Wednesday, September 5, 2018

Insulele de langa Venetia: Murano, Burano si Torcello

Venetia este un oras rasfirat pe aproximativ 100 de insulite mai mari sau mai mici care sunt sunt de obicei suficient de apropiate incat sa fie legate intre ele prin poduri.

Unele dintre insule sunt insa aflate la distante care le fac accesibile doar cu barca si spre marea mea surpriza diferenta dintre ele si Venetia este atat de mare incat parca ar fi din cu totul alta regiune.

De departe cele mai populare insule pentru o plimbare in  afara orasului, sunt: Lido, San Michele, Murano, Burano si Torcello.

Daca chiar vrei banuiesc ca poti sa le vizitezi pe toate cinci in aceeasi zi. Insa ar fi mult prea pe graba. Asa ca noi am decis sa le vizitam doar pe ultimele trei in aceeasi zi. Am pornit dimineata catre Burano, de acolo am mers catre Torcello iar dupa amiaza in drum catre Venetia ne-am oprit in Murano. Am lasat Murano la sfarsit pentru ca ne-am gandit ca acolo vom sta mai mult insa in realitate cel mai mult am stat in Burano pentru ca acolo ne-a placut cel mai mult.

Burano este traditional insula dantelei si vei gasi magazine cu dantela (majoritatea "Made in China" , nicidecum facuta manual in Burano) la fiecare pas. Daca vrei sa vezi ce inseamna cu adevarat traditia dantelei in Burano cel mai bine ar fi sa mergeti la muzeul de pe insula (Museo del Merletto) . Pentru ca ce e pe la magazine nu e deloc graitor. Insa ce ne-a placut noua cel mai mult sunt casele extrem de colorate. Cred ca nu a existat strada pe care sa nu o fi parcurs la picior. Si fiecare in partea ne-a facut sa zambim pentru ca imbinarea aia de toate culorile universului parca emana veselie.

Din Burano puteti trece (pe podul de lemn pe care o sa il vedeti cand ajungeti cu barca) in Mazzorbo. O insula cu o podgorie care a inteles ca e foarte interesanta si cu ceva cladiri cu o arhitectura complet diferita de traditionala Burano. Noi nu eram siguri cat o sa stam pe celelalte insule si deja eram de cateva ore bune in Burano asa ca am decis sa luam vaporetto si sa mergem in Torcello.











Torcello a avut odata candva o populatie egala cu cea a Venetiei. Acum mai are doar 75 de locuitori iar asta se vede in cat de verde este totul. Insa motivul pentru care trebuie sa va opriti acolo este bazilica bizantina Santa Maria Assunta. Se pare ca este unul dintre cele mai vechi edificii religioase din zona Veneto si a fost fondata in anul 639 adica pe vremea cand Torcello era adversara mult mai tinerei Venetia. In interior veti gasi cel mai vechi mozaic din zona - dateaza din secolul XI.



Murano este cea mai celebra dintre cele trei insule si nu cred ca exista prea multa lume care sa nu fi auzit de sticla de Murano. Asa ca ne asteptam ca acolo sa petrecem cat mai mult timp. Eram probabil si cam obositi dupa o zi de umblat si un pic molestiti de caldura asa ca cel mai mult timp l-am petrecut stad cu picioarele in apa si analizand barcile care se tot perindau prin jurul nostru. Poate daca am fi ajuns acolo prima data am fi vazut Murano cu alti ochi. Dar cum Burano ne furase inima, a fost mai greu sa gasim loc pentru altceva. 








Incercati sa gasiti un loc unde sa urmariti demonstratii de suflat sticla. Doar este Murano. Nu poti pleca de acolo fara sa vezi o traditie ce dateaza de peste 700 de ani. Demonstratiile sunt gratuite si nu este obligatoriu sa cumparati ceva de la magazinul fabricii.

Nu uitati insa ca atelierele recunoscute in lume pentru calitatea operelor pe care le creeaza, nu sunt de obicei  deschise turistilor. Cu o exceptie notabila: Barvovier&Taso are un muzeu care se poate vizita gratis. Daca sunteti un pic mai organizati decat noi, v-as sfatui sa incercati sa ajungeti acolo. Am auzit numai cuvinte de lauda si mai mult am tot citit ca ar fi chiar mai bine organizat decat Museo del Vetro.

