Adela Tarpan: Pe traseul Machame (Partea I)

Am explicat intr-un articole precedent care sunt traseele pe care poti urca pe Kilimanjaro. Pe hartie fiecare are avantajele si dezavantajele lui. Unele promit ca sunt mai grele/usoare. Altele ca sunt mai frumoase. In realitate eu personal nu cred ca este o diferenta foarte mare intre ele. Mai ale ca multe ajung sa se uneasca la un moment dat si partea interesanta o faci oricum la comun.

Noi am decis sa facem traseul Machame de 6 zile care teoretic ara asa:

Starting Point: Machame Gate (1830 m/6000 ft)

Duration: 6 days

Day 0 - Briefing day in Machame

Day 1 - Machame Gate (1830 m/6000 ft) - Machame Huts (3030 m/9940 ft)
Walking distance: 11 km/7 miles
Walking time: 5-6 hours

Altitude gain: 1200 m/3940 ft

Day 2 - Machame Huts - New Shira Camp (3850 m/12630 ft)
Walking distance: 5.5 km/3.5 miles
Walking time: 4-6 hours
Altitude gain: 820 m/2690 ft

Day 3 - New Shira Camp - via Lava Tower (4640 m/15220 ft) - Barranco Huts (3985 m/13070 ft)
Walking distance: 10 km/6.2 miles
Walking time: 5-7 hours
Altitude gain: 135 m/440 ft (790 m/2590 ft to Lava Tower)

Day 4 - Barranco Huts - Barafu Huts (4680 m/15360 ft)
Walking distance: 9 km/5.7 miles
Walking time: 8-9 hours
Altitude gain: 700 m/185 ft

Day 5 - Summit attempt via Stella Point (5752 m/18871 ft) to Uhuru Peak (5895 m/19340 ft) and descent via Mweka Route to Millenium Camp (3820 m/12530 ft) (or to Mweka Hut)
Walking distance: 5 km/3 miles ascent + 10 km/6.2 miles descent
Walking time: 5-6 hrs + 1-2 hours up, 5-6 hours down (the overall walking time may vary from 10 - 16 hours)
Altitude gain: 1072 m/ 3511 ft (Stella Point) or 1215 m/3980 ft (Uhuru Peak)
Descent: 2075 m/6810 ft

Day 6 - Millenium Camp - Machame Gate
Walking distance: 20 km/12.5 miles
Walking time: 5 hours
Descent: 1990 m/6530 ft

Noi am modificat insa un pic programul si din cele 6+1 zile am ajuns doar la 5.

Astazi o sa va povestesc despre primele 4 zile. Iar intr-un post viitor despre ziua in care am urcat pe varf.

In fiecare descriere o sa trec atat timpii oficiciali cat si timpii nostri. Nu o fac ca sa spun ce tari am fost noi pentru ca nu e deloc asa. Nu am alergat deloc pe traseu si nu ne-am grabit deloc. La cati bani am platit pentru excursia asta, ultimul lucru pe care mi-l doream era sa pic ca bleaga si sa imi rup ceva si sa nu ajung sus. Insa este important de inteles ca pentru o persoana cu o conditie relativ buna, traseul nu prezinta nici o dificultate. Distantele sunt scurte iar timpii efectiv de mers sunt scurti ceea ce iti da o gramada timp sa te relaxezi si sa te odihnesti. Problema nu e traseul. Singura problema poate fi adaptarea la altitudine. Cu cat de odihnesti mai bine si te hidrateazi mai bine cu atat iti cresti sansele sa ajungi in varf.

Ziua 1

Pentru ca am avut un numar foarte limitat de zile de concediu, impartirea intre zilele pe Kilimanjaro si zilele din Zanzibar a fost extrem de dificila si am taiat efectiv la sange tot ce se putea taia.

Asa se face ca noi am decis sa sarim peste ziua 0 adica ziua in care ajungi in Moshi, te cazezi, te acomodezi si te intalnesti cu ghidul si restul grupului ca sa discuti traseul si sa verifici echipamentul.

A fost o decizie riscanta pentru ca am facut exect ceea ce nu esti sfatuit sa faci cand mergi la altitudini mari: am venit cu avionul de la nivelul marii si imediat din avion am sarit pe traseu. Si mai eram si foarte obositi dupa o noapte nedormita pe avion.

Am aterizat in Dar es Sallam pe 23 decembrie la ora 03.00 dupa o noapte petrecuta in avion. La 05.30 am avut avion din Dar Es Salaam catre Kilimanjaro unde am aterizat la 06.30. De la aeroport am fost preluati de un reprezentant Monkey Adventures si am mers in Moshi ca sa ne intalnim cu ghidul. Am reorganizat bagajul, le-am aratat ca avem tot ce ne trebuie, ne-am schimbat in haine de munte, am mancat un mic dejun indian exceptional si ne-am pornit catre intrarea in parc.

Grupul nostru era format din 4 turisti (noi doi si doi americani care locuiau in Tanzania) si 12 angajati ai agentiei.

