The land of the penguins - Canalul Neumayer (Ziua 8)

Pe vremea cand Antarctica era o notiune extrem de abstracta pentru mine, imi inchipuiam asa o masa foarte compacta de pamant acoperita complet cu gheata. 

In mare parte nu am fost chiar complet rupta de realitate. Interiorul Antarcticii este o masa compacta de pamant acoperita complet cu gheata. 

4 km grosime de gheata mai precis. 

Atat de multa gheata incat a scufundat intregul continent cu mai bine de 1 km de nici nu se vede ca ar fi pe cat de inainta este. Antarctica este un continent extrem de muntos cu o inaltime medie de 2800 m. Dar in interor u se vede decat ca o intindere continuu de alb.

Plictisitor adica pentru un turist venit sa vada cate una alta.

Noroc insa ca exista si o zona numita Peninsula Antarctica. Unde nimic nu este uniform, plat si fara denivelari.

Dimpotriva sunt sute si sute de insule si insulite printre care te strecori incet incet cu barca pe niste canale care iti cam taie respiratia. 

Nope. Nimic plictisitor si uniform pe aici.

Cel mai celebru dintre canale este Lameire. 

De departe cel mai celebru. 

Dar despre el in episoadele viitoare :)

Pana atunci vom discuta despre marea surpriza: Neumayer.

Preferatul meu adica.

Indiscutabil Lameire este absolut impresionant dar Neumayer pur si simplu m-a lipit de puntea vasului. Si principalul motiv a fost ca la un moment dat era de parca vadeam curbura Pamantului. Poate chiar asta era. Nu stiu sigur. Dar te uitai in departare si nu stiai unde este limita dintre apa si cer. Foarte ciudata priveliste. Mai ceva ca o fata Morgana.

Dar ciudat de frumoasa.

Care e cerul si care e apa?

O lume fara oameni.

 

Pe gheata ce pluteste in jur vezi tot felul de vecini. Pinguinii

Foci leopard (cele care mananca pinguini)

Chiar si balenele se plimba pe langa noi

Antarctica are cele mai frumoase apusuri

The land of the penguins - Cu cortul in Antarctica III (Ziua 7)

In fiecare vacanta in care am mers au existat locuri mult laudate unde sa mergi sa vezi rasaritul sau apusul.

Dintr-un motiv sau altul ambele sunt mereu pe lista de "must see". 

V-ati uitat pe la itinerariile de vacanta puse de tot felul de agentii turistice? Imposibil sa nu fi vazut in program tot felul de rasarituri si apusuri. Cum ziceam, e un  "must see/do".

De rasarituri care sa te lase fara cuvinte am tot avut parte. Mereu spun de exemplu ca cea mai impresionanta amintire de calatorie este rasaritul de la Machu Picchu. Si probabil asa va ramane pentru mult timp de acum inainte.  

De apusuri insa nu pot sa spun ca imi aduc aminte prea tare. 

Asta pana la Antarctica cand am avut parte de un apus "to rule them all" ca sa parafrazam Lord of the rings.

Nu ca ar fi fost un apus in adevaratul sens al cuvantului. In ianuarie soarele abia se ascunde un pic sub mare in Antarctica. Dar ramane destul de multa lumina timp de 24 de ore pe zi. Asa ca ne asteptam chiar mai putin decat de obicei sa avem cine stie ce apus impresionant. Ceilalti din grup tot discutau ca apusul va fi undeva in jur de 1-2 noaptea dar nu le-am dat prea multa atentie. Ne-am vazut de activitatile noastre si deodata totul in jur s-a facut roz. 

Cerul roz. Marea roz. Zapada roz. Pana si pinguinii erau nitel roz. 

Parca eram in cu totul alta lume. Lumea lui Jojo :) (daca sunteti din generatia mea atunci stiti melodia aia cu "Viata e roz si roz este lumea toata").

Rar am vazut ceva atat de frumos. Da, stiu ca vorbesc numai in superlative despre Antarctica dar zau ca apusul asta e superlativul superlativului. Cross my heart and hope to die...:)

Fram se ascunde o leaca de noi sa ne dea intimitate

Cam asa era la miezul noptii de lumina

Incet incet insa se retrage si soarele la culcare.

Si ca sa nu fim suparati picteaza totul roz

Si pozele nu spun de data asta deloc povestea apusului.

The land of the penguins - Cu cortul in Antarctica II (Ziua 7)

Ce faci daca stai o noapte intreaga pe tarm in Antarctica?

Pai daca esti chinez, dormi. Asa au facut toti chinezii din grupul nostru.

Daca nu esti chinez nu dormi :)

Adevarul este ca farmecul statului cu cortul o noapte in Antarctica nu sta in ceea ce vezi. Pana la urma ceea ce vezi e ceea ce ai vazut deja: pinguini, foci si privelistile geniale de pe Danco.  Ce impresioneaza este senzatia aia ca esti atat de mic in lumea asta mare. Doar cativa oameni intr-o intindere de mii de ori mai mare decat cat vezi cu ochii. 

