De la Times Square la Shibuya Crossing

Daca te uiti la filme americane, ai impresia ca toata populatia SUA alearga doar in Central Park si se plimba doar prin Times Square (atunci cand nu munceste pe Wall Street) iar in Japonia nu exista decat gheise si celebra trecere de pietoni din fata garii Shibuya. 

Cum in Kyoto nu am ajuns inca deci nu puteam sa trec pe la gheise, am decis ca Shibuya este "de neratat". Altfel e ca si cum nu as fi ajuns in Japona, nu? Cum sa nu ma pozez cu unul dintre cele mai pozate locuri din Japonia? Pai eu cu ce ma mai laud pe Facebook?

Acestea fiind spuse, mi-am inchiriat o camera de hotel langa trecerea de pietoni si m-am pus pe asteptat noaptea. In "Fast and Furious Tokyo Drift" noaptea arata super bine Shibuya Crossing deci noapte sa fie.

Numai ca odata venita noaptea, parca Shibuya nu era deloc asa cum ma asteptam sa fie. Nici puhoiul de lume parca nu era la fel de mare ca in filme. Nici ordinea la traversare nu era la fel. E complet adevarat ca gramezile de turisti oprite in mijlocul trecerii sa faca poze, mult dupa ce s-a facut rosu, nu ajutau prea mult. Nici neoanele nu erau la fel de colorate. Nici ecranele prea vii. Apropos te-ai astepta la o calitate mai buna a ecranelor de la japonezi insa se pare ca au ramas pe rezolutia de acum cativa ani. Daca nu as fi stiut ce trecere este, poate ca nici nu m-as fi oprit sa ma uit bine la ea.

Ca sa termin cu carcoteala o sa concluzionez ca am ramas complet neimpresionata. 

In incercarea de a mai salva din asteptari am dat o fuga si prin Akihabara - o zona celebra pentru cultura Otaku (persoane obsedate de anime si manga). Auzisem ca acolo ar fi cel mai impresionant peisaj urban. Acel Tokyo cu neoane si ecrane pe care il avem multi in minte.

Fu interesant, nu zic nu, dar o sa imi aduc aminte de strazile din Akihabara peste 10 ani? De strazi in mod sigur nu. Doar de "maid cafe". Dar despre asta poate scriu alta data.

La fel cum probabil ca singurul lucru pe care o sa mi-l aduc aminte despre Shibuya e ca m-a dezamagit.

Da da...Stiu...sunt carcotasa. Insa nu uitati ca asta e un blog cu pareri personale. Deci vreti sau nu vreti, eu va inund cu carcoteala mea.

Nu mi-a placut si basta. "Haters gonna hate".

Am concluzionat ca orasele mari nu sunt de mine si ca harmalaia si luminile nu sunt de mine si am trecut la o noua destinatie.

Numai ca dupa vreo 2 luni am ajuns in New York si am descoperit ca pot fi impresionata si de un oras mare. Adica poate ca nu e numai vina mea ca nu mi-a placut Tokyo. Poate mai e si altceva.

Daca Shibuya nu a fost Shibuya din film, Times Square s-a dovedit a fi tot ceea ce ma asteptam sa fie si mult mai mult peste. 

Probabil si jumatatea de ora cat am stat (aproape de miezul noptii) pe o banca in Times Square si m-am uitat la lume m-a facut sa tot propovaduiesc ca "New York is the ultimate big city". Cel putin din ce am vazut eu pana acum.

De la un pod la altul - Brooklyn Bridge

Pe cand ma pregateam sa scriu articolul asta, mi-am dat seama ca singurele orase mari din afara Europei, care imi plac, au toate cate un pod emblematic.

O fi coincidenta?

Cine stie.

Sau poate ca nu este podul in sine ci faptul ca iti da posibilitatea sa vezi un  golf sau un tarm foarte impresionant. Daca stau sa ma gandesc bine, cred ca cele mai impresionante privelisti urbane le-am vazut de pe un pod sau de pe malul unei ape. 

In Shanghai de exemplu daca ar fi sa aleg intre orasul vazut de sus sau Pudogul vazut de pe Bund as alege intotdeauna a doua varianta.

San Francisco vazut de sus sau San Francisco vazut de pe o croaziera sau de pe Golden Gate Bridge? Ati ghicit - de pe apa.

La Sydney este usor pentru ca poti sa il vezi si de sus si de pe pod in acelasi timp. Trebuie doar sa iei un tur care te duce sus sus in varful podului.