In cazul in care vreti sa faceti acelasi traseu de o zi, v-as sfatui sa luati un abonament la vaporetto in loc de bilete separate. Un bilet simplu costa 7.5 euro. Pe cand un abonament de o zi este 20 de euro. Preturile le gasiti pe acest web-site.

Friday, August 31, 2018

Povesti de sub apa (I)

Citeam azi noapte ca un peste cat un deget a trecut testul recunoasterii in oglinda. Cum noi ne inchipuim ca pestii sunt intruchiparea prostiei, faptul ca un "cleaner wrasse"  a reusit sa treaca testul, este extrem de interesat. 

Oare ce altceva mai ascund? 
Din experietna noastra sub apa putem sa spunem ca ascund destul de multe.

Si uite asa mi-a venit ideea sa scriu un serial intitulat "Povesti de sub apa" in care sa povestesc tot felul de ciudatenii pe care le-am invatat la scufundari.

Si daca tot mi-a venit ideea de la stirea cu "cleaner wrasse", mi se pare normal sa incep tot cu ceva despre ei, nu?

Un "cleaner wrasse" este un peste mic cat un deget, colorat de obicei in variatii de albastru cu galben, care se hraneste cu parazitii care cresc pe alti pesti. De cele mai multe ori pestii pe care ii curata sunt pesti pradatori care l-ar manca intr-o clipita daca nu ar avea nevoie de el.
Related image
Sursa
 
Intr-o lume in care daca esti mic si fara putere incerci sa te camuflezi cat mai bine si sa nu iesi deloc in evidenta, pestii si crabii sanitari sunt foarte viu colorati. Este practic firma lor luminoasa care anunta pe toata lumea unde este "salonul/spa-ul" - statia de curatare ("cleaning station"). 

Statie care chiar este ceva fizic. Adica nu te duci la curatat ori si unde. La fel cum noi nu ne ducem la masaj sau la coafor in mijlocul strazii. Statia este de obicei un bolovan ceva mai mare, sau o pestera, sau uneori un coral cu o anumita forma care isi pastreaza functia de "statie de curatare" pentru ani si ani si ani. Mult peste durata de viata a unui peste. Este un loc unde generatie dupa generatie de pesti sanitari si-au vazut de treaba si culmea unde generatie dupa generatie de pesti rapitori au tot venit la tratament.

De foarte multe ori daca vrei sa vezi vietuitoare mai mari vei cauta sa te scufunzi langa statii de curatare cunoscute. De exemplu in intreaga lume exista un singur loc unde  vezi sigur "thresher sharks" si ghici ce: vin in fiecare dimineata acolo ca sa fie curatati. In rest isi petrec timpul la adancimi atat de mari incat un scufundator amator nu prea are cum sa ii viziteze.

Dar doar o firma luminoasa nu este de ajuns pentru un salon. Mai trebuie sa spui si cand salonul este deschis. Ca sa isi ofere serviciile, pestii sanitari stau deasupra statiei de curatare si "danseaza" de mama focului. Esti invitat la tratament.

Ca raspuns pestii rapitori arata ca sunt pasnici si interesati de servicii ori schimbandu-si culoarea ori inotand intr-un anumit fel. Este felul lor de a spune "nu te mananc, fa-ti treaba". Apoi inoata deasupra statiei de curatare si pestele sanitar se pune pe treaba. Curata parazitii din exterior, curata dintii, intra prin branhii si le curata. Este absolut uimitor sa te uiti la ei. Sa vezi cum curata dintii unui ton de exemplu. Sau baracuda. Sau tot felul de alti pesti care se hranesc cu pesti mai mici. Dar nimic rau nu se intampla pentru ca fiecare parte castiga ceva din schimbul asta: pestele sanitar se hraneste iar pestele rapitor scapa de paraziti. Iar pestii rapitori se pare ca au invatat ca nu e bine sa te gandesti la castigul imediat si sa inghiti sanitarul ca s-ar putea sa mori in viitorul un pic mai indepartat din cauza unei infectii. Din punctul asta de vedere stiu multi oameni care ar trebui sa ia lectii de la pesti.

