La plimbare intre Santa Margherita Ligure si Portofino

Pe vremea cand cautam cazare in Parcul National Cinque Terre si imi faceam nervi vazand oferta, am vazut foarte multi oameni care recomandau sa stai in afara parcului si sa mergi cu trenul sa vizitezi cele cinci sate celebre. 

Cel mai des alternativa era Levanto care se afla la o aruncatura de bat de Monterosso al Mare. E un orasel cu tot ce iti trebuie si cel mai important cu acces la trenurile care se tot plimba intre satele din Cinque Terre. Levanto parea destul de tentant pana am descoperit o recomandare pentru Santa Margherita Ligure. 

E un orasel mult mai departe de parc, faci cam 40 de minute cu trenul, dar parea destul de cochet si poate si o leaca mai putin turistic. De fapt mai putin turistic in sensul ca nu e invadat de americani cum e Cinque Terre ci e orientat mai mult catre turistul italian. Dar un turist italian cu oaresce reurse materiale. Genul de orasel plin de terase la care sta italienul mai in varsta (sau in ochi lui in floarea varstei) in fata unui Spritz (un cocktail facut cu Prosecco si Aperol, nu vin cu apa :) ) si admira flora si fauna. Nu era descris ca fiind "budget friendly"..dar ce e "budget friendly" in zona aia? Dar mie mi s-a parut chiar rezonabil. Si la ca gaseam de cazat si la mancare si la plimbare. Daca as mai merge o data probabil ca acolo as sta. Dar pentru ca intr-un final am decis sa mergem cu caravana am renuntat la ideea de cazare acolo. Nu am renuntat insa la ideea de vizita. Mi-au placut prea mult pozele cu coasta dintre Santa Margherita Ligure si Portofino ca sa o ratam.

Deci plimbarea nostra in Cinque Terre a inceput in afara Cinque Terre. Am parcat caravana in Santa Margherita si de acolo am pormit la picior catre Portofino. In total sunt vreo 6-8 km intr-un singur sens(depinde de unde pornesti) si drumul este cat se poate de simplu.

La inceput se merge pe malul apei in lungul strazii pe unde circula si masinile (ai zona pedestra) dar dupa vreo jumatate de drum poti sa alergi sa continui la fel sau poti sa mergi pe o poteca ce urca un pic pe deal si merge prin padure. Noi la dus am mers prin padure si la intors pe strada. Avantajul prin padure a fost ca nu ai probleme cu masinile dar nici vederea catre mare nu o mai ai. Pe strada problema e ca sunt zone unde nu mai ai zona pentru pietoni deci nu e deloc prea simpatic sau sigur. Insa vezi marea...

Daca nu vrei sa faci drumul dus-intors la picior, poti sa mergi pe jos la dus si la intoarcere sa iei autobuzul, vaporul sau o barca taxi privata. Variante sunt destule pentru orice gust si orice buzunar. 

Iar Portofino chiar e un fel de cireasa de pe tort. 

Noua ne-a placut mult plimbarea si a fost o introducere perfecta pentru ce va urma. Desi ma gandesc ca daca as fi vazut-o dupa Cinque Terre si Portovenere nu cred ca m-ar mai fi impresionat prea mult.

Poteca de pe malul apei

Cu tot felul de casute simpatice

Poteca prin padure

Cu vederile ei

Ajungem in Portofino

Portofino

E sau nu caravana o solutie pentru noi?

La o prima vedere mersul cu caravana nu este ceva pentru noi pentru ca pare ca impune un pas de calatorie mult prea lent. Oricine il cunoaste  pe Cipri, probabil ca il vede ca ultimul om de pe lume in stare sa mearga ca melcul cu casa in spate pe prima banda pe autostrada. Sau sa il vada linistit cu berea in mana sub o umbreluta pentru doua saptamani prin vreun loc de campare prin sudul Frantei.  Insa “Niciodata nu zice niciodata”. Desi treaba aia cu umbreluta si berea are sanse mai mici de reusita decat sa fie rapit de extraterestri. 

