Aveam un coleg de munca (pensionar intre timp) foarte pasionat de calatorii. Genul care a fost oriunde iti trece sau nu iti trece prin cap. Asta pentru ca in mod sigur a fost prin tari pe unde nici nu ti-ai inchipui ca se duce vreun turist. Adica fix ce mi-ar placea si mie sa fiu si prin urmare cred ca nu vine deloc ca o surpriza faptul ca ne-am inteles destul de bine pe vremuri cand eram in aceeasi cladire. Chiar si acum cand el este extrem de ocupat sa bata lumea in lung si-n lat tot ne mai vedem din cand in cand sa mai stam la povesti...de calatorie evident.
La un moment dat imi arata niste fotografii facute pe aleea cu baobabi din Madagascar. La un rasarit sau un apus. Nici nu mai imi aduc aminte bine. Si bombanea ca nu a fost deloc experienta extraordinara pe care si-o inchipuia la momentul cand a planuit calatoria si a vazut poze pe internet. Resemnat a adaugat la sfarsit "am vazut atatea apusuri si rasarituri total neinteresante, in calatoriile mele, incat nici nu stiu de ce mai imi bat capul si renunt la somn".
Intr-un fel inteleg destul de bine de ce spunea asta. Daca iei absolut orice tur de la GAdventures sau Exodus sau Intrepid sau orice alta agentie o sa vezi cel putin un rasarit si cel putin un apus pe undeva. Nu se poate tur fara un rasarit sau apus planuit. Nu se poate. Se pare ca industria a hotarat ca daca turistul vrea turistul trebuie sa primeasca. Indiferent daca locatia cu pricina merita efortul sau nu.
Insa atunci cand locatia chiar merita apai trebuie sa fii pregatit de o amintire pe viata. In cazul nostru Machu Picchu vazut de la Poarta Soarelui la rasarit este in continuare cea mai pretuita amintire de calatorie. Deci indiferent cate dezamagiri am avea, nu o sa renuntam niciodata la un rasarit pentru ca poate odata candva vom avea parte iar de senzatiile de atunci. Perseveram...poate poate.
Asa se explica de ce atunci cand am vazut ca exista tururi ca sa vezi rasaritul in Tikal de pe Templul IV (cea mai inalta piramida din complex) nu am stat prea mult pe ganduri si am cumparat biletul suplimentar. Ceea ce va recomand si voua in cazul in care mergeti la Tikal. Pentru ca de data asta e un rasarit "cu potential". Daca vremea e buna si vizibilitatea buna atunci va fi o experienta de tinut minte. Nu a detronat iubitul nostru Machu Picchu dar este ceva pentru care merita sa renunti la somn. De fapt nici nu cred ca va exista ceva vreodata care sa detroneze rasaritul de la Poarta Soarelui. Poate si pentru ca nu vazusem prea mult din lumea asta la momentul ala si noutatea ne-a facut sa vedem totul amplificat de mii si mii de ori. Poate si pentru ca am avut parte de conditii absolut perfecte. Nu stiu exact. Dar e clar ca e amintirea cea mai de pret si e primul lucru care imi vine in minte cand cineva ma intreaba unde mi-a placut cel mai mult. Desi recunosc ca apusul din Antarctica cand am stat cu cortul o noapte departe de tot si toate a fost destul de aproape sa ia primul loc. Cred ca apusul din Antarctica este cel mai frumos lucru vazut vreodata dar frumusetea nu a fost de ajuns incat sa depaseasca senzatia de acum 7 ani din Peru. Probabil ca pare ca nu are sens ce spun dar cine a zis ca amintirile de calatorie sunt rationale? :)
Ce este impresionant la Tikal nu e privelistea in sine. Ci zgomotul pe care il face jungla care se trezeste la viata o data cu rasaritul soarelui. E un filmulet la sfarsitul scrierii pe care va sfatuiesc sa il vedeti cu sonor,. Sunetul e cel mai important.
E 4 dimineata cand pornesti de la hotel (daca stai la unul din parc asa cum am facut noi). Asa ca e intuneric bine si abia vezi pe unde mergi pe potecile intortocheate din jungla. Ajungi sus pe Templul IV si astepti sa se lumineze destul incat sa vezi templele care se ridica deasupra nivelului junglei. Asta in timp ce maimutele urlatoare ofera un adevarat concert.
Si este pustiu. Eram doar 7 persoane. Atat.
Imi aduc aminte de rasaritul de la Angkor Wat cand ai fi putut sa ai mii de jungle ca in Tikal dar nu le-ai fi auzit din cauza zgomotului facut de aparatele foto de la toti turistii care mai ca nu se bateau pentru un loc mai bun.
La Tikal doar jungla oferea fundal sonor. Noi, cei 7 somnorosi, eram mult prea ocupati sa ne minunam de spectacol.
Cand am ajuns noi pe Templil IV era vreme buna si vizibilitate perfecta. Vedeai templele foarte bine. Era fix ca in pozele de pe net :) Dar cireasa de pe tort a fost sa avem parte si de un pic de ceata. Dupa ce am stat si admirat vreo jumatate de ora pivelistea, de undeva din dreapta a inceput sa se ridice ceata. Care incet incet a inaintat si un pic cate un pic a ascuns fiecare templu care se vedea in departare. Dupa inca vreo jumatate de ora in fata noastra era doar un covor alb. Am avut parte de spectacolul complet. Nici ca se putea mai bine. Si m-am bucurat de el ca un copil mic. Un rasarit pentru care as renunta oricand la somn. La cat mai multe asa.
 |
| Templele I, II si III |
 |
| La inceput vezi pana hat departe |
 |
| Apoi incet incet ceata vine hotarata inspre noi |
 |
| Si ascunde templele pe care le admirasem fara probleme pana atunci |
 |
| Inca un pic si gata. Se inchide spectacolul |
 |
| Care temple ziceati ca se vad? |
Si un filmulet cu jungla care se trezeste la viata. Cum am zis deja, sunetul este cel mai important:
No comments:
Post a Comment