Pelerinaj la Golden Gate Bridge

Ce ar fi o sedere in San Francisco fara o vizita la Golden Gate Bridge?

Nu se poate asa ceva. 

Deci dupa ce m-am dezlipid de vapor, am ponit incet incet pe jos de la Fisherman Wharf catre pod.  Nu este o plimbare foarte scurta dar este o plimbare foarte frumoasa. Trebuie doar sa urmariti apa si veti ajunge mai devreme sau mai tarziu (dupa ceva kilometri buni) la pod.

Daca plimbarea cu barca este acel lucru pe care l-as recomamnda prima data oricarui turist in San Francisco, plimbarea pe jos a fost ce m-a facut sa ma indragostesc de oras.Mi-a placut foarte mult atmosfera, mult spatiu verde, plaje pe care ai voie cu cainele, piste de biciclit si alergat etc etc etc. Toate cu o priveliste de zile mari.

Am pornit din Fisherman Wharf

Si niste ramasite din trecut

La plimbare prin parc

O bine meritata pauza

Hai ca mai am putin

Am mai vazut fotografii vechi cu primul aeroport- super interesant

Aproape am ajuns

Si sa ne pornim sa traversam

Vazut de pe cealalta parte

In departare orasul de unde tocmai am venit pe jos

Prin Golden gate trec de toate : de la windsurfers la vase imense

Croaziera San Francisco Bay

Cable car-ul luat de la Powell Station m-a lasat fix langa Fisherman Wharf asa ca am pornit sa vad cam ce e de manca/baut/vazut etc prin zona. 

Nu am ajuns insa prea departe pentru ca am dat nas in nas cu niste ghisee care vindeau bilete la croaziere prin San Francisco Bay. 

Iar cu mine nu trebuie sa depui mult efort de convingere cand vine vorba de plimbari cu barca. E punctul meu slab. Nu prea am succes la spus "nu" cand vine vorba de asa ceva si fix asta s-a intamplat si acum. M-am infiintat la ghiseu si am luat bilet pentru o croaziera care iti arata cam tot ce e important prin zona.

Daca ar fi sa aleg un singur lucru de facut in San Francisco asta ar fi ce as alege. Mi-a placut foarte mult si privelistile sunt foarte foarte frumoase.

Si cateva "curiozitati" invatate pe croaziera:

• California (al treilea stat ca marime din USA) a devenit parte din USA abia in 1848 dupa razboiul Mexicano-American. Deci cu doar 150 de ani in urma California era parte din Mexic. Sa il invete cineva nitica istorie si pe Trump...
• De ce si-au dorit americanii atat de mult California? Pai tot pe la 1848 s-a descopertit o chestie interesanta in Coloma (California). Cum ce? Aur, bre. Si apoi a inceput  "gold rush"-ul si San Francisco s-a schimbat cat ai clipi dintr-un orasel prafuit de 500 de locuitori (in 1847) intr-unul de 150000 locuitori (in 1870). And the rest is history...
• Golden gate este numele stramtorii dintre San Francisco bay si Oceanul Pacific. Numele nu are nimic in comun cu "golden rush" ci vine de la Golden Horn (in Istanbul).
• Vasele spaniole au reusit sa se plimbe prin zona fara sa vada stramtoarea Golden gate pentru  225 de ani. Impresionant nu? A fost descoperita abia la 1769.

Si acum fotografiile evident:

Barca de plimbare

Plecand din Fisherman Wharf

Un muzeu militar

Vedere spre SF

 

Cu strazile lui abrupte

Nu ar fi SF fara Golden Gate Bridge

Sau Alcatraz

Si inca un pod - Bay Bridge

Coit Tower

Downtown

San Francisco - The cable cars

Am stat in San Francisco pentru o saptamana insa doar doua zile si jumatate am putut sa ma plimb ca turist. Ceea ce nu a fost deloc suficient. Abia daca mi-a dat sansa sa periez suprafata lucrurilor de vizitat si as mai fi avut nevoie de multe alte zile ca sa apuc sa vad tot ce mi-as fi dorit. Insa o luam ca pe o introducere. Mi-a placut orasul foarte mult asa ca cine stie poate ca undeva candva intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat ma voi intoarce cu "my better half".

Initial ma gandeam sa fac un top al locatiilor insa cum mi-a placut mai tot ce am vazut o sa le prezint cronologic.

Prima zi am inceput-o mult prea tarziu fata de cum ar fi trebuit. Dupa experienta cu alergatul am decis ca nu are rost sa pornesc cu noaptea in cap asa ca era deja 09.00 cand am iesit din hotel.  Deloc o idee buna cum veti vedea mai jos. Deci sa nu faceti greseala mea.

Primul lucru pe lista: The cable cars. 

Hotelul meu era la doi pasi de Powell Station si planul era sa ajung la Fisherman's Wharf deci un prilej perfect sa merg cu celebrele "cable cars" din San Francisco. 

Primele cable cars au aparut in San Francisco pe la 1873 cand au inlocuit tramvaiele trase de cai. Au fost atat de populare incat pe la 1890 erau deja 23 de linii separate care brazdau orasul. In ziua de astazi am mai ramas doar trei linii si ele sunt aproape exclusiv turistice. Exista metode mult mai eficiente de a strabate aceeasi distanta insa nu sunt nicidecum la fel de boeme si pline de povesti si istorie precum cable car-urile. 

Si daca ajungi, asa ca mine, sa te plimbi cu ele intr-o duminica la 09.30 o sa intelegi cam cat de populare sunt acum printre turisti. Pentru aproape o ora si jumatate am stat frumusel la coada si am admirat cam cat de "boeme" sunt. In fata mea un chinez se minuna cat de ineficient este tot sistemul. Iar eu ma gandeam ca daca ai fi avut aceeasi ineficienta in China la 600 de milioane de turisti anual cati au ei cred ca descopereai intelesul notiunii de "eternitate". 

Pana mi-a venit randul sa ma urc in el, deja imi trecuse orice chef de plimbare. Eram mai morocanoasa decat Morocanosul. Dar nu degeaba Hollywood este in USA. Fac oamenii astia un show din absolut orice nimic. Orice chestie cat de mica si nesemnificativa este transformata in "cea mai nemaipomenita atractie din lume". Lasand de o parte atractiile in sine, ceea ce face toti banii sunt oamenii care lucreaza la atractiile alea si iti transforma cu totul vizita. Or fi chinezii eficienti dar nimic nu se compara cu show-ul american. 

