Peninsula Mani (Peloponnese)

Atunci cand am decis sa stam pentru 4 nopti intr-un mic sat din sudul peninsulei Mani (bratul central din Peloponnese) nu stiam absolut nimic despre zona respectiva si la ce anume ar trebui sa ne asteptam. Mi-a placut atat de mult cazarea (dupa cum v-am povestit zilele trecute) incat m-am gandit ca oricum este doar o perioada de stat cu burta la soare deci si de nu gasim nimic de vizitat, nu o sa ne afecteze prea tare. 

Dar dupa ce m-am apucat de citit ca sa vad cam ce este de vazut prin Mani, am descoperit ca nu este deloc o zona saracacioasa din punct de vedere turistic si ca desi nu este cea mai cunoscuta locatie din Grecia asta nu inseamna ca nu are cateva atractii de tinut minte. 

Sparta este probabil cea mai cunoscuta dintre ele. Iar partea vestica a peninsulei are cateva localitati foarte interesante (cum ar fi Githyo) si cateva plaje chiar interesante mai ales ca vin cu promisiunea ca poate vezi testoase. 

Dar noi luasem deja cazare pe partea estica a peninsulei si desi distantele sunt foarte scurte, timpul necesar ca sa le parcurgi nu este deloc ce te-ai astepta.

Mani este o zona relativ necunoscuta asa ca infrastructura este destul de saracatioasa iar faptul ca aproape intraga penninsula este foarte muntoasa, nu ajuta deloc. Muntii Taygetos se extind pentru aproape 100 de km din mijlocul Peloponnesului si pana in sud la Capul Tenaro. Iar inainte sa va faceti sperante ca or fi doar niste prapadite de dealuri cu nume de munte, va anunt ca altitudinea maxima este de 2407 m (Profitis Ilias). 

Asa ca pentru cei ce vor sa viziteze si partea estica si partea vestica a peninsulei, cel mai bine este sa aibe cazari in ambele locuri. Altfel vei sta mai mult in masina decat la vizitat.

Noi am decis sa ne limitam la ce era la maxim o ora de condus de satul nostru. Iar pentru cat timp am avut noi la dispozitie, a fost ideal.

O zi am petrecut-o vizitand cateva localitati la sud de Trachila: Areopoli, Oytilo, Limeni si Pestera Diros.

O alta zi a fost pentru mers la nord: Stoupa, Foneas, Agios Nikolaos.

Celelalte doua zile au fost impartite in Trachila si Stoupa.

Daca aveti mai mult timp puteti sa va uitati sa mergeti in sud pana in Gerolimenas si Capul Tainaron. Sau sa mergeti in nord pana in Kardamili.

Trachila

Trachila a fost satucul in care am avut cazarea si care ne-a cucerit de cum am am deschis ochii in prima zi acolo. Este un sat foarte mic, cu doar cateva case asezate de-a lungul apei, un singur restaurant, cateva case care se pot inchiria turistilor, un singur drum care traverseaza satul si un singur drum care vine din Agios Nikolaos si care se termina in Trachila (practic este o fundatura, nu ai unde sa mergi mai departe de Trachila ). 

In fiecare dimineata ne amuzam urmarind locuitorii satului cum ies cu scaunul pe marginea strazii si stau la o barfa si la o cafea. Iar mica piateta de langa golf era un fel de "consiliul primariei". Probabil cele mai importante decizii se luau acolo. Viata se scurge cu cu totul alta viteza intr-un sat precum Trachila.

Toata lumea cunostea pe toata lumea iar numarul de turisti nu era cine stie ce impresionant asa ca nu prea se simtea.