Pentru New York nu am avut timp prea mult sa imi planuisc calatoria, dar stiam foarte bine ca trebuie sa ajung neaparat la Brooklyn Bridge. Trebuia sa il vad cu ochii mei si sa vad unde anume il plasez in clasamentul podurilor noastre toate.

Daca prima zi mi-am petrecut-o vizitand Statuia Libertatii si insula Ellis, a doua zi m-am dus de la prima ora la podul laudat.

Prima data i-am vazut silueta ascunsa printre cladirile din cartierul chinezesc si pentru cateva secunde am ramas in mijlocul drumului si m-am uitat nedumerita la ce urmeaza. Golden Gate Bridge si Sydney Harbor Bridge sunt frumoase. Foarte frumoase. Parca totul se invarte in jurul lor. Brooklyn Bridge parea o constructie ca oricare alta. Din unghiul de unde il priveam eu, nu avea absolut nimic interesant.

M-am tot invartit pe sub el si pe marginea lui incercand sa gasesc locul pe unde pot urca sus ca sa il iau la picior si cu cat ii dateam tarcoale mai mult cu atat mi se parea mai urat.

In plus vremea mohorata nu il ajuta deloc. Parea atat de gri si atat de neprimitor. Cum sa iti placa asa ceva cand stii cum arata portocaliu-rosiaticul Golden Gate Bridge pe fondul unui albastru de vis care e cerul Californiei? 

Intr-un final, oarecum fara tragere de inima, am ajuns in capatul podului si am putut sa ma plimb pe deasupra. Si incet incet am trecut la sentimente mai bune pentru ca New York vazut de pe Brooklyn Bridge apare ca "the ultimate big city". Este acel New York pe care ti-l creezi in imaginatia ta, tot uitandu-te la filme americane. Zgarie nori peste tot, care mai de care mai impresionant, aglomeratie, forfota, graba, "time is money"...

Parca nici vremea proasta nu mai eraceva negativ. "One World" era cu capul in nori ceea ce il facea si mai simpatic decat pe vreme buna. Iar ploaia care statea sa vina facea sa am podul mai mult pentru mine. Nu era prea multa lume la plimbare asa ca puteam sa stau pe indelete la admirat.

Pana si Statua Libertati imi facea semne de departe:

Hai ca nu e asa rau cum credeam. De fapt mi s-a parut suficient de frumos incat a doua zi am venit sa il vad si pe soare. 

Griul disparuse si parca si New Yorkul era mai prietenos.

In plus pe soare si cu vizibilitate buna incepi sa descoperi toate acele cladiri celebre pe care le-ai vazut in zeci, poate sute, de filme. 

Empire State Building si Chrysler Building

 

Ma uitam in jur si ma gandeam ca asta este un loc pe care mi-as fi dorit sa il vad impreun cu Cipri. Iar asta este semnul cel mai clar pentru cat de mult imi place un loc.

La final nu pot decat sa spun: "Pe curand Brooklyn Bridge" pentru ca sigur voi reveni la tine:

One museum to rule them all - The Met

Pe cand planuiam plimbarea prin New York m-am gandit ca in fiecare zi sa vizitez cate un muzeu. New York se lauda cu unele dintre cele mai bune muzee din lume deci m-am gandit ca trebuie sa arunc si eu un ochi si sa vad daca se aplica si din perspectiva mea.

Cele trei muzee pe care le pusesem pe lista erau:

• American Museum of Natural History
• The Metropolitan Museum of Art (The Met)
• The Museum of Modern Art (MoMA)

Ajunsa la fata locului mi-am dat seama ca in trei zile nu o sa apuc sa vad mare lucru nici macar din Manhattan asa ca mai bine las muzeele pe alta data. Iar asta a functionat foarte bine in prima zi doar ca in a doua zi a inceput sa ploua. Deci m-am gandit si m-am razganit si am hotarat ca merg la The Met.

Am ales The Met nu pentru ca ar fi fost cel care m-ar fi interesat cel mai mult. In mod cat se poate de evident cel mai interesant pentru fizicianul de mine era American Museum of Natural History. Doar ca m-am gandit ca era deja ora pranzului si doar jumatate de zi nu mi-ar fi fost ajuns pentru el. La The Met m-am gandit ca nu o sa stau mai mult de vreo ora - doua apoi ma plictisesc si plec .

