In 2013 am fost in Nepal ca sa facem Everest Base Camp Trek. Este o ruta legendara la care viseaza orice om pasionat de munte. Unii viseaza la variantele mai usoare. Altii viseaza la facut ceva varfuri. Dar fiecare in felul lui viseaza sa ajunga fata in fata cu Everestul si Ama Dablam.
Insa fiind trecuta la categoria "legendara", "must see", "once in a lifetime" etc atrage evident si doritorii de "trecut la palmares" care nu au facut in viata lor vreun traseu montam care sa presupuna un pic de traspirat. Nu conteaza ca ajung sus mergand pe cal. Tot ce conteaza este ca au ajuns sus. Bine, eu am vazut pe cineva care a batut un record urcand pe Damavand desi prima jumatate din traseu a fost facuta pe magar...dar astea sunt doar detalii (pentru unii). Placea rea de fi pe munte este doar un detaliu. Palmaresul primeaza.
La coborarea de la Everest Base Camp ne-am intalnit cu un grup destul de mare aflat in doar a doua lor zi de urcat. La coada grupului era un domn foarte nemultumit care tot bombanea ca "in mod sigur exista activitati mult mai frumoase cu care putea sa se ocupe, in loc sa se chinuie pe munte". M-am uitat la el nedumerita si i-am zis ca si-a ales un traseu nu tocmai bun ca sa verifice daca ii place sau nu pe munte. Mai avea inca 11-12 zile de mers. Si ma indoiesc cu ii urca moralul o data cu inaintarea in altitudine.
Pentru mine este de neinteles de ce oameni carora nu le place sa merga pe munte, nu le place muntele cu ce inseamna el, nu le place sa faca vreo activitate fizica decid sa mearga pe EBCT. Dar ei exista si sunt multi.
Si sunt si mai multi pe Kilimanjaro.
Pentru ca este un traseu extrem de usor pe care il poti face chiar si daca ai o conditie fizica foarte proasta. Pentru ca agentiile efectiv te "cara" pana sus. Pentru ca dureaza foarte putin si il poti strecura in program la sfarsit de safari. Iar la sfarsit da bine in poze sa ai semnul cu Kili si sa spui ca ai urcat pe cel mai inalt varf din Africa.
Nu ma intelegeti gresit: cu toti suntem intr-o proportie mai mare sau mai mica vanitosi. Si eu am ales Kilimanjaro in loc sa aleg Meru pentru ca Kili e cel mai inalt si imi doream sa ajung pe cel mai inalt varf din Africa. Ambitia asta de a ajunge pe cel mai inalt varf, de a face cel mai lung traseu, de a urca cel mai dificil traseu etc etc etc nu este neaparat ceva de blamat. Este ce a facut umanitatea sa evolueze atatea milenii. Insa este o mare diferenta intre oamenii care isi doresc sa faca acest "cel mai" si se pregatesc pentru asta si cei care asteapta ca intreg ecosistemul din jurul lor sa se schimbe si sa le ofere pana si lor posibilitatea de a realiza ceva.
Probabil cel mai vizibil efect a ceea ce inseamna turismul de masa de pe Kilimanjaro, este presiunea de a avea conditii "de lux" pe traseu. Agentia trebuie sa fie in stare sa iti ofere orice. De la mancare proaspata, cate 3 feluri diferite la fiecare masa pana la toaleta portabila proprie pentru ca e prea greu sa te duci 100 de metri pana la toaleta din camping. Daca ar trebui sa care turistul tot ce ii trebuie pentru a-si oferi astfel de conditii, iti garantez ca ar renunta la tot in afara de sacul de dormit si cort si mancarea uscata. Dar pentru ca altii trebuie sa care se ajunge la a da review-uri proste si pentru ca scaunul, din cortul unde se lua masa, nu avea spatar.
Imi aduc aminte cand Cipri se pregatea pentru Marathon de Sables (o cursa de 251 de km in desertul Sahara in care iti cari tot bagajul din prima pana in ultima zi) ajunsesem sa cantarim si ambalajul de la mancare, sa numaram acele de siguranta si sa taiem izoprenul sa fie de ajuns doar de la cap pana sub fund. Orice sa sa mai scazi 100 de grame ici si 100 de grame colo.
Atfel e insa cand altii trebuie sa care. Pui in bagaj pana si luminite de Craciun. Si nu glumesc.
Si uite asa se ajunge sa ai un raport de 3 angajati pentru fiecare turist.
Cum decurge deci o zi pe munte cand ai o intreaga armata de oameni care sa te ajute?
Intr-o zi normala trezirea este pe la 06.00-06.30. Depinde cat esti de incet.
Ospatarul grupului (da, exista asa ceva si este porter cu jumatate de norma si ospatar cealalta jumatate) vine si "iti bate" la usa cortului ca sa te treesti. Iti lasa la intrarea un lighean cu apa calda ca sa te speli si o cana cu cafea sau ceai.
Esti rugat sa iti faci bagajul si sa il scoti din cort ca sa poata sa iti stranga carausii cortul cat tu esti la masa.
Te-ai imbracat, ai facut bagajul, l-ai scos afara si mergi sa mananci.
