Ljubljana

Laitmotivul scurtei calatorii prin Slovenia a fost cat de mult ne aducea aminte de Romania tot ceea ce vedeam in jur.

Fiecare minut petrecut in masina era o discute despre Slovenia vs. Romania.

Fiecare pauza de cafea era Romania vs.Slovenia.

Fiecare stat la o bere si un mic (mic=cevapcici in statele din fosta Iugoslavie) ati ghicit era tot despre Romania vs. Slovenia.

Este adevarat Slovenia ar fi o Romanie cu autostrazi impecabile, mult mai curata si mai bine organizata dar totusi prin ochii nostri cel putin Slovenia s-a vazut ca fiind  mult mai mult "est" decat "vest". Si pare a fi un exemplu clar de ce ar putea sa fie Romania din punct de vedere turistic si nu numai cu putina bunavointa si multa munca. Pentru ca sincera sa fiu parerea mea este ca Romania are mult mai mult potential turistic decat are Slovenia dar din pacate se pare ca nu stim sa il valorificam la fel de bine ca slovenii.

Aceeasi impresie de asemanare si de potential irosit (in cazul Romaniei) s-a mentinut si in momentul in care am ajuns in Ljubljana. 

Ljubljana nu este un oras urat. Dimpotriva. Arata bine. Este boem. Plin de cafenele. Primitor pentru oricine vrea un city trip de relaxare si stat la terasa. Insa as alege oricand Brasovul  de exemplu in defavoarea Ljubljanei. Si nu o fac pentru ca sunt romanca. Imi place sa cred ca sunt extrem de obiectiva atunci cand vine vorba de evaluarea calitatilor si defectelor tarii de origine. De fapt sunt atat de obiectiva incat multi ma acuza ca as fi uitat de unde am plecat. Asa ca atunci cand spun ca Brasovul imi pare mai ofertant chiar o spun vorbind obiectiv si as sfatui pe oricine ar vrea sa imi auda parerea sa aleaga Brasovul in locul Ljubljanei...daca ar fi vreun aeroport la o distanta acceptabila. Ca din pacate asta e una dintre bube. 

O alta buba este legata de vizibilitata. Am in jur zeci de colegi care au fost la un city trip in Ljubljana. Iar daca nu au fost in mod il au in "bucket list" ca sa mearga. Nici unul nu a fost insa la un city trip in Brasov. Si nu numai ca nu au fost dar nici macar nu au auzit de el. Mesajul cu gradina din Carpati nu a ajuns nici macar la genunchiul broastei atat de eficient a fost. Dar poate ca acum ca Lonely Planet a numit Transilvania ca fiind destinatia anului 2016 ceva ceva se va schimba. Poate...dar tare imi e frica de faptul ca autoritatile nu se vor deranja deloc sa se foloseasca de oportunitatea asta absolut uimitoare.

Dar sa revenim la plimbarea noastra prin Ljubljana. Pentru ca de fapt o vizita in capitala slovena fix asta va fi: o plimbare pe stradutele mici si cu aer medieval, o tura pana pe deal la castel de unde ai o priveliste foarte draguta asupra orasului, opriri multiple la terase si restaurante si cam atat. Nu este un oras bogat in muzee, catedrale si alte obiective ultra mega celebre. Ci este un oras care cucereste prin spiritul boem. Asta este motivul pentru care in nici un caz nu as recomanda  Ljubljana in alt anotimp decat vara (hai fie poate si o primavara tarzie si o toamna devreme cand ai noroc si temperatura este inca la grade serioase). O Ljubljana cu strazi pustii si vreme mohorata este o Ljubljana pe care nu mi-as dori sa o vad.

Iar daca vreti sa invatati cate ceva despre istoria orasului si despre arhitectul care si-a pus amprenta pe mai tot ce vedeti iesit din comun in jur (Jože Plečnik) v-as sfatui sa luati un tur gratuit organizat de cei de la Ljubljana Free Tour . Am mai vorbit de tipul asta de tururi si probabil pana acum v-ati obisnuit deja cu faptul ca le fac reclama de fiecare data cand am ocazia pentru simplu motiv ca niciodata pana acum nu am fost dezamagita de ce am primit de la ghizii avuti. Si in continuare cel mai bun tur avut vreodata in viata noastra a fost un tur gratuit organizat in Berlin de Sandeman Europe. Cred ca o sa ne aducem aminte toata viata de ghidul si turul respectiv. Chapeau...Evident Ljubljana nu are povestile Berlinului dar chiar si asa a fost un tur care ne-a placut si in care am descoperit locuri si povesti pe care altfel le-am fi trecut cu vederea.