La ultimele scufundari (in Sipadan) am fost martori cand un grup de "humphead parrot fish" a venit la o statie de curatare. Daca va uitati atent in filmuletul de mai jos (incepand de la 00.48 min) o sa vedeti cum se aseaza rand pe rand deasupra platformei formate pe coral (aceea este statia de curatare) si cum zeci de pesti sanitari mici ii curata cu grija. La un moment dat se vede si cum deschid branhiile si pestii sanitari intra acolo sa curete. Cu dintii e foarte usor la humphead parrot fish. Dupa cum bine se vede, nu trebuie sa deschida gura deloc. Dar despre pestii astia o sa va scriu alta data ca si cu ei este o poveste foarte interesanta.



PS:

In romana "cleaner wrasse" am citit ca s-ar traduce cu labrin sanitar sau labrin curatitor. Sper sa fie corect dar ca sa fiu sigura am scris varianta englezeasca. Daca vreti sa confirmati sau sa infirmati va rog sa imi scrieti un mesaj. Ca am mai fost trasa de urechi candva ca am uitat sa vorbesc romaneste pentru ca nu stiu sa traduc "manatee" in romana. Poate reusesc sa imi spal pacatele cu pestele sanitar.

Thursday, August 23, 2018

Sa cautam urangutanii pe langa raul Kinabatangan

Vizita la Sepilok, la centrul de reabilitare a urangutanilor orfani sau bolnavi, a fost extrem de interesanta si ne-a permis sa fim la doi pasi de urangutani si sa ii admiram cum se alinta pe langa ingrijitori si cum ne analizeaza pe noi, poate chiar mai atent decat noi pe ei. Insa oricat de mare ar fi parcul si oricat de grijuliu sistemul, pana la urma tot intr-un "tarc" te afli. Iar noi mersesem tocmai pana in Borneo pentru ca ne doream sa vedem urangutanii in libertate. Asa ca ne-am pus pe cautat informatii despre locatii unde esti cat mai sigur ca poti sa dai nas in ins cu omul padurii dar de data asta pe teritoriul lui.

Va spuneam intr-un articol precedent ca in toata provicia Sabah mai exista doar patru enclave cu jungla ramasa (inca) nedefrisata:
  • Danum cu 438 km2
  • Kinabatangan cu 280 km2
  • Tabin cu 1225 km2
  • Sepilok cu 43 km2
Iar acestea sunt si singurele locuri unde mai poti gasi urangutani salbatici. Deci, cel putin in principiu, nu ar fi fost prea greu sa decidem unde mergem. In practica insa chiar si cu o saptamana inainte de plecare, eram inca nedecisi iar rezervarile le-am facut abia dupa ce am ajuns in Borneo. Stiam ca mergem in Sepilok deci mai avem trei locatii de analizat.

Kinabatangan este o fasie foarte ingusta de jungla aflata in lungul unui rau. Din tot ceea ce am citit, aceasta parea locatia unde era cel mai usor de vazut animalele pentru ca este atat de mica suprafata incat saracele vietuitoare sunt fortate sa stea cat mai aproape de rau. Vine turistul, se plimba cu barca pe rau si fara sa faca nici cel mai mic efort vede urangutani. Acest aspect combinat cu faptul ca este relativ usor accesibil, face ca Kinabatangan sa fie de departe cea mai "turistica" dintre cele trei locatii. Ai foarte multe variante de cazare - pentru toate buzunarele si gusturile. Exista tot felul de tururi. Exista chiar si varianta sa stai acasa la un localnic care sa te plimbe apoi pe rau cu barca personala.  In mod normal asta ne-ar face sa fugim mancand pamantul. Nu ne prea place aglomeratia. Mai ales cand vorbim de hoarde de turisti (majoritatea chinezi) galagiosi. Insa faptul ca tot vedeam repetat obsesiv ca sigur vezi urangutani, ne-a facut sa punem Kinabatangan pe lista.