Nimeni in jur. Decat tu si mii de pinguini si cateva foci curioase.

Nici o vorba. Doar trosnitul ghetarilor din jur care se aude ca un tunet. La fiecare troznitura iti sta efectiv inima in loc. 

Te uiti in jur si cauti cu privirea de unde s-ar putea desprinde gheata care a cauzat tunetul. Nu ai nici un reper pentru cat de mare este totul. Dar stii ca sunt sute si sute de kilometri de ghetar. Si deodata vezi ca o bucata sta sa cada. E ca un fulg de nea comparat cu toata calota dar in realitate este probabil mai mare decat Fram-ul nostru de 11000 de tone. 

Suntem atat de mici. Atat de nesemnificativi. De am intelege ca planeta asta va continua sa existe intr-o forma sau alta milioane de ani de acum inainte Noi ca civilizatie avem sanse mari sa nu. Mai ales la cum ne purtam acum. Suntem doar un bob de nisip in istoria planetei. Ne credem stapanii ei dar in realitate suntem complet nesemnificativi.

Cand ai o noapte intreaga de petrecut in Antarctica, te trezesti fara sa vrei filozof. Asa ca sa lasam seriozitate si mai bine sa ne umplem timpul cu ceva muuult mai importat: sa urcam dealul ala mare sa vedem apusul si apoi sa ne dam drumul la vale pe fund. Si tot asa pana ne amortesc picioarele. Si apoi sa luam o ciocolata calda si sa privim migratia pinguinilor pana la apa si inapoi. Si sa mai facem cateva poze la focile de langa cort ca prea sunt caraghioase. Si apoi doar sa ne uitam la apus. Doar atat.

Photo session

La baie

Hai ca sunt curat deci pot sa pozez

Ce bine e la soare

Are you talking to me?

Offf. Sunt exasperanti turistii astia.

Nu poate fi Antarctica fara ghetari

De toate formele si marimile

De acolo se tot auzea trosnind si se desprindea gheata.

Hai la deal..

...ca sa ne dam la vale.

Mai e mult pana la cort?

Just Danco.

The land of the penguins - Cu cortul in Antarctica I (Ziua 7)

Din primul moment cand am citit ca poti sa campezi in Antarctica am stiu ca asta este ceva ce nu vreau sa ratez pentru nimic in lume.

Luni in sir l-am batut la cap pe Cipri cu mersul cu cortul. Si mi-am facut planuri. Si am visat la ziua aia. Si chiar si mai mult, la noaptea aia. 

Sa stai o noapte intreaga in Antarctica cu cortul. Yep. Asta-i de noi.

Era o activitate suplimentara pentru care trebuia sa platesti suplimentar, insa asta era doar un detaliu. Planul meu era clar: cum ajung pe vas cum ma duc sa ma inscriu pentru campare. Sa fiu prima pe lista. Ma duc si dorm in fata vaporului si tot o sa fiu prima pe lista.

Ca apoi sa descopar ca desi suntem 240 de pasageri vor fi doar 18 locuri pentru campat. Iar alocarea locurilor nu se face pe principiul "primul venit, primul servit" ci se face tragere la sorti. 

M-am busumflat toata. Eu sunt genul de om care vrea sa aibe statistica, nu norocul, de partea lui. Si statistica mai ca nu facea pe ea de ras in cazul de fata. 18 locuri si 240 de pasageri. Nu-i bine. Deloc nu-i bine. Ma batea gandul sa devin peste noapte religioasa si sa ma apuc de dat acatiste pe la biserica. Orice numai sa imi cresc sansele.

Am ajuns apoi pe vas si am inceput sa ne uitam in jur: media de varsta a pasagerilor batea lejer catre ceva ce ti-ar permite sa te pensionezi prin vestul Europei. Era clar ca pentru caiac (unde tot asa se anunta tragere la sorti daca sunt multi doritori) nu vom avea competitie. Pentru multi pana si urcatul si coboratul treptelor era o provocare deci plimbatul cu caiacul era doar asa o amintire din vremurile demult apuse ale tineretii. Pentru camping insa auzeam enervant de des oameni care vroiau sa se inscrie. Bre, nu mai bine imbatranesti matale frumos la un pahar de vin? De ce sa iti deranjezi reumatismul cu stat la cort la minus multe grade? Uite ma sacrific eu si merg in locul tau...ok?

Nu a mers chiar asa usor insa din fericire media aia de varsta a fost mana cereasca si pe lista erau inscrisi doar 50 de oameni pentru tragerea la sorti. Deci statistica parca s-a mai potolit din ras. Am inceput chiar sa imi fac curaj si sa sper ca poate...Numarul nostru norocos - 605. Numarul camerei. Deci sa tinem pumnii.