Punctul de pornire pentru turul gratuit

Piata Preseren

O plimbare cu barca?

La cumparaturi dimineata prin piata..."the place to be" se pare pentru celebritatile orasului

Daca sunt coloane atunci e sigur Plečnik

Biblioteca e tot Plečnik...dar altfel

Terasa e sufletul orasului :)

Atunci cand intrati in catedrala aruncati o privire atenta la usa

Sus in deal e un castel

Ajungem curand la el...na ca fac si poezii

La castel

Tot la fel de turistic si comercial ca si Bled

PS: Pentru cazare am folosit Airbnb si am stat intr-un apartament foarte incapator pentru noi trei si clapaugul. Nu e foarte aproape de centru insa este la o distanta rezonabila de mers pe jos. In mod clar este un loc pe care il recomand din toata inima. Si pe apartament si pe Zoran (proprietarul).

Lacul Bled

Pe la sfarsitul lui august a fost venit fratele meu in vizita asa ca am avut inca un motiv de week end lung petrecut pe undeva mai departe de casa.

Intrebarea intrebatoare care ma "chinuia" era: unde anume mai departe de casa?

Am fost cu familia cam peste tot prin imediata vecinatate asa ca pe fiecare an devine tot mai greu sa gasim destinatii potrivite la distante rezonabile. Din fericire fratele este mult mai tolerant la distante decat parintii care ne limiteaza la o raza de aproximativ 500 de km in jurul casei asa ca aveam o libertate mult mai mare de alegere.

Am scos deci harta Europei si am inceput sa  analizez cu atentie. Cam pe unde am putea ajunge intr-un timp rezonabil?

Intr-un final tot uitandu-ma in lung si-n lat ochesc un loc in care nu am mai ajuns pana acum: Slovenia. Si cum un coleg de munca tocmai se intorsese din vacanta de vara de pe acolo numai cu cuvinte de lauda am concluzionat ca e ceva de incercat.

Deci zis si facut. Am impachetat fratele si catelul si ne-am pornit la drum cu planul ca mergem pe langa mult laudatul sau criticatul (depinde de interlocutor) lac Bled si apoi in Ljubljana.

Despre Bled citisem atat lucruri extrem de bune in care se vorbea de frumuseatea extraordinara a locului dar si multe remarci foarte critice legate de aglomeratia excesiva si atmosferea uneori prea chicioasa. Si numai dupa cateva articole despre Bled citite pe diverse bloguri am observat ca nu eram singura avertizata ca aglomeratia strica farmecul locului. Insa tot la fel de repede am descoperit si pareri conform carora daca te indepartezi doar nitel de lac si de zonele cu restaurante si activitati vei fi aproape singur. Fix ceva pe sufletul nostru.

Am parcat masina in zori de zi undeva pe langa lac si apoi am pornit la picior sa exploram zona. Citisem inainte ca sunt foarte multe poteci pe dealurile din jurul lacului care te duc la locuri de unde privelistea este absolut extraordinara. Si daca ar fi fost dupa mine as fi ales minim trei dealuri pe care sa ne urcam insa Cipri a fost un pic mai realist si mi-a adus aminte ca operata fiind la genunchi de doua luni si jumatate poate ca nu e chiar atat de OK sa ma apuc sa merg hai hui pe campii ca si cum nu as avea nimic. Deci am decis ca pornim in jurul lacului si vedem pe parcurs cat de departe ajungem. Si de ajuns am ajuns asa: am facut intreg turul lacului (ceea ce recomand din toata inima), apoi am urcat pana pe Osojnica - cel mai inalt deal izolat din jurul lacului (ceea ce iar recomand din toata inima) si apoi am urcat pana la castel (pe care castle nu recomand neaparat sa il vizitati pentru ca este extrem dar extrem de turistic). Ce nu am reusit sa vizitam este Vintgar dar iaca un motiv ca sa ne mai intoarcem prin zona.