Desi pornisem cu stangul si imi pierdusem orice entuziasm, cei doi angajati care conduceau "cable car"-ul m-am facut sa rad in hohote si sa ma bucur ca un copil mic intr-un parc de distractii. Au vorbit continuu. Au facut glume. Ne-au spus povesti. Au intrebat lumea cum ii cheama si de unde vin. Au mai facut iar glume. Vorbeau cu oamenii de pe trotuar. Era mai mult un spectacol de "stand up comedy" decat o plimbare cu tramvaiul. La fiecare curba sau deal sau vale ne pregateau de ceea ce urmeaza si toata lumea radea si aplauda si striga mai ceva ca intr-un roller coaster. 

O activitate care nu avea deloc potential sa fie amuzanta si de tinut minte a fost transformata de doi oameni cu simtul umorului in ceva ce voi recomada tuturor.

Ce nu recomand este insa statul la coada. Ori porniti foarte devreme dimineata de la Union Square ori sfatul meu este sa il luati in sens invers decat "gloata". Adica dimineata nu asteptati la Powell Station ci mergeti dinspre Fisherman Wharf spre Powell pentru ca este gol gol gol. 

Pretul pentru o singura calatorie este 7 dolari. Extrem de scump, parerea mea, dar asta e SUA. Daca aveti insa curaj sa folositi transportul in comun, este mult mai avantajos sa cumparati un abonament Muni Pass care poate fi folosit pentru cable cars, streetcars, autobuze etc. Nu poate fi folosit pe BART. Pretul este 20 de dolari pentru o zi, 31 dolari pentru 3 zile sau 40 de dolari pentru 7 zile. Eu am mers poe varianta de o saptamana insa am gresit pentru ca daca m-as fi informat corect as fi ales varianta City pass.

Un City Pass contine abonamentul Muni pe o saptamana, intrarea la California Academy of Science, o croaziera de o ora, Exploratorium sau Yong Museum si Aquarium of the Bay sau Monterey bay Aquarium. Pretul este 94 dolari dar valoarea cumulata pentru vizite este 174.85 dolari deci foarte convenabil daca chiar vreti sa vizitati tot din lista. 

Un filmulet cu sosirea in Powell Station:

Si unul cand intoarce:

Si cateva fotografii cu strazile "plate" din San Francisco vazute din Cable car:

 

Oare vor invata ceva organizatorii Transylvania100K din editia a treia?

Initial vroiam sa pun titlul "Rusine organizatorilor Transylvania100K" pentru scrierea asta pentru ca asta ar fi ce descrie cel mai bine parerea mea despre calitatea organizarii. Insa m-am gandit sa fiu un pic mai putin dura si sa le dau o sansa. Doar se spune ca "omul din greseli invata". Din pacate de trei editii repeta aceleasi greseli si nu invata nimic din ele  deci s-ar putea ca speranta mea sa fie o mare pacaleala. 

Dar sa incepem cu inceputul: dupa cum multi dintre voi stiti Cipri a inceput sa participe la curse de ultra runnning. Semimaratoanele, maratoanele si triatloanele nu mai sunt de ajuns deci a trecut la ceva care sa il solicite mai serios si sa se simta in picioare. Si iaca asa a ajuns la ultra run. 

Ultra running sau ultra marathon defineste o cursa pe distante foarte lungi. Ce este "distanta lunga"? Pai pentru mine 20 de km de alergat e distanta foarte lunga. Pentru altii poate ca e 5 km. Pentru altii un maraton (42.195 km). Pentru cei ca Cipri insa distantele astea sunt distante de antrenament intr-o zi oarecare, nicidecum nu sunt cu adevarat "distante lungi". De exemplu Cipri a avut cel mai bun timp al lui la un maraton alergand intr-o duminica maratonul din Antwerpen dupa ce sambata participase la cursa de 270 de km pe bicicleta Liege-Bastogne-Liege. Una dintre clasicele de ciclism ca asta e alt obicei de-al lui Cipri - face in fiecare an clasicele de ciclism din Belgia. 

Deci ce e "distanta lunga" conform definitiei pentru ultra runing? Este orice peste un maraton insa in realitate limita e undeva pe la 50 de km. Alte distante standard sunt: 100 km, 100 mile sau 50 mile si astea sunt curse de o singura zi sau un pic peste o zi. Adica trebuie sa alergi tot dintr-o bucata. In functie de cat de greu este traseul asta poate sa dureze: 10 ore, 20 de ore, 30 de ore sau mai mult. Daca e drum drept atunci alergi repede si fara probleme. Daca sunt conditii extreme (desert, munti foarte inalti, mlastini, Arctic, Antarctica etc) atunci dureaza mult mai mult. Tot in categoria ultra running poti avea si curse de cateva zile. Cum a fost Marathon des Sables (257 km in 6 zile) cu care v-am facut capul calindar in Aprilie.

Tinand cont de cat de grele sunt cursele astea nu te-ai astepta sa fie prea multi doritori insa se pare ca nebuni sunt multi pe lumea asta. Asa ca pana si cu preturi extrem de prohibitive tot trebuie sa se organizeze trageri la sorti sau daca sunt pe principiul "primul venit, primul servit" trebuie sa te inscrii cu mai bine de un an inainte. Apoi sunt o serie de curse extrem de serioase la care nu te poti inscrie decat daca acumulezi puncte din alte competitii. Trebuie sa te califici deci.

Si cum era de asteptat Cipri vrea sa faca o astfel de cursa asa ca s-a apucat de facut puncte. Ceea ce nu e chiar atat de usor pentru ca trebuie sa faci 15 puncte din 3 curse in decurs de 2 ani (Cipri vrea sa le faca pe toate intr-un an si cred ca va reusi daca nu se accidenteaza). Cursele de calificare nu sunt absolut deloc usoare si sunt selectate pe spanceana de membri organizatiei de ultrarunning care guverneaza cursele astea cu calificare. Marathon des Sables iti da de exemplu 6 puncte iar asta e maximul pe care il poti obtine. Cursele de 6 puncte sunt ori curse de mai multe zile ori curse de peste 100 km dar cu 6000-7000-8000 de metri diferenta de nivel sau alte tipuri de conditii extreme. Cele de 5 puncte sunt la fel de lungi dar cu conditii mai blande. Iar la 4 puncte e ceva mai omenesc dar tot ceva imposibil de facut de un alergator normal. 4 este minimul.