Insa, revenind la caravana, impresia noastra era ca desi faci un compromis la viteza caravana are potentialul sa iti ofere o libertate care ni se parea destul de tentanta. Pana la urma ritmul il impui tu (ne gandeam noi). Si daca vrei sa te muti in fiecare noapte dintr-un loc in altul in functie de ce te taie capul atunci asta poti sa faci. Ca doar ai casa in spate. 

Si cum ai putea sa decizi mai bine daca ceva ti se potriveste sau nu, decat sa incerci lucrul ala. Nu? Cam asta e filozofia noastra de viata: sa vada ochiul nostru, sa simta pielea noastra..

 In concluzie planul a fost ca la un moment dat sa inchiriem o caravana si sa mergem pentru o tura scurta de cateva zile pe undeva prin apropiere. Sa vedem cum ne descurcam si daca in realitate plusurile chiar depasesc minusurile.

Oportunitatea a aparut in momentul in care ne uitam sa mergem in Cinque Terre. 

Nu mai e nici o supriza pentru nimeni ca eu nu sunt prea indragostita de Italia. Foarte greu ma urnesc catre destintatia asta pentru ca aproape de fiecare data am avut experiente negative. Va fac asadar cunostinta cu “Italy, my nemesis!”

 Si de fiecare data cand ma puneam pe planuit vizite in Cinque Terre ma enervam si imi aduceam aminte de ce nu imi place Italia. Cinque Terre mi se pare ca e genul ala de loc atat de celebru si popular printre turisti incat raportul calitate-pret este atat de prost incat orice speranta de cazare/mancare etc decenta are sanse minime de reusita. In 2015 m-am enervate atat de tare cautand cazare in parcul national incat am renuntat complet la vacanta acolo. Pentru mai 2016 scenariul era cat pe ce sa se repete. Orice camera de hotel sau Airbnb oricat de prapadita depasea suta de euro si cand ma uitam la cum arata ma apucau toate depresiile. Asa ca Cipri a venit cu idea sa inchiriem o caravana. 

In fiecare seara in care mergem la alergat trecem pe langa o caravan care este de inchiriat. Am luat adresa de mail si le-am scris sa ii intrebam de preturi si disponibilitate. Pentru cinci zile pretul era 600 de euro + optional 125 de euro asigurarea full. Si asa ajungem la o prima observatie legata de caravana. In nici un caz sa nu va inchipuiti ca este ieftin. Pentru ca nu este mai ieftin sa inchiriezi caravana in loc sa mergi cu masina proprie si apoi sa stai la hotel. La pretul de inchiriere mai trebuie sa adaugi faptul ca platesti in jur de 25 de euro pe noapte locul de campare si evident consumul semnificativ mai mare de la caravana fata de masina. Financiar sa inchiriezi o caravana are sens doar daca mergeti in locuri unde cazarea si mancarea este extrem de scumpa si daca sunteti dispusi sa mancati din ce pregatiti in caravana nu de la restaurant. Cum noi nu prea suntem dispusi sa ne gatim in vacanta este clar ca nu castigam deloc la buget din directia asta.

Daca partea financiara este justificata sau daca o acceptati asa cum e atunci ajungem cu discutia la aspectul: incompatibilitatea dintre caravana si oras. Cat mergi pe autostrada nu e nici o problema. Poate ca esti un pic mai lent sau poate ca esti Cipri so nu esti lent. Dar in oras e cu totul si cu totul alta discutie. Pentru ca nu prea poti intra cu caravana prin multe orase. Mai ales cum ai prin Italia toate zonele cu trafic limitat. Si asta nu e numai in Italia. Deci trebuie sa iti formezi un automatism si atunci cand calatoresti cu caravana trebuie sa te uiti de dinainte de locuri unde poti sa parchezi. Ca si aici e o problema. Nu orice parcare inseamna automat si parcare pentru caravane. Stiti limitatoarele alea pentru inaltime pe care orice om normal cu masina normal le ignora cu succes? Ei bine cu caravana nu prea poti sa le ignori. Oricat de incapatanat ai fi. 