Plimbarea in jurul lacului este in mod sigur cea mai populara plimbare din zona Bled. Este un traseu circular de vreo 6 km pe o poteca pentru pietoni separata de drumul pentru masini pe aproape intreaga distanta. Cat de repede il faci depinde cate opriri faci pentru mancat prajituri, baut diverse si facut fotografii cat cuprinde.

Recunosc ca vremea nu era cea mai prietenoasa cand am fost noi asa ca poate asta a contribuit mult la aspectul relativ pustiu al locului, insa ce am observat este ca odata ce te-ai indepartate de Bled si de castel numarul turistilor descreste exponential. Cum spuneam : fix pe sufletul nostru.

Cand am pornit eram chiar langa castel

La inceput poteca e foarte aproape de drum insa se schimba repede

Asa se vede biserica de la nivelul lacului

Poteca cu vedere

Si se vede si castelul in departare

Localnici :)

Si o oprire pentru alimentare

La un moment dat in plimbarea in jurul lacului am dat peste un semn care arata cararea pentru Osojnica si recunosc ca asta a fost partea mea preferata din intreaga zi. Tot drumul pana sus pe deal nu am intalnit nici o alta persoana. Iar la coborare ne-am intalnit doar cu alti patru turisti porniti pe coclauri. Atat si nimic mai mult. Iar privelistile sunt absolut uimitoare:

Cineva si-a gasit baie de namol

Cum am zis si mai sus, castelul nu mi-a placut deloc. Daca ar fi sa il descriu intr-u fraza scurta ar fi ca platesti ca sa vezi un restaurant. Personal l-as ocoli si as urca pe un deal diametral opusa fata de Osojnica. Dar e doar o parere personala. Nu dati cu pietre :)

Cine pe cine pazeste?

In concluzie noua ne-a placut pe langa Bled. Dar ne-a placut pentru ca ne-am urcat hai hui pe dealuri. Altfel sunt complet de acord ca este mult prea turistic si aglomerat daca stai pe langa castel, strand sau micuta plaja publica.

Ne-a placut suficient incat sa cred ca trebuie sa ii dedici mai mult de o zi? Greu de spus. Personal cred ca ca as cauta locuri mai putin turistice unde sa ma bucur de natura, de munti, de paduri etc. Iar Slovenia nu duce deloc lipsa de asa ceva. Dar daca esti mai comod si/sau cu copii foarte mici atunci poate ca nu e chiar de evitat.

Plimbarea de week end - Kinderdijk

Nu am fost niciodata cine stie ce om sportiv. Nici macar pe vremea cand eram copil si mama trebuia sa se chinuie sa ma scoata din casa ca sa ma duc sa ma joc. Mai in gluma mai in serios si cand imi leg sireturile de la pantofii de alergat imi ajung bataile inimii la 100. Pana ma apuc sa alerg deja sunt in zona patru. Si nu am decat o singura viteza. La mine nu exista alergat incet si sprint. Singura diferenta cand zic ca sprintez e faptul ca ma inrosesc ca un rac. Viteza ramane la fel. Trebuie sa fie si ceva constant in universul asa. Si constanta absoluta e viteza mea de alergare :) Zici ca organismul meu decide sa devina extenuat doar la gandul ca trebuie sa faca efort suplimentar.

Deci este evident cam care este conditia mea fizica din punctul asta de vedere.

Prin comparatie Cipri alearga 10-11 km/h cu bataile sub 125-130. Eu bataile astea le am cand imi beau cafeaua. Pana si Rex este sportiv. Vinerea trecuta la controlul periodic mi-a zis veterinarul ca se vede ca e un caine atletic ca bataile inimii sunt extrem dar extrem de jos. Am anuntat-o ca se antreneaza impreuna cu un nene care se pregateste pentru ultra-runs. A inceput sa rada si mi-a zis ca totul are sens atunci...

Insa cand vine vorba de mers pe jos nu am avut niciodata probleme indiferent de ce mi se aseaza in cale.