Danum este singura bucata de jungla primara care a mai ramas in Borneo. Adica este o padure virgina, nedefrisata. Restul (Tabin, Kinabatangan) au fost defrisate candva iar acum s-au refacut intr-o mai mica sau mai mare masura. Dar evident ca nu arata ca o padure primara. Nu o sa ai copacii aia batrani si inalti de nu le vezi varful. Nu o sa fie un ecosistem la fel de variat. Nu o sa fie o jungla la fel de "deasa". Daca vrei sa vezi o padure virgina asta este singura varianta din Borneo. Pe noi nu ne interesa insa padurea. Am mai vazut jungla primara veche de milioane de ani deci nu pentru asta mergeam. Noi voiam sa vedem urangutani si spre marea mea surprindere am tot citit povesti de la oameni care nu i-au vazut. Avantajul si dezavantajul unei jungle in  adevaratul sens al cuvantului. In plus Danum este o locatie extrem de scumpa. Exista un singur hotel la care te poti caza iar asta face evident ca preturile sa fie pe masura. De cativa ani, poti sa te cazezi la Danum Valley Field Centre - un centru de cercetare care are cateva dormitoare si cateva camere pentru turisti. Preturile sunt de obicei cam jumatate din cat platesti la Borneo Rainforest Lodge iar daca reusesti sa organizezi calatoria singur (fara sa folosesti o agentie) este evident si mai ieftin de atat. Diferentele nu sunt insa numai de pret ci si de calitate. Cele doua cazari in nici un caz nu sufera termen de comparatie. Dupa multa gandire si razgandire, noi am decis ca nu vrem sa mergem in Danum. Faptul ca eu am perceput ca fiind sub semnul intrebarii daca vedem sau nu urangutani, m-a facut sa nu fiu dispusa sa platesc pretul respectiv.

Tabin a fost pentru foarte mult timp un motiv serios de gandire. Este tot jungla secundara si singurul loc unde poti sa te cazezi este fix la marginea plantatiilor de palmieri insa era prezentat ca locul unde vezi sigur elefanti pigmei. Iar acum ca ne-am intors din Kinabatangan, unde nu am vazut elefanti pigmei, imi pare un pic rau ca nu am ajuns in Tabin. De ce nu am mers in Tabin? Pentru ca am ales sa urcam pe muntele Kinabalu si am ramas fara zile libere. Altfel am fi mers in Tabin dupa Sepilok si Kinabatangan.

Alegerea noastra a fost deci Kinabatangan. Cea mai simpla si cea mai ieftina dintre solutii. Pentru multi si cea mai proasta dintre solutii pentru ca sunt prea multi turisti. Cum noi am fost in extra-sezon, nu am fost deranjati de turisti. Erau putine barci pe rau iar la cazarea nostra rar mai venea cate un alt cuplu pentru cate o noapte. Insa in trei zile cat am stat acolo, am vazut in fiecare zi urangutani iar asta este tot ce conteaza.

Dimineata in care am iesit din camera si la 4-5 metri de usa noastra era un urangutan ce se legana linistit in pom, o sa fie probabil amintirea cea mai de pret (dupa Sipadan) din vacanta asta.

Iar Cipri va poate povesti cum a iesit la alergat si practic s-a ciocnit pe poteca de un urangutan care isi vedea linistit de plimbarea lui. 

Ca am vazut urangutani si in cuibul lor (urangutanii isi fac cuib in care dorm noaptea) in timp ce ne plimbam cu barca, a fost doar ceva "extra". Intalnirile complet neasteptate au fost insa deliciul sederii noastre acolo.

Iar pe langa urangutanii o sa tot vezi o sumedenie de alte maimute, pasari, crocodili, serpi, soparle cat un crocodil etc etc etc. Cand te gandesti ca e doar o fasie de jungla si ca asa ar trebui sa fie toata insula, ti se face inima cat un purice. Dar pe de alta parte este o lectie extrem de interesanta despre dorinta unei tari de a iesi de pe lista cu tari din lumea a treia. Este extrem de usor sa condamni defrisarile si plantatiile de palmieri insa nu noi le punem o paime pe masa oamenilor de acolo. Din pacate Utopia nu exista.

Dar gata cu vorba. Va las cu niste fotografii:

Dimineata pe rau

Sau seara

Hidrofob

Vecinul nostru

Oare cine e mai curios?




Daca te uiti atent e un urangutan in cuib
Ceva  pasari


Un crocodil

Monitor lizard
Macaci





Maimute Proboscis

Nici nu stii ce a mai mare: nasul sau burta :)

Parca burta :)

Tuesday, July 31, 2018

O zi la "Sepilok Orangutan Sanctuary"

"Sepilok Orangutan Sanctuary" a fost infiintat in anul 1964 de catre Barbara Harrison ca un centru de reabilitare pentru urangutanii orfani sau bolnavi. Cum in ultimele decenii suprafata ocupata de jungla a scazut intr-un ritm ametitor si cum pentru foarte mult timp nu a existat o legislatie care sa reglementeze ce se intampla cu animalele care fug din calea buldozerelor, un astfel de centru era nu doar util ci absolut necesar. 