Incercati sa alergati 3 semimaratoane intr-un an. Sau trei maratoane intr-un an. Si veti intelege la ce stres isi supun organisul oamenii astia care alearga trei curse de ultra running intr-un an. Mai ales ca trebuie sa adaugati si cateva maratoane si triatloane pe langa ca doar mai trebuie sa ai si curse de antrenament. Si trebuie sa adaugi constant 15-20 de ore de antrenament saptamanal. 

Eu obosesc numai scriind toate astea.

Deci cu 6 puncte in buzunar insemna ca Cipri trebuia sa faca inca doua curse de 5 puncte sau una de 5 si una de 4 sau una de 6 si una de 4, 5 sau 6 puncte. 

Eram inca in Ouarzazade (a doua zi dupa terminarea lui Marathon des Sables) cand am luat lista de curse si am inceput sa ne uitam la posibilitati: sa fie pe aproape, sa fie de o zi ca deja nu mai avem concediu, sa nu coste o avere etc etc etc. 

Lui Cipri i-a sarit in ochi o cursa in Belgia de 4 puncte care se potriveste ok ca perioada si pare destul de usoara. Asa ca aveam nevoie de inca una de 5 sau 6 puncte. Si eu am zarit una in Romania - Transylvania100K care are 5 puncte. Perioada era OK si in plus era Romania si Cipri mereu si-a dorit sa alerge prin Carpati deci zis si facut. In doi timpi si trei miscari le trimisese mesaj sa ii intrebe daca cu experienta lui este acceptat sa participe (organizatorii zic ca trebuie sa ai experienta pentru trail running ca sa participi). L-au acceptat asa ca pe 21 mai s-a prezentat la start.

Transylvania 100K nu e deloc o cursa usoara. De fapt este una chiar extrem de grea. Ai 100 de km de alergat prin Bucegi. Faci aproape 7000 de metri diferenta de nivel. Urci pe Omu de doua ori. Cati dintre voi ati urcat pe Omu? No acum ia inchipuiti-va ca urcati fuga de doua ori. E in luna mai deci vremea e cainoasa de-a dreptul si la Omu erau 2 metri de zapada. Alergi noaptea pe munte. Esti intr-o zona plina de vietati salbatice. Etc etc etc. 

Adunate fac cursa sa fie atat de grea incat nu numai ca trebuie sa fii bun dar mai trebuie sa fii si foarte atent si norocos sa nu te accidentezi. Este fix genul de cursa unde pericolele sunt duse la extrem. 

Ultra runningul este un sport extrem cu oameni care mor in curse in fiecare an. Cu cat faci cursa mai grea cu atat pericolele sunt mai mari si sansele sa ai parte de o tragedie sunt mai mari. Tu, ca organizator, trebuie sa faci pe naiba in patru sa minimizezi riscurile. Pentru ca te joci cu vietile oamenilor. Nu propui o cursa, iei taxa de inscriere si apoi iti bati joc de participanti pentru ca daca faci asta nu e decat o treaba de timp pana cand iti va muri un om pe traseu. Mai devreme sau mai tarziu ti se va termina norocul si va plati un om nevinovat pentru miserupismul tau.

Cred ca v-ati prins in ce directie ma indrept cu dicutia asta si o sa prezint cateva dintre lucrurile pe care eu cred ca organizatorii Transylvania 100 K trebuie sa le schimbe cat mai repede pentru ca daca nu o fac nu o sa ma mire cu nimic daca voi citi la anu' sau la alta editie ca un participant a murit in concurs. 

Cand organizezi o nebunie de cursa de genul asta exista trei aspecte vitale. Si cand zic vitale chiar ma refer ca sunt la categoria "pe viata si pe moarte" nu ca e ceva pentru "confortul" participantilor.

Marcarea traseului.

E la minte cocosului ca trebuie sa marchezi traseul corect, vizibil, des etc etc etc. Pentru numele lui Dumnezeu alergi in Bucegi noaptea - evident ca trebuie sa marchezi traseul atat de bine incat sa nu se piarda nici cel mai redus intelectual participant. 

La Transylvania 100K marcajul pe traseu este un lux. 

Citeam inainte de curse diverse bloguri cu marturii de la fosti participanti si de fiecare data oamenii se vaitau ca traseul e atat de prost marcat incat de pierzi foarte usor. Iar anul trecut a fost o persoana care a fost descoperita dupa multe ore de salvamontisti, pierduta printr-o vagauna. 

In fiecare an e aceeasi problema. Si desi te-ai astepta sa fie invatatura de minte nu e deloc asa. Anul asta nu a fost cu nimic mai diferit. Cipri a alergat 13 km in plus pentru ca s-a pierdut de foarte multe ori. De doua ori extrem de serios. Iar una dintre ele a fost chiar noaptea cand namaipomenitii organizatori au pus marcaje reflectorizante la distante de cateva sute de metri intre ele. Pe munte oameni buni. Trebuia sa cauti ca nebunul in ce directie sa o iei. In acelasi loc un grup de englezi s-a pierdut pentru o ora si jumatate. Si cand le-au cerut socoteala organizatorilor li s-a raspuns ca probabil au furat taranii marcajele. De parca taranii aveau ceva de facut cu benzi reflectorizante cum sunt alea de politie. 

Inainte de prima urcare pe Omu era iar o portiune foarte prost marcata unde s-a ratacit si Cipri si cand a ajuns la check point a gasit o revolta practic. Oamenii urlau la organizatori ca nu e marcat locul unde trebuie sa schimbi poteca. Asa ca toata lumea o lua aiurea si cobora in loc sa urce pe Omu. Evident ca ce cobori mai trebuie sa si urci inapoi. Deci nici nu vreau sa ma gandesc cat de frustrant este sa cauti ca nebunul traseul in loc sa te concentrezi pe cursa. 

Intr-un alt loc unde iar trebuia sa schimbi poteca si sa urci de-a dreptul pe partia de schiat iar nu era semn si tatal lui Cipri s-a dus la organizatori si i-a rugat sa puna un indicator. I-a durut fix in fund. De fapt poate ca daca i-ar fi durut ar fi facut ceva insa asta nu s-a intamplat.