Am terminat de 3 ori pana cum cursa de 100 de km de mers pe jos numita foarte inspirat Dodentocht adica "Marsul mortii". Si sunt foarte mandra de asta. Mai ales ca nu m-am antrenat pentru ea.

Am urcat munti de peste 5600 de metri inaltime.

Am avut13 zile consecutive de hiking pe munte fara nici o probleme.

Pur si simplu mersul (spre deosebire de orice presupune deplasarea cu mai mult de 6 km/h) vine ca ceva natural pentru mine.

Sau mai bine spus "venea ca ceva natural" si atunci cand am decis ca accept operatia la genunchi asta a fost una dintre fricile mele cele mai mari. Daca imi pierd super-puterea de a merge oricand, oricat, oriunde fara nici o pregatire suplimentara?

Imi place extrem de mult sa merg pe jos. La mine totul se face la picior. Nu ma duc sa vizitez orase din autobuzul hop on-hop off ci umblu pana cad talpile la pantofi. Nu ma duc cu Rex la plimbare in jurul casei ci de preferat e un 10-15 km macar. Nu ma duc sa stau cu burta la soare in concediu ci ma duc pe un munte ceva. Nu ma duc in week end la restaurant si poate un film ci la plimbari lungi de 20-25 de km pe te miri unde.

Si ma gandeam cu frica la cum va decurge recuperarea. Daca piciorul meu va decide ca e mai bine sa fie boem si puturos? 

Nu am ajuns incala vreo concluzie definitiva insa se pare ca lucrurile sunt pe fagasul normal si piciorul meu nu a decis sa se dezica de obiceiurile noastre comune. Altfel il renegam. Il dezmosteneam. Il lasam neepilat si neingrijit pe vecie. Na :) Se pare ca i-a fost frica sa fie paros si dupa ce i-am repetat amenintarile pentru cateva luni iaca am inceput sa revenim la activitatile nostre normale de familie. 

Deci cu mic cu mare am pornit la o plimbare nitel mai lunga pe la vecinii olandezi. Am ales sa impuscam doi iepuri de o data si am ales sa mergem la plimbare  printr-o zona patrimoniu Unesco - Kinderdijk. 

Daca sunteti in zona Rotterdam si vreti sa vedeti niste mori tipic olandeze dar fara nebunia ultra-super-turistica din locuri precum Zaanse Schans apoi Kinderdijk este o solutie foarte buna. Sunt cateva mori transformate in muzee ce se pot vizita si pentru asta biletul este 7 euro. daca doar vreti sa va plimbati printre canale atunci intrarea este gratis. Noi ne gandim deja la cand vor veni parintii cum o sa ii luam la o plimbare lejera si o sa ne oprim la un picnic in locurile special amenanjate. 

Pana una alta de data asta plimbarea a fost o leaca mai activa si am facut 16 km in un pic sub 2 ore si 50 de minute. Nu-i rau pentru catelusul schiop. Si cu fiecare iesire capat mai multa incredere in mine. Nu ma invinge pe mine un ligament :)

Cateva imagini cu gorile

Oricat as vorbi despre timpul petrecut cu gorilele si oricate poze si filmulete as arata, mi se pare ca nimic nu face dreptate experientei avute.

 

Nu pot decat sa sper ca va fac suficient de curiosi incat sa mergeti sa le vizitati. 

Sa vedeti cu ochii vostri de ce atata nebunie cu gorilele astea. Si de ce si-ar dori cineva sa mearga sa le vada (numai eu stiu de cate ori am auzit intrebarea asta cand am zis ca mergem in Uganda). 

Intr-o nota mai serioasa sunt absolut convinsa ca turismul este singurul lucru care le poate salva. Mai ales cu norii negri de petrol care stau la panda. Fara o puternica presiune din afara, habitatul si asa limitat al gorilelor se va restrange cat ai bate din palme. Si intr-o nota chiar mai serioasa decat prima: industria petroliera are un PR mult mai bun decat cea turistica. Si atrage enorm de multi sustinatori printre localnici. Daca ii vei intreba ce prefera: petrol sau gorile vei ramane probabil uimit sa vezi ca balanta inclina catre prima varianta. Toti viseaza ca tara va deveni peste noapte Dubai. Promit ca o sa scriu mai pe larg despre subiectul asta dar iaca pana atunci mai rabufnesc pe ici pe colo. Pentru ca mi se pare ca suntem la o rascruce. Si din pacate mi se pare ca nu gorilele castiga. 