Probabil este sacrilegiu pentru altii dar nu suntem toti la fel. Iti pot explica foarte in detaliu si calcula matematic de ce e albastrul albastru dar pus intr-o pictura este semnificativ mai putin interesant. In plus nu stiu mai nimic despre arta asa ca nici macar nu am baza necesara ca sa analizez operele din punct de vedere rational daca din punct de vedere estetic/emotiv esuez lamentabil.

Singurul muzeu de arta care mi-a placut vreodata a fost Orsay. Iar asta pentru ca pictura impresionista este singura care "imi vorbeste" intr-un fel sau altul. Imi place libertatea aia care se simte in fiecare tablou. Faptul ca nu au formele alea studiate si rastudiate. Faptul ca lasa culoarea sa vorbeasca. Faptul ca lasa imaginatia privitorului sa umple golurile. Si poate nu in ultimul timp faptul ca erau, de cele mai multe ori, opere pictate in aer liber. Iar asta se vede si se simte.

Asa ca m-am dus la The Met fara asteptari si cu gandul ca va fi o vizita fulger : cursa de 100 de metri tablouri.

Dar am uitat ca sunt in SUA. 

In SUA totul este facut sa fie un spectacol.

Si asa se face ca am descoperit un muzeu de arta care ar trebui sa fie exemplu pentru toate muzeele de arta din lumea asta.

Cele doua motive principale pentru care spun asta sunt:

• inclus in pretul de intrare in muzeu ai tururi conduse de angajati permanenti ai muzeului care se ocupa direct de galeria din muzeu pe care o prezinta vizitatorilor
• ceea ce este expus in fiecare galerie este gandit si razgandit. Nu se merge pe principiul, vazut la Louvre de exemplu, de a inghesui tot ce ai mai de pret in cel mai mic spatiu cu putinta de nici nu stie vizitatorul la ce sa se uite mai repede.

Dar sa le luam pe rand. Tururile.

Daca as fi stiut de existenta lor si daca as fi stiut ca biletul la The Met este valabil 3 zile as fi mers acolo din prima zi in New York si in fiecare zi as fi facut un alt tur. Lista cu toate activitatile/tururile o gasiti aici. Eu am decis sa fac doua: Museum Highlights si Arts of the Islamic World.

Ambele extraordinare si am invatat in cele doua ore mai mult decat as fi invatat vreodata pe cont propriu. Pentru prima data am iesit dintr-un muzeu de arta si m-am simtit mai desteapta. De obicei e invers. Nu stiu cum sa ies mai repede de acolo pentru ca ma simt ca un peste pe uscat.

Turul "Museum Highlights" este ca o calatorie in 2000 de ani de istorie a artei. Incepi cu Egiptul antic si termini in America (aproape a ) zilelor noastre.

Nu e numai arta. Este si istorie cat cuprinde. Si este explicat atat de bine incat totul are sens. Pana si pentru mine.

Turul despre Arta Islamica este unul fix pe gustul meu. Am vizitat foarte multe tari majoritar musulmane sau cu o populatie semnificativa musulmana si m-as intoarce oricand acolo. Iar arta islamica este ceva ce se potriveste mult mai bine mintii mele. In primul rand pentru ca nu exista opere de arta care sa serveasca doar scopul de a fi opera de arta. Ci totul are o utilitate practica. Este folosit la ceva. Faptul ca este frumos vine ca o completare. Dar nu este scopul obiectului. Apoi reprezentarile folosite mi se par extrem de interesante. Mai ales ca pana si ele servesc un scop. Ai de exemplu caligrafia care este si arta si religie si educatie in acelasi timp. Sau reprezentarile vegetale care au darul de a infrumuseta un mediu extrem de ostil. Sa nu uitam ca zonele unde a inceput Islamul sunt zone desertice extrem de aride. Nu ai absolut nimic in jur. Decat ce produce omul cu mana lui. Iar daca ati vazut vreo moschee din Iran de exemplu veti intelege ce vreau sa spun. Este ca o trezire la viata. Imam Square in Esfahan este probabil piata mea preferata din oate cele pe care le-am vizitat pana acum. Si am vizitat ceva...

Arta serveste intotdeauna un scop practic. O usa de exemplu

Sau o farfurie infrumusetata cu caligrafie

Peretii casei nu vor fi niciodata monotoni. Si asa esti incunjurat de pustiul desertului

Daca in jur nu e nimic atunci ce e facut de mana omului nu a avea pic de spatiu liber

Ghici ce este?