Un alt caz este cu check point de pe la 93 de km care era ascuns. Aveai o poteca dreapta pe care trebuia sa o urmezi in mod normal dar ca sa ajungi la check point trebuia sa faci dreapta, sa mergi vreo 500 de metri si ascuns dupa niste copaci gaseai check pointul. Nu era nici un semn care sa indice asta. Norocul lui Cipri a fost ca erau niste tipi pe traseu care i-a atras atentia ca chck pintul e acolo dar trebuie sa deviezi de la traseu ca sa il gasesti  Daca ratezi check pointul esti descalificat. Cat de nameipomenit este sa fii descalificat la 93 de km? El si un danez au cautat check pointul cu lanterna pentru vreo jumatate de ora. 

Mai e ceva de spus? Absolut strigator la cer.

Mancarea.

Sper ca nu isi inchipuie nimeni ca poti sa alergi timp de 30 de ore prin Bucegi cu burta goala. Sau ca bagi un mic, o friptana, cartofi prajiti etc si alergi asa cu burta plina. 

La orice cursa de genul asta ce primesti ca mancare sunt surse rapide de energie. Chestii care contin carbohidrati mai usor de descompus sau mai greu de descompus ca sa iti dea energie cand ai nevoie de ea. Totul e facut cu cap astfel incat sa ai energia eliberata in timp predictibil dar relativ rapid. Nu mananci grasimi care iti dau energie greu si lent. Bagi niste zahar si ai energia atunci in momentul ala.

Deci ce primesti la orice cursa normala sunt: geluri care iti dau energie aproape instantaneu, batoane cu carbohidrati care iti dau energia destul de repede dar treptat, banane si uneori ceva cu proteine sau grasime daca cursa e foarte lunga.

Ce au primit la Transilvanya100k? Mere stricate, covrigei si chipsuri. Iar la Omu au primit supa rece ca doar la 2 m de zapada si temperaturi cu minus nu iti trebuie ceva cald. Daca cereai poate primeai un gel dar nu era garantat ca ai succes. Ti se spunea si "nu" fara probleme. Ca fapt divers un gel este recomandat la fiecare 15 min cand faci astfel de efort.

 

Apa.

Daca la mancare inteleg ca mai faci economie ca sa faci profit din taxa de inscriere, la apa este deja complet ridicol sa te zgarcesti. 

Nu numai ca nu au primit apa cu electroliti dar au avut check pointuri unde nu li s-a dat apa deloc. Efectiv deloc. Insa puteai sa cumperi....Cumparai ce vroiai ca aveau la vanzare si apa si suc si ce vrei. Dar apa gratis ca doar de aia ai platit inscrierea nu exista. Si oricum la ce iti trebuie apa cand poti sa mananci zapada? Ca doar ai 2 metri la dispozitie.

Cam asta a fost organizarea la Trasylvania100K. Decideti voi daca am dreptate cand spun ca mai devreme sau mai tarziu inevitabilul se va intampla.

Cateva fotografii gasiti aici:

https://www.flickr.com/photos/le_mans/sets/72157668819654681

The weirdos of San Francisco

Am aterizant in San Francisco sambata pe la 14.30. Nu aveam bagaj de cala si speram ca voi iesi repede din aeroport si voi avea o gramada timp la dispozitie dupa aterizare si pana se intuneca sa vizitez cate ceva in jurul hotelului. Insa coada de la controlul pasapoartelor a fost atat de lunga incat dupa o ora inca asteptam sa imi vina randul. Iar cand mi-a venit randul a trebuit sa dau nitel cu subsemnatul pentru viza de Iran din pasaport. Dar asta e deja alta poveste. 

Deci ies cu chiu cu vai din aeroport si pe la 17.30 ajung in sfarsit la hotel. 

Mi-am lasat bagajele si am pornit hotarata la plimbare. Nu ma doboara pe mine 9 ore diferenta de fus orar.

Si m-a tinut obtimismul pana la coltul strazii. Atat. Ma simteam fizic rau de la cat de somn imi era. Am facut pelerinajul obligatoriu la Michael Kors. Mi-am cumparat inca o papornita (da stiu ca e deja obsesie) si am facut drum intors la hotel ca deja imi era frica sa nu fac vreo nefacuta. Abia am apucat sa fac dus si am picat ca musca. Am adormit de pe la 18.30 cu telefonul in mana si televizorul dat drumul. Batranetea bate-o vina....

Dar nici o problema ca a doua zi eram in picioare de la 5 dimineata. Jet lag-ul dragul de el s-a gandit sa ma ajute sa recuperez ce am pierdut cu o zi inainte. 

Am muncit nitel. Mi-am terminat vietile la Candy Crush. Si in lipsa de orice altceva bun de facut am iesit la alergat. La ora 6 si 15 minute. Dimineata. Subliniez cu doua linii in cazul in care nu v-ati prins din prima.

Si se pare ca pana si orasele care nu dorm niciodata au cate o pauza de respiro. Cum ar fi duminica la 6 dimineata. 

Pe strada - un pustiu apocaliptic. Nici picior de om in jur. Cu o singura exceptie. Si aia tot ca scoasa dintr-un peisaj apocaliptic. Zeci si zeci de persoane fara adapost dormind care pe unde au gasit un loc ferit de vant sau din pacate pentru mine treji si intr-o stare avansata de ebrietate sau "as high as the sky". 

Nu am vazut in viata mea atatia cersetori si oameni fara adapost cum am vazut in downtown San Francisco. Vizita de acum doi ani din Los Angeles e apa de ploaie pe langa ce am experimentat acum. Iar Bucurestiul ar fi asa un fel de "trial version" la scala extrem de redusa.

Nu este nici o mirare ca la alergatul din duminica aia am avut cel mai bun timp de dupa operatie. 

In nici un caz o experienta pe care mi-as dori sa o repet.

Din fericire odata ajunsa pe malul apei numarul de oameni fara adapost a scazut exponential si invers proportional cu ala de alergatori. Banuiesc ca briza oceanului nu e cine stie ce placuta atunci cand nu ai unde sa te refugiezi la caldura dupa ce te bucuri de ea. Deci mi-am facut tura obisnuita si dupa ce am obosit bine am facut cale intoarsa evident pe aceeasi strada pe care pornisem de la hotel. 