Dar sa revenim la procesul de convingere sa le vizitati.

Astazi in meniu avem trei filmulete foarte scurte dar foarte simpatice. Zic eu.

Nu va asteptati la opere de arta. Sunt filmulete facute cu telefonul si neretusate in nici un fel. As raw as it gets....Dar treceti peste lipsa talentului si concentrati-va pe  atmosfera.

• Chiar in primele minute in care am ajuns langa famlilia de gorile, ne-am trezit inconjurati de vreo 5-6 membrii. Fiecare isi vedea linistit de treaba lui. Care in mare masura insemna: a manca. Ca asta fac mai toata ziua. Insa cei mai amuzanti erau bebeii si ghiumbuslucurile lor de tot felul. Printre care si aventurile din copaci. 

• Al doilea filmulet are ca subiect un mascul care a decis ca vrea sa ne faca o placere asa ca a venit si s-a asezat frumos in fata randului de turisti si a pozat pentru minute bune. Un deliciu. Iar la plecare asa de "ramas bun" i-a tras un sut in picior unui padurar. Sa vada cine e seful :)

 

• Al treile filmulet e foarte scurt dar il pun doar ca sa intelegeti cam cat de aproape eram de ele. In mod normal nu ai voie la mai putin de 8 m. Insa tine distanta asta daca poti.

O ora cu gorilele in Bwindi

O sa incep povestea de astazi cu deznodamantul. Asa ca sa fie cat se poate de clar care-mi este pozitia in situatia de fata.

Deci: Ora petrecuta cu gorilele in Bwindi este o amintire pe care nu cred ca o vom uita prea curand. Am avut asteptari extrem de mari. De asteptat  tinand cont ca intreaga noastra vacanta in Uganda a fost determinata numai si numai de mersul la gorile. Si cu toate ca am pornit la drum cu asteptari atat de mari, nu am fost nici un moment dezamagiti. Dimpotriva. Si acum inteleg de ce nu am gasit inca omul care sa spuna (in plan real sau pe internet) ca mersul la gorile este ceva ce nu isi merita reputatia. 

Daca se iveste ocazia MERGETI!!! Sigur nu o sa regretati.

Sunt niste fiinte absolut uimioare si este o placere sa le privesti. Daca cimpanzeii mi-au ramas in minte prin cat de "umani" sunt. Gorilele mi-au ramas in minte prin cat de adorabile sunt. Diferenta cea mai mare fiind data de faptul ca puii din familia de gorile sunt mult mai independenti decat chimpanzeii. Nu am vazut mai deloc pui de chimpanzei pentru ca mamele cu pui stau aproape continuu in copac daca simt prezente necunoscute in preajma. In schimb puii de gorile nu numai ca erau lasati sa umble hai hui de capul lor dar mai erau si extrem de curiosi asa ca incercau sa fie cat mai aproape de noi ca sa ne analizeze pe indelete.

Sa ii urmaresti era mai ceva ca o comedie buna. Era amuzant sa ii vezi cum se tot urca in copac si apoi se rupe copacul cu ei si pica pe jos ca niste bile. Sau cum la vale se rostogoleau ca niste mingi de puf dar la deal se urcau mereu pe spatele mamei lor (lenesii). Sau cum se jucau si se alergau prin iarba inalta. Sau cum se dateau huta pe crengile copacilor. Su pur si simplu cum stateau cuminti in bratele mamei. 