Regula de aur este ca trebuie sa iti faci un plan de dinainte daca vrei sa fii cat de cat mobil. Si uite asa intelegi de ce vezi mereu dupa caravane bicilete sau scutere. Parcarile pentru caravane sunt departe de centrul orasului. Iar locurile unde poti campa sunt si mai departe. Deci ai nevoie de un mijoc aditional de transport daca vrei sa vizitezi cate ceva.

Libertatea aia de miscare de care ziceam mai sus ca e tentanta s-a dovedit in realitate a fi destul de limitata. Adica e adevarat ca poti sa te muti peste noapte dintr-un loc in altul. Complet de acord. Insa in acelasi timp esti limitat la parcare si intrat in oras. Iar la sfarsit noua ne-a dat cu minus.

Nu ma intelegeti gresit. Sunt convinsa ca daca esti pensionar plecat cu lunile cu caravana prin Europa fara sa fii presat de timp, fara sa ai vreun plan, fara sa trebuiasca sa te tii de un program etc etc etc atunci e o solutie foarte buna. Dar pentru mers si vizitat locuri care implica orase, sate cu strazi inguste etc atunci e mai greu.

Dupa experienta de acum concluzia noastra a fost ca in Europa nu o sa mai incercam asa ceva. Decat la pensie. Nu se potriveste stilului nostru de calatorit. Noi suntem mereu pe picior de plecare. Mereu gata sa sarim in masina sa vizitam ceva ce am auzit ca arata bine. Cu caravana trebuie sa fii setat pe “pole pole” cum se zice in Swahili adica “incet incet”. 

Dar asta nu inseamna ca nu mai vrem sa incercam deloc. Cand vom ajunge in Australia si poate chiar si in Noua Zeelanda asta va fi modul de calatorit. Dar acolo nu ai strazile si limitarile din Cinque Terre. 

 

PS: Cuiva insa i- placut la nebunie caravana. Daca masina o uraste si face o fata de zici ca e cel mai nefericit de pa pamant. In caravan s-a simtit exceptional. A putut sa se plimbe. Sa doarma fix intre scaunele noastre cat am fost pe drum si sa se creada si paznic cat am fost campati. El ar votam mereu pro caravan in loc de pro masina.

Ceva nou sau cum sa ne imaginam pensionari

Tot calatorind prin lumea asta mare am folosit tot felul de mijloace de transport.

De cele mai multe ori ne deplasam cu masina. Am batut Europa in lung si-n lat cu ea. Pe vreme buna sau mai putin buna. Pe distante mai scurte sau mai lungi. Oricand si oriunde.

Am mers cu avioane mai mari:

Los Angeles vazut noaptea la decolare

Sau cu avioane mai mici:

Ne pregatim de zburat peste liniile de la Nazca

In Myanmar primesti un avion zambitor ca sa stie personalul catre ce avion sa te trimita.

Pentu ca imbarcarea e destul de relaxata. Nu exista decat o poarta de imbarcare. Si cateva avioane de la diferite firme toate facand acelasi traseu circular cu acelasi opriri. E ca un autobuz mai mult.

Nu ca in Lukla ar fi mai mai putin relaxat...daca ai noroc chiar soseste avionul. Progrmul de zbor este extrem de relativ in Lukla

Dar cu o pista de genul asta, sper sa stie pilotul ce face

La fel cum am mers si cu tot felul de barci. Mai mari:

Fram pentru croaziera in Antarctica

Sau mai mici:

Cu barcuta prin Tonle Sap (Cambodgia)

Copiii invata de la cativa ani sa mearga singuri cu barca. Cand locuiesti intr-o casa plutitoare si vezi drumuri doar la televizor, barca e singurul mijloc de transport.

In alte parti gasesti biciclete in fata scolii, in Tonle Sap era parcare pentru barci.

Un alt loc cu locuinte plutitoare - Inle (Myanmar). Cu barca printre gradinile - evident tot plutitoare

Am mers cu barca asta 8 ore din Luang Prabang pana in Nong Khiaw (Laos) de mai ca ramasesem blocata in pozitia fetus.

Si una mai confortabila pe care se poate si dormi pentru o plimbare prin Kerala (India).