De data asta era deja in jur de 07.00 si orasul se pregatea de primit turisti asa ca la fiecare 200 de metri era cate o masina de politie care trezea chiriasii inoportuni si ii punea sa isi stranga "dormitoarele". Fiecare persoana fara adapost avea un ditamai caruciorul plin cu pungi cu haine, mancare, sac de dormit, cartoane si tot felul de alte lucruri. In fiecare seara ii vedeam cu se indreapta catre o statie de autobuz acoperita, o scara ferita de vant, un intrand intr-un magazin etc etc etc si se apucau de instalat "dormitorul". In fiecare dimineata politia venea si ii forta sa isi puna lucrurile in carucior si sa plece la plimbare. Si toata ziua ii vedeai impingand la carucioare prin oras. Ati vazut "The Road"? Cam asa arata si prin downtown SF.

Si daca numarul extrem de mare nu era destul incat sa te faca sa te simti inconfortabil atunci intervenea problema cu alcoolul. Mult prea multi erau intr-o stare care nu iti datea impresia ca ar putea interationa rational cu tine. Iar mirosul de marijuana era mai ceva ca intr-un coffee shop olandez. Faceai un pas afara din hotel si iti pica nasul. 

Stateam de vorba cu alti participanti la conferinta si toti spuneau ca efectiv nu se simt OK sa mearga seara la hotel. Adica sa nu credeti ca as fi eu vreo delicata ce se sperie asa din orice. Efectiv toata lumea se vaita pentru cum arata downtown-ul. 

In ultima zi (vineri) am ajuns in sala de conferinte destul de devreme. Eram doar eu si inca vreo 4-5 participanti plus tipul care se ocupa de partea tehnica. Tipul evident din San Francisco. Si vine un alt american (din Colorado) si din vorba in vorba ii zice tipului de la butoane: "What's with all these weirdos on the street?" Tipul se apuca sa explice ca in doua state de langa California sunt legi destul de stricte pentru persoanele fara adapost asa ca s-au mutat cu totii in Los Angeles si San Francisco si de cativa ani situatia a scapat efectiv de sub control. Sunt atat de multi incat sunt o mare problema dar nu au (sau nu vor) ce le face. Americanul care intrebase ce-i cu "weirdos" a concluzionat ca "There are so many that it is almoust scarry". Si asta este de fapt ceea ce descrie cel mai bine situatia. Sunt atat de multi incat devine infricosator doar sa mergi pe strada.

Situatia este cu totul alta daca mergi pe la Fisherman Wharf, Golden Gate Bridge, Lombard street etc. Zonele extrem de turistice sunt probabil "off limit" pentru ca politia ii alunga constant de acolo. Insa downtown-ul este efectiv sub asediu. Si sa mai spun cum este sa iei transportul in comun? E a treia vizita in SUA si eu inca ma mai incapatranez sa ma bazez pe transportul in comun. Va trebui sa ma invat minte la un moment dat. Dar pur si simplu mi se pare ilogic sa inchiriez o masina daca stau pe langa orasele mari. Mintea mea refuza sa inteleaga ca: "bus=baaad", "car=gooood". E ilogic. 

Ca anectoda am luat acum autobuzul catre California Academy of Science si la un moment dat se urca in autobuz trei persoane care pareau fara adapost sau undeva in aceeasi gama. Una dintre ele era o femeie imbracata intr-un costum de urs/iepure/ce naiba o fi fost pufos si albastru tipator. Cum ei nu erau beti (asa cum avusesem parte la dus cand un tip beat sau high a urlat tot drumul) am zis ca am noroc si totul e cat se poate de ok. Sunt doar niste oameni sarmani fara adapost. Unul dintre calatori se duce la ea si ii da niste bani chiar inainte sa coboare. Tipa incepe: "Thank you so much, man. Thank you soooo much. You safed my life, man. You saved my life. God bless you, man. Ohhhh. You saved my life". Mi se facuse mila de ea si ma gandeam ca uite ce frumos din partea omului ca i-a dat niste banuti. Si apoi se intoarce catre insotitorii ei si zice: "He knows me for couple of years. He knows me well. Ohhh he saved my life. God knows I reallllly need a drink"....Au coborat la prima.

Nu stiu daca sunt periculosi sau nu. "The weirdos of San Francisco". Insa ca femeie singura nu m-am simtit prea confortabil. E o situatie extrem de ciudata si absolut de neacceptat intr-o tara care se vrea a fi cea mai cea din lume. Nu sunt de acord nici cu sistemul social din vestul Europei unde esti incurajat sa fii putoare dar nu pot sa fiu nici de acord cu acceptarea ca pe ceva normal ca ai sute de oameni fara adapost pentru care nu faci efectiv nimic. E trist. Extrem de trist.

Disclaimer: This is not hate speech.

Nu imi plac mai deloc orasele mari. Nici ca turist si cu atat mai putin in ideea de a locui in ele. Dar San Francisco mi-a placut foarte mult. Si este probabil singurul oras mare in care mi-ar placea sa locuiesc. Lasand de o parte problema oamenilor fara adapost, San Francisco e un oras pe care il recomand oricui.  Poate ca nu e tocmai intelept sa pornesc cu descrierea a ce nu mi-a placut insa sper ca intelegeti aspectul asa cum mi-am dorit eu sa il transpun. Nu e o incercare de a sterge pe jos cu San Francisco sau SUA in general. Departe de mine gandul asta. 

Toate au pe lumea asta si parti bune si parti rele. Promit ca in scrierile vitoare imi iau revansa si va arat cum inclina balanta si de ce inclina catre "Like like like".

PS: Scuzati numarul mare de cuvinte in engleza. Dar atat a fost in stare sa puna pe hartie neuronul inca afectat de jet lag.

Cum am ramas fara hotel in San Francisco cu doua zile inainte de plecare

Maine dis de dimineata ma urnesc catre San Francisco.

Motivul principal este munca. Daca nu v-ati obisnuit deja atunci va reamintesc ca la mine California=munca by default. Nu ca m-as plange de asta. Dimpotriva. In mod surprinzator chiar imi place California. Si imi place mult.

Dar munca incepe abia de marti asa ca l-am anuntat pe sef ca eu plec de sambata si pana marti ma plimb. San Francisco este unul dintre cele (doar) doua orase din USA pe care le aveam in Bucket list asa ca daca tot ajung acolo trebuie sa vad si ceva cu ochi de turist, nu?