Daca puii de gorile sunt culmea adorabilitatii, adultii sunt mai putin deschisi la avut  oameni pe langa ei. Cimpanzeii de exemplu erau mult mai curiosi si mai interesati sa interactioneze. Asta desi incercau pe cat se poate sa tina o distanta care sa ii faca sa se simta in siguranta. Dar veneau, se asezau langa tine, te analizau. In concluzie pareau prietenosi.  Gorilele insa erau mai preocupate sa isi arate muschii in preajma noastra decat sa para prietenoase. Mai ales masculul alpha (silver back) era destul de hotarat sa arate ca el chiar este alpha. La un moment dat eram toti cinci turistii asezati in linie si ne uitam cum gorilele se perinda incet incet pe o poteca facuta la vreo 2 metri in fata noastra. Fiecare isi vedea molcom de mersul ei. Si deodata ne trezim ca masculul alpha in loc sa mearga pe unde mergea toata familia vine navala fix peste noi. Si nu din greseala. Era evident ca o face intentionat si ca o face suficient de ostentativ incat sa ne arate cine este seful. Si cand a ajuns la ultimul om din sir (un padurar saracul) i-a tras si un sut in picior doar asa ca sa ii aminteasca cine este seful. Si nu a fost singura data. Povestea s-a repetat aproape identic dupa vreo jumatate de ora cu unul dintre ceilalti masculi. Femelele erau mult prea ocupate cu puii ca sa aibe timp de noi, insa masculii era evident ca incearca sa se impuna in fata musafirilor.

Ceea ce nu este deloc ceva rau. Faptul ca se simt destul de sigure pe ele incat sa incerce sa te faca sa intelegi ca ele sunt alpha-male in mediul ala iar tu doar un intrus ce sigur nu este intr-o pozitie superioara lor este ceva foarte interesant. Probabil ca cei care s-au ocupat de habituarea lor au facut o treaba ca la carte si nu s-au dus acolo sa isi impuna cu forta prezenta ci au depus efor sa convinga familia de gorile sa ii tolereze in preajma. Pana la urma ala este teritoriul lor. Al gorilelor. Noi suntem doar niste intrusi tolerati. Si probabil ca suntem tolerati din aceeasi curiozitate pentru care si noi ne aflam acolo.

Sunt extrem de curioasa daca in Congo (in Virunga), unde atrocitatile impotriva gorilelor continuua chiar si acum la o scala mai mica dar au fost absolut groaznice pana acum doar cativa ani, situatia e la fel. Daca gorilele au tot atata incredere in ele incat sa se simta superioare omului si sa ii dea o lectie de trecut la coltul lui. Sa vina sa iti traga un sut in fund ca sa iti spuna ca el este alpha iar tu esti doar tolerat la el acasa. Daca nu s-a format o memorie colectiva care sa le spuna ca omul e rau si trebuie sa fuga sau sa se ascunda de el. 

Extrem de curioasa sunt. Insa pana una alta m-am bucurat sa le vad stapane pe spatiul lor. Mi-a placut mult sa nu le vad plecate in fata omului. Iar asta a fost inca unul din motivele pentru care am ramas cu o parere pozitiva despre conservarea in Uganda. Impresia mea este ca oamenii isi fac meseria cu simt de raspundere si extrem de important, cu respect fata de animalele pe care incearca sa le protejeze. Doar asa putem spera ca si nepotii nostri vor putea sa se bucure de aceleasi experiente ca cele pe care le povestesc eu acum. 

Am discutat cu Cipri si cu Peter extrem de mult despre cat de OK este sa ai numai o ora de stat cu gorilele. A trecut de parca asa ca printr-o minune timpul s-ar fi contractat. Si pentru ca trebuie sa te misti continuu ca sa poti sa le urmaresti in miscarea lor continua, parca timpul se contracta si mai mult. La chimpanzei am avut o zi intreaga de stat si privit si analizat si povestit. Am stat atatea ore cat am vrut noi si nu ne-a grabit nimeni. Am plecat atunci cand am zis noi ca a fost suficient. La gorile insa am mai fi stat. In mod sigur am mai fi putut sta acolo pentru inca 2-3 ore fara sa simtit ca ne-a ajuns. Personal cred ca permisele ar trebui sa fie macar pentru 2 ore cu gorilele. Poate chiar 3. Desi sunt constienta ca fizic va fi extrem de greu pentru multi turisti sa mearga continuu prin jungla deasa atat de mult timp. Dar tot as fi vrut mai mult timp. 