La intrarea in parc te intalnesti cu carausii care incep sa isi imparta bagajul si fiecare merge la cantarit. Nu au voie sa care mai mult de 20 de kg. In timp ce ei pregatesc bagajul, ghidul se ocupa de facut hartiile pentru intrarea in parc. Fiecare turist are permisul de urcat pe munte deja cumparat dar cei de la intrere trebuie sa verifice si sa le semneze. Asta se intampla apoi la fiecare camping in care ajungi. Trebuie sa mergi sa anunti ca ai ajuns si ghidul trebuie sa arate hartiile corespunzatoare atat pentru turisti cat si pentru angajati.

Pentru ca noi am pornit mai tarziu din Moshi (din cauza sosirii noastre in ziua de pornire) am ajuns ultimii la intrarea in parc. Iar la asta s-a adaugat si faptul ca cei doi americani aveau permise de rezidenti (plateau jumatate din taxa de intrare in parc) insa angajati de la intrare nu voiau sa le accepte. Deci ceea ce se voia a fi o scurta oprire la poarta, s-a transformat in cateva ore de asteptare. Toata lumea plecase, se pusese pe o ploaie torentiala de zile mari si noi tot stateam.

Am mancat de pranz si noi tot acolo stateam.

Deja nu mai era picior de turist in jur. Doar noi.

In prima zi ai de mers 11 km si oficial asta ar trebui sa inseamne intre 5 si 6 ore. Cum noi am plecat abia la ora 13.00 si apusul este in jur de 18.30, nu prfea aveam mult timp de stat la povesti.

Numaio ca in prima zi traseul este unul foarte usor. Se merge prin padurea tropicala pe o poteca foarte lata si in stare buna deci nu numai ca poti avea o viteza OK dar este perfect pentru alergat. Noi nu am alergat pentru ca nu aveam de gand sa pun in pericol sansele de a ajunge pe varf. De fapt nici nu ne-am grabit prea tare. Am mers incetisor dar in ritmul nostru. Ghidul a ramas un pic in urma ca sa discute cu cineva (inca de la poarta) si dupa aceea nu a mai reusit sa ne ajunga. Cam ala a fost momentul in care au decis ca grupul trebuie impartit in doua si ca noi vom merge separat de americani pentru ca mergem prea repede. Timpii de pe harti includ si opririle noastre de pe traseu pentru poze si mancat/baut/schimbat haine. Este timpul total. Nu am oprit ceasul cat am fost stationari.

Prima zi este una extrem de plictisitoare. Nu e nici o priveliste interesanta pentru ca esti in padure si pentru oameni care au mai vazut genul asta de vegetatie este doar un exercitiu de a pune un picior in fata celuilalt.

Ziua 2

A doua zi mi-a placut mult mai mult decat prima. Se iese din padurea tropicala si incep sa apara privelistile frumoase de munte. Vegetatia si terenul se schimba complet si cat vezi cu ochii ai numai vale la picioarele tare.

Se urca de la 3050 m la 3550 m pe o poteca destul de bolovanoasa care sta agatata pe marginea crestei. Sunt doar doua locuri unde trecerile sunt un pic mai ciudate si trebuie sa te folosesti de maini ca sa te cateri insa in general este traseu usor si foarte sigur.

Doar 5 km si oficial intre 4 si 5 ore pe traseu. Noua ne-a luat 2 ore si jumatate si la ora 11 eram deja in celalat camping.

Pentru ca am terminat atat de devreme, am avut timp sa mai iesim la o scurta plimbare de aproximativ 1 km pe dealurile de langa camping.

Ziua 3

Ziua a treia este o zi extrem de importanta pentru aclimatizare pentru ca desi pornesti de la 3850 de metri si sosirea este la doar 3950 de metri, pe parcurs treci pe la Lava Towers care este la 4650 de metri.

Urcarea nu este deloc interesanta. Este o zona semi-desertica, foarte bolovanoasa si fara cine stie ce privelisti. Insa coborarea este o frumusete. Mai ales atunci cand ajungi la zona cu arborii ca un candelabru. Una dintre cele doua o plante endemice pe care le gasesti pe Kilimanjaro.

Din pacate pe coborare a inceput sa ne ploua iar bolovanii care formau poteca nu erau tocmai prietenosi in astfel de conditii. Mai ales pentru cineva ca mine care duce urcarile foarte bine dar care e mai fricoasa pe coborari. Conform spuselor lui Cipri am fost extrem de inceata. Conform ghidului "I was the speed queen". Evident ca eu il cred pe ghid. Mai ales ca am fost primii care am ajuns in cealalta locatie si al doilea grup au fost americanii nostrii care au sosit la aproape o ora si jumatate dupa. Si spre surprinderea noastra mare parte din turisti au sosit dupa mai bine de 10 ore pentru ca plaoia i-a incetinit foarte mult pe coborare.