Recunosc ca am noroc. La mine la munca sunt destul de flexibili cand vine vorba de adaugat zile de plimbare deplasarilor atata timp cat nu cheltui din banii firmei pentru plimbarea ta. Biletele de avion sunt de obicei semnificativ mai ieftine daca cuprind si un week end deci firma chiar castiga bani din plimbarea mea. Iar hotelul, mancarea, transportul local etc pentru zilele in plus le platesc din buzunar propriu. 

Si cum religia imi interzice sa platesc 300 de euro pe o camera de hotel, cu atat mai mult cu cat este single si fara mic dejun, inseamna ca pentru zilele platite din buzunar propriu mi-am facut rezervare la un hotel aflat langa cel cu munca dar cu preturi mai omenesti. 

Bun. Totul pregatit. Hartoagele printate. Pregatita de plecare. Numai ca ieri tarziu in noapte ma trezesc cu un mail care ma anunta ca rezervarea mea a fost anulata. M-am uitat ca vitelul la poarta noua pentru cateva zeci de secunde la mailul ala si nu intelegeam deloc de ce. Dupa ce m-am trezit din visare am sunat la hotel sa ii intreb care e problema. Nemaifiind client evident ca am avut parte de o portie de "ospitalitate" americana si m-au anuntat foarte repede ca rezervarea a fost anulata pentru ca nu au putut preautoriza cardul de credit si ca am primit mail sa dau alt card de credit dar nu am raspuns deci voila anularea. Daca am intrebari suplimentare sa ii sun pe aia de la booking.com unde am facut rezervarea. Si pana sa ma dumiresc eu bine mi-a fost si inchis telefonul in nas.

Era evident ca nu am nici o sansa sa repar nimic. Mai ales ca intre timp hotelul respectiv era fully-booked deci nu aveam cum sa mai stau la ei nici daca as mai fi vrut asta. Asa ca m-am apucat sa caut printre ramasitele de camere proaste si scumpe inca disponibile. San Francisco este un oras scump. Camere de pe langa Union Sq. sunt atat de scumpe incat te gandesti daca le cumperi in loc sa le inchiriezi. Si in plus cu doar doua zile inainte este mai bine de 70% fully booked. Ceea ce mi-a facut sarcina de a gasi o camera decenta la pret decent ntr-o pozitie decenta o adevarata aventura. Intr-un final am gasit ceva mai prost si mai scump decat primul dar ce as fi putut face altceva?

Cu noua rezervare in inbox, m-m apucat sa ma uit daca chiar am primit vreun mail in care mi se cerea alt card. Am rascolit inbox-ul, spam-ul, trash-ul si nimic. Zau daca am vazut un astfel de mail. Doar nu eram atat de inconstienta incat sa il ignor? Insa nu exclud ideea ca s-ar putea sa fi fost destul de aiurita incat sa il sterg fara sa il observ. Mai ales ca zilnic primesc mailuri cu tot felul de prostii de la booking.com. Deci le acord increderea mea ca poate mi-au trimis ceva. Asa ca pentru a vedea sigur ce s-a intamplat i-am sunat pe cei de la booking.com.

Raspunsul a fost oarecum asemanator cu ce mi s-a spus de la hotel. Nu s-a putut preautoriza cardul deci hotelul a trimis un mail automat la booking care a trimis un mail automat la mine ca sa mi se ceara un nou card. Eu nu am raspuns deci hotelul a anulat rezervarea.

Problema incepe insa cand auzi detaliile: hotelul mi-a dat un termen de 24 de ore pentru a da alt card. Atat. Si booking nu a trimis decat un mail automat. Atat.

Asa ca un pic nervoasa si frustrata de situatie le-am zis ca mie mi se pare o situatie foarte serioasa anularea unei rezervari cu doua zile inainte de calatoria propriu zisa. Atat de serioasa inca personal nu consider ca termenul de 24 de ore este rezonabil. Exista zboruri intercontinentale mai lungi de 24 de ore. Poate nu ai acces la internet. Poate nu iti verifici mailul ala atat de des. Poate, poate si iar poate.  In plus mi se pare o situatie atat de serioasa incat mi s-ar fi parut normal sa primesti un reminder. Nu doar un singur mail automat si gata anularea. Poate ca unii clienti sunt atat de aiuriti incat nu vad mailul ala automat. Sau il sterg din greseala. Sau ajunge in spam. In fiecare zi primesc mailuri promotionale de la ei si fix atunci cand chiar as avea nevoie de un mail de la ei, nu se intampla. 

Raspunsul a fost ca este dreptul hotelului sa anuleze rezervarea daca in 24 de ore nu comunic informatia corecta. Evident ca este dreptul hotelului sa verficie cardul ala si sa iti anuleze rezervarea daca cardul nu este valid sau daca preautorizarea nu este acceptata dar nu asta e ce critic eu. Ci faptul ca reactia booking.com nu mi s-a parut pe masura unei situatii pe care eu o consider foarte serioasa. 

In contul de pe booking.com am trecute detaliile de plata pentru trei carduri (AMEX, Mastercard si Visa). Toate valide pentru inca cativa ani de acum inainte. Si pe care le-am folosit chiar si acum cateva saptamani pentru patru rezervati pe booking.com. Datele astea cred eu ca ar fi trebuit sa fie suficiente incat sa isi permita sa imi dea mai mult de 24 de ore pentru o reactie. Iar asta ar fi trebuit sa le dea si lor timpul sa trimita un reminder sau sa incerce sa ma contacteze altfel (telefon, sms, alt mail etc).

Inca un lucru util de amintit este ca plata pentru camera de hotel se facea la fata locului. Ceea ce a dus la anularea rezervarii nu a fost ca nu au avut de unde lua banii ci o preautorizare care nu a functionat. Adica au verificat daca cardul e ok ca in cazul in care nu apar de exemplu sa aibe de unde sa isi ia banii. Inca un motiv in plus sa nu fie atat de grabiti cu anularea.

Oricum indiferent cat de incorecta si lipsita de interes mi s-a parut mie actiunea booking.com, raspunsul lor a ramas la fel: e dreptul hotelului sa anuleze rezervarea. Ei nu au nici o vina.