Jumatate din jungla din Borneo a disparut deci ce credeti ca s-a intamplat cu animalele care traiau acolo? Mai ales ca urangutanii sunt animale solitare care au nevoie de un teritoriu destul de mare. 

In ultimele patru decenii numarul urangutanilor a scazut poate chiar mai ametitor decat suprafata junglei. Doar in Borneo populatia a scazut cu 150 000 in ultimii 16 ani. In prezent mai sunt doar intre 75 000 si 100 000 de urangutani in Borneo. Si previziunile spun ca daca nu se face nimic va scadea sub 40 000 in urmatoarele 3 decenii.

Iar situatia nu este absolut deloc ajutata de faptul ca, in afara de om, urangutanii sunt mamiferele care se reproduc cel mai greu si care se maturizeaza cel mai incet. Femelele devin active sexual la 12 ani si au pui in jur de 15-16 ani. Masculii in jur de 14 ani. Ciclul mentrual al femelei este intre 29 si 31 de zile cu mentruatia durand 3-4 zile. Perioada de gestatie este intre 8 luni si jumatate si 9 luni.  Iar in medie au un pui o data la 7 ani. Ceea ce inseamna ca in media o femela are cel mult 4 pui pentru toata durata vietii. 

Ca mai apoi puii sa fie dependenti de mama lor pentru foarte multi ani. Practic o femela urangutan isi cara continuu puii pana cand acestia fac 3-5 ani si ii alapteaza pana la 8 ani. Chiar si dupa ce cresc prea mult pentru a mai fi carati si alaptati, puii tot raman in preajma mamei pentru inca cativa ani. Abia dupa 10 ani devin relativ independenti insa (mai ales femelele) se intorc frecvent sa isi viziteze mamele pana aproape de 15-16 ani. 

In "perioada de glorie" a defrisarilor urangutanii adulti erau ucisi fara absolut nici o secunda de gandire. Iar puii erau ori tinuti ca animale de companie ori vanduti ca animale de companie. Nu exista nici o lege care sa interzica astfel de practici iar cand legea a aparut a durat ceva pana a fost si aplicata. Intre timp, cel putin in Borneo, lucrurile s-au schimbat foarte mult iar acum se face puscarie grea si pentru ucidere si pentru tinut puii in captivitate. Insa pui orfani tot exista pentru ca de cele mai mult ori se pierd de mama cand fug de cei care defriseaza. Nu sta nimeni sa verifice daca in bucata aia de jungla este vreun animal care trebuie salvat.

Iar aici intervine Centrul de reabilitare Sepilok. Ei iau puii orfani si ii cresc pana ajung la varsta adulta cand sunt eliberati in padure.

Un proces foarte simplu nu? In realitate este un proces extrem de controversat. Si sunt numeroase studii care arata si cate esecuri exista. Este greu sa cresti un pui de urangutan timp de 7-10 ani si sa nu il faci sa fie dependent de tine. Asa ca atunci cand il eliberezi se poate intampla sa se intoarca inapoi la centru (daca nu il duci departe) ori sa nu supravietuiasca. 

Exista insa si nenumarate povesti de succes si de cum intri in Sepilok o sa ti se arate imagini si filmulete cu uranguani reintegrati cu succes in salbaticie.

Inainte sa merg in Borneo am stat si am citit muuuuulte zile pareri pro si contra despre Sepilok si alte centre de reabilitare. Multi spuneau ca cel mai bine e sa ii vezi in libertate si atat. Ca vizetele la centrele de reabilitare ar incuraja aparitia lor doar pentru interesul in "banul turistului" nicidecum in bunastarea urangutanilor.

Ca intotdeauna nu totul este alb si negru. Mai ales cand vine vorba de animale in captivitate sau "domesticite". Imi aduc aminte cat de criticata am fost ca am mers intr-o tabara de elefanti in Laos si am scris atunci o gramada despre faptul ca nu poti sa analizezi situatia fara sa iei in seama contextul. Pentru ca din pacate nu traim in Utopia. In lumea in care traim nu exista solutii ideale pentru toata lumea. Intodeaua e un compromis pe undeva.