In fiecare seara, singurul restaurant din sat devenea punctul central al actiunii. Cred ca jumatate din populatie trecea pe acolo. Macar pentru o bere sau un pahar de tarie. Angajati erau doar propietarul si sotia lui si de aveai neinpiratia sa mergi cand iti e deja foame atunci aveai o mare problema. Dar cu toate ca timpii de asteptatare erau lungi, proprietarul te facea sa te simti ca si cum ii erai musafir acasa. Mereu cu un sfat bun, mereu sa ajute, mereu sa te faca sa te simti bine. Si desi nu exista meniu si in principiu turistii puteau fi pacaliti fara probleme (pentru ca nu stiai pretul inainte sa comanzi), mare ne-a fost socul sa auzim nota de plata. Am mancat acolo in fiecare seara (4 persoane) si pentru 4-5 feluri de mancare, 2 salate grecesti, 2 portii de cartofi, 1 litru de vin am platit 40 de euro. Nu de persoana. In total 40 de euro. Si pentru ca nu ai fi in Grecia daca nu ai primi ceva din parea casei, in fiecare seara am avut apa si fructe gratis. 

Limeni

Nu este nici o indoiala ca Limeni este cel mai frumos sat din zona. Are un farmec aparte cu casele lui din piatra si cu apa de un turcoaz photoshopat. 

Este un fel de Trachila dar mult mai putin rustic. Sunt mult mai multe restaurante si mult mai multe locuri de cazare. De fapt tare ma indoiesc ca mai locuieste cineva acolo. Cred ca tot satul este pur turistic. 

Pesterile Diros

Daca reusiti sa ve desprindeti de Limeni si de plajele din jur atunci o vizita la pesterile Diros reprezinta o iesire binevenita din monotonia: baie-mancare-frappe. Din descrierile de pe diverse site-uri ma asteptam sa fie foarte mare mai ales ca vizita incepe cu o plimbare cu barca prin pesterile pline de apa. Insa traseul pentru turisti nu e chiar asa lung. E insa destul de interesant mai ales daca este complet liber cum a fost cand am mers noi (eram singurii turisti). 

Stoupa

Nici Trachila si nici Limeni nu au plaje propriu zise. Sunt doar scari care coboara in apa si celebrele "betoane". Platesti pentru relieful foarte abrupt. Ai privelisti foarte frumoase cu muntele pravalindu-se in apa dar nu ai plajele line cu nisip pe care si le doresc multi. Iar majoritatea plajelor de pe langa aceste localitati, sunt cu pietris.

Exceptie este Stoupa care are plaje intinse, din nisip, sezlonguri si umbrelute de inchiriat (era 7 euro pentru 2 sezlonguri+masa+umbrela), o promenada draguta cu restaurante pentru toate buzunarele si gusturile, magazine, brutarie etc. Intr-un cuvant: cam tot ceea ce ii trebuie omului daca nu vrea sa conduca prea mult. Din toate localitatile prin care am trecut Stoupa este cea mai potrivita pentru o familie cu copii.

Mani nu are nici cele mai frumoase plaje din Grecia, nici cele mai importante ruine antice, nici cele mai frumoase sate (cum gasesti prin insule). Dar este o zona relativ virgina cand vine vorba de turisti. Mai ales turisti straini. Deci daca vreti sa fiti undeva in afara traseelor mult prea batatorite de calatori, Mani este o solutie chiar foarte buna. 

Omul sfinteste locul la Wheelhouse Trachila Mani!

 2020...

Cine si-ar fi inchipuit un asa an?

In nici un caz eu.

Daca mi-ar fi spus la inceputul anului ca nu numai ca nu voi iesi de pe continent dar nici macar in afara granitelor nu o sa pun piciorul prea des, i-as fi spus ca delireaza.

De 16 ani de cand am iesit prima data din tara, am vizitat cat mai multe locuri cu putinta. Nu era luna in care sa nu mergem macar in cate un city trip prin alte tari. Si nu era an in care sa nu avem macar doua vacante de cate 3 saptamani pe un alt continent. Am ajuns pe toate cele sapte continente si am vizitat 65 de tari pana acum si nimic nu preconiza ca deodata vom pune frana la toate planurile.

Cand ne-a lovit Corona si am vazut care este impactul asupra societatii si care sunt riscurile, am decis ca vom limita la maxim orice deplasare si ca nu vom calatori cu avionul. Singurele iesiri in afara tarii au fost in vara pentru doua sederi de cate o saptamana in Elvetia unde am mers cu caravana si am mers doar pe munte tinand la minim interactia cu altii oameni. Singura exceptie planuita era o iesire de 5 zile in Grecia la sfarsitul lui septembrie. 