Cipri punea insa intrebarea: ai plati dublu pentru un permis ca sa stai 2 ore sau 3? 1300 de dolari pentru 2 ore? Hmmmm. Probabil ca nestiind as fi zis ca nu si as fi platit doar pentru o ora. Pretul este si asa destul de prohibitiv. Unul mai mare mi-ar fi parut complet nerezonabil acum un an. Stiind cum este insa poate ca as fi facut un efort. E greu de spus pana la urma. 

Insa recunosc ca pana la vizita in Uganda nu am privit niciodata cu ochi prea buni preturile extrem de mari atasate activitatilor africane. Pe multe dintre ele nu le inteleg nici acum. Insa cele legate de conservare mi se par justificate si din pacate necesare. Intr-o lume utopica situatia parcurilor nationale din Africa ar fi cu totul si cu totul alta. Din pacate nu traim intr-o lume utopica si situatia nu este deloc usoara. Sa mergi sa vezi gorile in mediul lor natural in Bwindi nu este egal cu a vedea macaci pe strazile din India. Efortul care se pune in a conserva alea cateva sute de gorile care au mai ramas pe lumea asta este unul care necesita un buget enorm. Buget care pentru o tara ca Uganda este o povara imensa. 

Si nu este numai bugetul pentru conservare dar este si costul legat de faptul ca ai o suprafata extrem de mare din tara pe care nu poti sa o folosesti la nimic. Pamant mult care trebuie sa ramana complet neproductiv. Daca vrei sa pastrezi parcurile nationale intacte nu prea iti permiti sa dai iama cu fabricile poluatoare de tot felul la doi pasi de intrare. Nici cu exploatarea de petrol in parc nu prea ar trebui sa te intelegi bine. Nici cu agricultura extensiva care fura din suprafata lasata animalelor salbatice. Nici cu cresterea populatiei. De fapt cu  nimic din ce inseamna progres in lumea vestica.  Ca fapt divers Serengeti are un viitor extrem de gri din cauza faptului ca Tanzania evolueaza si evolueaza rapid. Ciudat ca punem evolutia economica si industriala la "din pacate" insa atunci cand vorbim de conservarea mediului este din pacate la "din pacate". 

Si personal dupa ce am experimentat pe piele proprie anumite lucruri, am ajuns sa fiu dispusa sa platesc "pret premium" pentru o vizita intr-o Africa in care activitatile de conservare sa se faca asa cum trebuie. Pentru ca e nevoie de bani. De multi bani. Care nu pica din cer. Pe oricine ai intreba ti-ar spune ca animalele trebuiesc protejate. Nu trebuiesc vanate. Nu trebuiesc deranjate. Dar cu ce bani? Ca nimic nu e gratis pe lumea asta. Serengeti are o suprafata o leaca mai mare de un sfert de Romanie. Credeti ca e ieftin sa protejezi un parc national cat un sfert de Romanie? Toata lumea s-a scandalizat ca se vaneaza lei in Africa dupa cazul Cecil. Insa cati stiu ca au fost tari care s-au vazut nevoite sa ridice interdictiile pentru turismul de vanatoare pentru ca nu s-au descurcat fara bugetul venit din asta? E usor sa spui de la departare ca nu e bine sa se vaneze, sa se se reduca teritoriul parcurilor, sa se faca turism extensiv etc etc etc Dar realitatea e a naibii de urata. Si corecti si drepti suntem cu totii pana in momentul in care trebuie sa facem ceva. Inclusiv la nimev de stat se vede aceeasi atitudine. Se pun interdictii dar nu se dau alternative.

Nu vreau sa inchei intr-o nota atat de negativa insa din pacate asta este adevarul. Si multe ar trebui sa se schimbe daca vrem sa mai existe lei, elefanti sau girafe si in alta parte decat la zoo. 

Sau frumoasele gorile:

Bebeii la catarat

Cam cat de puternic e copacul?

Ascuns :)

Hmmm. Cam subtire crenguta.

Deranjam?

What a view!!!!

Ok. Ok. Am inteles. Stam cuminti si nu te deranjam

No comment

O sueta

Hopa sus la deal

Ganditorul

Silver nack ne trateaza cu spatele

Curios

Sa ma gandesc!!! :)