Un ulcior

Acesta este un gratar :)

Turul va va duce prin toate etapele artei islamice. Si veti vedea nu numai perioade diferite ci si (asa cum e normal) regiuni diferite. Pentru ca numai ignorantii isi inchiouie ca Islamul e la fel pentru toata lumea si musulmanii toti la fel. Ori iraian ori malaezian tot una e. Desi ma indoiesc ca cei care cred asta, stiu ca Indonezia este tara cu cea mai mare populatie musumana.

Dar asta este deja alta discutie. Una care ma face sa vorbesc extrem de inflacarat dar nu e locul ei aici. Asa ca o sa trec la al doile argument - cat de bine este organizat muzeul.

Si o sa va las cu doua exemple din galeria cu Arta Islamica:

• Galeria 456 este un exemplu pentru arta islamica nord africana. Ai putea sa expui fraturi din coloane si pereti sau ai putea sa reproduci o intreaga incapere. Iar asta este ceea ce au facut cei de la The Met. Camera cuprinde o serie de vestigii cu importanta istorica si arhitecrurala, cum ar fi coloanele de la Alhambra, pus in contextul corect de lucrari contemporane. Mai multi mesteri marocani a fost adusi la The Met pentru cateva lunis de zile si au gandit camera respectiva ca pe o reproducere a Madrasei din Fes. 

• O alta galerie este reproducerea unei case din  Damasc. 

Mie mi se pare ca totul prinde contur si are sens atunci cand sunt reprezentate in intregul lor. Daca ma uit la o camera intrega in care sunt incorporate artefactele originale parca in sfarsit inteleg si eu povestea. Pentru mine totul trebuie sa aibe sens si sa aibe un context. Atfel pica in urechi surde.

De aceea pentru mine The Met este - "One museum to rule them all". Este singurul muzeu de arta pe care l-am putut percepe la nivel rational. L-am inteles. Asa ca in sfarsit m-am simtit la locul meu si nu ca un peste pe uscat.

Empire State of Mind

In New York,
Concrete jungle where dreams are made of
There's nothin' you can't do
Now you're in New York
These streets will make you feel brand new
Big lights will inspire you
Let's hear it for New York, New York, New York

Nu sunt si nu am fost niciodata interesata de orasele mari.

Sunt un om nascut si crescut la tara si la prima ocazie care mi s-a oferit am cumparat o casa si m-am intors tot "la tara".

Nu imi place sa locuiesc intr-un oras mare si probabil asta este motivul pentru care nici nu imi place sa vizitez orase mari.

Daca este o capitala sau oras european care are mai multe straturi de istorie decat are cineva minte sa cuprinda atunci voi petrece cu placerea cateva zile pe acolo.

Daca este un oras artificial, aparut mai ieri pe harta lumii si care nu are de oferit decat grandomania "creatorilor" atunci o sa zic pas cu cea mai mare lejeritate.

Probabil singura exceptie de la regula "europeana" sunt orasele care desi sunt foarte mari si pline de zgarie nori, compenseaza prin locatia in care se afla si prin natura din jur. Iar daca mai si sunt foarte prietenoase cu alergatorii sau biciclisti sau (de preferat) ambele, atunci poate ca ramanem prieteni. Acesta este motivul pentru care singurele orase mari, din afara Europei, care imi plac sunt: San Francisco si Sydney. 

Sau, mai bine zis, acestea au fost singurele orase mari care mi-au placut. Pentru ca intre timp am mai adaugat unul - New York. 

Dupa ce anul asta am fost extrem de dezamagita de prima intalnire cu Tokyo si Vancouver, am pornit la drum care New York fara prea mari asteptari.

Chiar am discutat cu Cipri daca sa merg acum singura sau mai bine sa astept sa mergem impreuna si argumentul pentru a merge acum a fost ca probabil nu o sa mergem niciodata special acolo doar ca sa vedem New York-ul.

Desi mereu am spus ca New Yorkul este unul din putinele orase pe care le-as vizita si singurul din SUA in afara de San Francisco, este totusi doar un  oras asa ca nu era ceva prea sus in Bucket list. Suntem prea ocupati sa avem Bucket list-ul plin cu locatii de diving si munti de luat la picior. Si din pacate nici nu avem buget nelimitat ca sa vedem tot ce exista pe lumea asta. Trebuie sa stabilim niste prioritati. Iar New York nu era prioritate.