Asa ca eu personal am decis ca vreau sa merg la Sepilok si nu imi pare rau ca am facut asta pentru ca am fost foarte impresionata de cum e organizat centru si de cum se poarta cu puii de care au grija. Nu incurajez vizitarea oricarui centru de reabilitare pentru ca este complet adevarat ca foarte multe sunt doar capcane pentru turisti si trebuiesc evitate de toata lumea, insa Sepilok mi s-a parut de incredere. Din cauza asta nu am vrut sa merg sa vad un centru similar pentru maimutele proboscis. Din tot ce am citit, nu mi-au inspirat incredere si am preferat sa nu merg.

Si chiar ne-am distrat super bine admirand bebeii cei mici cand se jucau in cresa (a fost deschisa de curand pentru public) si am fost si "rasfatati" cu prezenta unui mascul salbatic care venise in vizita la niste fructe.

Dar va las cu niste fotografii acum ca deja m-am intins cat o zi de post.

Masculul salbatic:





 







Unul dintre puii veniti la fructe:











Alti locuitori:






Monday, July 30, 2018

Fata in fata cu uciderea Naturii

In mintea mea, Borneo aparea ca un Paradis tropical. O insula acoperita de jungla deasa in care gasesti animale minunate precum urangutanii sau elefantii pigmei. Animale ce nu se gasesc nicaieri altundeva in lume. Un loc in care singura grija sunt lipitorile. In rest jungla, jungla si iar jungla. Pana si lipitorile fac parte tot din "experienta" junglei deci nu ai cum sa te vaiti prea mult.

Din pacate mintea mea a ramas undeva in anii 1960-1970. Iar realitatea e atat de dureroasa incat efectiv nu stiu cum as putea sa o transpun in cuvinte. O sa arunc cu cifre in voi. Ca doar atat ma pricep. Si nu pot sa sper decat ca asta va va face sa cautati mai multe informatii.

Borneao este a treia cea mai mare insula din lume si este impartita intre Indonezia (partea indoneziana se numeste Kalimantan), Malaezia ( cu provinciile Sabah si Sarawak) si Brunei.

Singura parte neafectata de despaduriri este Brunei. 75% din suprafata Bruneiului este jungla. Insa asta s-a intamplat doar pentru ca au prea multi bani din petrol deci nu au simtit nevoia sa se ocupe nimic altceva. In ultimii ani insa situatia se tot schimba. Statisticile spun ca Brunei-ul mai are petrol doar pentru urmatorii 20 de ani asa ca Sultanul cauta solutii de viitor. Una dintre solutii este si independenta agricola pentru ca deocamdata Bruneiul importa aproape tot ceea ce consuma. Iar asta trebuie sa se schimbe asa ca se baga enorm de multi bani in agricultura. Si ghici ce presupune agricultura? Despaduriri, evident. Nu ai cum sa cultivi orez in jungla deci jungla faca loc campurilor agricole.

In Kalimantan 80% din suprafata insulei a fost cesionata pentru despadurire si pentru plantatiile de palmieri pentru ulei. 

Sabah este acoperita in proportie de 40% de plantatii de palmieri. 25.000 de km2 de plantatii de palmieri. Cand zbori pe deasupra Sabah-ului nu vezi altceva decat palmieri. Palmieri dupa pamieri dupa palmieri. Nu a mai ramas mai nimic din jungla la care visam eu cu ochii deschisi.

Daca din restul provinciei scoti cat este munte prea inalt pentru plantatii atunci o sa ramai cu nici mai mult nici mai putin de 4 enclave mici de jungla care sunt protejate de lege: 
  • Danum cu 438 km2
  • Kinabatangan cu 280 km2
  • Tabin cu 1225 km2
  • Sepilok cu 43 km2

Din 73 631 de kilometrii patrati  cat are Sabah-ul, 25 000 sunt cu plantatii de palmieri si doar 1986 de km2 au mai ramas cu jungla.

Ce inseamna asta? Pai iaca cum arata Sabah vazut de sus:

Sursa

Sursa
Sursa
Pe drumul din Sandakan pana in Kinabatangan am fost insotiti continuu de plantatiile de palmieri. Oriunde te uitai erau numai palmieri. 120 de km cat a fost drumul nu am vazut decat palmieri. Cu cat ne apropiam mai mult de raul Kinabatangan cu atat crestea nedumerirea de ce nu se vede urma de jungla. Totusi Kinabatanganul este locul cel mai popular pentru vazut urangutani in libertate. Dar pentru ca un urangutan sa supravietuiasca in libertate, are nevoie de jungla. Animalele salbatice nu traiesc prin plantatiile de palmieri. Au nevoie de jungla. Deci unde naiba e jungla?