Am mers chiar si cu pluta de bambus prin Yangshuo (China):

Si cand  nu aveam apa in preajma ne orientam catre scooter:

La plimbare prin Sulawesi (Indonezia)

Sau bicicleta:

Tot prin Yanghuo. Am dat pluta de bambus pe bicicleta

La vizitat miile de temple din Bagan

Pe zidul orasului Xi'An

Cand ramai in pana in mijlocul campului

Te ia cineva in remorca. Asta dupa ce ai mers cu un calugar budist prin tot satul sa gasesti repararorul de biciclete. Care din pacate era plecat pe camp.

Iar uneori treci de la roti la picioare. Proprii sau ale altora.

Hai ca nu mai e mult pana sus

Prin jungla cu elefantul

Sau prin deserc cu camila.

Cu ce nu mersesem pana acum?

Pai cu asta:

Dar nici o problema ca ne-am revansat si pentru plimbarea prin Cinque Terre am inchiriat o caravana si ne-am trezit pensionari pentru un week-end lung.

Despre cum a fost va scriu data viitoare ca deja m-am intins cat o zi de post. Nu ca ar fi altfel decat in alte cazuri. Inca nu am invatat sa fac introduceri scurte.

Imi e dor de Asia de Sud Est

Daca ne intrebi pe unde ne place sa calatorim o sa iti raspundem in tandem fara sa clipim Asia de Sud-Est.

Nu trebuie sa stam absolut deloc pe ganduri. E o destinatie unde am merge oricand si oricum pentru ca stim ca e greu sa fim dezamagiti.

Numai ca pe cat de rapid vine raspunsul pe atat de greu este de explicat de ce. 

Am fost pana acum in: Indonezia, Singapore, Malaezia, Laos, Cambodgia si Myanmar. Niciuna dintre ele nu iese in evidenta prin vreo chestie absolut uimitoare. Cu exceptia Angok Wat-ului (evident) nu e nimic care sa fie “must see in a lifetime”. Si cu toate astea ne-am intoarce oricand acolo si le recomandam mereu oricui are urechi sa ne auda. 

Am auzit multi calatori localizant “Paradisul” pe undeva prin Asia de Sud Est si ii inteleg complet. Pentru ca e un loc magic. Cu oameni extraordinar de zambitori, politcosi si prietenosi. Cu mancare extraordinar de buna. Cu soare si iar soare. Verde cat cuprinde. Plaje uimitoare. Locuri perfecte pentru scufundari. Terase cu orez. Fructe bune. Lux la un pret de nimic. Servicii extraordinare. Si rasfat cat cuprinde.

Ce ar putea sa nu iti placa?

E adevarat ca atunci cand ma gandesc la Asia de Sud Est nu imi vine imediat in minte o locatie “de top”. Nu e Peru cu insiruirea lui de locuri de poveste. Nu e Uganda cu safari si gorile. Nu e Antarctica absolut uimitoare. Dar cand ma gandesc la ea, zambesc. Fara sa vreau, zambesc. Si asta e motivul pentru care o iubesc atat de mult.

E o senzatie nu un argument clar. E starea aia de bine pe care o am toata vacanta care ramane cu mine ca amintire pentru totdeauna. 

E amintirea primelor campuri de orez vazute:

E amintirea plimbarii cu scuterul prin Sulawesi fara nici o destinatie anume:

E amintirea mersului in piata dupa fructe:

E amintirea rasaritului la Angkor:

Sau a apusului in Bagan:

A elefantilor din Laos:

A patronului de bodega cu care am stat o seara intreaga la bere intr-un sat uitat de lume pe langa  Luang Namtha dupa cateva zile de mers prin junga:

E amintirea primelor scufundari:

Sau a celor ce au urmat :)

A restaurantelor de genul asta:

A lor:

 

E amintirea starii de bine. La care ne intoarcem mereu si mereu.

PS: Ce imi veni sa scriu textul asta? Nu am mai fost in Asia de sud esti din 2013 si nu va puteti inchipui cat ma mananca talpile. Dar inca jumatate de an si ne luam revansa. Pentru ca tocmai ce ne-am luat bilete de avion si in iarna adaugam doua destinatii in care nu am mai fost pana acum: Tailanda si Vietnam. Soare, mancare buna, diving, rasfat…here we come J