Si totusi, nu stiu exact de ce, dar din prima secunda cand am iesit de la metrou si m-am trezit pe Broadway (era doar 05.00, aka dimineata tare) mi-am dat seama ca New York este altceva. Iar cele trei zile petrecute acolo au fost un deliciu. Atat de mult mi-a placut incat acum lucrez la a-l convinge pe Cipri sa mergem si impreuna.

O sa tot scriu despre New York si ale lui locatii de top dar astazi alerg sa scriu despre trei locuri care m-au uimit si m-au cucerit prin faptul ca pareau atat de nelalocul lor.

Am aterizat in New York la 04.00. Pana  am ajuns in Manhattan la hotel era 05.30. Am mai asteptat nitel si pe la 07.00 luam deja strazile la picior.

Prima oprire: zona World Trade Center. 

Este o zona la care nici nu stii la ce sa te uiti mai repede. Ai foarte noua cladire Oculus care arata absolut uimitor. Ai cladirea One World care este cea mai inalta din New York. Si nu in ultimul rand ai 9/11 Memorial. 

Si cu toate astea, ce mi-a atras cel mai mult atentia era turla unei mici biserici ascunsa printre zgarie norii din jur. Nu sunt o persoana religioasa deci atentia nu mi-a fost atrasa pentru ca era vorba de un edificiu religios. Ci pentru ca este o cladire ce parea complet nelalocul ei in tot haosul si nebunia aia. Iar daca te apropiai si intrai in gradina descopereai...un cimitir. O oaza de verdeata in mijlocul nebuniei. Daca ati foat in New York stiti ce inseamna o bucata de pamant cu iarba. In orasul ala sunt absolut covinsa ca cea mai des intalnita iarba e Maria Ioana. Restul e aproape de negasit in afara Central Park. Nu degeaba orasele de genul asta sunt numite jungle debeton.

Da, intr-o zona in care nu se stie cum sa se foloseasca mai eficient fiecare metru patrat, ai o bisericuta si un cimitir. Aceasta este St. Paul’s Chapel - cea mai veche biserica din Manhattan, construita in 1764 ca extensie pentru Trinity Church. 

Ghici unde e biserica?

Urmatoarea oprire pentru mine, dupa World Trade, a fost pe Wall Street bineinteles. Este doar nitel mai la vale si plimbarea pana acolo este caracteristica pentru ce te-ai astepta de la New York: zgarie nori, zgarie nori si inca nitei zgarie nori.

Dar chiar in capatul Wall Street, la intersectia cu Broadway, ai inca o biserica si inca un cimitir. Inca o oaza de liniste si de verdeata intr-o zona chiar mai nebuna decat World Trade. Pnetru ca multi dintre zgarie norii din aceasta zona au fost contruiti inainte de regula care obliga constructorii sa lase o anumita distanta pana la strada. Asa ca nici macar nu ajunge lumina soarelui pana la sol. 

Trinity Church, ca despre ea este vorba, este cea ai veche biserica din Manhatan ca entitate (circa 1600). Insa cladire in sine dateaza de la 1846.

 

In ultima zi in New York am mers pana la The Met Cloister. O parte a Muzeului Metropolitan de arta aflata undeva in capatul Manhattan-ului.  

Zona nici ca ar putea fi mai diferita de ceea ce ai in minte cand zici Manhattan. Iesi de la metrou si dai de asta:

Da. Esti in continuare in Manhattan.

Apoi mai mergi nitel si ajung la cladirea in sine. Care este asta:

 

Vi se pare ca arata prea "frantuzesc"?

Pai chiar asta este.

Mai bine zis sunt ramasitele a cateva manastiri europene medievale "mutate" in SUA. 

Iar manastirea in sine poate ca pare prea "Disneyland" dar in realitate este, din puctul meu de vedere, cea mai ingenioasa si eficienta metoda sa expui elemente de arhitectura si arta medievala europeana. 

Ai putea sa construiesti un muzeu in care sa expui in cutii de sticla bucati din cladiri medievale.

Sau ai putea sa construiesti toata cladirea folosind bucati aduse din Europa de la cladiri medievale.

Probabil in orice alta parte din lume s-ar fi mers pe prima varianta. In SUA s-a mers pe a doua. Iar asta face din SUA tara care se pricepe cel mai bine la "divertisment". Chiar daca divertismentul este unul foarte serios si vorbim totusi de arhitectura si arta medievala. Americanul va sti intotdeauna cum sa faca "show". Iar pentru asta le voi spune mereu: "Chapeau bas!"