Si am trecut de semnul ca mai sunt doar 10 km pana la rau si deja ma panicam. 
Si am trecut de semnul cu 2 km pana la rau si deja ma intrebam daca jungla e doar o pacaleala. 
Si am trecut de semnul cu 1 km de deja imi pierdusem orice speranta. 

Cu 650 de metri inainte de locul unde eram cazati, au disparut intr-un final si palmierii.

650 de metri de o parte si de alta a raului. Uneori si mai putin.  Atat a mai ramas pentru animale.

Restul e pentru noi.

Pentru mine. Pentru tine. Pentru oricine consuma ulei de palmier. Pentru ca in mod siguri consumi asa ceva.

Uleiul de palmier este cel mai folosit ulei vegetal din lume. Conform WWF, uleiul de palmier se gaseste in jumatate din produsele dintr-un supermarket.

Iar 90% din uleiul de palmier este produs in Indonezia si Malaezia.

6.5 milioane de hectare de jungla au fost defrisate in Borneo si Sumatra pentru a face loc palmierilor. 

Pana in 2020 ar trebui sa se ajunga la 16.5 milioane hectare numai in Indonezia. Asta inseamna o suprafata cat Anglia si Tara Galilor la un loc.

Stiti pentru ce se foloseste cel mai mult ulei de palmier? 
Biodisel.

Pai e bio nu? Ce daca in procesul asta distrugi jungla din doua tari. E bio deci asta e tot ce conteaza.

Exista studii care arata ca daca compari rezultatul net din cat pierzi pentru ca ai defrisat o suprafata atat de mare si cat castigi pt ca nu mai produci CO2 din arderea de benzina si motorina, esti pe negativ. Deci eco si bio sa fie...Pe principiul: unde nu e cap vai de picioare.

Si inainte sa va apucati sa ii injurati pe malaezieni si indonezieni ca distrug natura, aruncati un ochi la faptul ca plantatiile alea sunt de cele mai multe ori detinute de catre companii gen Shell care din 2008 tot primesc subsidii de la Uniunea Europeana (printre altele) cu scopul de a produce cel putin 10% din combustibilul folosit in transporturi din "renewable sources". Iar uleiul de palmier face parte din categoria "renewable sources". Interesant nu? Abia de curand a fost votata o lege prin care UE opreste subsidiile pentru uleiul de palmier folosit la biodiesel. Dar din 2020. Deci mai aveti o leaca de rabdare. Pana atunci poate lobby-ul din industria energetica isi face treaba si se mai amana un pic. 

Un prieten imi spunea acum cateva saptamani ca se gandea sa nu mearga in Indonezia din cauza a ceea ce fac indonezienii in Kalimantan. Lasand de o parte remarca mea de mai sus care ar insemna ca mai bine ar boicota Olanda, turismul este singurul motiv pentru care mai exista enclavele alea mici de jungla si pentru care au inceput sa se dea legi care protejeaza animalele afectate de defrisare. Daca credeti ca omul s-a apucat sa le apere asa din altruism extrem, atunci va admir pentru naivitate. In realitate tot banul este cel care dicteaza. Banul turistului. Or fi vreo 2-3 care o fac din altruism si care isi dedica viata salvarii animalelor si padurilor dar ca o activitatea sa aibe succes ai nevoie de o masa critica. Nu doar de cativa "nebuni". Iar asta se face doar prin "show me the money". Din pacate.

Tot vad in ultimul timp articole despre efectul negativ al turismului dar mai nimeni nu vorbeste si despre efectele pozitive. Iar un exemplu mai elocvent decat Sabah nu cred ca exista. 

Dar despre asta o sa scriu mai pe larg in alte zile. Deocamdata nu pot decat sa va incurajez sa cititi despre ce inseamna plantatiile de palmieri si sa va indemn sa mergeti in Borneo daca aveti ocazia. Unde altundeva poti sa stai nas in nas cu Omul Padurii (asta inseamna Orang-Utan)? Sansa lor, suntem tot noi. La fel cum pieirea lor putem fi tot noi.

Ca sa il citez pe Sir David Attenborough:
'No one will protect what they don't care about; and no one will care about what they have never experiened'