Nu am fi organizat nimic daca era doar interes turistic. Insa Cipri avea un loc la startul unei cursei de alergare pentru care se pregateste de ani de zile.

Spartathlon este o cursa anuala in care trebuie sa alergi in maxim 36 de ore distanta de 247 de km dintre Athena si Sparta. Si pentru ca este o cursa destul de extrema si ca distanta si ca limita de timp, nu este chiar atat de usor sa prinzi un loc la start. 

In primul rand trebuie sa faci o macar o cursa de calificare pe o distanta comparabila.  

Va aduceti aminte ca anul trecut am povestit cum a alergat Cipri UltraBalatonul  si eu am mers cu bicicleta pe langa el pentru aproape intreaga distanta de 221 de km? Ati ghicit. Asta a fost cursa lui de calificare.

Si cu o cursa de calificare in buzunar te poti inscrie la o loterie. Sunt doar in jur de 300 de locuri la Sparthatlon impartite pe nationalitati. Romania are doar un singur loc garantat. Asa ca nu este nici o surpriza ca dupa ce a reusit sa prinda un loc la loterie, nimic nu il putea convinge pe Cipri sa renunte la el. Mai ales ca tot anul organizatorii au sustinut sus si tare ca in mod sigur cursa se tine si el a pus sute de ore de antrenament ca pregatire pentru ea.

Nu cred ca sunt prea multi oameni care stiu ce inseamna sa te antrenezi pentru o cursa de 247 de km. Saptamana dupa saptamana cu sute de kilometrii de alergat. Prin vara Cipri alerga deja  peste 200 de km pe saptamana si cea mai usoara zi era cand avea 20 de km dimineata si 20 de km seara. De la inceputul anului si pana in septembrie, Cipri alergase 4000 de km. 

Cand faci asa ceva in mod sigur iti asumi si statul in carantina, si testarile si chiar si posibilitatea ca te vei imbolnavi de Corona. 

Am avut numeroase discutii inainte de cursa si concluzia a fost mereu aceeasi: mergem orice ar fi. Am cumparat biletele de avion. Am inchiriat masina. Am rezervat cazarile. Totul era pregatit.

Ca apoi cu doar doua saptamani inainte sa fim anuntati ca de faptul cursa a fost anulata.

Primul impuls a fost sa spunem ca nu mai mergem nicaieri. Pierdem banii de la biletele de avion si cu asta basta. 

Apoi dupa ceva timp de gandire am hotarat ca daca fratele meu vine totusi in Grecia atunci mergem si noi. Fratele meu trebuia sa vina la cursa ca sa fie al doilea om de ajutor pt Cipri. Noi doi trebuia sa mergem de la un check point la altul si sa il ajutam cu mancare, haine de schimb si ce mai avea nevoie. El zbura din Romania spre Grecia iar noi din Belgia.

Cum nu il mai vazusem din ianuarie cand am fost pentru ultima data in Romania, am zis ca macar atata lucru bun sa iasa din toata dezamagirea cu Grecia.

Numai ca de data asta trebuia sa ne schimbam planurile de sedere. Pentru cursa planul era sa stam in Athena pana se da startul, apoi o noapte cu masina pe drum si la sfarsit iar in Athena.

Cum asta nu mai avea nici un sens, am anulat rezervarile din Athena si am inceput sa ne uitam de o cazare undeva fix pe malul marii. Am deschis harta de pe booking.com si am luat la analizat cam ce cazari gasesc in Peloponnese asezat chiar pe plaja. Sa iesi din casa si sa pici in apa. Asta era criteriul meu. Can am dat de pozele de la Wheelhouse Trachila Mani era de parca cineva a luat dorinta mea si a transpus-o in realitate. Am trimis linkul lui Cipri, fratelui meu si prietenei lui si in cateva minute deja toata lumea rspunsese ca trebuie sa facem rezervare cat mai repede ca este o locatie perfecta.