Este o zi mai lunga cu 10 km de urcat si coborat si intre 5 si 6 ore de mers efectiv. In mod normal in ziua asta oamenii fac pauza de pranz la Lava Tower. Insa pentru ca noi mergeam mult mai repede decat timpii oficiali si nu voiam sa mancam pranzul la ora 10.00, am decis ca ne luam la noi un pachet cu ceva de mancare si opranzul il luam direct in Baranco (locul unde ne opream peste noapte). Ne-am oprit la Lava Tower pentru 10 minute cat am mancat niste biscuiti si am baut un suc si apoi am luat-o repede la vale ca deja inghetam stand pe loc.

A fost o decizie buna pentru ca la 11.40 eram deja la Barranco. Cei doi americani au sosit si ei in jur de 13.00 si la 13.30 eram deja la masa pentru pranzul mult asteptat.

Ziua 4

Let the fun begin!

Ziua a patra este ziua in care trebuie sa urci Barranco Wall - 257 de metri de zid aproape vertical.

Il vezi din tabara de cum ai ajuns in ziua precedenta. Te uiti si nu stii pe unde ai putea sa gasesti o poteca. Apoi a doua zi de dimineata te uiti la grupurile care au pornit inaintea ta si parca sunt niste capre agatate pe stanca. Nu arata deloc deloc usor. Iar mie imi e frica de mor de genul asta de traseu pentru ca imi e frica de inaltime.

Insa (in afara de o zingura zona de care o sa povestesc mai jos) nu este pe atat de rau pe cat pare. Ma asteptam ca poteca sa fie o fasie ingusta de sub jumatate de metru fix pe marginea peretelui. In realitate ai un pic de loc. Trebuie sa te folosesti de maini foarte mult si nu exista nicaieri nici un element de siguranta. Nu exista franghii. Nu exista cabruri. Nu exista nimic. Dar daca carausii pot urca pe aici cu caunele in spate atunci si tu poti urca fara nimic de dus.

Exista o singura portiune unde nici acum nu stiu cum am reusit sa trec. Cred ca am pus creierul pe "pauza". Se numeste "kiss the wall" si este fix asta. Trebuie sa te intorci cu fata la perete, sa stai cat mai aproape de el si sa te prinzi de stanca de parca esti rastingnit. In zona respectiva poteca este mai ingusta decat propriul tau picior. De fapt poteca nu exista. Exista doar cateva puncte de care sa te tii cu mainile si atat. Ghidul m-a prins de o mana, Cipri de rucsac si practic m-am aruncat dintr-o parte in alta. Noroc ca nu am avut timp sa analizez situatia prea bine ca as fi ajuns sa raman atarnata acolo.

Pentru cei care fac Machame in 7 zile, aceasta zi este impartita in doua. Se urca de la Barranco pana la Karanga si in ziua urmatoare de la Karanga la Barafu. Noi insa trebuia sa facem cei 9 km (de la 4000 m la 4700 m) intr-o singura zi. In mod normal dureaza 8 ore si este o zi extrem de lunga daca tii cont ca a doua zi este ziua de urcat pe varf si te trezesti de la miezul nopti

Ghizii erau un pic ingrijorati. Unul dintre americani nu se simtea prea bine si incepeau sa incetineasca pe traseu. Amandoi insa erau tineri si sportivi deci in nici un caz nu erau complet nepregatiti. Problema era altitudinea.

Am discutat foarte mult in seara de dinainte ce sa facem. Pe de o parte americanii erau de acord sa sarim peste pranz si sa incercam sa ajungem direct in barafu. Pe de alta parte le era frica sa nu fie prea inceti si sa ramana fara manacare si fara putere pe drum.

Intr-un final am decis ca mergem pe varianta cu Barafu. Pentru noi a fost o decizie perfecta. Pentru ca la ora 10.50 eram deja in tabara de baza. Ne-am schimbat. Am dormit. Am baut un ceai cald. Am avut timp sa ne pregatim bagajul pentru a doua zi. Nu avea nici un sens sa ne oprim in Karanga la ora 09.00 ca sa mancam pranzul. Pentru americani a fost un pic mai dificil dar ca si in zilele precedente au mers foarte bine si au ajuns in jur de ora 13.00. Cel care se simea insa rau, era si mai putin in forma. Nu era suficient de rau incat sa renunte. In nici un caz. Insa era slabit si ingrijorat ca sufera atat de mult pe urcari in conditiile in care urcarile de pana atunci fusesera apa de ploaie fata de cea avea sa urmeze.

Iar cand trebuie sa dormi la 4700 de metri, nu e ca si cum corpul tau se simte in vacanta. Inima lucreaza mult mai mult decat la nivelul marii. Saturatia de oxiden din sange coboara. Daca nu esti aclimatizat corect, nu o sa fie deloc bine. In plus noaptea sunt -10° deci viata in cort poate fi destul de neplacuta daca nu ai haine uscate si un sac de dormit bun.

Dar a doua zi este ziua de varf. Deci esti atat de aproape incat nici nu te gandesti cum ar fi sa trebuiasca sa renunti. Dar despre asta va povestesc maine.

Pana atunci iaca si ceva poze de pe traseu.

Ziua 1