Primul numar extras: sase....zero....hai hai hai. Te rog zi cinci!...sase. 606 :( Mama ei de treaba. Zece fire albe si cale batuta catre un atac de cord.

Si inca un numar. Si inca un numar. Numai al nostru nu venea.

Un mare grup de chinezi de mai ca am devenit rasista.

Si noi tot nu. Calculam pe degete ca un copil mic. Oare cate locuri mai sunt? Sa mai fie un numar de extras sau doua?

Mai erau doua si intr-un final penultimul numar a fost 605 :) Mai ca nu m-am dus sa ii iau la pupat pe toti ghizii care faceau extragerea. Mergeam cu cortul in Antarctica. Yeyyyyyy

Asa ca in seara zilei a saptea (dupa doua debarcari absolut fabuloase in Cuverville si Danco) am adaugat si cireasa de pe tort si am plecat dupa cina cu barcile sa ne pregatim tabara. 

Am fost lasati pe tarm, am pus corturile, am construit un fel de iglu pentru toaleta ecologica (cea mai tare toaleta ever cu cea mai super priveliste ever :) ), ne-am asezat bagajele in cort si apoi gata: ne-am luat la revedere de la ghizi (doar 2 au ramas cu noi peste noapte) si ne-am pregatit sa fim stapanii intregii lumi. 

Dupa ce barcile au fost urcate pe vas si fram s-a indepartate de noi si s-a ascuns dupa niste iceberguri ca sa ne dea ceva intimitate era ca si cum am fi fost singuri pe lume. Noi 19 oameni, pinguinii si cateva foci. Atat. 

Sa fie deci "somn usor"? 

Evident ca nu. 

Doar nu o sa dormi in singura noapte pe care ai sansa sa o petreci in Antarctica?

Deci hai sa profitam de faptul ca avem o insula intreaga doar pentru noi.

In departare Fram isi asteapta echipajul ca sa poata sa plece de langa noi

Sa facem cortul. Dar mai intai un selfie...ca doar o data campezi in Antarctica

Cipri fugi din poza :)

Ghizii se pregatesc de plecare

La revedere!

Si am ramas singuri

In the middle of nowhere.

The land of the penguins - Danco (Ziua 7)

Se zice ca esentele tari se tin in sticlute mici. Cam asa este pe scurt cum as descrie Danco.

O insula mica mica mica de doar 1.6 km lungime pierduta intre miile de insule ale giganticei Antarctica dar care a reusit sa ne faca si pe mine si pe Cipri muti de uimire cand am ajuns in varful ei. Turistic vorbind, Danco este probabil locul meu preferat din intreaga lume. Asta din ce am vizitat pana acum. Pentru ca nu se stie ce ne mai rezerva viata. Poate ajungem in spatiu (vorba unui coleg care incerca sa gaseasca o destinatie viitoare care sa fie mai impresionanta decat Antarctica in urechile interlocutorilor).

De ce este Danco atat de impresionanta? Pai din varful ei (si credeti-ma ca ai ceva de urcat) ai o vedere cum rar iti este dat sa vezi in realitate. Nu mai conteaza nici pinguinii, nici focile, nici nimic. Tot ce conteaza este ceea ce ti se asterne la picioare. Si ca si in postul trecut o sa reduc vorbaria la minim si o sa las fotografiile sa vorbeasca. 

Inainte sa pornim la pus fotografii doar un mic  PS: cand am ajuns in varf de Danco am stat un pic de vorba cu un polonez care facea parte din echipa de ghizi. Noi eram primii care urcam asa ca eram doar noi doi si el acolo sus si parca ne simteam stapanii pamantului. Chiar si el (dupa zeci de ani de calatorit in Antarctica) era la fel de prins de privelistea din jur cum eram si noi. Ne-a aratat cateva dintre insulele si golfurile din jur si (pasionat de istorie) ne-a explicat si de unde vin numele lor. Toate sunt date de membrii expeditiei Belgica asa ca in jur aveam insule cu nume desul de cunoscute noua: Antwerp, Brabant...parca eram la cativa kilometrii de casa nu la capatul Pamantului.  Danco de exemplu este numele unui membru al echipajului Emile Danco. Si in gluma ne-a zis ca daca suntem belgieni ar trebui sa fim mandri de noi. I-am zis ca nu suntem belgieni ci romani. Si iaca asa a inceput sa ne povesteasca de un membru al expeditiei Belgiaca de care stim cu totii. Nu, nu este Roald Amundsen.  Cel ce avea sa ajunga la Polul sud cativa ani mai tarziu (in 1911). Ci Emil Racovita. 

Nu-i timp de stat pe plaja. Hai sus...

Noi si pinguinii

Follow the leader

Tot mai sus

Parca Fram era mai mare de atat cu cele 11000 de tone ale ei.

Si cativa pinguini. Nelipsiti

Nu-i rau...nu-i rau deloc