Casa este intr-adevar foarte frumoasa si cobori din casa direct in mare, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost interactiunea cu Kostas (proprietarul). 

Inca de dinainte sa ajungem acolo mi-a placut ca de fiecare data a raspuns promt si foarte politicos cu cu cat mai multe informatii. Mai mult, ce m-a impresionat cel mai mult a fost ca ne-a trimis mailul de la sfarsitul textului, in care ne explica ca o sa ne lase tot ce avem nevoie pentu micul dejun de a doua zi (desi cazarea nu e cu mic dejun) pentru ca il intrebasem daca e OK ca ajungem la miezul noptii pentru ca venim direct de la aeroport. Stia deci ca nu avem timp sa facem cumparaturi asa ca s-a ocupat el de tot.

Eu am crezut ca o sa ne lase cheia undeva si o sa ne vedem cu el a doua zi. Dar ne-a asteptata pana la 2 noaptea cand intr-un final am ajuns noi la el, ne-a aratat casa, ne-a explicat tot ce era de explicat si apoi ne-a lasat cu o sticla de vin sa ne bucuram de briza marii. 

Desi locuia la parterul casei (etajul era de inchiriat) nu ne-a deranjat niciodata cu nimic dar era intotdeauna la dispozitia noastra daca aveam nevoie de vreo recomandare sau vreun sfat.

In ultima seara de stat in Trachila, ne-am intersectat din intamplare la singurul restaurant din sat si nu mare ne-a fost uimirea sa descoperim ca din nota de plata disparuse alcoolul pentru ca era din partea lui Kostas. 10 euro nu e un capat de lume nici pentru el si nici nu am fi saracit noi daca ii plateam, insa gestul in sine este ceav ce vei tine minte.

Ma uitam atat la cum a comunicat cu noi inainte sa ajungem cat si la cum s-a purtat cu noi cat am fost acolo si ma gandeam ca asta inseamna sa stii sa faci turism. Si asta este cea ce ma va face sa ma mai intorc acolo si la anul dupa cursa lui Cipri. Omul sfinteste locul. Si uneori lururile mici sunt cele ce fac un client sa iti devina fidel, sa se intoarca la tine si sa te recomande mai departe.

Este usor sa dai o teapa si sa te bucuri de castigul imediat. Insa mai important este sa stii sa faci omul sa se reintoarca la tine an de an. Iar grecii chiar se pricep la asta. 

Sa ne vedem cu bine in 2021, Kostas!

Satul Trachila vazut de pe terasa

"Portul" satului

Casa lui Kostas este cea mai de langa apa (stanga)

Pe terasa

Din casa direct in apa

Mailul de la Kostas:

"Hello Mihaela

Please find attached information regarding your stay at the Wheelhouse.

In addition I would like to inform you that, as you will arrive to the house after travelling, you will find 6 bottles of water, bread – cheese – ham for toast, some fruits, salt, pepper, olive oil, honey, sugar and different kinds of coffees.

In order to help you not to carry heavy things or things that are not allowed in the hand luggage’s I will also provide you with:

Sea towels

Toothpaste

Saving foam

Razors

After save lotion

Demakeup lotion with cotton discs

Body lotion

Shampoo and conditioner

Shower liquid soap

Liquid dishwashing detergent

Laundry detergent (there is a washing machine on the ground floor which you can use)

 

Anytime you want contact me to arrange your arrival in Trachila.

And don’t hesitate to contact me in case you have any question.

Regards Kostas"

Cu caravana in Grindelwald

Am tot scris despre traseele montane din zona Grindelwald-Lauterbrunnen pentru ca este una dintre zonele noastre preferate de plimbat pe munte si ne-am intoarce acolo de fiecare data cand avem un week end mai lung la dispozitie.

Acum 2-3 ani am decis sa ne luam o casuta pe roti pentru doua motive principale:

1. Voiam sa avem flexibilitatea sa decidem de la o zi la alta unde sa mergem. Cum nu depindem de rezervari/gasit cazare, doar timpul poate fi un impediment. In rest toata harta este a noastra.

