doar eu si inca vreo 4-5 participanti plus tipul care se ocupa de partea tehnica. Tipul evident din San Francisco. Si vine un alt american (din Colorado) si din vorba in vorba ii zice tipului de la butoane: "What's with all these weirdos on the street?" Tipul se apuca sa explice ca in doua state de langa California sunt legi destul de stricte pentru persoanele fara adapost asa ca s-au mutat cu totii in Los Angeles si San Francisco si de cativa ani situatia a scapat efectiv de sub control. Sunt atat de multi incat sunt o mare problema dar nu au (sau nu vor) ce le face. Americanul care intrebase ce-i cu "weirdos" a concluzionat ca "There are so many that it is almoust scarry". Si asta este de fapt ceea ce descrie cel mai bine situatia. Sunt atat de multi incat devine infricosator doar sa mergi pe strada.

Situatia este cu totul alta daca mergi pe la Fisherman Wharf, Golden Gate Bridge, Lombard street etc. Zonele extrem de turistice sunt probabil "off limit" pentru ca politia ii alunga constant de acolo. Insa downtown-ul este efectiv sub asediu. Si sa mai spun cum este sa iei transportul in comun? E a treia vizita in SUA si eu inca ma mai incapatranez sa ma bazez pe transportul in comun. Va trebui sa ma invat minte la un moment dat. Dar pur si simplu mi se pare ilogic sa inchiriez o masina daca stau pe langa orasele mari. Mintea mea refuza sa inteleaga ca: "bus=baaad", "car=gooood". E ilogic. 

Ca anectoda am luat acum autobuzul catre California Academy of Science si la un moment dat se urca in autobuz trei persoane care pareau fara adapost sau undeva in aceeasi gama. Una dintre ele era o femeie imbracata intr-un costum de urs/iepure/ce naiba o fi fost pufos si albastru tipator. Cum ei nu erau beti (asa cum avusesem parte la dus cand un tip beat sau high a urlat tot drumul) am zis ca am noroc si totul e cat se poate de ok. Sunt doar niste oameni sarmani fara adapost. Unul dintre calatori se duce la ea si ii da niste bani chiar inainte sa coboare. Tipa incepe: "Thank you so much, man. Thank you soooo much. You safed my life, man. You saved my life. God bless you, man. Ohhhh. You saved my life". Mi se facuse mila de ea si ma gandeam ca uite ce frumos din partea omului ca i-a dat niste banuti. Si apoi se intoarce catre insotitorii ei si zice: "He knows me for couple of years. He knows me well. Ohhh he saved my life. God knows I reallllly need a drink"....Au coborat la prima.

Nu stiu daca sunt periculosi sau nu. "The weirdos of San Francisco". Insa ca femeie singura nu m-am simtit prea confortabil. E o situatie extrem de ciudata si absolut de neacceptat intr-o tara care se vrea a fi cea mai cea din lume. Nu sunt de acord nici cu sistemul social din vestul Europei unde esti incurajat sa fii putoare dar nu pot sa fiu nici de acord cu acceptarea ca pe ceva normal ca ai sute de oameni fara adapost pentru care nu faci efectiv nimic. E trist. Extrem de trist.

Disclaimer: This is not hate speech.

Nu imi plac mai deloc orasele mari. Nici ca turist si cu atat mai putin in ideea de a locui in ele. Dar San Francisco mi-a placut foarte mult. Si este probabil singurul oras mare in care mi-ar placea sa locuiesc. Lasand de o parte problema oamenilor fara adapost, San Francisco e un oras pe care il recomand oricui.  Poate ca nu e tocmai intelept sa pornesc cu descrierea a ce nu mi-a placut insa sper ca intelegeti aspectul asa cum mi-am dorit eu sa il transpun. Nu e o incercare de a sterge pe jos cu San Francisco sau SUA in general. Departe de mine gandul asta. 

Toate au pe lumea asta si parti bune si parti rele. Promit ca in scrierile vitoare imi iau revansa si va arat cum inclina balanta si de ce inclina catre "Like like like".

PS: Scuzati numarul mare de cuvinte in engleza. Dar atat a fost in stare sa puna pe hartie neuronul inca afectat de jet lag.