Sunt dezamagita de reactia lor? Evident ca sunt. Mai ales ca asta vine pe fondul mai multor nemultumiri legate de ei. Am scris deja despre cat de deranjanta mi se pare lipsa de informatii corecte pentru calatoritul cu caini.  Inca de la momentul respectiv am decis ca e cazul sa ma uit la alternative si cel putin pentru Europa nu am mai inchiriat mai deloc camere prin ei. In Asia nu inchiriez niciodata prin ei. Deci mai ramasese America si Africa. Si sincer singurul motiv pentru care am decis sa stau la un hotel mult prea scump pentru ce ofera in San Francisco in loc de AirBnb este faptul ca o sa calatoresc singura si m-am simtit mai in siguranta asa. Altfel nici nu m-as fi uitat pe booking.com. Daca adaug si noua experienta atunci e clar cam pe unde se afla increderea mea in ei. Si este cazul sa incep sa verific cu mai multa determinare si alte site-uri facute pe acelasi tipic. Ca au aparut cate in luna si in stele. Deci am de unde alege. 

Un client multumit este un client fidel. Unul nemultumit? Ei bine mai exista si concurenta.

Baza Keroman - motivul pentru o noua vizita in Bretania

In ultimii ani am fost tot mai dezamagita de programele de pe Discovery si National Geographic. Impresia mea e ca in loc de documentare serioase ai parte tot mai mult de "reality shows". Asa ca incet incet am inceput sa le vizitam tot mai putin. Chiar am renuntat la abonamentul suplimentar care ne datea acces la toate canalele Discovery si am trecut in schimb pe Netflix. Exista cateva documentare exceptie la care inca ne uitam religios dar pe acelea le gasim si pe canalele incluse in abonamentul normal.

Unul dintre aceste documentare exceptie este Nazi Megastructures. In cazul in care l-ati ratat si sunteti interesati de istoria celui de-al doilea razboi mondial, il recomand cu toata inima. Este foarte interesant si foarte bine facut. Nu e realizat dupa tipicul american in care iti repeta de un miliard de ori o intrebare obsedanta si te pregateste pentru un raspuns pe care l-ai intuit din primele 30 de secunde dar trebuie sa astepti 3 ore pana il spun si ei intr-un final. 

Dupa cum bine v-ati prins din titlul emisiunii, tema este megastucturi naziste. Intre timp tema s-a extins un pic si ultimele doua episoade sunt despre megaproiecte japoneze insa la inceput erau numai structuri naziste. Ai episoade despre Atlantic wall (pe care l-am vizitat si noi in Oostende), despre Eagle Nest, Wolfs Lair, fortareata Berlinului etc etc etc.  Si la un moment dat a fost un episod si despre baza de submarine Keroman. O baza nemteasca ce (poate surprinzator la prima vedere) se afla in Franta nu in Germania. 

Si cum stateam eu in canapea si ma uitam la imagini filmate in zilele noastre in baza respectiva ii zic lui Cipri: "Ce ar fi daca se poate vizita baza respectiva? Ar fi super super interesant". Asa ca ma pun pe rascolit internetul si descopar ca de fapt chiar se poate vizita baza ca simplu turist. Si uite asa s-a nascut calatoria noastra catre Lorient - cea mai mare baza nazista de submarine din perioada celui de-al doilea razboi mondial.

Germania a inceput cel de-al doilea razboi mondial cu o forta navala de suprafata aproape inexistenta pentru ca tratatul de la Versailles impunea o limta de 24 de ambarcatiuni dintre care doar 6 nave de lupta (sub 10000 tone). Practic in Batalia Atlanticului nu ar fi avut absolut nici o sansa daca s-ar fi limitat doar la atat. Insa evident ca nu s-au limitat doar la atat si in timp ce vase de suprafata nu aveau mai deloc, aveau in schimb cea mai mare flota de submarine ( Unterseeboot, devenit U-boat in varianta engleza) iar asta s-a dovedit a fi o arma extrem de eficienta mai ales in primii ani de razboi cand Aliatii pur si simplu nu aveau solutii sa lupte impotriva lor.

Principalul rol al submarinelor nemtesti nu era sa atace vase militare ci se concentrau pe convoaiele cu provizii venind dinspre Canada si SUA catre Marea Britanie. Rute absolut vitale atat pentru viata de zi cu zi a englezilor cat si pentru implicarea in razboi pentru ca vasele nu aduceau numai provizii de subsistenta ci si armament. Actiunile U-boat in Atlantic erau atat de eficiente inca Churchill a declarat ca "The only thing that really frightened me during the war was the U-boat peril." Iar asta spune ceva.

Si pentru ca principalul camp de batalie pentru submarine era in Atlantic, imediat dupa ocuparea Frantei o serie de baze navale specific dedicate submarinelor s-au deschis evident pe coasta Atlantica la Brest, Lorient, St-Nazaire, La Rochelle si Bordeaux. Cu Lorient fiind cea mai mare dintre ele. 

Submarinele nu erau construite in aceste baze ci erau construite in Germania. Bazele de pe coasta Atlanticului erau doar pentru reparatii si realimentari cu provizii, apa, armament si combustibil. Practic un loc unde statistic vorbind aveai foarte multe sanse sa gasesti extrem de multe submarine in acelasi timp. Deci un magnet pentru atacurile aeriene ale Aliatilor. Si nu a trecut mult pana cand Amiralul Karl Donitz (cel care conducea flota de submarine) a decis ca e nevoie de niste docuri special amenanjate care sa reziste bombardamentelor si sa protejeze deci submarinele aflate in port. Si asa s-au nascut megastructurile de la Lorient.

In total in Lorient exista trei hangare complete numite K1, K2 si K3 capabile sa adaposteasca 30 de submarine iar in 1944 incepuse constructia lui K4 care singur ar fi avut o capacitate mai mare decat toate celelalte trei la un loc si care ar fi fost in stare sa adoposteasca ultimul tip de U-boat care functiona diferit de precedentele si era mai lat. 

K1 si K2 sunt capabile sa adaposteasca cate 7 submarine fiecare si sunt docuri uscate. Exista un singur doc cu apa care permitea submarinele sa ajunga pana intre K1 si K2 unde erau scoase din apa pe un fel de rampa si apoi exista un sistem special care permitea mutarea submarinelor catre orice loc ramas liber. Ambele cladiri si sistemul de "parcare" al submarinelor  sunt absolut uimitoare insa aveau un mare dezavantaj. Atunci cand submarinele erau scoase din apa si mutate catre un anumit doc, erau in aer liber deci expuse bombardamentelor. K3 a fost construit fix pentru a rezolva aceasta problema. Toate docurile din K3 sunt pline cu apa asa ca submarinele nu mai sunt scoase si transportate catre alte locatii. In felul asta erau protejate tot timpul cat stateau la reparatii si realimentare. 