2. Ne-am saturat pana peste cap de hoteluri/pensiuni cica “pet friendly” care isi bat efectiv joc de tine si ajung si sa iti ceara sa legi cainele undeva in gradina sub un acoperis. Asa ca acum Rex are casa lui unde nu mai deranjeaza pe nimeni.

Faptul ca avem o casa pe roti s-a dovedit a fi un avantaj imens pe timp de Corona. Poti fi complet independent si sa limitezi contactul cu alti oameni fara nici o problema. In plus, intr-o perioada in care regulile se schimba de la o zi la alta este de preferat sa nu depinzi de altii ca sa ajungi inapoi acasa.

Se pare ca nu suntem singurii care au ajuns la concluzia asta pentru ca vanzarile de caravane au explodat. Cand am fost la firma de unde am cumparat-o pe a noastra pentru testul de apa, vanzatorul ne-a intrebat daca o poate arata unor cumparatori pentru ca nu mai aveau nimic in magazin. Asta desi este o imensitate de magazin care in mod normal are zeci de caravane de tot felul. Acum aproape tot avea semn cu “Vandut”.

Pentru multi timp am crezut ca o caravana este pentru pensionari care pleaca in fiecare vara spre zone cu mare si soare. Realitatea este ca o categorie poate la fel de mare ca pensionarii, este reprezentata de oamenii foarte activi/sportivi care isi doresc flexibilitatea de a ajunge la o zona de antrenament oricand apare cate o clipa libera. 

Si daca tot ne plimbam prin Europa cu casa in spate, m-am gandit sa scriu cate un pic despre locurile pe unde poti parca/campa/manca etc cand esti cu caravana. Astazi despre Grindelwald (si un extra pe cealalta parte a vaii).

In Grindelwald sunt doua campinguri la destanta de mers pe jos de centrul statiunii. Unul dintre ele, Camping Gletscherdorf, se afla destul de aproape de centru insa din pacate nu accepta caini vara deci noi nu am putut sta acolo niciodata. Al doilea, Camping Eigernordwand, este cam la 1 km de Grund deci trebuie sa fii pregatit pentru ceva plimbare pana la restaurante si magazine. Insa accepta caini si are si cateva locuri cu umbra. 

Pentru ca locurile de campare sunt limitate este extrem de greu sa gasiti un loc in lunile de vara daca nu aveti rezervare facuta cu multe saptamani inainte.

In Grindelwald este interzis sa stai cu caravana peste noapte in parcarile publice. Exista totusi o exceptie. Langa gara Grund exista o parcare foarte mare care costa 5 franci pentru 24 de ore. Prima jumatate a parcarii (cea asfaltata) este pentru autocare si masini si nu permite statul peste noapte. A doua jumatate (parcarea pietruita) este insa un loc unde puteti sa staiti pentru o noapte sau doua fara probleme. Este doar o parcare deci nu ai nici o facilitate ( sunt toalete la gara) dar daca v-ati pornit pe ultima suta de metri si nu ati rezervat loc in camping sau daca nu vreti sa platiti preturile enorme elvetiene atunci aceasta parcare este o solutie foarte buna. 

Din Grund pana in centru Grindelwaldului sunt 1.5 km si destul de urcat dar este o plimbare draguta deci trece repede timpul. In Grindelwald gasiti tot ceea ce vreti: de la magazine cu suveniruri la restaurante, brutarii si doua supermarket-uri destul de mari (COOP si VOI).

Tot in centru se gaseste statia pentru autobuzele montane 126 (spre Bussalp), 127 (spre Waldspitz) si 128 (spre Grosse Scheidegg). Informatii despre autobuze gasiti aici.  Daca vreti sa scurtati unele dintre traseele prezentate de mine in postul acesta, autobuzele sunt extrem de folositoare. La fel si cabina catre First care pleaca tot din centru statiunii.

Daca va intereseaza sa mergeti catre Kleine Scheidegg sau si mai sus catre celebra Jungfraujoch parcarea din Grund este amplasata perfect pentru ca puteti lua trenul direct din Grund. Nu trebuie sa mergeti pana in Grindelwald pentru asta. 