La micul dejun ai de obicei:
- poridge sau oua cu carnati sau clatite
- paine prajita cu gem, unt de arahide sau miere
- fructe
- bautura calda (ceai, cafea si ciocolata calda).
Iti iei rucasul mic si pleci agale la plimbare impreuna cu ghidul si/sau asistentul ghidului. In timp ce porterii si bucatarul strang totul in urma ta: corturile, cortul in care iei masa, bucataria etc etc etc. daca esti mai incet, or sa te ajunga pe drum si or sa te depaseasca ca sa ajunga la urmatorul camping unde pun iar tabara si se apuca de facut iar de mancare.
Sunt cateva zile in care in mod normal primesti pachet de pranz (un sandvis, biscuti, ceva fructe si suc). In alte zile pun efectiv tabara la mijlocul traseului si fac de mancare pentru pranz. Noi insa nu am terminat niciodata mai tarziu de ora 13.00-14.00 traseul asa ca nu am considerat necesar sa faca asta. Am preferat sa ajungem la campingul unde ne petreceam noaptea. Insa faptul ca noi nu eram turisti normali i-a cam pus in dificulatate pe oameni pentru ca noi ajungeam intotdeauna inaintea lor la camping. Dar ne-am obisnuit si ne luam haine de schimb in bagajul de mana ca sa nu stam uzi si sa tremuram de frig pana veneau ei.
De cum ajungeau porterii, incepeau sa montezae corturile noastre ca sa putem sa ne schimbam si sa ne facem somnul de pranz pana veneau ceilalti doi turisti din grup si puteam manca pranzul.
La pranz aveam de obicei o supa si orez, legume si ceva cu carne. Si fructe sau desert. Meniul il gasiti aici.
Mancai, mai stateai la povesti, mai dormeai, mai de plimbai prin camping si se facea 5 seara cand primeai popcorn si asteptai (iar) masa de seara. Iar 2 feluri de mancare si desert si pe la 20.00-21.00 erai deja la somn.
Pentru ca in fiecare zi aveai nevoie de mancare proaspata si pentru ca nu poti sa tii carnea pentru 6 zile in soare, carausii trebuia sa mai faca si drum pana jos de tot sa mai aduca cate ceva ce aveau nevoie. La fiecare 2 zile cineva mergea/venea tocmai de la poarta de intrare in parc cu ingrediente proaspete.
Tot seara era si verificarea medicala obligatorie. Ti se masura pulsul si saturatia de oxigen si trebuia sa raspunzi la ceva intrebari legate de cat de bine te simti, dormi si te hidratezi.
Viata grea, ce mai...
Mergeai 3 ore si in rest aveai grija sa nu te loveasca "altitude sickness".
Noi nu suntem obisnuiti sa fim continuu supravegheati si sfatuiti ce sa facem pe munte. Pe munte de genul asta, adica. Unde nu e nimic tehnic. trebuie doar sa dai din picioare. Si am apreciat mult faptul ca atat ghidul cat si asistentul de ghid au priceput asta foarte bine si ne-au dat suficienta libertate incat sa nu ne simtim ca la gradinita. Insa fata de ceilalti doi din grup se purtau diferit pentru ca era o situatie diferita. Iar asta arata ca ghidul avea multa experienta. Trebuie sa stii sa te adaptezi nevoilor oamenilor din grup.
Iar pentru cei ce au nevoie de ajutor chiar fac pe naiba in patru sa ii duca pana sus. Le cara rucsacii de zi. Le cara apa. Ii imbraca si ii dezbraca ca pe niste copii mici care nu sunt in stare sa decida ce anume trebuie sa poarte pe traseu. Ii duc de mana pe coborarile mai abrupte...la propriu.
Este important pentru o agentie sa aibe o rata a succesului cat mai mare si daca e un ghid bun atunci poti sa fii sigur ca ajungi sus indiferent cat de proasta e conditia ta fizica. Trebuie doar sa nu ai probleme cu altitudinea. In rest o sa fii efectiv carat pana pe varf.
In ziua de varf de exemplu noi am plecat doar cu ghidul. Ceilalti doi din grup au plecat cu 2 ore mai devreme si au avut asistentul de ghid si un caraus care sa le duca rucsacii mici de zi. In felul asta ei nu trebuia sa care nimic.
La coborare, ne-am intalnit cu multi carausi care urcau si nu intelegeam deloc unde se duc. Ghidul mi-a explicat ca turistii sunt obositi si pot aluneca. Asa ca trimit carausii ca sa ii aduca de mana pana jos si sa le care rucsacul.
Urcatul pe Kilimanjaro este un exemplu clasic de turism de masa. Intreg sistemul este construit ca sa faca urcarea celui mai inalt varf din Africa, o experienta accesibila unui numar cat mai mare de persoane.
Dar se poate si mai rau: daca era in China probabil aveau un drum sau macar o telecabina pana in varf.
 |
| Cortul bucatarului |
 |
| Carausii |
 |
| Pole Pole |
 |
| Corturile noastre |
 |
| Tabara de deasupra norilor |
 |
| Cea mai grea incarcatura |
