Cea de-a treia zi pe Damavand era multa asteptata zi de varf.
In seara precedenta am tot stat si discutat cu cei care se intorceau de pe varf si cu altii care urmau sa urce in aceeasi zi cu noi si sfatul multora a fost ca daca suntem mai rapizi sa incepem mai tarziu ca sa evitam frigul din timpul noptii. Numai ca eu stiam ca norul de sulf devine din ce in ce mai de nesuportat odata cu cresterea temperaturii pe timpul zilei deci am preferat frigul noptii si trezitul devreme de frica mirosului de sulf.
Tot in seara de dinainte am discutat si cu alti oameni sa formam un grup mai mare si sa pornim la 4 dimineata. Pe intuneric e intotdeauna mai bine sa fii cu mai multi.
La 3.30 ne-am trezit, ne-am imbracat, am mancat un pic (nu foarte mult tot de frica mirosului) si am iesit afara unde am descoperit ca eram cam singuri. Unii dintre cei care anuntasera ca incep urcarea tot la 4 erau inca in sacii de dormit, altii mancau, iar altii am banuit noi ca sunt plecati deja pentru ca se tot vedeau luminite pe munte. Prin urmare am decis ca fiind in trei nu este chiar atat de rau deci putem porni si fara alta companie. Daca esti singur insa, sau chiar si in doi si fara ghid mai bine astepti pana se face un grup mai mare. Nu stii niciodata ce se poate intampla pe munte pe intuneric bezna.
Prima ora de urcat a mers foarte bine. Am avut un ritm bun si ma incalzisem cat de cat. Nu parea a fi deloc pe cat de rau ma asteptam sa fie. Cararea era usor de urmat, in fata noastra se vedeau lanternele oamenilor, noi ne simteam ok. Totul mergea ca uns. Apoi am facut o pauza de cateva minute (maxim 2 minute) in care mi-am luat eu alte manusi si am mancat un pic de ciocolata si in loc sa fie mai bine a inceput sa fie mai rau. Batea un vant ingrozitor si a inceput sa imi fie frig si pentru nimic in lume nu puteam sa ma incalzesc. Eu ma stiu cum sunt cand urc deci eram imbracata asa cum ma imbrac de obicei. Mai mult de atat ar fi insemnat ca as fi transpirat ca porcul si as fi racit sigur la pauze. Vina nu cred ca a fost la felul cum eram imbracata dar nici nu pot explica foarte sigur ce anume s-a intamplat (poate altitudinea, poate faptul ca organismul era slabit de la mancatul prost din ultimele zile, cine stie). Cert este ca vreo ora a fost groaznic si a fost atat de rau incat credeam ca fac cale intoarsa. Afurisitul de vant nu se oprea pentru nimic in lume si desi speram ca se va opri cand rasare soarele, nu s-a intamplat si de fapt nu s-a oprit toata ziua. Noroc cu incurajarile si grija lui Cipri altfel m-as fi oprit in miez de noapte.
Dupa vreo ora ca prin minune starea de rau a disparut si mi-am revenit si am inceput sa fiu iar eu. Rand pe rand am tot depasit grupurile din fata noastra si era evident ca avem sanse mari sa ajungem sus. Am renuntat aproape complet la pauze din cauza vantului care te ingheta de cum te opreai un pic si am tot urcat si urcat si urcat in ritmul nostru monoton.
Dupa vreo patru ore am ajuns la o zona de unde se vedea foarte bine varful si in fata lui si emisiile de sulf. Cel mai scurt mod de a ajunge la varf era drept inainte prin norul de sulf. Deloc ceva interesant pentru mine. Apoi in partea dreapta se vedea o carare ce ocolea zona cu emisii si care ajungea tot la varf fara problema mirosului si doar cu un mic ocol. Evident ca noi am luat-o in dreapta. Si bine am facut ca nu am suferit absolut deloc.
La 9 dimineata dupa 5 ore de urcat eram in varf de munte. Nu am stat prea mult sa ne bucuram de vedere (care intre noi fie vorba chiar era interesanta - parca erai pe alta planeta) ca vantul batea de te spulbera si cum venea cate o pala de vant dinstre emisiile de sulf cum te apuca tusitul si te ustura gatul.
Deci la 9.30 ne-am apucat de coborat. Destul de relaxati si cu o viteza de melc turbat. Asa de molcom incat parca eram iesiti la plimbare in parc. La urcare sunt mereu mai rapida decat media dar la coborare sunt ca un bebelus ce abia invata sa mearga. Pentru ca sunt mai mototoala de felul meu am tot picat pe coborari si de aceea sunt extrem de atenta pe unde imi pun picioarele. Culmea este ca desi sunt tot mai atenta la coborare, incidenta picarilor in fund nu s-a redus. Dimpotriva parca e ceva sa imi faca in ciuda. Cand iti e lumea mai draga eu o iau pe fund la vale.De data asta insa am reusit sa ajung la cabana fara sa patesc nimic grav. Si pentru ca era inca devreme (am ajuns jos la 13.25) am decis ca facem drumul pana in Teheran in aceeasi zi si nu mai stam inca o noapte in cabana minunata.
Am dormit pentru o ora si jumatate, ne-am odihnit nitel, am mancat si la 16.00 am pornit catre Camp 2 unde am ajuns dupa 2 ore de coborat. Se simteu orele de urcat pe varf in picioare si eram tot mai inceti cu fiecare ora care trecea.
Din Camp 2 am luat o masina de terem pana la Palour si de acolo masina ghidului pana in Teheran. La 21.00 eram in camera de hotel, intr-un pat moale, cu cearsafuri curate si apa fierbinte la dus. Raiul pe pamant.
Concluziile urcarii noastre pe Damavand:
- Este un traseu frumos care merita incercat daca ajungeti in zona. Nu cred ca merita o excursie speciala in Iran doar pentru varf dar este un atu in plus pentru a pune Iranul in "Bucket list".
- Este un traseu de facut pe cont propriu nu printr-o agentie pentru ca raportul calitate-pret la agentie este total nejustificat
- In nici un caz nu trebuie renuntat la ziua de aclimatizare. Daca sunteti intr-o forma buna faceti un traseu de trei zile ca cel prezentat de noi. Altfel faceti patru zile cu ultima zi fiind cea de coborare de la cabana si ajuns in Teheran.
- Nu este un traseu usor dar nici nu este imposibil de facut. Trebuie sa fii intr-o forma buna si sa nu ai probleme cu altitudinea. Insa a fost mult mai greu decat cea mai grea zi pe Everest Base camp trek. Ziua de varf este destul de solicitanta. Nu este o simpla plimbare in parc.
- Nu va speraiati de povestile cu emisiile de sulf. Ocoliti zonele respective si nu veti avea nici o problema.
- Desi nu este tocmai placut sa urci pe intuneric, cel mai bine este sa incepeti ascensiunea devreme ca sa aveti destul timp de rezerva pentru orice chestie neprevazuta care poate aparea.
- In rest bucurati-va de privelisti si spor la drum
 |
| Primele raze de soare |
 |
| Odata cu rasaritul incepe si voia buna. E mai usor pe lumina. |
 |
| Hai la deal la deal la deal |
 |
| Urcaram ceva |
 |
| Primele semne ale emisiilor de sulf |
 |
| Drept inainte parca nu arata bine. La dreapta insa e promitator. |
 |
| Pe Luna sau pe Damavand? |
 |
| Si gata am ajuns in crater |
 |
| Ne odihnim o leaca admirand |
 |
| Poza de varf. |
 |
| Si repede la vale ca e frig |
 |
| La revedere Damavand. |