O aplicatie extrem de folositoare pentru cei cei merg cu caravana este: parc4night. Gasiti recomandari pentru unde sa petreceti noaptea: campinguri, parcari, locuri un natura care permit camparea etc. Fiecare locatie are fotografii si recenzii deci puteti sa vedeti cam ce va asteapta. Noue ne-a fost extrem de folositoare.

Drum bun si sper sa avem parte de niste luni viitoare mai bune pentru ca noi (ca belgieni) nu prea mai putem merge pe nicaieri in afara granitelor.

Grindelwald

Grund

Parcarea din Grund

Parcarea din Grund

Langa Grund este si un rau

Si o poteca pentru toata lumea

Glacier canyon

Un traseu in sudul vaii Lauterbrunnen

Nu mai este de mult o surpriza faptul ca zona Lauterbrunnen-Murren-Wengen-Grindelwald este unul dintre locurile noaste preferata (din intreaga lume).

Nu conteaza ca este iarna la schiat sau vara la mers, intotdeauna ai ceva de facut acolo iar privelistile sunt absolut uimitoare.

Vara asa am ajuns iar in zona pentru o mini-cursa de alergare montana (cu conditii de pandemie) organizata de cei de la Eiger Ultra in locul curselor traditionale (care anul asta nu s-au mai tinut). In 2019, eu am participat la cursa de 51 de km iar Cipri la 101 km si cand am auzit ca or sa incerce sa organizeze ceva mai mic nici nu ne-am gandit de doua ori inainte sa ne inscriem. Orice motiv ca sa ajungi sa alergi in zona Grindelwald este unul bun.

Dupa cursa am decis ca daca tot suntem in zona sa trecem pe partea cealalta a "dealului" si sa facem un traseu pe care nu l-am facut pana acum si care era descris tot in cartea "Run the Alps Switzerland : 30 Must Do Trail Runs" de care v-am mai spus.

Iar cartea asta se dovedeste a fi magica pentru ca tot descoperim locuri absolut fabuloase de care nu am auzit pana acum. In cazul de fata traseul incepe din sudul vaii Lauterbrunnen, dintr-un satuc numit Stechelberg.

Am tot umblat prin Lauterbrunnen-Murren-Wengen, dar nu am mers niciodata sa vedem ce este in capatul vaii. De data asta insa o fotografie cu un lac glaciar aflat la capatul traseului, m-a convins imediat.

Si uite asa ne-am pornit pe Stechelberg-Oberhornsee:

Este foarte usor de gasit punctul de plecare pentru ca este capat de drum. Mai departe de atat nu poti merge cu masina. Si pentru ca nu sunt telecabine, trenuri etc care sa te duca in directia in care merg traseele, este foarte liniste si nu o sa gasesti prea multi alti turisti. Am putea numara pe degetele de la doua maini oamenii cu care ne-am intalnit in cele 5 ore de dat din picioare.

 

Traseul este unul relativ usor si daca chiar vrei il poti alerga fara probleme. Insa sunt atat de multe locuri unde sa te opresti pentru poze si pentru admirat incat cel mai bine este sa fii cu cineva care sa fie mai rapid decat tine si sa se ocupe de toate opririle. Sunt si sotii buni la ceva.

Este un traseu al cascadelor. La inceput mergi la baza lor si le vezi cum se rostogolesc pe pantele imense ca mai apoi cand ajungi la punctul cel mai inalt, sa treci pe deasupra lor si sa vezi ghetarii din care vine apa.

Dar va las cu niste fotografii care sa va convinga mai bine decat vorbele mele.

Punctul de pornire

Ni se promit niste ghetari

Si apa

Incet incet ne facem drum catre punctul cel mai de sus

Si de sus vederea catrea valea Lauterbrunnen este geniala. Cu Murren agatat pe marginea muntelui (stanga). Wengen in dreapta.

Asa da plimbare

Ne apropiem de cascade

Noroc ca nu sunt vaci :)

Si am ajuns si la lacul glacial

La racorit picioarele

Gata de coborare