Toate cele trei cladiri sunt absolut masive. Munti de ciment si fier. Cu niste usi pentru inchis docurile absolut gigantice. Totul e la o scala greu de imaginat. Si mai greu de imaginat sunt timpii de constructie. Atat pentru K1 cat si pentru K2 a fost nevoie de mai putin de 8 luni pentru constructie. Si cele doua au fost construite oarecum in paralel. K3 care este o constructie mult mai complicata si destul de afectata de bombardamentele aliatilor a durat un pic peste 1 an. Trebuie sa vedeti K3 ca sa intelegeti ce inseamna anul asta. Probabil in zilele noastre si intr-o societate capitalista ar fi nevoie de cateva decenii. Intr-un an nu ar avea nici planurile de la arhitect gata. 

Si nu este numai dimensiunea cea care uimeste ci intregul sistem. Felul extrem de eficient in care erau acceptate si repuse in circulatie submarinele. Sunt absolut convinsa ca ar putea fi cu succes folosit ca exemplu de eficienta pentru orice "linie de productie" din zilele noastre. Totul este facut sa minimizeze timpul petrecut pe uscat in conditiile in care in paralel este minimizat si riscut de a sta pe uscat.

Recomand oricui o vizita la baza. Fie ca sunteti pasionati de istorie sau nu. Este absolut uimitor. Probabil unul dintre cele mai interesante "muzee" vizitate pana acum. Pentru ca nu e un muzeu oarecare ci este exact o vizita a celor trei cladiri. Mai interactiv de atat chiar ca nu se poate. Si daca adaug ca pana si lui Cipri i-a placut atunci e clar cam cat de interactiv este.

Ideea era sa scriu tot intr-un singur post datr se pare ca am esuat lamentabil deci cu scuzele de rigoare o sa mai pun doar cateva detalii practice si in zilele viitoare fotografii si detalii despre fiecare loc in parte.

Detalii practice:

Pe cand planuiam vizita gasitul de informatii corecte a fost absolut imposibil. Parca francezii se incapataneaza efectiv sa nu fie deloc de ajutor. A trebuit sa merg pe cateva zeci de site-uri in incercarea de a gasi orele corecte fara nici un succes. Am si sunat la ei pentru a afla ora corecta si chiar si asa tot degeaba a fost pentru ca mi-au dat informatii gresite la telefon de la ghiseul de bilete. Am aflat asta cand am ajuns acolo si mi-au zis ca ce stiu eu nu este corect.  Frumos nu? Se mai intampla....presupun...O pun pe seama englezei. 

Deci ce e este important de stiut - exista trei lucruri foarte importante de facut in zona bazei:

• un tur cu ghid al cladirii K3. Numai asa poti vizita K3 si era principalul obiectiv pe lista noastra
• vizita submarinului Flore. Nu este un submarin nemtesc ci unul francez dar functioneaza in acelasi fel asa ca iti permite sa vezi cam cum era viata pe un submarin si sa inveti un pic despre tehnologia acelor vremuri.
• La Tour Davis - cel mai vechi simulator pentru antrenarea militarilor de pe submarine

Adresa:

Rue Roland Morillot 56100 Lorient

Este extrem de greu sa gasesti informatii actuale pentru turul cu ghid asa ca cel mai bine este sa sunati la numarul de telefon: 0297022329 in speranta ca veti avea mai mult succes. Pentru Flore si Davis informatiile de pe site-ul oficial (link-urile sunt date mai sus) sunt corecte.

Se pot cumpara bilete separat pentru cele trei locatii sau se poate cumpara un bilet combinat numit Pass Patrimoine. Noi am cumparat biletul combinat de la receptia Lorient La Base (Cité de la Voile) adica o cladire nou construita vis a vis de K2. Pentru ca turul ghidat K3 are un numar limitat de locuri si nu se poate face rezervare va sfatuiesc sa fiti acolo cat mai devreme dimineata.

Chefchaouen - Orasul albastru

Maroc nu a fost niciodata in "Bucket list"-ul meu.

Si se pare ca imi cunosc destul de bine gusturile de plimbaret pentru ca dupa vacanta de doua saptamani pe acolo pot spune ca mare dreptate am avut sa nu o pun pe lista.

Este foarte adevarat ca si situatia a fost mai ciudata si mi-a influentat mult perceptia asupra tarii dar nu as pune vina numai pe asta. In primul rand calatoream fara Cipri ceea ce automat inseamna ca pornesc cu stangul. In al doilea rand calatoream partial cu un grup necunoscut (care nici nu a fost cel mai minunat cu putinta) si asta a insemnat si mai muuult cu stangul. Si nu in ultimul rand a fost o perioada stresanta in care stateam cu nasul in telefon mai ceva ca un adolescent indragostit. 

Dar chiar si fara toate conditiile "neprielnice" de mai sus tot nu cred ca as fi pus Marocul prea sus in lista cu tari vizitate. Poate un pic mai sus decat acum dar nu revolutionar. Pur si simplu nu a fost pe gustul meu. Si faptul ca nu ma vedeti povesting vacanta in Maroc ca pe un serial cum fac de obicei spune foarte multe despre experienta mea marocana. Spune ca nu am destule lucruri care mi-au ramas in minte si suflet incat sa impartasesc si cu altii. Si asta e motivul pentru care Maroc e undeva aproape de coada listei cu tari preferate si probabil singura tara in care nu m-as mai intoarce ca turist.

Exista insa cateva exceptii notabile: Marrakech-ul ca city trip, medina din Fes care mi-a placut foarte mult si singurul loc din Maroc pe care imi doream sa il vad inca inainte sa stiu ca voi calatori in Maroc - Chefchaouen.

Ati facut ochii mari cand ati citit Chefchaouen?

Numele o fi complicat. Si de pronuntat este si mai complicat. Insa este imposibil sa nu stiti de el. Ati vazut sigur sigur sigur fotografii. 

Asa ca dupa orasul albastru din India, iaca si orasul albastru din Maroc: